Pe cine-ai vrea aproape?

Pe cine-ai vrea aproape să-ţi învelească visul
prea brusc şi prea devreme pierdut între păcate
când vântul sau neantul i-or înteţi suspinul
cin’ să-i aline dorul, să-l legene pe pleoape?

Şopteşte-mi, ştii prea bine că n-am să dau de veste
nici lumii şi nici toamnei n-am să le spun nimic
şi-n fond, ce-ar face lumea dacă-ar afla secretul
că undeva, în noapte, un gând e chinuit?
Continuă lectura

Anunțuri
Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

Mormăieli somnambule

Deşteptătorul te anunţă, pe limba lui, că tiro liro ai dormit patru ore deşi ai putea jura că au trecut fix şapte secunde de când ai pus capul pe pernă. Nu-l poţi contrazice, are multe argumente în favoarea lui pe când tu… tu abia poţi lega un oh, ¤%#!, lucru care oricum nu te avantajează în faţa unei eventuale instanţe. Ar fi suficientă o privire fugară asupra ta ca să se audă strident „nu se află în deplinătatea facultăţilor…” şi evident, s-ar pune la îndoială orice ai vrea să spui sau să demonstrezi. Chiar dacă tu nu ai de gând să demonstrezi că tiro liro traiectoria moleculelor cu unda sunetului nu formează întotdeauna un unghi de 90 de grade, ci doar că ai nevoie de somn. Mult somn. Atât de simplu şi atât de singur în apărarea ta, cum numai băieţii de la Talisman au mai fost.
Accepţi realitatea dimineţii şi pe aia că-i musai să mergi la muncă deşi, privindu-te-n oglindă, retrăieşti clipe din anii de şcoală şi te surprinzi şoptind Ce spui tu, streine? De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu! Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 48 comentarii

Nu-i vinovată toamna

Nu-i vinovată toamna
că străzile-s pustii,
c-a ruginit pădurea
şi tu-ai uitat să-mi vii
şi nici că-n înserare
ne-au ofilit pe buze
cuvinte-abandonate
în palma unei muze!

Cu ce-i de vină ploaia
ce picură iluzii
c-am rătăcit cărarea
umbrită de confuzii
sau că, de noaptea rece,
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , | 49 comentarii

Să sune clopoţelul!

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 55 comentarii

Eu nu găsesc „cheia”, mă ajutaţi voi?

Am o nelămurire şi vă rog, atât cât se poate, să-mi spuneţi părerea voastră, să mă ajutaţi să văd lucurile mai clar pentru că sunt într-o piscină de subiectivism şi deşi nu ştiu să înot, m-am aruncat acolo fără colac. Ca de obicei, am gândit cu sufletul şi el n-are griji din astea de înghiţit apă şi căzut la fund. Cu astea se ocupă mintea dar de data asta a fost mai înceată. Sau, mă rog, şi de data asta, să nu se creadă că ar fi vreo excusivitate. Voi încerca să nu pară că vreau să bag cuiva pe gât părerea mea chiar dacă, pe parcursul acestui articol, voi greşi expunând-o. Dar vă asigur că voi ţine cont de ale voastre şi chiar am nevoie de ele ca să-mi liniştesc gândurile revoltate.
Ştiţi ce nu am reuşit eu să înţeleg nici până acum? De unde pornirea asta a noastră de a călca pe cap pe oricine îndrăzneşte să se ridice puţin spre lumină, să se delimiteze puţin de mulţime sau să-şi îmbunătăţească într-un fel sau altul condiţia, depăşind-o? Şi de ce? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 61 comentarii

