Seară pe malul mării

Seară frumoasă, prieteni!
Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 18 comentarii

Pe nisipul de la mare…

Continuarea o știți din oracole. Transmit de la malul mării: vreme perfectă, gheață… în pahare, că la mal, catr țentimetrî, nu e cazul.
Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | 34 comentarii

Dimineața, la Constanța-n port

Atât am vrut să zic, mulțumesc. Poze am mai multe de aici, dar nu știu dacă-i voie să le și anume postez. Vă și anume pup și mai vin pe aci. Ascult valurile și… tac.

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , | 66 comentarii

Aproape nouă…

… ani. Despre cifre şi despre ani e vorba. Anii bloguleţului. Luni sunt nouă ani de când am scris primele rânduri pe potecuţe. Dar eu de luni voi fi în vacanţă aşa că vă scriu de acum. Obişnuiam să-l las pe el să vorbească cu voi când plecam eu. Poate vă amintiţi de prima lui ieşire la rampă şi apoi şi de a doua. Acum a crescut, nu se mai alintă atât de mult, e mai timid, mai reţinut, nu mă mai trage de mânecă să-mi spună că vrea şi el să răspundă. Ce ţi-e şi cu copiii ăştia, se dau cu fundul de pământ că vor ceva şi pe urmă îi rogi tu să vrea şi te ignoră. 🙂 Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | 87 comentarii

Tăceri… cu zâmbetul pe buze

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 45 comentarii

Poezia potecistă reloaded

Când memoria e-n vacanţă, e bine să ai prieteni care să-ţi amintească, zicea un mare clasic despre care nu-mi amintesc nimic deci e foarte posibil să fiu eu clasicul ăla şi să fi inventat acum, pe loc, treaba asta. Dacă totuşi nu eu, atunci nu ştiu. Facem aşa: dacă treaba asta sună bine, ne comportăm ca şi cum e a mea. Dacă-i buba, naşpa, aiurea, cam nasol, a zis-o cineva, cândva, demult, nu mai contează. Bine? Bine.
La o postare recentă, Sofisticata mea dragă, şi ştiu că şi a voastră, mi-a zis ceva de-o capră. Recunosc, pe moment am fost pe modul inteligent-elevat, dar nu am reuşit să reproduc asta altfel decât printr-un hă?, că mai mult n-am fost în stare. Adică nimic, nema, zero. După ce l-am exprimat, ceva din mine parcă începea să priceapă. Dar abia după ce am citit negru pe alb explicaţia Sofisticatei, s-a făcut lumină şi pe strada mea şi mi-am amintit contextul şi am căutat. Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | 73 comentarii

Ăsta cine mai e?

Înainte de a începe articolul, vreau să vă rog să îmi daţi voie să mă adresez unui „public” imaginar, nu vouă. Pentru că pe voi parcă vă văd, pe unii cu nume, pe alţii şi cu chip, pe alţii doar cu pseudonim, adică pe voi cei pe care vă citesc de ani mulţi la voi sau aici, prin comentarii, şi cumva vă ştiu răspunsurile sau doar le bănuiesc, iar asta pe de-o parte m-ar încurca, pentru că mi-ar fi mai greu să formulez, ştiind deja ce şi cum. Ok? Mulţumesc. Revin.
Voi ştiţi cine e Vali Vijelie? Ah, normal că nu, cum să ştiţi? Ce-o fi fost în capul meu să întreb aşa prostie? Normal că nu. Şi pe unii chiar vă cred. Nu aveţi televizor la care, în pauza publicitară de la film sau în drumul înspre film, să vă apară ceva cu sau despre el, nu aveţi internet, nici FB la care, din eroare de algoritm, să vă apară un link spre o melodie sau un articol, sau tot dintr-o mare eroare, o postare a unui prieten care-a făcut o poză cu el, nu aveţi vecini care fac chefuri, nu aţi mers la nicio nuntă, la niciun chef, la nicio terasă unde să vă treacă pe lângă urechi numele ăsta. Deci repet, pe unii chiar vă cred. Vorbesc cu ceilalţi acum. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , | 55 comentarii

Tăceri trăite cândva…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 47 comentarii

Joaca de luni

Să-mi zică şi mie cineva că-i luni azi şi că, în mod normal, eu postez, vă rog! Fatăăă, e luni! Vai, bine că ai zis, mulţumesc! Aşa.
Ştiu că-i luni, dar ne jucăm? Hai că sunt curioasă ce va ieşi. Joaca va fi aiurea, vă zic de acum, dar ideea mi-a venit la cea mai recentă întâlnire cu gaşca mărită. Asta înseamnă că pe lângă gaşca normală, au fost prezenţi şi ceva vecini ai unuia din grup şi copiii lui şi ginerii şi nurorile şi sora şi soţul ei şi copii şi… în fine. Nu, n-a fost nuntă, a fost că aşa s-a nimerit. Am stat afară, că afară e mai fain decât înăuntru şi că eram mulţi şi nu mai insist, aţi prins ideea. După ce m-am ridicat pentru câteva minute de pe locul meu, undeva nu chiar în centrul atenţiei, pentru că l-am găsit ocupat la întoarcere, am nimerit fix undeva în centru. Şi cum deja erau formate „găşcuţe” de trei-patru persoane şi fiecare vorbea despre altceva, eu auzeam din toate direcţiile frânturi, de nu apucam să-mi dau seama care discuţie e mai interesantă şi unde să-mi direcţionez atenţia.
S-a format astfel un fel de „m-a şocat documentarul ăla, incredibil cum un om a spălat pe creier zeci de mii de oameni şi… de la magazinul naturist am luat ceaiul, e foarte bun la… da, toţi liderii lumii merg acolo, e o şcoală de… nicio şansă să ne recuperăm banii pe bilete, ni s-a spus că trebuie să… de la aerul condiţionat i-au zis medicii că e, dar aşa alergie eu n-am mai văzut, efectiv i s-a… şi intră unul într-un cabinet al unui medic psihiatru şi merge-n patru labe şi… măi, nesimţiţii ăia se urcă pe spatele lui Popovici, un copil aşa de bun şi… deci cartea aia chiar m-a dat pe spate, e tare bună, mai ales că… da, o bere te rog mult… voi aţi auzit de ăla care… nu, mulţumesc, iau mai târziu, acum am… ce piesă tare, dă mai tare”. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , | 124 comentarii

Dintre tancuri şi obuze-ţi scriu

Am postat aseară pe FB ceva despre ce-am „păţit” tot aseară. Mă rog, n-am păţit, dar n-am găsit altă rimă. Ştiu că unii dintre voi aţi citit deja şi nu aş vrea să vă plicitisesc, dar înainte de a aprofunda ideea, că aici vreau să o dau şi pe serios, şi aici îmi permite spaţiul şi „doctrina”, nu ca pe FB, aş vrea să le zic şi celor care nu au fb sau nu au citit. Voi mai şi completa ideile puţin, că aseară nu mă mai puteam întinde şi mai mult decât oricum m-am întins. Aşadar:
Am primit cerere de la un stimabil, Emmanuel Sikuku pe numele de scenă, cu o poză de profil prezentând un domn bine, în halat de medic, cont făcut cu două ore înainte de a-mi da mie cerere. Am știut din prima clipă ce urmează și tocmai de aia am dat accept, să văd care mai e moda, dacă s-au schimbat „hiturile”, ce se mai poartă vara asta, sau dacă e același refren „old school”, cântat dimineața, de sub mese, când până și lăutarii au uitat dacă au fost chemați la nuntă, la botez sau la tăieri de porc. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , | 58 comentarii