Rând cu rând…

Dintre rânduri îţi pare că strig,
Printre rânduri ascund înţelesuri,
Şi tu crezi că-n metafore mint
Şi eu ştiu că se plânge în versuri

Printre rânduri găseşti întrebări,
Între rânduri eu picur răspunsuri,
Tu le vezi ca pe simple-evadări
Eu le simt prizoniere în visuri

Reclame

Popas printre tăceri

Filă fără anotimp

Azi… dacă e să luăm la rând toate aspectele, ar dura prea mult. Să vorbim despre simbolistica acestei zile, despre oameni importanţi născuţi în ziua asta, despre faptul că e ziua internaţională a… ceva, despre faptul că e ziua cu numărul 76 din acest an şi tot aşa? Nu. E luni. Pentru unii, o banală zi de luni. Pentru alţii acea zi de luni. Pentru mine e… luni. Şi prin faptul că e ar trebui să însemne totul pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar ne mai luăm cu viaţa şi nu ne mai gândim la asta.

Afară… cred că e primăvară. Bănuiesc. În zori aşa era şi nu cred că s-a răzgândit.

Voi cum scăpaţi când sunteţi fără scăpare?

Vă întreb aşa, de curiozitate, pentru o amică, că eu am zis că nu mai fac niciodată asta. Dar e bine totuşi de ştiut, pentru situaţii de urgenţă, cele în care nu te salvează dacă spargi geamul şi iei ciocănelul. Ştiţi şi voi că sunt situaţii în care trebuie să iei atitudine, n-ai de ales. Situaţii în care limita suportabilităţii e trecută şi nu ai decât trei variante: faci implozie (şi normal că nu ai chef de asta), spui verde-n faţă (dacă eşti ca mine, veci de veci nu vei putea asta) sau apelezi la trucuri. Unele din care ieşi basma curată. Nici nu jigneşti omul, şi te salvezi şi pe tine de la dezastrul emoţional. Sigur, sigur, nu pledez pentru minciună. Nu la modul general. Dar apar nişte situaţii în care strigă disperarea-n tine şi atunci… chiar, atunci ce faci? Asta vreau să aflu de la voi.

Distracţii… domestice

Ce-ar fi fost să fie…

Ştii…,
era să fie primăvară!
S-au înseninat priviri,
s-au dezmorţit simţiri
şi dintr-o dată,
oamenii au reînceput să zâmbească.
Mergeau aşa, prin dimineţi,
cu eşarfe la gât şi cu surâs pe buze,
cu flori în mâini şi cu vise-n braţe
şi parcă n-a fost nicicând mai frumos.
S-a adăpostit apoi seninul,
a auzit de departe urlet de lupi flămânzi
şi sunet metalic de inimi zdrobite
în goana nebună a timpului
care nu mai are timp nici măcar de o privire înapoi
şi nu mai lasă timp nici măcar pentru un suspin
ivit între două respiraţii,
la răscruce de amintire

Astăzi e despre ele

Să mergi demn prin lume, aşa-a zis bunica,
să nu-ţi fie frică nicicând de nimica,
fii bună şi dreaptă cu cei ce sunt drepţi,
răsplată la bine să nu stai s-aştepţi

Iubeşte frumosul, aşa mi-a zis mama,
din tot ce-a trecut şi din ce va urma,
din flori şi din cântec, din cărţi de poveşti,
din oameni, din stele, din tot ce-ntâlneşti

Să nu-ţi pierzi credinţa, îmi zice bunica,
te-ajută în viaţă, te rog, nu uita,
şi când, dragu’ bunii, ţi-e bine sau greu,
înalţă şi-o rugă-nspre Dumnezeu

Tăcând prin înserare

Nu definiţi zbateri de suflet!

Spune-mi tu, ce e poezia
dacă nu e suflet,
dacă nu e zbatere
şi dacă nu e simţire,
puse toate la umbră de cuvânt
şi lăsate aşa, să fie găsite
de singurătăţi
ce se caută în tăcere una pe alta?
Ce e poezia,
dacă nu e strigătul mut
şi plânsul nevăzut
al inimii ce-şi caută ecoul
ascuns în altă inimă?

Când google o dă în bară…

Dragă google,

în primul şi în primul rând, vreau să-ţi mulţumesc pentru că… you made my day, vorba lu’ bunicu’ din partea mamei, după ce strângea ouăle din cuibar. Bine, nu zicea el chiar aşa, cuvânt cu cuvânt, zicea „no tu muiere, numa tri găini s-or ouat az, cre că aia golaşă îi beteagă”, dar aproximativ cam tot aia e, nu ne mai încurcăm în detalii.
Sigur că tu ştii despre mine ce voi mărturisi în următoarea propoziţie, dar lasă-mă să o spun totuşi: eu dimineaţa percutez mai greu. Nu mă ţine mult, numai până pe la 12-13, depinde de câte linguriţe de cafea am pus în filtru. Azi a fost greu, recunosc. M-am trezit dormind şi aşa am rămas. Ca de obicei, m-am lovit de doi pereţi până am ajuns la baie, era să-mi rup o unghie până mi-am pus brăţările pe care le port numai de 1 martie, da, măi, alea cu alb şi roşu, cu şnur, m-am înţepat în acul mărţişorului pe care l-am pus pe rochiţă şi era să mă strâng de gât cu eşarfa. Păi da, că m-am grăbit să o strâng şi-am strâns. Da’ nu-ţi face griji, am scos repede limba, am desfăcut nodul în timp util şi-am fugit.