Mi-e alb şi dor

Mi-e dor de alb cum mi-e de tine,
Un dor ce ar putea ‘ncălzi
Întreaga iarnă care vine
Şi-ntreg omătul l-ar topi

Mi-e alb şi pur dorul de tine,
Cum sunt poveştile ce-odată
Ne învăţau că e un bine
Ce-nvinge acum… ca niciodată
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat | 3 comentarii

Jurnal „legal”

Azi… da, vineri. Mulţi ar fi fost deja în mini vacanţe, în weekend prelungit sau în „poduri” între libere pentru sărbătorile legale. Nu vi se pare că sună cam forţat? Cine ne-a legalizat sărbătorile şi în baza căror legi? Şi cele în care se munceşte pot fi numite ilegale? E doar un joc de cuvinte, nu vă supăraţi pe mine.
Americanii şi-au arătat recunoştinţa într-o sărbătoare pe care încă nu am importat-o. Sau nu cu tot ce ar putea însemna asta. Poate pentru că ea coincide cu perioada noastră de post şi nu putem gusta din carnea de curcan. Sau poate pentru că e mai scump curcanul decât micul pe care-l gustăm oricum câteva zile mai târziu, sărbătorind, cu mare fast, cum altfel, ziua naţională. Sau poate pentru că e mai uşor să spunem i love you decât sunt recunoscător pentru… sau mulţumesc pentru… Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | 46 comentarii

Timp de risipit

N-aveţi cumva un pic de timp,
Un rest rămas prin buzunare,
Un mărunţiş ce-aţi rătăcit
Din amânare-n amânare?

O oră sau o clipă doar,
Nu vreau mai mult, îmi e de-ajuns
Şi-oricum aş cere în zadar,
Mai mult avem din cel apus

N-am mult de dat, dar îl plătesc
Nu vreau să vă rămân datoare,
Dar cred că iar mă amăgesc,
Ştim toţi că nu e de vânzare
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , | 46 comentarii

Zidind culoare în tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 54 comentarii

Gânduri prin fumul de ţigară II

Aici, în cârciuma asta uitată şi ea de timp şi de idealuri, se poate ascunde cel mai bine. De zile şi de restul oamenilor. Unde să te ascunzi de oameni dacă nu chiar printre ei?, îşi spunea în rarele momente în care încerca să se îmbărbăteze. Nu ştia nici el de ce. La ce mai ajută asta? Dar avea uneori momente în care se vedea din afară, parcă se privea prin geamul unei cafenele de la margine de şosea. Cel dinăuntru, cu mâinile încălzite de cana aburindă, vedea lipită pe geam nu reflexia, ci o variantă a lui îmbătrânită şi înfrigurată, privind pofticios, din gerul de afară, înspre aparenta opulenţă dinăuntru. Şi i se făcea milă. Sau ruşine, nu ştie. Aşa cum li se face oamenilor când văd un copil al străzii cu nasul lipit de câte o vitrină de cofetărie. Îi era teamă doar de momentul în care va ajunge să întoarcă privirea. Aşa cum mai fac oamenii în faţa aceleiaşi vitrine.
Atunci, abia atunci, simţea că îşi e şi victimă, şi călău, că e şi cel mai mare vinovat, dar şi singurul nevinovat care duce pe umeri povara păcatelor întregii lumi. Şi credea, oh, cât credea atunci, că îşi poate fi şi singurul salvator. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat | 57 comentarii

Gânduri prin fumul de ţigară

Şi-a aprins o altă ţigară, nu mai ştia nici el a câta, le-a pierdut numărul de foarte mult timp, dar şi despre asta a zis, ca despre toate celelalte, că e ultima, şi s-a retras în colţul ăla întunecat dintr-o cârciumă obscură, să fie cu adevărat singur. Singurătatea de unul singur o suportă mai uşor. Când e singur între oameni, nu poate scăpa de încleştare. Atunci ar vrea să o ia la fugă. Să alerge fără oprire până când ar ajunge la capăt de lume, de pământ şi de viaţă. Dar ştie că nu poate. Că nu mai poate. Anii lui n-au zburat, cum le zboară anii oamenilor care au cui să mai deschidă câte o uşă. Ai lui s-au strâns toţi undeva la glezne şi i-au făcut paşii de plumb. Cum să alerge când el abia face câte un pas? Paşii îi sunt mici, lumea e imensă, i-ar lua o viaţă să parcurgă orice drum. Şi-ar da din viaţă pentru asta. Dar de unde să dea? Abia dacă mai are din asta câteva coji rătăcite prin buzunarele roase de lipsuri. N-are ce da. Dar nu-l interesează, oricum. Nici nu-l incomodează asta. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , | 108 comentarii

