În ce cheie citim poeziile?

Sunt într-un mic impas. Foarte mic. Minuscul. Bine, hai, aproape inexistent. De fapt, de când am început să scriu despre el, s-a dus. Deci nu-i impas, e aşa, o mirare. E mai bine? Normal că nu-mi puteţi răspunde din moment ce nu ştiţi ce vreau de la voi. Ştiu că în ultimul timp am tot vrut ceva de la voi. Şi cum aia recunoscută e pe jumătate…, ştiu sigur că m-aţi iertat de tot. Pentru că voi sunteţi mişto şi buni, nu vă lăsaţi afectaţi de nimicurile astea.
Şi gata, vă spun acum, staţi uşor că-s ardeleancă şi nouă graba ne aduce vertiju’n prag şi nu mai ştim de capul nostru, ne pierdem ideile şi o luăm prin cucuruz în loc să trecem duios, precum Anastasia, pe câmpuri pline de margarete şi muşeţel.
Vă zic acum ce vreau: vreau să vă întreb ceva. Voi cum citiţi poeziile? Le excludem pe cele scrise de oameni pe care nu-i mai putem întreba ce-au vrut să spună şi nu i-am putut întreba nici când ne-am mâncat timp preţios de ţopăit pe-afară încercând să aflăm singuri asta şi tot nu ne-a ieşit. Ne limităm la cele postate pe bloguri, pe FB, pe… pe unde se mai postează ele. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , | 54 comentarii

Oameni rătăciţi prin oameni

Într-un oraş oarecare, la o terasă oarecare, la două mese apropiate, doi bărbaţi îşi butonează telefoanele, ignorând cafeaua deja răcită care-i aşteaptă pe masă. Espresso lung, fără lapte, doar cu puţin zahăr. Brun, că ar fi mai puţin dăunător. Sau doar pentru că pliculeţele erau primele în rând şi pe alea le-au nimerit, nici nu contează. La prima masă, un om de afaceri care aşteptă un posibil viitor colaborator, încearcă să facă faţă valului de mesaje care-i inundă aproape toate aplicaţiile: alţi colaboratori, clienţi, angajaţi, toţi vor ceva şi pentru toţi e urgent. Urmăreşte şi bursa, ceva nu e în regulă şi, pentru el, o prăbuşire ar însemna un mic dezastru. A mai pierdut, s-a ridicat, o va face şi acum. Dar, mai mult decât orice, e vorba de orgoliu. De o satisfacţie personală. Aceea de a fi un bun strateg. A pierdut o dată cât alţii nu strâng într-o viaţă. Şi asta-n câteva minute. Tot la bursă. S-a reinventat, a reinventat şi un set de reguli, doar pentru că putea, şi şi-a revenit. Financiar. Că altfel nu o arată. Ce simte, uneori îi e inaccesibil chiar şi lui. Şi-a construit cu greu un zid de apărare faţă de propria persoană şi a devenit de nezdruncinat. Zidul. Că în spatele lui, el încă se teme. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , | 91 comentarii

Lumi mici în ziduri mari

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 39 comentarii

Vrei? Ba vrei!

