Camuflaj fără cuvinte

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 41 comentarii

„Bibelourile tot sunt jucării şi ele”

Mi-am amintit de replica asta din reclama TV într-una din zilele trecute când am fost, pentru câteva ore, dădacă pentru fetiţa de cinci ani a unei prietene. Primul lucru pe care l-a făcut după o inspecţie rapidă a casei a fost să inventarieze toate pluşurile pe care le am împrăştiate pe… peste tot. Şi nu-s chiar puţine că şi io-s copil şi am nevoie de jucării. 😀 Glumesc doar pe jumătate. Pluşurile alea sunt adunate-n timp şi păstrate ani de-a rândul, fiecare reprezentând un ceva care nu m-a lăsat nici să mă descotorosesc de ele, nici să le ascund prin dulapuri. Unul dintre ele, de pildă, este primit chiar de la mama fetiţei pe vremea când eram amândouă adolescente şi păstrat cu sfinţenie de atunci. Am voie să iau ursuleţul ăla? Da. Mă laşi să iau şi iepuraşul ăsta? Sigur că te las. Da’ pot să iau şi căţeluşul? Poţi. Pot lua şi broscuţa aia de acolo? Poţi lua tot ce vrei tu. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 62 comentarii

În alb-negru

Miroase fin a început de vară
Făcând culcuş între cireşe-amare
Dar nouă a-nceput să ni se pară
Că n-a durut nicicând atât de tare

Să asistăm ca la un fapt banal
La tragedia florilor de tei
Ce, scuturându-se de viaţă teatral,
Adulmecă sfârşitul sub paşi grei

Şi credem c-avem dreptul fiecare
Să comentăm strident şi-nflăcărat
Spunând că e o simplă întâmplare
De care mâine toţi vom fi uitat Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 29 comentarii

Creion şi-o pată de culoare

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 30 comentarii

Ca din poveste

Ţi-au spus că viaţa nu-i o joacă
şi-au născocit apoi poveşti
despre Ilene Cosânzene
la curţile împărăteşti
Şi ţi-ai brodat în mare taină
cu fiecare-a fost odată
iluzia că şi prin lume
e tot aşa ca… niciodată

Te-au învăţat să nu ai teamă
şi-au recitat dintre coperţi
binele învinge răul
oricâte lupte ai să pierzi
Şi ai crezut că şi-ntre oameni
când simți că nu mai ai scăpare
îţi e permis să scoți în grabă
jăraticul din buzunare Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , | 34 comentarii

Ca o părere…

Mi s-a părut că aud un glas care
mă striga,
mă chema,
mă alinta.
Prin el,
şi numele meu dar şi cuvintele
aveau o sonoritate aparte,
păreau mai melodioase,
mai duioase, mai altfel.
Am alungat gândul,
i-am spus că e doar ploaia care bate-n geam
şi am vrut să-i demonstrez că se înşelase
deschizând larg fereastra.
Dar ploaia-şi încetase căderea Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , | 23 comentarii

O clipă-n dimineaţă

Oraşul a mirosit ciudat de dimineaţă. Un amestec între început şi sfârşit. A început de ploaie şi a sfârşit de ceva nedefinit. Poate de luptă a florilor ce şi-au pierdut petalele, poate de dans al petalelor în bătaia vântului. Poate de luptă a norilor cu seninul, poate de dans al soarelui cu umbrele proiectate pe trotuare. Poate de luptă a oamenilor cu ei înşişi şi de dans al aceloraşi oameni cu umbrele celor pe care-i poartă-n suflet. Sau poate doar mi s-a părut. Poate aşa miroase orice dimineaţă: a început şi a sfârşit doar că uneori e mai pregnant şi ne înţeapă simţurile. Sau noi suntem mai atenţi şi mai dispuşi să simţim. Sau să distingem arome.
Undeva, la un colţ de stradă, o bătrână cu ochii mari în care parcă s-a adăpostit tot cerul anilor ei m-a strigat, aşa cum a făcut şi cu cei dinaintea mea, trecători şi ei, ca mine, pe trotuarul prăfuit, prin timp, pe lângă viaţă. M-am oprit, ca la un semn. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 44 comentarii

Beţi o cafea cu potecuţa?

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 74 comentarii

Când blogul are toane…

Îl laşi să se desfăşoare-n voie, să se dea-n spectacol, în petec şi-n ce mai vrea el că oricum n-ai ce-i face. Şi dacă e să fim corecţi, şi el a suportat toate toanele mele de-a lungul timpului, fără să mă bruscheze cu restarturi sau ameninţări cu delete-uri. Şi am avut şi eu destule „bube”, recunosc. Nu ştiu de ce, că eu n-am făcut nimic, n-am apăsat butoane, n-am dat clickuri pe la setări, n-am furat ciocolata nimănui, n-am aruncat cu apă-n capul nimănui, dar wepeul mă pedepseşte şi e bolnăvior. Sau doar se face. Ideea e că de azi dimineaţă, se aprinde „luminiţa” roşie de la clopoţel, semn că e o notificare pe acolo, dar când dau click pe ea nu văd nimic nou. Văd ultimul comentariu postat azi dimineaţă, comentariu la care am şi răspuns. În rest, se tot aprinde luminiţa dar eu tot pe ăla-l văd. Asta-nseamnă că nu vă văd comentariile la mine sau ca răspuns la voi, nu văd semnele lăsate, nica-nimicuţa. De curiozitate, am verificat aplicaţia de pe telefon şi aia văd că funcţionează. Dar pe aplicaţie nu stau foarte mult, mai ales când sunt la muncă aşa că e posibil să ratez unele comentarii şi vreau să îmi cer scuze anticipat. Sau preventiv. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , | 69 comentarii

Cincizeci de rânduri ale potecuţei

Am văzut, plimbându-mă prin căsuţele din jurul potecuţelor, un fel de leapşă în care trebuie să spui cincizeci de lucruri despre tine. Primul gând, mai sprinten şi mai gălăgios, a strigat: „cincizeci? Atât de mult? Ce-aş putea să scriu în dreptul tuturor liniuţelor? Însă imediat după ce s-a liniştit şi şi-a încetat revolta, am simţit cum un altul, mai timid şi mai micuţ, s-a apropiat pe vârful picioarelor, m-a tras de mânecă, mi-a făcut semn să mă aplec şi mi-a şoptit: „indiferent câţi ani îţi stau în spate şi câţi sunt în faţă, cu tot ce-ai strâns sau ai pierdut, se cheamă c-ai trăit o viaţă. Şi-atunci cum poate să îţi pară prea mult să-nşiri numai cincizeci când asta-nseamnă doar un strop din toată marea care eşti?”. I-am dat dreptate. Şi totuşi, cum aş putea să aleg? Şi ce-aş scrie ca să pot, la finalul celor 50 de rânduri să spun asta-s eu? Pot alege corect ceea ce mă defineşte? Ar fi drept să aleg o plimbare-n parc în detrimentul unui film? Când vorbesc despre lucrurile care-mi plac, aş putea enumera doar câteva fără să simt că am lăsat deoparte ceva esenţial? Şi dacă aş scrie numai pentru mine, ştiind că nimeni nu va citi vreodată, ce-aş alege să scot în evidenţă? Nu, mi-ar fi imposibil. Bine că nu mi-a dat nimeni leapşa.  Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 60 comentarii