Cinci umbre ale Potecuţei

Nu, nu-l cunosc pe Grey şi nici nu mi-am propus asta când am suflat în lumânări la ziua mea. 😀 A fost odată ca-n 22 august când, citind un articol pe un blog pe care-l urmăresc, ajung la final şi-mi văd numele acolo. Strâng ochii şi îi deschid iar dar mai larg, să mai citesc o dată. Mda, era numele meu. Tocmai primisem o leapşă. Primul gând a fost de bucurie că s-a gândit la mine, al doilea că de ce blogul meu nu m-a anunţat prin notificare că-s strigată şi al treilea că uite că parcă mi-a apus faima de aia care refuză lepşe. A fost o vreme când, după ce am publicat un articol în care am explicat frumos de ce refuz politicos (printre alte motive, unul era că erau la mare modă tot felul de lepşe şi dacă-ar fi fost să le fac pe toate, că ori pe toate, ori niciuna, ar fi însemnat să postez numai răspunsuri la lepşe o perioadă) am citit la două sau trei fete dragi mie că potecuţă, ştiu că nu primeşti lepşe dar eu te pun totuşi aici. Mă bucur că a trecut asta, chiar mă simţeam aiurea dar zău că veţi afla mai jos de ce. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 77 comentarii

Pe nisipul de la mare eu am scris…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 46 comentarii

Toamna vine la oră fixă

Setăm alarma aceluiaşi telefon, la aceeaşi oră, cu aceeaşi melodie. Veselă, în cele mai multe cazuri. Şi tare, de fiecare dată. Ne place să credem că dacă ne trezeşte o melodie ritmată vom fi plini de energie întreaga zi. Şi cu zâmbetul pe buze. De parcă toată ziua ar depinde numai de nişte sunete aşezate armonios într-o ordine anume. Poate din superstiţie. Poate din convingere. Poate autosugestie. Că va fi bine. Sau măcar mai bine. Şi chiar dacă dimineaţa a început cu porţia de veselie servită la oră fixă din telefonul pus pe noptieră sau cât mai departe, de frica opririi lui involuntare, uneori, seara, aceeaşi pernă absoarbe cu poftă dezamăgirile, neîmplinirile, dorurile, tristeţile. Aceleaşi şi ele. Nu-i nimic, dimineaţa vine cu melodia aia. Aia pe care am ales-o cu gândul că ne va lipi un zâmbet pe buze de cum vom deschide ochii şi nu-l vom mai pierde până-n zori şi… şi tot aşa. Şi tot aşa, se mai întâmplă să-l pierdem prin buzunarele zilelor, printre bilete de tramvai sau mărunţiş pentru cafea. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 46 comentarii

Toamna din gând

E toamnă peste tot în drumul meu
De-acum, de ieri sau doar de-o veşnicie
Un ram de gând, printre păreri de rău,
S-a rătăcit de frunza-i ruginie

Timide ploi, sub streaşina din gene,
Se-adăpostesc să nu se piardă-n vânt
Mai mângâie obraji din vreme-n vreme
Sau susură la umbră de cuvânt
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 49 comentarii

La Potecuţa S.A

M-am hotărât, nu mai e cale de-ntors, e bătut în cuie începând de acum. Bine, de gândit, m-am gândit de mai mult timp dar nu am găsit acea zi de luni perfectă oricărui nou început sau oricărei decizii care are legătură cu o cură de slăbire, cu un lăsat de fumat şi apucat de sală sau cu te miri ce alte lăsări sau apucări. Şi cum n-a fost până acum o „luni” numa bună de ce am vrut eu, zic azi că deşi nu e luni, e 1. Şi nu orice întâi. E întâi septembrie, perioadă-n care gospodinele se pregătesc să-şi mobileze cămara sau pivniţa cu… din toate câte puţin să fie, să nu ducem lipsă. Aşa că e o perioadă bună pentru planuri. Că le punem la dospit sau la murat, nu contează, planuri să fie.
Ştiu, frumos din partea mea ar fi fost să mă aliniez calendarului şi să zic ceva de toamnă dar amân momentul „liric” pentru că toamnă va fi până la iarnă aşa că e timp. Dar dacă nu zic acum ce vreau să zic, uit şi după aia-mi pare rău. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 86 comentarii