Păşeşte doar pe vârfuri!

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 73 comentarii

Când e totuşi prea trist?

Mă tot învârt pe aici şi nu ştiu cum să încep postarea asta şi nici cum să pun problema, cum şi ce să scriu să mă fac înţeleasă, să nu lungesc mult textul, dar şi să punctez tot ce vreau. Greu. Zic de la început că nu e inspiraţie acum, nu e nici poezie, nici compunere. Cumva, îmi era dor să scriu ceva aşa, aproape din viaţă. Zic „aproape”, pentru că tot pe la inspiraţie voi ajunge, veţi vedea. Spuneam că nu ştiu cum să încep şi unde să ajung, încă nu ştiu, aşa că intru direct în subiect, nu-mi mai trebuie introduceri. Aş puncta totuşi că nu m-a supărat nimeni, că e o nedumerire care s-a născut în mintea mea pic cu pic, comentariu după comentariu, la mine sau la alţii, nu e de azi, nu e de ieri. Şi-n fond, nici nu contează de unde vine, nu?
Ce facem cu tristeţea aia pe care o percepem noi citind o poezie sau un text care nu-i din viaţă? Numesc „text care nu-i din viaţă” orice text care nu vorbeşte despre o întâmplare, o problemă, despre eu sau x a păţit. Le excludem pe alea din start. Sunt texte care descriu un copac desfrunzit, de exemplu. Sunt reale, da. Dar nu sunt din categoria aia de „din viaţă”. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , | 82 comentarii

Nu am nimic de zis

Astăzi, poate mai mult decât în alte zile, s-a vorbit aproape peste tot despre oferte, super-oferte sau reduceri. S-a vândut şi s-a cumpărat. S-a vânat şi s-a luptat. Pentru a nu rata. Bucurii de moment, mai mari sau mai mici, s-au înşirat în funcţie de numărul de clickuri pe „adaugă în coş”. Nu despre asta vorbesc, e doar o constatare pe care am vrut să o am aici, ca introducere la ceva ce nu ştiu nici eu unde va ajunge, pentru că nu ştiu exact ce vreau să spun. Dar oare chiar trebuie să spun ceva? De ce? Doar pentru că e public locul ăsta în care mă scriu? Şi asta mă obligă? De ce n-aş avea voie pur şi simplu să înşir gândurile aşa cum se năpustesc, fără formă, fără fond, fără substanţă, fără direcţie şi poate fără niciun sens? Nu sunt expertă-n mai nimic, de ce aş scrie neapărat ceva care să transmită ceva? Uneori îmi vine aşa, să public o pagină goală, fără titlu, fără etichete, oricum nu ştiu exact ce să scriu acolo, fără imagine, fără categorie, fără nimic. Dar nu mă lasă wordpress. Şi mi se pare nedrept. Dacă n-ai nimic de zis, n-ai dreptul să spui nimic. Dar dacă n-ai nimic de zis, n-ai nici dreptul să le spui altora asta? Ar trebui să se poată. Măcar atât. Să fim lăsaţi să spunem, să strigăm, dacă vrem, că azi n-avem nimic de zis. Şi să arătăm asta, afişând pagini goale. Câte astfel de pagini ar fi publicate zilnic, oare? Câţi dintre noi recunoaştem că uneori pur şi simplu nu avem nimic de zis şi câţi o şi arătăm, asumându-ne asta? Nu am nimic de zis, dar sunt. Aici sau pe undeva… Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , | 87 comentarii

Când lemnul se lasă atins…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 55 comentarii