De la ce v-aţi luat?

O întrebare la care, în foarte multe dintre cazuri, nu cred că poate exista răspuns. Că unde-i lege… stai. Tocmai că nu e. Şi chiar de-ar fi… tot rău ar fi, pentru că, nu-i aşa, nouă nu ne place să respectăm. Că noi suntem liberi, nu ne lăsăm noi încorsetaţi în nişte reguli, legi, fie ele şi ale bunului simţ. Ne-am născut liberi, liberi zburdăm pe coclauri. Şi tot liberi ne doare-n cot de toţi, dar absolut de toţi, ceilalţi. Aşa, din libertate, nu că am fi noi… ăăă, am uitat ce voiam să zic.
Scara mea cu scara de lângă formează, cu mare indulgenţă un L. Sau chiar e un L, dar sunt eu modestă, nu ştiu. Şi modestia nu e legată de acel „mea”, că v-aţi prins şi voi că nu am numele scris pe scara aia, dar aşa ştiu de copil: fiecare a avut o scară sau un bloc la care era trimis când se împuţea treaba pe la raţele şi vânătorii sau ţară, ţară, vrem ostaşi, nu? Revin.
De câteva ori, stând seara în balcon, am văzut de la unul dintre geamurile celeilalte scări cum zburau diverse. Nu puteam descrifra exact ce de la înălţime şi doar la lumina becurilor, dar găseam a doua zi dimineaţa ce mai rămânea. Sub geamurile alea e trotuar, lângă e o curbă pe unde trec maşinile, că-i drum. Deci nu ai a treia variantă. Ori printre maşini, ori pe trotuar. Continuă lectura

Publicitate
Publicat în Din viaţă... | 39 comentarii

Iar mă joc

Azi… Îmi e aproape iarnă
Şi-mi e aproape frig,
Tu rătăceşti în toamnă
Să n-auzi când te strig

Afară… La mine parcă ninge
Peste-ntrebări ce dor,
Tu te ascunzi prin ploaie
Şi-n frunze care mor

Mă gândesc… Pe prag, între-anotimpuri,
Un pas să fac aş vrea
Spre toamna ta, pe câmpuri,
Sau înspre iarna mea?

Ascult… noua mea mică obsesie. ASTA. Place mult la mine! 🙂
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | 34 comentarii

Tăceri în oglindă

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 43 comentarii

Cum ar fi…?

Cum ar fi dacă,
în loc de albul care aşteaptă să fie scris,
ar fi o oglindă?
Şi cum ar fi dacă-n loc de cuvinte atent alese,
s-ar umple spaţiul ăsta tot
cu ce simţim atunci când ne gândim la
ce să scriem,
cum să scriem,
să mascăm,
să cosmetizăm,
să ascundem
ce simţim?
Să fie un program,
asemeni celui care intuieşte cuvântul de la primele litere,
care ar completa spaţiul ăsta doar la o singură privire
în ochii noştri?
Cum ar fi?
Dacă în loc de alb
ne-am privi direct în ochi,
cât am mai scrie din ce vrem să scriem?
Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | 52 comentarii

Hielp!

Da, iar şi da, am scris pe ardeleneşte titlul deci e hielp! Drajilor, m-a mâncat şi anume-n ştiţi voi, şi am schimbat telefonul. Nu-i laudă mascată, nu-i aia cu pentru că mulţi dintre voi m-aţi întrebat deci ideea principală nu-i că mi-am cumpărat telefon nou, că nu mi-am, dar am telefon nou care nu-i chiar scos din cutie, dar pentru mine-i nou, că până azi am avut altul. Ideea principală e că-s tută. Şi el e deştept, dar nu aşa cum se laudă, că nu m-a ajutat cu ceva ce vreau. Şi vă rog pe voi să o faceţi, dacă ştiţi şi vreţi şi puteţi.
Deci! Pe telefonul ălalalt, nu mai ştiu cum, am făcut eu o ceva de aveam două conturi de facebook, cu două iconiţe separate. A doua era tot ca prima numa că avea jos în dreapta doo cerculeţe cu portocaliu. Şi pe ăla era contul de poteci. Cont la care, tot că m-a mâncat, am şi pagină de like cu care nu fac nimic, că nu am timp şi chef să gestionez atâta. Şi unii dintre voi ştiţi cât de activă sunt acolo. 😀 Dar na, pata e pată, piticul e pitic. Treaba e că nu mai ştiu cum am făcut. Şi ştiu că e aia Lite. Na, aia e horror deci aia-i numai pentru pagina de like, când nu mă lăsa onor fb să switch account, că mă bloca pe drum. Şi am nevoie de mess, că mai vorbesc cu voi şi mai primesc mesaje cum că cf frumoas-o ce oci frumoşi ai. Cum să rezist fără din astea, spuneţi voi? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | 54 comentarii

Tăceri rătăcite-n toamnă

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 55 comentarii

Vă rog să mă luminaţi!

