Iar am păţât-o. Sau, mai simplu, eu şi Dacos

Clopoţico (tink3rbe11), treci la raport, că tu ai vrut-o 😀 Bine, tu n-ai zis că vrei să o păţăsc, ai zis că vrei să râzi. Ştii că mi-ai zis asta, nu mai pun link, e la postarea aia despre care nu mai vreau să-mi amintesc. Eu am zis să ai răbdare să o gafez şi vă spun. Şi karma, Venus, Mercur retro…gradat şi Dacosul şi-au dat mâna şi au făcut eforturi mari să fie bine, să avem motiv să râdem. Aşa că ţie îţi e dedicată postarea, dar musai să zic la toată lumea, ştiu toţi că nu ne şoptim la ureche pe aici. Mno bun.
V-am zis că evadez? V-am zis. M-am întors. Deşi a fost cât pe ce să nu plec. Sau să nu mă întorc, că nu ştiu cum s-o dau.
Ce nu v-am zis e că, deşi sunt genul care ar fi în stare să facă bagajul cu o oră înainte de plecare, când e vorba de bilet la autocar, apăi îl iau şi cu două săptămâni înainte, să fiu sigură. Nu dintr-o fire organizatorică, nu. Mi-e rău de mă descompun la drum mai lung de 5-10 km, mai ales cu autocarul, mai ales în spate. Aşa, cu bilet luat din timp, nu depind de locurile libere, nici de cum fac eu ochii dulci în faţa şoferului să primesc loc în faţă, că na, fost-am lele, acum e rândul fetişcanelor să facă asta, io-s expirată 😀 Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 32 comentarii

Când ceva e altceva

Astăzi ne distrăm, e weekend, lăsăm la uşă, unde le e locul, relele şi serioasele. La postarea cu joaca, printre altele, am ajuns la jocurile copilăriei. Şi-a zis Gia de maţe încurcate şi eu am rămas în slow motion, că nu ştiam cum să reacţionez. Şi cum în discuţiile cu voi mă gândesc că sunteţi de chiar în faţa mea deci nu se face să scot telefonul în timpul discuţiei şi să caut pe google ce-i aia, am întrebat-o pe ea cum era. Mi-a explicat, mi-am amintit, l-am jucat, dar tot nu-mi era cunoscut numele. A intervenit apoi Diana şi a zis că ea-i zicea iţele încurcate. No, nici aşa nu suna cunoscut. Amândouă au dreptate, sigur că da. Şi cei care vor spune că se numeau altfel au dreptate. Că fiecare spunea în felul lui.
Dar cu ocazia asta mi-am amintit de o chestie de care cred că v-am mai spus. Dar a trecut mult de atunci aşa că îmi permit să mai zic o dată. Sigur, n-are legătură cu jocurile, are cu denumirile. Se făcea că eram şi eu studentă, deh, mi s-a întâmplat şi mie. Şi prietenului meu de atunci i s-a făcut mare dor de mămica lui şi chef să mă prezinte şi pe mine. Aşa că spre seară, brusc, ne hotărâm să luăm autobuzul şi să mergem la el acasă. Mno, cu mintea de acum, sigur că n-aş mai merge veci. Nu aşa, fără să anunţi, şi seara, să dau buzna la femeie-n casă. Dar ce farmec ar mai avea tinereţea dacă n-ar avea şi nişte minte lipsă strecurată prin ea? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , | 57 comentarii

Puţin folk, puţin amar

Hei, dragilor! Cât timp a trecut de când n-am mai scris şi ascultat nimic la rubricuţa asta! Şi ce dragă îmi era. Încerc să alung din praful depus printre rânduri. Şi printre acorduri. Şi încerc să leg cumva ideile, să-mi adun gândurile. Îmi tremură puţin mâinile, recunosc. Păţesc asta de câte ori mă lovesc de lucruri care mă depăşesc. E drept, poate că sunt printre norocoşii care nu au avut ocazia să se călească în sensul ăsta şi de aia mă dă peste cap orice intervine din zona aia a răutăţii. Ba chiar a urii. Pe tot ce înseamnă inofensiv. Că ce rău poate face un cuvânt care doar urează? Dar se pare că unii nu înţeleg o urare. Şi nu o acceptă. Şi pentru că nu pot înţelege, o iau şi o duc în zona lor gri şi o transformă-n minciună. În fals. Ca să râdă apoi de ea. E mai uşor aşa.
Nu ar fi de condamnat, dacă n-ar fi dureros. E ca şi cum, pentru că nu crezi în Dumnezeu sau pentru că pur şi simplu nu te poţi bucura, din diverse motive, arunci gunoiul la picioarele colindătorilor care-ţi vin în prag. Diferenţa e că noi nu mergem peste ei. Ei stau la pândă, ca apoi să scuipe. Şi da, recunosc, mă doare. Continuă lectura

Publicat în Picătura de folk | Etichetat , , | 69 comentarii

Înfrunzind tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 62 comentarii

Să ne jucăăăăm!

