Reclame
Arhive etichetă: vise
De-nceput de toamnă
Taci! Mai bine aşa decât vorbe şiroi De-o toamnă în care o clipă-am fost „noi”, Că toamna îţi lepezi speranţele-n ploi Şi-n toamnă te doare-mpărţirea la doi Aşa că taci! Mai bine aşa decât să te-aud Vorbind de o toamnă-ntâmplată … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat amagiri, copaci goi, nevoi, ploi, taci, toamna, vise
52 comentarii
Percepţii
Ţi se pare că râd când m-ascund în cuvânt Să îngrop în silabe tot ce nu pot rosti, Tot ce arde-n tăceri şi se pierde prin vânt, Toate nopţile albe tot mai reci şi pustii. Ţi se pare o glumă … Continuă lectura
Frânturi de risipire
Câteodată, numai câteodată, i se face frig de la prea mult şi prea intens vânt care-i risipeşte toate visele, aşa cum suflă copiii în păpădii şi le spulberă în mii de particule aproape invizibile. Noi, oamenii, nu ne punem dorinţe … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat baloane de sapun, bucurie, curcubeu, dorinta, incredere, prag, puf de papadie, scuipa in san, sperante, vant, vise
60 comentarii
Să nu frâng neştiut…
Îmi e teamă să strig printre oameni, sub stele, să nu-i doară prea mult, să nu scutur din ele ce în ei încă-i mut, praf din visele mele Îmi e milă să rup dintre oameni, pe cale,
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat alei, floare, praf, sa frang nestiut, sa plang, sa rup, stele, teama, vise
72 comentarii
Jurnal incomplet
Afară… sufocant. Aerul e sufocant. Şi ce pluteşte-n aer e sufocant. Plutesc iluzii şi notele de plată pentru visele care-au început să ceară socoteală. Unele pentru îndrăzneală, altele pentru amânare. Câteva pentru abandon. Şi asta ustură. E genul notei care … Continuă lectura
Antonime-n rime
Ni se destramă visele-n ninsoare în iarna asta-a dorului de tine şi parcă nu a fost nicicând atât de mare dorinţa de-al zidi pe azi în mâine. Ne încălzim cu amăgiri de-o clipă şi punem peste umbre câte-un şal în … Continuă lectura
Ninsori peste visare
Îmi ninge-absurd prin vise cu vuiet şi cu noapte şi gânduri nerostite mi-au troienit sub pleoape. Haotic se destramă cuvintele pe buze şi-n fulgii de zăpadă se pierd tot mai confuze.
Oraşul acela…
Ştii oraşul acela de poveste pe care-l credeai imens dar care s-a făcut mic atunci când tu te-ai făcut mare? Oraşul acela care te cunoaşte cu toate ale tale, la fel cum tu îi cunoşti fiecare arteră spre inimă. Artere … Continuă lectura
Cincizeci de rânduri ale potecuţei
Am văzut, plimbându-mă prin căsuţele din jurul potecuţelor, un fel de leapşă în care trebuie să spui cincizeci de lucruri despre tine. Primul gând, mai sprinten şi mai gălăgios, a strigat: „cincizeci? Atât de mult? Ce-aş putea să scriu în dreptul … Continuă lectura
