Arhive etichetă: toamna
Nu-i vinovată toamna
Nu-i vinovată toamna că străzile-s pustii, c-a ruginit pădurea şi tu-ai uitat să-mi vii şi nici că-n înserare ne-au ofilit pe buze cuvinte-abandonate în palma unei muze! Cu ce-i de vină ploaia ce picură iluzii c-am rătăcit cărarea umbrită de … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat autumnal, blamata, cuvantul, infrigurare, insingurare, ofilit, padure, ruginit, toamna, vinovata
49 comentarii
Toamna vine la oră fixă
Setăm alarma aceluiaşi telefon, la aceeaşi oră, cu aceeaşi melodie. Veselă, în cele mai multe cazuri. Şi tare, de fiecare dată. Ne place să credem că dacă ne trezeşte o melodie ritmată vom fi plini de energie întreaga zi. Şi … Continuă lectura
Publicat în Suflet pe poteci
Etichetat acoperă-mi inima, alarma, Alifantis, autosugestie, calendar, ghiocei, oameni, ora fixa, ploi, primavara, programat, septembrie, setari, telefon, toamna, vara
46 comentarii
Toamna din gând
E toamnă peste tot în drumul meu De-acum, de ieri sau doar de-o veşnicie Un ram de gând, printre păreri de rău, S-a rătăcit de frunza-i ruginie Timide ploi, sub streaşina din gene, Se-adăpostesc să nu se piardă-n vânt Mai … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat betie, cuvant, gand, geamul dimineţii, gene, gutuie, iluzii, pareri de rau, ploi, se coc, streasina, stridente, susura, timide, toamna
49 comentarii
Toamnă pe clape de pian
E ceasul când toamna îşi scrie discursul patetic din actul final câte-un nostalgic c-un vers o îmbie E vântul ce strigă sau cânt-un pian? Noiembrie ăsta îmi pare un clovn părăsit de propriul surâs se-mpiedică tâmp între lacrimi şi soare Te … Continuă lectura
Calendar anatomic
Când cutele-aşteptării brăzdate pe fruntea-ţi aplecată îţi zgârie mângâierea, cu ce le pansezi să nu mai sângereze-n arşiţa dimineţilor de vară care-ţi oglindesc tăcerile-n aceeaşi cană de cafea? Dar când buzele ţi s-au uscat în nerostire şi fiecare început de … Continuă lectura
Protest autumnal
Frumoasă-i toamna scrisă de poeţi în versuri cu miros de mere coapte în care-o Cosânzeană-n dimineţi dezmiardă ruginiul printre şoapte Rostit de-aceleaşi buze ce-au gustat din mustul proaspăt stors în bătătură, Răpciune pare blând, înmiresmat, feeric chiar, o gingaşă făptură
Şi a fost duminică…
Duminică dimineaţa, ora… o oră oarecare. Că dacă spun la ce oră e dimineaţă în zilele în care îmi permit să fie dimineaţă la ora 12, ziceţi că uite-o, bă, şi p-asta. Aşa că nu zic. Te trezeşti cu gândul … Continuă lectura
Bună seara, domniţă!
Hai, intră! Nu mai sta suspendată între acolo şi aici, aşteptând să te întâmpin cu „bine ai venit”, ca şi cum fără asta te-ai întoarce din drum. Sau ai rămâne între un ieri şi-un azi. Între ele nu e infinitul, … Continuă lectura
De mă voi uita…
Dacă-ar fi să uit că-am fost fulg de nea în astă lume tot cred c-au avut un rost zăpezile din ierni străbune N-am ştiut să îi dau clipei răgaz să-şi susure menirea şi nu m-a găsit acasă să-i binecuvântez venirea … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat adia, arginti, cantec, clipei, de nea, drum spre mine, flori de camp, fulg, huma, ierni, iertare, lume, ma voi uita, mangaiere, menirea, oameni de zapada, poarta, postalion, ragaz, rost, sopteste, tacere, toamna, vant, venire, zaperi
39 comentarii
Tomnatică mirare
Eu v-am mai spus că-s ameţită, nu? Nu s-a schimbat nimic. Pe lângă faptul că în concediu nu ştiam nici ce dată e, nici dacă-i marţi sau miercuri, se pare că mi-a scăpat chiar şi anotimpul. Adică, na. Căldură mare, … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat amagirea, amintirea, cararea, desfrunzeasca, geam, prag, ram, toamna, vantul, vara
28 comentarii
