Cine-i (mai) vinovat?

Vă las o problemă de logică. Ba nu, de conduită. Ba nu, de legislaţie. Ba, nici eu nu ştiu de ce e. Dar vă garantez că nu e din genul celor cu „capcane” sau cu schepsis şi e cât se poate de reală, petrecută sub ochii mei, numai că mai la stânga puţin. Şi de atunci mă tot gândesc şi n-am reuşit să-i dau de cap. Nu ţin morţiş să găsesc un vinovat, în sensul că nu unul singur şi accept şi varianta că nu există vinovaţi deşi, recunosc, parcă m-aş împăca mai greu cu ideea că aşa se face. Dar poate că nu ştiu eu şi aş fi curioasă să aflu părerea voastră. Repet, nu e poezie şi nici text „simţit” deci eu doar voi relata ce-am văzut şi promit că voi încerca să fiu cât voi putea eu de obiectivă în descriere mai ales că nu am fost implicată în niciun fel. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Din tot ce-i scris…

Tot ce am scris mi-a fost o clipă
Şi leagăn dar şi adăpost
Pentru simţirile ce-n pripă
Îşi căutau prin mine rost

Am pus ades între cuvinte
Şi râs, şi lacrimă sau dor
Printre aducerile-aminte
Să-ajung la mine mai uşor Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , | 48 comentarii

La capăt de pământ…

Uneori,
ai vrea să-ţi pui în bagaj
un sfert de viaţă
şi un vis neîmplinit
-ca să-ţi fie camarad de drum-
şi să mergi până la capăt de pământ
doar ca să-l vezi, să-i simţi tresărirea
în palma caldă
şi să te convingi că…
este
că încă e
Dar pentru că drumul nu poate Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , | 28 comentarii

Când ambalajul contează…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 38 comentarii

Când zâmbeşte un bunic…

…undeva, în lume, se naşte o poveste. Ca toate poveştile cu A fost odată. Şi cu fiecare zâmbet, se mai scrie un capitol. Şi cu fiecare lacrimă, se mai întoarce o filă. Rânduri simple, ca şi zilele lor, cuvinte discrete ca toată viaţa lor. Frământări în fraze, ca şi-n sufletele lor. Au ştiut să-şi ducă paşii printre griji fără să ofteze. Şi fără să ceară. Au ridicat case cu mâinile goale şi, cărămidă cu cărămidă, au modelat un univers. Pentru fiecare dintre noi.
Cu aceleaşi palme cu care frământau pâine îşi ştergeau şi lacrimile măcinate de dorul celor care nu le mai înveseleau tinda ca odată. Dar ştiau mai bine ca oricine să le ascundă. Niciodată nu s-au plâns că-i doare chiar dacă mergeau gârboviţi de toate greutăţile lumii pe care o purtau pe umeri. Noi suntem bine dacă voi sunteţi bine. Noi, toţi copiii şi nepoţii lor. Al bunicilor acestei lumi. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | 58 comentarii

Cât un veac şi un pic

Nu am ce să cer de la ziua de mâine
Poate-un pic de noroc şi-o bucată de pâine
Ca s-o rup în bucăţi, s-o presar pe alei
Să rămână-n fărâme urma paşilor mei

Să găsească în ea cititorii în stele
Înţelesuri ascunse, să se mire de ele
Şi să-ncerce-n zadar să-ntâlnească prin burg
Negustori de iluzii, să le-o vândă în târg
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 55 comentarii

Aşa mi-a fost…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 41 comentarii

Da, mi-e ruşine!

Scriu acum, la cald, ca să-mi spun mie, să nu uit, să mă reîntâlnesc cu gândurile astea când voi reciti şi să retrăiesc senzaţia, să mi se mai facă ruşine şi să pornesc duşul rece de care se pare că e nevoie. Da, de cele mai multe ori scriu tot ca să-mi spun câte ceva dar acum e vorba de un alt registru, de o altfel de perspectivă. Şi nu e loc de metaforă, intru direct în subiect.
Am plecat în oraş, cu treabă. Am urcat în autobuz, cu greu m-am strecurat spre cutiuţa aia galbenă care ştampilează biletul şi m-am agăţat cu mâna de bara de susţinere ca să nu-mi pierd echilibrul la frânele prea dese şi prea bruşte ale şoferului cam agitat. Oameni tăcuţi, unii obosiţi, alţii nerăbdători, alţii deranjaţi de căldura excesivă, alţii preocupaţi de telefoane. Peisaj normal pentru acea oră. Nimic care să tulbure monotonia. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 78 comentarii

Presupunere

O zi măcar de-aş fi un munte
Să-mi sprijin fruntea de senin
Şi amintirile cărunte
Florii de colţ să i le-nchin,
Mi-aş ţese din zăpezi un rost
Şi-n lume când se face seară,
Drumeţilor fără-adăpost
Le-aş ninge pân’ la cer o scară
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 50 comentarii

Mă fac IT

Am vrut să scriu ceva, altceva decât ceea ce urmează. Ceva frumos şi serios. Mai mult serios decât frumos dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea? Mi-a fugit inspiraţia în momentul în care am decis să mă reorientez profesional. Nu acum, când mă fac mare. Că mai am de crescut niţel. Deh, dacă am păpat numai ciorbiţă, din castronel, cu linguriţa, nu am avut de unde să mă fac şi eu uom în toată firea. Pentru asta trebuie să mănânci ciorbă, din castron, cu lingura. Pentru cazuri speciale, e voie cu trucuri. Eu, de exemplu, pentru că am citit undeva că îngraşă cartofii prăjiţi, mănânc numai cartofiori prăjiţi şi mă menţin.
Ideea mi-a venit acum, citind un articol din genul e vineri, Boureanu s-a calmat, prezidentu’ e plecat, ce să mai şi scriem să avem nişte vizualizări? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , | 71 comentarii