Frânturi de risipire

Câteodată,
numai câteodată,
i se face frig
de la prea mult şi prea intens
vânt
care-i risipeşte toate visele,
aşa cum suflă copiii în păpădii
şi le spulberă în mii de particule
aproape invizibile.
Noi, oamenii,
nu ne punem dorinţe şi
nu ascundem în sân puf alb,

scuipând de trei ori,
atunci când,
pe prag, pe umăr sau prin amintiri,
găsim un ciob de vis
neîmplinit.
Dar dacă ele cad, în zori, peste
păpădiile abia trezite din noapte
şi culese cu mâini mici, de om mic,
suflate apoi cu inocenţă şi împrăştiate
pe străzi, pe praguri,
pe umeri mari, de oameni mari,
nu înseamnă că noi, oamenii, ne punem dorinţe
în timp ce ascundem la sân
vise spulberate de vântul care,
câteodată, numai câteodată,
o face să-i fie frig?

Câteodată,
numai câteodată,
i se face târziu
de la prea multe şi prea nedrepte
amânări
care i-au spart speranţele,
una câte una,
aşa cum se sparg baloanele de săpun
suflate de guri mici, de oameni mici,
şi urmărite până când
ajung prea sus
sau prea jos
sau prea departe
pentru a mai putea fi văzute.
Sau până când sunt sparte în mii de puncte,
uneori chiar de mâini mari, de oameni mari
care fie le alungă furioşi,
fie se bucură şi ei încercând să le prindă.
Dar dacă speranţele se agaţă,
ca noi, oamenii, de ele,
de acele firave iluzii din apă şi săpun,
nu înseamnă că atunci când ne bucurăm
văzând cum plutesc, în nuanţe de curcubeu,
mingile alea delicate,
asistăm de fapt la ultimele zbateri
ale speranţelor care câteodată,
numai câteodată,
o fac să simtă că-i e târziu?

Nu numai câteodată,
ci aproape de fiecare dată,
i se face dor
de prea departe-le
în care i-au ajuns
şi i-au rămas
firicele invizibile din puf de păpădie
suflat cu bucuria şi încrederea
oricărui început de vis
pe care nimeni nu-l mai ascunde-n sân,
sperând la îndeplinire de dorinţă nerostită.
Şi de prea demult-ul
în care i s-au risipit
baloane de săpun de care atârnau speranţe
pe care oameni mari le-au alungat, cu gesturi ferme,
deranjaţi de strălucirea absurdităţii lor.

Şi când i se face frig
şi când i se face târziu,
îşi face dorul puf de păpădie şi balon de săpun
şi-l lasă prin lume, suflând cu putere
şi sperând să-l regăsească
pe prag, pe umăr sau măcar în amintire
şi să-l ascundă-n sân,
fără să-şi mai pună nicio dorinţă.

Foto

Publicitate