Frânturi de risipire

Câteodată,
numai câteodată,
i se face frig
de la prea mult şi prea intens
vânt
care-i risipeşte toate visele,
aşa cum suflă copiii în păpădii
şi le spulberă în mii de particule
aproape invizibile.
Noi, oamenii,
nu ne punem dorinţe şi
nu ascundem în sân puf alb,

scuipând de trei ori,
atunci când,
pe prag, pe umăr sau prin amintiri,
găsim un ciob de vis
neîmplinit.
Dar dacă ele cad, în zori, peste
păpădiile abia trezite din noapte
şi culese cu mâini mici, de om mic,
suflate apoi cu inocenţă şi împrăştiate
pe străzi, pe praguri,
pe umeri mari, de oameni mari,
nu înseamnă că noi, oamenii, ne punem dorinţe
în timp ce ascundem la sân
vise spulberate de vântul care,
câteodată, numai câteodată,
o face să-i fie frig?

Câteodată,
numai câteodată,
i se face târziu
de la prea multe şi prea nedrepte
amânări
care i-au spart speranţele,
una câte una,
aşa cum se sparg baloanele de săpun
suflate de guri mici, de oameni mici,
şi urmărite până când
ajung prea sus
sau prea jos
sau prea departe
pentru a mai putea fi văzute.
Sau până când sunt sparte în mii de puncte,
uneori chiar de mâini mari, de oameni mari
care fie le alungă furioşi,
fie se bucură şi ei încercând să le prindă.
Dar dacă speranţele se agaţă,
ca noi, oamenii, de ele,
de acele firave iluzii din apă şi săpun,
nu înseamnă că atunci când ne bucurăm
văzând cum plutesc, în nuanţe de curcubeu,
mingile alea delicate,
asistăm de fapt la ultimele zbateri
ale speranţelor care câteodată,
numai câteodată,
o fac să simtă că-i e târziu?

Nu numai câteodată,
ci aproape de fiecare dată,
i se face dor
de prea departe-le
în care i-au ajuns
şi i-au rămas
firicele invizibile din puf de păpădie
suflat cu bucuria şi încrederea
oricărui început de vis
pe care nimeni nu-l mai ascunde-n sân,
sperând la îndeplinire de dorinţă nerostită.
Şi de prea demult-ul
în care i s-au risipit
baloane de săpun de care atârnau speranţe
pe care oameni mari le-au alungat, cu gesturi ferme,
deranjaţi de strălucirea absurdităţii lor.

Şi când i se face frig
şi când i se face târziu,
îşi face dorul puf de păpădie şi balon de săpun
şi-l lasă prin lume, suflând cu putere
şi sperând să-l regăsească
pe prag, pe umăr sau măcar în amintire
şi să-l ascundă-n sân,
fără să-şi mai pună nicio dorinţă.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la Frânturi de risipire

  1. Poate să meargă și la mare și să construiască din nisip castele… 🙂 ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. psi zice:

    mor după cum sună! ”câteodată, numai câteodată… ” pfuii, ce-mi place! ❤

    Apreciat de 2 persoane

  3. Ana May zice:

    Un crescendo de bucurie a lecturii de la început până la sfârșit. A fost ca o prăjitură… bună-bună… s-a terminat, dar ai rămas cu un gust minunat! 🙏😘🌷🌷🌷

    Apreciază

  4. Suflet de lumină și de alb, alb, farmec, mister și magie…
    Adorabilă fuziune între cer și pământ…
    Dans, vânt, puf de păpădie și baloane de săpun …

    Potecuță, tu ești viață …

    Apreciază

  5. ane zice:

    ”Nu tot ce zboară se manânca”Păpadiile sunt exemplul cel mai elocvent”
    Dorintele sunt necesități firești. Realitatea bate virtualul! 😏
    Au curs frumos versurile, ca o apa de izvor!

    Apreciază

  6. Iosif zice:

    Între oameni mari, puternici si tari, si între copiii mici, vulnerabili lastari, e o diferenta mica, un simplu Cuvânt, si o distanta mare, ca între cer si pamânt…
    O seara cu liniste si pace în Sufletu-ti frumos, draga Potecuta !

    Apreciază

  7. anasylvi zice:

    Sarim de pe un balon de sapun pe altul, sperand ca nu se vor sparge sub picioarele noastre si… minune! Uneori chiar rezista. Ce magie sa fie asta, ce lege straveche si nescrisa?

    Apreciat de 1 persoană

  8. Mugur zice:

    Câteodată, dar numai câteodată, ar fi bine să putem să fim oameni mici, cu mâini mici, care să suflăm puful păpădiilor, precum dorințele, în văzduhul din jur, așteptând îndeplinirea lor. Către asta m-a dus gândul, deși poate ar fi bine nu numai câteodată.

    Minunată alcătuirea ta poetică, în formă si fond!

    Apreciază

  9. O observație atât de sensibilă și frumoasă la care e bine să reflectăm întru descătușarea viselor și primenirea dorurilor. Cu două simboluri gingașe și atât de potrivite: puf de păpădie și balonașe de săpun. Mulțumiri pentru sentimentele evocate, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Ella zice:

    … si eu ma ripsipesc în franturi uneori cand citesc o poezie scria de tine, care îmi merge la inima … exact ca aceasta!
    Sa ai un weekend placut draga mea! Te pup!

