Cum spunem când n-o putem spune?

Mă întorc în trecut
şi mă opresc într-un moment
cu un profesor pus pe şotii,
inventând un joc,
tăind bileţele,
scriind cuvinte
şi punând reguli:
descrie cuvântul
fără să rosteşti:
nici
nici
nici
nici
şi sub nicio formă… nici
.
Continuă lectura

Reclame
Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , | 32 comentarii

Când culoarea devine muzică

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 68 comentarii

Când mercur retrograd te apelează

Când astrele vor să-ţi spună ceva, e bine să fii ochi şi urechi şi să desluşeşti mesajul lor, că ele nu-s ca distribuitorii de… diverse care te umilesc cu mesaje în genul „stimate client, te informăm că în data de… a fost emisă factura nr…, ai de achitat suma de… până în data de…”. Nţ. Nu, ele-s mişto de felul lor şi îţi dau de înţeles că au încredere în capacitatea ta de a înţelege orice, fără să-ţi dea mură-n gură, te iau cu subtilităţi şi e fix treaba ta dacă te prinzi sau nu. Ele mizează pe faptul că te prinzi, că de aia te şi contactează. Şi cumva e onorantă treaba. Că ştiţi cum e cu cei care vor să pară deştepţi considerându-te din start prost. Nu dau exemple, îi ştiţi şi voi. Astrele astea-s din altă lume, una mai rafinată şi mai şmecheră, şi te lasă prost dacă eşti prost, n-au nicio apăsare să te schimbe în vreun fel. Dar nu te consideră prost din prima. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 82 comentarii

Păşind prin alb nesfârşit

Dragă…,

ai văzut câtă iarnă s-a aşezat la picioarele noastre? Parcă păşim pe tot imaculatul lumii, atât de mult alb strivim sub fiecare pas, cu fiecare venire şi, mai ales, cu fiecare plecare înspre sau dinspre. Că plecările sunt cele care strivesc mai mult şi mai des. Te-aş întreba acum tu ce faci cu atâta iarnă?, aşa cum am făcut cu toamna aia ce-a fost odată. Dar bănuiesc răspunsul deşi, chiar şi aşa, m-aş putea face că nu ştiu, doar ca să te aud spunându-l. Să te las să crezi că nu-l bănuiesc. Să mă joc, adică. Eu să mă joc şi tu să mă laşi să cred că nu ştii că eu mă joc. Să te joci şi tu, adică. Să ne jucăm amândoi cu bănuieli şi cu impresii. Eu să te las să crezi că nu ştiu, tu să te prefaci că nu ştii şi să-mi intri-n joc. Tu să mă laşi să cred că ştii, eu să mă prefac că nu. Şi apoi să te cred. Fără să mă mai prefac. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , , , , , , , | 56 comentarii

Zoom out

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 53 comentarii

Poeţii nu ştiu muri

Poeţii nu mor niciodată, domnilor!
Se retrag, rând pe rând,
în spatele unei rime, la umbră,
aproape de-nserat,
şi stau aşa,
o veşnicie, poate două,
sau până când îşi învaţă cuvântul
să tacă.
Să tacă şi să-i inspire
particulă cu particulă,
silabă cu silabă,
până când cuvântul se confundă cu Poetul
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , | 48 comentarii

Nu trageţi în indecişi!

Are cineva nişte cenuşă de împrumut? Vreo 10 roabe. Hai, 15. Ştiu, ştiu, ştiu. Am zis de cel puţin 230 de ori din 2013 până acum că io nu FB, că io nu vreau FB, că nu, că nu. Bine că nu am zis niciodată de rău, acum chiar aş fi avut de tras ponoasele. Că de rău nu aveam ce. Motivele erau următoarele: lipsă timp, fără chef de gestionat un astfel de cont, nu vedeam de ce l-aş face din moment ce-mi ajunge blogul. Şi acum îmi ajunge blogul numai că am văzut că a răsărit o pagina de FB intiulată Poteci de Dor. Şi am zis noooo, nu se poate să egziste, putecuţele mele fură luate şi io nu-s acolo? Şi pentru că… început de an şi pentru că am fost năcăjită că s-a dat denumirea la altu sau la alta, am zis că ce-ar fi să?
Bon. Ce vreau să vă zic eu: nu va exista nimic pe acea pagină în afară de redistribuiri de pe blog, mai resuscitez puţin din ce am scris demult. Nu am făcut până acum pagină pentru că mi-era imposibil să mă împart şi să pot avea grijă aşa cum îmi place mie de ea. Lucrurile stau la fel şi acum. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , | 92 comentarii

În iarna mea, tu bei un ceai cu mine?

Iarna mea miroase-a iasomie,
ţi-aş fi spus, dar cine să m-audă
când pe gândurile dăruite ţie
ninge abuziv tăcere surdă?

Iarna mea are un gust de mentă,
ţi-aş fi scris, dar nu există timbre
pentru cât surâs aş strecura, atentă,
în cuvânt, să-l fac să se întâmple
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 70 comentarii

Viaţa între alb şi negru

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 39 comentarii

Simplu gând

V-am urat cândva în versuri, am jucat şi mimă cu gând bun, acum vă las doar o urare. Dar vă rog să mă credeţi că e caldă, chiar de-i simplă. V-aş lua pe fiecare-n parte, să vă urez în particular, personalizat. Dar ştiţi că e aproape imposibil de făcut asta într-o singură postare şi sper să primiţi urarea şi aşa, să vă gândiţi că fiecare-n parte contaţi pentru mine. Că pentru fiecare am un gând şi o mulţumire pentru faptul că treceţi pragul potecilor mele de dor.
Să vă fie noul an plin! Cu sănătate, bucurie-n fiecare zi, împliniri de suflet, de vis, oameni dragi aproape, prieteni buni alături, clipe care să se adune şi să construiască întregul care să vă facă fericiţi! Să zâmbiţi mereu, plini de încredere! Şi să vă lăsaţi gândurile scrise, să ne citim cu drag! Nu uitaţi de voi, acordaţi-vă timp. Atât cât se poate.

La mulţi ani!

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , | 87 comentarii