Arhive etichetă: vise
M-am făcut bogată-n vis
Vă pricepeţi la vise? La interpretare, nu la visat, că la aia mă pricep eu de minune. Şi cu ochii deschişi, şi cu ei închişi. Şi vă demonstrez imediat. Ştiu că nu dă bine să mărturisesc asta la doar câteva … Continuă lectura
Ne mint frumos scrisorile?
Dragă…, Nu ştiu de ce am ales să spun asta sub formă de scrisoare. Va fi un paradox de la un punct încolo, vei vedea. Dar poate că e totuşi şi cel mai uşor aşa. Să vorbesc despre cum mint, … Continuă lectura
Meteosensibiliate
S-a acoperit puţin seninul, doar pentru o clipă -care se poate simţi cât o eternitate şi-ncă puţin-, dar nu-i nimic. Şi-a învelit privirea în gri, poate pentru c-a vrut să se asorteze cu ce purtăm uneori prin suflete sau ce … Continuă lectura
Numai pentru o zi
Aş vrea ca doar pentru o zi, Să fiu un vers în poezie, Să simt, atunci când m-ai citi, Că-ţi sunt, şi-ţi voi rămâne ţie Şi răsfoind, din când în când, Poeme vechi, din alte vremi, Să ştii că-n umbră … Continuă lectura
Când ning amintiri…
Ce simplu e totul când ninge Şi-un dor ne cuprinde pe toţi De-acasă, de brazi şi colinde, De prispe ce-aşteaptă nepoţi Odată cu fulgii, se-aşterne, Pe tâmple-aplecate spre ieri, Un gând care parcă îşi cerne Toţi anii uitaţi în tăceri
De-nceput de toamnă
Taci! Mai bine aşa decât vorbe şiroi De-o toamnă în care o clipă-am fost „noi”, Că toamna îţi lepezi speranţele-n ploi Şi-n toamnă te doare-mpărţirea la doi Aşa că taci! Mai bine aşa decât să te-aud Vorbind de o toamnă-ntâmplată … Continuă lectura
Percepţii
Ţi se pare că râd când m-ascund în cuvânt Să îngrop în silabe tot ce nu pot rosti, Tot ce arde-n tăceri şi se pierde prin vânt, Toate nopţile albe tot mai reci şi pustii. Ţi se pare o glumă … Continuă lectura
Frânturi de risipire
Câteodată, numai câteodată, i se face frig de la prea mult şi prea intens vânt care-i risipeşte toate visele, aşa cum suflă copiii în păpădii şi le spulberă în mii de particule aproape invizibile. Noi, oamenii, nu ne punem dorinţe … Continuă lectura
Să nu frâng neştiut…
Îmi e teamă să strig printre oameni, sub stele, să nu-i doară prea mult, să nu scutur din ele ce în ei încă-i mut, praf din visele mele Îmi e milă să rup dintre oameni, pe cale,