    Apreciază

  11. Prima data cand am citit-o, n-am inteles-o, apoi am citit-o din nou, am inteles-o si m-a rascolit ca asta face o poezie buna: te rascoleste 🙂

    Apreciază

  12. Ana May zice:

    Mereu, cu drag!

    Apreciază

  13. Diana zice:

    La inima, direct, mi-au mers versurile tale! 🙂
    Ce noroc avem cu micutii care imprastie speranta si bucuria in lume si viseaza ca vor schimba lumea-n bine cand vor fi mari. Unii reusesc – si nu uita nici sa sufle-n papadii si sa lanseze baloane colorate de sapun! 🙂
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Ce loc frumos şi-au găsit! Îţi mulţumesc că le primeşti acolo, Diana!
      Da, avem noroc cu cei care înalţă speranţe de care ne agăţăm şi noi…
      Wekeend frumos îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  14. clipederaidiniadulmeu zice:

    Ce frumos ai redat îmbrățișarea între cer și pământ. Ferice de cei ce pot la orice vârstă să mai sufle în puful de păpădie și în balonașele de săpun ale vieții ca să-și mențină speranțele neobosite, neadormite. Mi te-ai lipit de suflet…și nu doar acum.

    Apreciază

  15. papagigli zice:

    Parerea mea e ca visele lasate-n bataia vintului sau la voia-ntimplarii sunt sortite esecului. De aceea asocierea lor cu baloanele de sapun mi se pare foarte reusita. Spre deosebire de semintele papadiei care, batute de acelasi vint, se raspindesc, incoltesc, devenind o alta „papadie”. Asta ar merge daca intentia e ca visul tau sa incolteasca si in mintea altora. Atunci asocierea cu papadia ar fi de mare potriveala. 😉

    Apreciază

  16. E tarziu sau devreme, nicinu mai știu, privesc pe geamul unui autocar cum ploua și citesc bloguri și par a simt pe umeri puful firav de papadie și îl las acolo sa încolțească vise.
    Frumoase versuri, Potecut

    Apreciază

  17. ecoarta zice:

    Puf de păpădie! Habar nu am de ce mă duce cu gândul la efemeritate; la dispariție temporară şi reîncarnare temporală…mi-a trebuit ceva timp să găsesc sensurile versurilor tale, de altfel grozave, ca tot ce scrii tu. Sau o fi, da’ nu mai zic…
    Te îmbrățişez!

    Apreciază

  18. Vero zice:

    Minunat ! Felicitări, Potecuță!

    Apreciază

  19. ina02s zice:

    Chintesenta de simtire. Multumesc frumos Potecuta. Mi-ai amintt de ”risipei se deda florarul”…

    Apreciază

  20. Oamenii mici, cu mâini mici, cei care se bucură de puful păpădiei și de baloanele de săpun, de dorințele zburătoare sau ascunse-n sân, sunt cei de la care ar trebui să învățăm ce înseamnă să visezi și să te bucuri.

    Apreciază

  21. Oazapentrufluturi zice:

    Am retrăit frumuşeţea naturii.astăzi iar am călătorit cu maşina prin judeţ şi plaiurile mioritice au revărsat pur şi simplu culori într-o simfonie de vis.Aşa ai scris şi tu poezi!Mulţumesc şi felicitări pentru inspiraţie!

    Apreciază

  22. rofstef zice:

    Foarte Frumos cu ai împletit prin vers pe păpădie și cu balonasele de săpun care erau atracția noastră în copilărie 😆
    Iar păpădia care aparent ai spune că este un puf mort, dimpotrivă, nu ști cumva, pe undeva, poate să ajungă acea frantura de uscaciune purtatoare de viață.. Poate intr-o glugă, poate intre firele de păr al unei visătoare fermecătoare, poate intr-o poșeta, poate pe manseta jachetei unui Men musculos, poate pe cosorocul unui pici, poate purtată intre coarnele unui taur bătrân care moare pe brazda aspră unde mai apoi se ivește pe fosila lui, anul următor o păpădie de toată frumusețea..
    Poate între dale in curte te trezești cu o frumusețe de păpădie pe care n-ai plantat-o tu și nici cei de la Fares, nu ??

    Important e să dăm curs dorințelor, de restul se ocupă destinul..

    Seară Plăcută îți Doresc !!!

    Apreciază

    • Doamne, ce tablou frumos ai desenat tu din cuvinte. Chiar mi-am imaginat fiecare imagine, cadru cu cadru, cum i-ar sta în poşetă, pe manşetă, între coarne 🙂
      Frumos tare! De ce nu scrii şi tu mai des pe blogul tău? Serios, e păcat.

      Aşa să facem, da. Să le dăm curs şi să aşteptăm…
      Îţi mulţumesc tare mult! Seară frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Ehei, îți Mulțumesc Frumos pentru apreciere, încerc să mai vin cu ceva, Promit, dar nu mă jur ha,ha,ha,ha, Scuze !

        Cred că voi veni cu bikla pe coclauri 3, niște impresi de la ultima calatorie..
        Îți Mulțumesc inc-o dată !!!

        Apreciat de 1 persoană

  23. Las aici un semn de lectură plăcută

    Câteodată,
    numai câteodată,
    i se face târziu
    de la prea multe şi prea nedrepte
    amânări
    care i-au spart speranţele,
    una câte una,
    aşa cum se sparg baloanele de săpun

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s