Lume ascunsă-ntre lumi

Din dilemele Potecuţei

Vă spun din start, ca să fie totul limpede şi ca să am şi o introducere, că altfel n-am, că sunt în stare şi de dileme mai profunde, legate de inversarea polilor, de universalitate sau, şi mai profund de atât, legate de retrogradarea FCSB-ului. Dar nu în seara asta. Acum am una singură şi cum nu pot trece la altele până nu o rezolv pe asta, aştept să mă luminez. E legată de facebook. 😀 Dar pentru că am impresia că s-a înţeles că-s praf cu tot ce înseamnă asta, vreau să zic că nu e doar o impresie. Dar e musai să vă spun că eu nu am facebook numai de acum. Asta ca să înţelegeţi că treaba e şi mai serioasă decât pare. Că una e să ai cont de un an, de când îl am eu pentru blog, şi să nu ştii chestii, alta e să-l ai cam de când a apărut el în ţară şi să nu ştii chestii. Dar cum cred că ştiţi deja, eu nu vreau să par ce nu-s deci sunt sinceră şi vă spun că am cont de mult timp. E drept că nu mai postez pe el, dar la fel de drept e şi că ăsta nu ar trebui să fie un motiv. Nu, aşa sunt eu, e naturală treaba. Ei, interesul meu legat de briz-brizuri s-a oprit la check-in. Fac o paranteză şi vă spun că acel cont a fost făcut cu ocazia unei întâlniri între colegi.

Jurnal mai puţin poetic

Azi… o zi-n care, pentru că am promis cuiva ceva (vă voi spune mai jos cui şi ce), am ales să scriu jurnal pentru că altfel nu aş fi avut cum să inserez promisiunea. E ziua aia-n care sunt patru tabere în care s-au împărţit extaziaţi, supăraţi, indiferenţi şi… ceilalţi. Mă miră că încă ne legăm de ziua asta atât de nevinovată. Sunt deci cei care zic da, cei care zic că nu, cei care nu zic nimic, dar râd de ceilalţi cum se luptă-n principii, şi cei pentru care e o zi perfectă, aşa cum e ea, care nu e mai presus de altele, nici mai prejos, şi care e fabuloasă prin faptul că e. Şi cărora nu le pasă de nicio părere. Trăiesc ziua asta fix aşa cum au ei chef, că nu lumea îi învaţă să respire. Fiecare are libertatea să-şi aleagă tabăra din care face parte. Dincolo de astea, e vineri.

Netezind tăceri

Maricel+Baby=ceva nedefinit

10 februarie, 2019: Katy Baby primeşte, pe facebook, cerere de prietenie de la un cont numit inspirat Maricel002, cu o super maşină la poza de profil. Cum nici Maricel002 nu ştie ce marcă e maşina, doar i-a plăcut când a văzut-o întâmplător pe un alt cont şi s-a gândit că dă bine, nu are rost să ne complicăm şi să ne afundăm în astfel de detalii. Katy însă s-a afundat din prima, acceptând cererea, vrăjită fiind de culoarea maşinii, că atât a înţeles şi ea din fotografia aia. Nu a durat mult până când a sosit şi inevitabilul mesaj ce faci frumoas-o care eşti?, mesaj care şi-a găsit perechea în răspunsul arogant scris de o Katy Baby care a învăţat că nu e bine să se lase impresionată de la prima încercare: pe care fraere!, urmat de multe feţe ba zâmbitoare, ba nervoase, ba cu lacrimi în ochi. Maricel nu s-a supărat, din contră, a trimis flori, multe flori, i-a trimis de fapt toate florile care erau disponibile în căsuţa aia cu tot felul de forme şi figurine.

Când scrisul nu se lasă scris

Mă gândesc de dimineaţă că uneori, nu ştiu de ce, parcă îmi e greu să-mi aliniez gândurile care se tot amestecă şi-şi tot schimbă formă şi culoare şi sens. Încep să scriu despre ceva, fuge rapid gândul şi se întoarce sub altă haină, una mai groasă, de iarnă, care-mi ninge peste înflorirea din prima frază. Şi şterg. Se liniştesc pentru o clipă şi-mi aduc parfum de vers pe buze. Îl aştern, apăsând grav tastele, una câte una, încercând să fac faţă avalanşei. Dar se spulberă rapid şi se transformă, asemeni zăpezii în palme calde, lăsând o urmă vagă de a fost. Şi şterg. Îi ia locul un altul, sprinten, viteaz, jucăuş, îmi aduce cuburi colorate şi baloane de săpun. Şi încep să-l scriu. Dar nu-i place haina de cuvânt, îi e prea incomodă pentru câtă viaţă are el de dat, pentru câtă bucurie poartă pe umeri, nu-i plac încorsetările din silabe. Se face mic până se evaporă şi-mi sparge şi baloanele. Şi şterg.

Tăceri… combinate

Leapşă cu alegeri

Am primit de la Diana o leapşă despre alegeri. Alegeri dintre a şi b, dintre alb şi negru, nu acele alegeri de care ne-am săturat şi despre care parcă nu prea mai vrem să auzim. Deci nu-i despre partide şi secţii de votare. Am acceptat şi deşi atunci când am citit prima dată am zis că-i destul de greu de ales, că aş fi preferat să fie şi între ele, nu sau, în final mi-am dat seama că nu-i chiar aşa. Că se poate alege, se poate renunţa, fără să rămâi în dezavantaj. Pe Dana o rog iar să mă ierte, efectiv mi-a zburdat mintea rău de tot. Vă spun şi vouă: am citit la ea leapşa după ce am citit la Mona leapşa cu portretul chinezesc. Şi când Dana mi-a zis că dacă vreau, mă tăguieşte, eu am ţinut-o pe a mea că am răspuns la asta. Normal că nu aveam cum, eu de fapt am răspuns cândva la portret. 😳 Bine că m-am trezit până la urmă. Acestea fiind zise, să începem alegerile:

Ce n-am ştiut despre mine

Ştiţi genul acela de interviuri în care o vedetă, oricare ar fi ea, e pusă la un moment dat să spună ceva ce n-a mai spus nimănui, niciodată, pe nicăieri, dar acel ceva să fie, normal, despre ea? Eu ştiu. Nu că am fost eu în situaţia asta, în calitatea mea de vedetă. 🙄 Nu. Dar am văzut la alţii. Şi am văzut asta şi într-o leapşă care a circulat pe aici, semn că şi noi putem fi vedete. Sau că şi noi putem avea lucruri nespuse despre noi. Mă rog, una din astea două. Fie că e vorba de un mare secret, fie că… din orice alt motiv. Adevărul e că asta te poate debusola puţin. Te face să stai pe gânduri destul de mult şi să te bucuri că nu eşti vedetă şi interviul nu e live. Să nu pari prost, nu de alta. Că ai putea. Să pari, zic. Că stai şi te gândeşti şi primul lucru care-ţi vine-n minte e eventual un mare secret care evident că nu degeaba e el secret şi tot evident e şi faptul că nu-l vei spune nici acum, că nu degeaba ai ţinut ascuns atâta vreme.

Citind tăceri pe chip