Arhive pe categorii: Un fel de… Poezie
Lasă-mi doar albul…
Dă-mi albul înapoi, nu-l ţine prizonier, Pătându-l fără milă cu umbre şi minciună, Ai dreptul la tăcere, am dreptul să îţi cer Să nu-mi iei din speranţă şi ultima fărâmă Dă-mi înapoi şi visul, oricum nu-ţi foloseşte, Tu n-ai ştiut … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat atât îţi cer, curat, dă-mi albul înapoi, nepătat, oameni de zapada, prăpăd
46 comentarii
Poveste la final de toamnă
E toamna gata de plecare, Mai face doar un scurt popas Prin frunze răvăşite-n cale, Să-şi ia un ultim „bun-rămas” Dar tu? Dar eu? E numai vânt Și-i doar tăcere între noi, Nu-i niciun semn, niciun cuvânt, Doar scrum care … Continuă lectura
Poveste fără de punct
Cine să pună punctul poveştii de iubire, Cel care pleacă-n grabă, lăsând în urmă scrum, Sau cel care rămâne cu sufletul în palme, Pierdut în nerostire, iluzie şi fum? Şi-n fond, de ce s-ar pune, la ce-ar mai folosi Un … Continuă lectura
Învaţă-mă să nu-mi mai pese…
Învaţă-mă păcatul nepăsării, Cum poţi să treci şi orb, şi surd, prin toamnă, Cum să îi smulgi o aripă visării Ştiind că zborul la abis condamnă Cum poţi privi spre raza de lumină, Ce-apare după ploile din noi, Găsindu-i chiar … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat învaţă-mă, iubeşti copacii, numai vara, păcatul nepăsării, rază de lumină, să nu-mi mai pese
51 comentarii
E toamnă iar…
E vremea când se ţes armonios Poveşti de doi, prin ploi, despre iubire, Şi străzile suspină zgomotos Sub frunze ce apasă-n amorţire Se strâng îndrăgostiţii sub castani, Râzând de tot ce cred c-o să se-ntâmple Peste o clipă, mâine, peste … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat e toamnă iar, nebunii inocenţi, se ţes aromonios
64 comentarii
Visam, cândva, într-o toamnă…
Alo, iubite, e toamnă, E rătăcire prin ploi, Şi frunzele, uite, condamnă Copacii, şi-i lasă iar goi Alo, iubite, ne pierdem, De ram, de iubire, de noi, Şi nu mai e timp să mai credem Că vom îmblânzi depărtări
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat confuzi, ram straini, resemnati, telefon, toamna
56 comentarii
Se scutură frunza de viaţă…
Ai văzut? Frunzele încep să se scuture de viaţă timide şi tăcute, de parcă n-ar vrea să tulbure, de parcă n-ar vrea să existe martori la devenirea asta în… aproape nimic. În tăcere se produc cele mai spectaculoase transformări. Au … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat devenire, neant, oamenii, picura, se scutura frunza de viaţă
44 comentarii
Ploi peste cuvinte
Îmi plouă-n idei şi cuvinte Un fel de potop fără leac Ce-mi seacă aduceri aminte Şi tot ce rămâne-i să tac Se-mbracă în picuri şi marea Şi totul e plin de nimic, Tăceri îmi inundă chemarea Şi nu are rost … Continuă lectura
Voi ajunge curând…
Am plecat să te caut, nu ştiam ce să fac, Vizitul bătrân mi-a vândut un bilet, Drumul ăsta, mi-a spus, îmi va fi ca un leac, Vindecarea de viaţă, de o viaţă-o aştept Mi-a cerut doar răbdare, nu a vrut … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat am plecat să te caut, drum, leac, plata, vindecare, vizitiu, voi ajunge curând
52 comentarii
Nu tulbura tăcerea dintre noi!
Şşşşt, nu mă striga! Inspiră cuvintele care-şi deschid acum aripile, nu le da voie să-şi înceapă zborul, ar fi prea târziu, abia atunci ar fi prea târziu, acum încă se mai poate salva ceva din liniştea asta fără de sfârşit … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat de la începutul lumii, nu tulbura tăcerea, tăcere între noi, visând separat la numărul pereche
52 comentarii
Poteci de dor 