Eu ştiu că sunt defectă. Am mai spus-o şi o voi mai spune. În multe situaţii, la multe capitole, punctual dar şi la modul general. Dar am o chestie pe care vreau să mi-o lămuresc cu ajutorul vostru, să-mi spuneţi voi dacă problema e la mine sau nu, într-o chestiune punctuală: vizitele şi „servitul” cu forţa. Dar înainte de a spune exact ce vreau, fac o mică paranteză legată de subiect şi vă spun că la mine-n casă e o regulă bătută-n cuie când e vorba de mâncare: nu există nicio regulă. Şi asta se aplică oricui, indiferent de. Regula aplicată şi musafirilor e aşa: fiecare mănâncă ce vrea (din ce am, ce n-am se comandă sau se rabdă) când vrea, cât vrea. Sau nu vrea. Nu contează ce am, eu dau cu tot dragul. Dar la fel accept şi refuzuri şi la fel de bine le spun că nu e absolut nicio supărare dacă nu le place. Am două variante: ori caut repede altceva, ori sunăm şi comandăm. Nu vă imaginaţi că am zilnic invitaţi la masă. Nu am. Dar se mai întâmplă să fie ori o aniversare, ori ceva, o vizită prelungită care impune şi ceva de papa. Le spun tuturor că îi rog ca nu cumva de ruşine să mănânce ceva ce nu le place. Nu mă supăr deloc şi chiar nu aş vrea să se forţeze. Prefer să fie sinceri şi să ronţăim pufuleţi decât să nu le pice bine ceva. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , | 88 comentarii

Când ploaia s-a năpustit…

S-a năpustit peste ţinut
O ploaie-atât de supărată,
C-am vrut să fac un împrumut
Să-mi cumpăr repede o barcă

Romanticii au început
Să fredoneze-n fa diez
Că plouă, iată, infernal
Şi prin mansarde se iubesc

Un pictor cam ciudat un pic
Şi-a-ntins în stradă toată pânza,
Să deseneze, pic cu pic,
Să prindă, în cădere, frunza
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , | 85 comentarii

Tăceri recondiţionate

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 52 comentarii

Jurnal cu dare de seamă

Azi… luni. Da, atât de simplu. Şi cald. Foarte cald. Şi atât, trec la subiect. Nu merge nici acum să postez pe stil vechi, problema e tot acolo, tot aşa. După ce deschid articol nou, cu blockuri, îmi apare o pagină albă, nicun buton, nicio iconiţă, nimic. Dacă deschid cu editor clasic, apare normal, numai că nu pot face nimic, aşa cum v-am zis în postarea trecută. Ce-am observat azi e că linkul în cazul ăsta e cât un drum Bucureşti-Constanţa, cu trenul. Nu, n-am fost eu, dar, până să vină pandemia, cam asta auzeam peste tot în perioada verii. Că e lung. Sau că ţine mult, nu mai ştiu exact. Deci după „/wp-admin/post-new.php?classic-editor” cum e normal, mie-mi apare un roman. Ceea ce nu mai e normal, zic.
Bon. Cum spuneam, am încercat azi iar, fix la fel, semn că şi erorile sunt constante-n cazul meu. 😀 Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , | 65 comentarii

Ziua premierelor

Am scris bine titlul, sper, stați să verific… da. E ok, e a premierelor, nu a premierilor. Deși, ar putea fi și așa. Ce să zic, vorba ardeleanului, Houston, we have a problem! Vă scriu de pe telefon și în asta constă marea premieră, că neam de neamul meu, în afară de mama și tot neamul, n-a mai scris postări de pe telefon. Am rămas, cred, singura care n-a făcut asta și se pare că era cazul și planetele alea care se aliniază prost, pentru unii, și-au pus în gând să se arate la drum de seară, să mă forțeze să fac ce n-am mai făcut.
Că o croazieră, o cină pe vreun mal de Mediterană sau un câștig la loterie n-ar fi putut, mi-ar fi picat greu la stomac. Nu, s-au gândit să o ia direct cu blogul, că de ce nu, dacă se poate cu de ce da? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | 95 comentarii

Frânturi de tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 58 comentarii

Poveşti ascunse-n ziduri

Undeva, într-un colţ de lume,
la umbra unui vis,
într-o zi care nu anunţa nimic important,
ne-am lăsat copilăria,
întrupată-ntr-o păpuşă
sau un căluţ din lemn,
şi-am plecat.
Mai aproape sau mai departe,
mai pentru un timp
sau pentru totdeauna,
nici nu contează.
Pentru el, oraşul ăla care ne ştie
de la primul pas,
e oricum o eternitate.
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , | 39 comentarii