Io mă scot, să ştiţi. V-am întrebat dacă vreţi.  Mulţi, adică toţi 😀 aţi zis că da, acu’ n-o daţi la întors, nu fraudăm alegerile, de asta se ocupă cu mare succes alţii şi nu mai e mult până când vom avea şi dovada. Altă dovadă, zic. Dar unii se încăpăţânează să nu creadă, alţii se încăpăţânează să le tot dovedească. De câte ori e nevoie. Deci aici nu avem scrutin photoshopat, rezultatul a fost în favoarea jocului, avem joc, nu ne mai ascundem în sondaje.
Să ştiţi că n-am gândit-o prea mult, n-a fost nevoie, m-aţi ajutat şi voi cu idei şi vă mulţumesc! Facem un fel de fazan care nu-i fazan. Dar e ca un fel de fazan. Şi ca un fel de nu e chiar aia dar se apropie 😀
Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , | 125 comentarii

Jurnal despre amorţire

Azi… incert. În afară de faptul că e vineri (e?) parcă totul pluteşte într-o apă tulbure. Nu ştim, doar credem că, e posibil să. Sau nu ştim, nu credem, nu vrem, depinde de unghiul din care privim totul. Sigur, există şi varianta cu eu ştiu mai bine decât toţi, eu pot mai bine ca oricine. Dar certitudinile astea nu fac parte din lumea care n-a uitat să-şi vadă limitele. Sau limitările.
În rest, aproape toamnă, încă vară. Şi-i frumos. A fost tot timpul frumos şi mai ales senin. Asta e sigur. Şi palpabil.

Afară… linişte. Amorţire şi aţipire. E aşa, o dulce leneveală care-mi aminteşte de zilele de duminică, din verile alea pline cum nu mai ştiu să fie acum, când satele se adăposteau în tăceri. Tăceau şi clopotele, tăceau parcă şi frunzele, să-şi lase satul să doarmă. Sau să se hodinească puţin, să-şi tragă sufletul ostenit de muncă şi de poveri adunate de pe câmp sau din anii mulţi adunaţi ciorchine-n pridvor. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , , | 45 comentarii

Nuanţe de tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 50 comentarii

Scrisoare deschisă

Dragă…,

E luni. Septembrie, luni. Aşa mi-a venit, nu ştiu de ce am început cu asta. Poate pentru că aşa suntem noi, oamenii. Uneori împrumutăm, alteori furăm, alteori inventăm expresii, cuvinte, forme lipsite de fond, şi le spunem atunci când n-am prea avea multe de zis, sau nu ştim cum să o spunem, crezând că am spus totul cu ele. Că ele au spus totul. În locul nostru. Devin uneori clişee, e drept, dar culmea, ceilalţi, mereu ceilalţi, niciodată noi, înţeleg mai multe decât am fi vrut chiar noi să spunem. Septembrie, luni. Google spune că a fost lansată în 2008. Oare ce spuneau oamenii, ce ne spuneam noi, în septembrie, luni, înainte de asta? Şi înainte de multe altele. Şi nici măcar nu mai ştiam piesa, asta e şi mai ciudat. Am căutat şi asta. Zice că „acum, septembrie, luni, vrei din nou liniștea, de-atunci când toamna începea”. Zâmbesc. Nici n-a început bine toamna, în septembrie abia dacă face câţiva paşi, deci care început? Dar nu, nu fac analiză pe text. Nici măcar liniştea aia nu mi se potriveşte deloc. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , | 68 comentarii

Dor necuprins

Mi-a fost şi azi la fel de dor de tine,
Cum mi-a mai fost şi-n alte anotimpuri,
Atât de dor, că-n toamna care vine,
Nu l-ar putea cuprinde ploi, nici vânturi

Am întrebat şi trecători pe stradă
Dacă-au primit vreo veste despre tine,
Dar trecătorii au plecat în grabă,
Niciunul n-a privit măcar spre mine
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , | 56 comentarii

Fir cu fir, tăceri înşir

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 66 comentarii