Filă culeasă de pe uliţă de sat

Azi… luni. Ştiu asta pentru că lucrez, altfel… altfel nici nu aş vrea să ştiu. Mi-e dor de vacanţele de vară în care, la bunici fiind, ştiam numai că-i duminică, atunci când era duminică. În rest, era azi. Fiecare zi era un azi şi o trăiam ca şi cum era cu adevărat un alt început, fără să conteze numele pe care-l purta. Nu conta foarte mult nici numele nostru. Acolo, oricum nu te ştia nimeni după numele din catalog. Că buletine încă nu aveam.
– Zâua bună! Poveştiţi, poveştiţi?
– Să trăieşti, maică! Mai o ţâră! Da’ ţâie cum îţi zâce, maică?
Era un schimb de replici tras parcă la indigo. Uliţele satului răsunau de veacuri de acelaşi şi acelaşi mai o ţâră. Mă fascina, mă amuza şi mă nedumerea în acelaşi timp. Am întrebat-o pe bunica de ce aşa, de ce poveştiţi, poveştiţi? şi nu ce mai faceţi? A zis că aşa să zâce pe la noi. Şi aşa a rămas. Acolo degeaba spuneai că te numeşti Andreea, Mihaela, Mihai sau Cătălin. Nu conta.

Ne pierdem dreptul la viaţă

Câteodată îţi pare că ţi-e viaţa prea roz,
Sfidător, orbitor, fără noimă şi forme,
Şi te simţi ca şi cum ai fi tras într-un loz
Ale lumii culori, anotimpuri şi norme.

Nu te bucuri, desigur, ţi-e prea frică să speri
Că şi mâine în zori vei găsi fericirea,
Şi te superi, te-ncrunţi, te ascunzi şi te temi
C-o vei pierde curând, că-ţi vei pierde menirea.

Joacă la micul dejun

Poţi face tot ce n-ai fi făcut…

V-aţi săturat de recomandări? Nu, nu vorbesc de alea oficiale, nici de alea din surse sigure, nici de alea în genul „înainte de a pleca de acasă, verificaţi dacă aţi închis gazul şi robinetul”. Nţ! Vorbesc de „recomandările” emise de minţile sclipitoare care umblă pe două picioare, printre noi. Numai ele, singure. Fără capul din dotare. Alea cu tinctură din mătasea broaştei, aplicată de trei ori pe zi pe vârful nasului, şi scapi de toati boalele pământului. Sau alea cu „ieşiţi, bă, afară, bucuraţi-vă de primăvară, că e ţeapă. Că ăia care au murit au fost plătiţi de ciocănitoarea Woody să moară, ca să stea fraierii-n case, să se uite la desene, să se îmbogăţească ea”. Pe aia cu geamuri închise la ora 23 aţi primit-o? Mno, despre astea vorbesc. Am fost întrebată dacă ştiu ceva despre stropit cu ceva.

„Salut! Ce faci?”

Dragă…,
Eşti bine? Ţi-e bine? Ştii…, mă gândeam că uneori şi cuvintele se pot izola de propoziţii, de fraze. Şi odată cu ele, de restul lumii. Pe ele cine le mai duce acolo unde le e locul, în gând şi suflet de destinatar? Poştaşii nu mai umblă pe străzi. Timbrele nu se mai vând, plicurile zac abandonate, goale şi îngălbenite. Gând spre alt gând poate zbura? Are voie? Le mai e permis zborul? Hm. Ştii, de fapt mă joc acum. Înşir cuvinte şi le zâmbesc, ştiind că uneori, doar uneori, nici nu e nevoie de asta. Când suflet spre alt suflet îşi găseşte drumul, chiar şi-n nopţile fără de stele, ce nevoie mai e de cuvinte?
Mergem mâine la teatru? Ştiu. Nu se poate. Acum chiar nu se poate. Dar îţi aminteşti câte nu s-au putut în urmă cu atât de puţin timp, încât încă persistă mirosul acelui moment? Mai ţii minte seara-n care adia vântul şi începuse să picure fin şi am zis că-i prea urât să ieşim din casă? Dar ziua aia-n care-am zis că ne e prea lene să rezervăm bilete, să ne îmbrăcăm, să ieşim, că se va face târziu, că…, că… şi că… o mai ştii? Şi eu.

Dospind tăceri

Telefon din neant…

– Bună ziua, am sunat la biroul de reclamaţii?
– Bună ziua, doamnă! Nu, noi nu primim şi nu facem reclamaţii. Dar vă putem îndruma spre…
– Atunci la obiecte pierdute? Autodenunţuri primiţi?
– Nu, ştiţi, aţi sunat la…
– Nu contează, vă spun ce-am de zis şi faceţi ce credeţi mai departe. Am evadat, asta am făcut. Şi mărturisesc că nu mi-e uşor să ascund asta. Nu mă mai pot ascunde. Nici de mine, nici de alţii. Mă reclam şi mă predau, dacă e nevoie de asta.
– Doamnă, pentru asta e nevoie să sunaţi la poliţie şi…

Simple… amănunte

Ce faceţi,
sunteţi bine, sănătoşi?
Speriaţi? Sătui de cei speriaţi?
Liniştiţi? Contrariaţi de cei liniştiţi?
Indiferenţi? Urându-i pe indiferenţi?
Nici una, nici alta?
Nici eu.
Nu-i aşa că e o oarecare singurătate
şi-n lipsa asta a unei categorii în care
să te poţi simţi mai puternic,
mai avizat, mai real,
mai oricum, important e să te poţi simţi
cumva?

Ambalaj sau conţinut?

Exilaţii din plâns

Ne plouă pe aripi, iubire!
Semn bun, spun experţii în zbor,
Ne-or scrie-n balade de mâine
În dreptul cuvântului dor

Şi ning, cu petale firave,
Zambile, magnolii şi meri,
Când visuri, ajunse epave,
Plutesc în deriva lui ieri