Hai că a trecut ceva vreme de când n-am mai avut nelămuriri şi nedumeriri, am voie acum, da? Adică bine? Adică da? No bine. Să nu ziceţi că n-am cerut voie.
Ştiţi că au început de vreo circa ceva timp filmele de Crăciun, nu? Nu ştiu ce-a fost prima dată: filmul sau decoraţiunile în marile magazine, dar nici nu contează, sunt oricum la fel de nucă-n perete. Ca o paranteză, s-a deschis Târgul de Crăciun în Sibiu. Nu-i reclamă. Ce frumos ar fi fost să fie cu Silent Night sau măcar Jingle Bells ca fundal sonor la aprinderea beculeţelor. Dar e bine şi aşa, la ce temperaturi au fost, cred că berea a avut trecere mai mare decât vinul fiert, numai bine, că Oktober Fest n-am avut şi au şi băieţii ăia cu berea nevoie de bani. Nu-s Grinch. Iubesc Crăciunul, îl iubesc pe Moşu’, iubesc colindele, iubesc zăpada, iubesc tot ce înseamnă toate astea, dar le iubesc în decembrie, nu din octombrie. Sufocant. Revin la filme.
Vorbim despre filmele de Crăciun, dar nu despre Singur acasă. Că ăla-i mic copil (nu doar Kevin) la capitolul exagerări, aberaţii etc faţă de astea de care zic. Şi zic despre astea pe de Diva, unde publicitatea durează mai mult decât filmul şi bine face că face aşa, că ai timp să te prinzi de ce vrea să zică autorul. Sau măcar ai ocazia să vezi şi ceva care are şanse să fie şi real, cum ar fi că tipa în rochiţă de seară, în restaurant, are-n geantă o sticlă de detergent, una de balsam de rufe, una de şampon, pastile de constipaţie, pastă de dinţi şi o cutie de pateu. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , | 47 comentarii

Joacă printre rime-frunze

E toamnă iar
Şi plouă rar
Şi timpul, veşnicul hoinar,
Ne lasă-n dar
Un fel de har
De-a spune iar,
De-a plânge iar,
Că totul pare în zadar
Când, suspendaţi de secundar,
Ne rătăcim prin calendar
Şi risipim fără habar
-bucăţi de vis- până dispar
Şi-apoi clădim imaginar
Alt vis, ascuns în buzunar,
Alt dor, firav, banal, fugar,
Şi alt suspin, la fel de-amar,
Că-i toamnă iar
Şi plouă rar
Şi timpu-i veşnicul hoinar
Care ne lasă iar în dar
Un fel de har de-a spune iar
Că-i toamnă iar
Şi plouă rar.
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | 32 comentarii

O singură linie, restul e… tăcere

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 46 comentarii

Popas pe un peron de viaţă

Ştiu, e luni. E toamnă şi e luni. Sau e luni şi e toamnă. E senin acoperit de nori şi e adiere de vânt. Au fost şi vor fi ploi şi ne cad frunze-n drumul nostru mereu grăbit. Uneori, ne cad din amintiri direct în suflet. Se mai întâmplă să ne cadă şi din priviri, dar pe astea le ştim ascunde. Cu măiestrie chiar. Cu gesturi mici sau cu mişcări ample, în funcţie de ce vrem să arătăm şi cât vrem să ţinem doar pentru noi.
Ne enervează traficul. Că e prea aglomerat. Aşa cum, nu demult, ne enerva pustiul de pe străzi, din parcuri, de peste tot. Ne enervează aglomeraţia din magazine şi-i acuzăm pe toţi ceilalţi deşi şi noi contribuim la ceea ce ne evervează, şi alţii ne acuză de acelaşi lucru. Că nu au loc, că nu au aer. De noi. De ei. Cei care se grăbesc ne enervează pentru că se grăbesc. Cei care merg prea încet ne enervează pentru că nu se grăbesc. Că nu merg în ritmul nostru, în ritmul impus de noi. Cei care ne zâmbesc devin suspicioşi sau măcar ciudaţi. Cei încruntaţi ne sunt antipatici, că nu ne zâmbesc. Cei care ne laudă ne sunt duşmani, că nu ne ajută să creştem, să evoluăm. Cei care ne critică ne sunt duşmani, că ne împiedică să creştem, să evoluăm.
Cei care sunt de acord cu ce spunem nu sunt buni parteneri de discuţie, că nu ne putem impune punctul de vedere. Cei care ne contrazic nu sunt parteneri buni de discuţie, că nu ne lasă să ne impunem punctul de vedere. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , | 56 comentarii