Imaginând tăceri

Continuă lectura

Reclame
Publicat în Miercurea fără cuvinte | 15 comentarii

Buletin meteorologic

Suntem invadaţi iar de avertizări meteo:
furtuni, ploi însemnate cantitativ,
însoţite de descărcări electrice şi
intensificări ale vântului, posibile căderi de grindină,
pe arii restrânse se vor cumula n litri pe metrul pătrat
şi tot aşa,
formulări standard, că şi dezastrele au limbajul lor comun,
nu poţi transmite altfel informaţiile astea
seci, neînţelese de cei pentru care
oricum nu contează decât pentru a şti dacă-şi lasă acasă
umbrela sau pelerina de ploaie.
Şi bilanţul e la fel de sec şi standardizat
cu copaci doborâţi, acoperişuri smulse, maşini avariate,
pene de curent şi gospodării inundate. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , | 55 comentarii

Monolog printre petale-n zbor

Se scutură încă unii copaci. Unii de floare, alţii de ploi. Unii de petale, alţii de priviri insistente, lipite indecent de ramurile lor. Mai sunt încă înfloriri şi mai sunt flori de scuturat. Te-ai scutura şi tu dacă nu te-ai gândi că asta te-ar putea ameţi. Ai avea de risipit nişte amintiri şi nişte amăgiri, nişte temeri venite la pachet cu renunţări. De-ar fi la fel de uşoare precum petalele care ning nepăsătoare! Chiar ai impresia că legile fizicii nu se aplică niciodată-n cazul lor, parcă plutesc la infinit ca şi cum ar fi prins aripi după desprinderea de ram. Te-ai scutura şi tu. Dar ale tale-s plumb. Ale tale-s cioburi. Şi cioburile nu pot pluti deşi pot dura la infinit. Dar cel mai teamă îţi e că ai putea ameţi, da. Aşa cum îţi e teamă să mai stai prin ploaie, c-ai putea răci. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , | 64 comentarii

Revenim după… publicitate

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 49 comentarii

M-am specializat în GoT

E musai să vă povestesc, nu mă pot abţine. Eu am momente de luciditate când recunosc că-s căpoasă. Pardon, încăpăţânată maxim. Dacă-l iau pe „nu” în braţe, merg cu el până-n pânzele albe şi dacă cineva-mi spune că stai că nu-i aşa, şi mai tare-l strâng, numai de ciudă. Bine, asta se întâmplă numai când e vorba de mine. Şi mai ales când tot eu sunt aia care zice că stai că poate nu-i aşa. Am mai recunoscut, o mai zic o dată chiar dacă veţi spune că pfuu, ce ruşine. Ruşine sau nu, eu vă spun şi acum că până nu demult, pentru mine, Urzeala tronurilor era acelaşi lucru cu Stăpânul inelelor care era de fapt Harry Potter care era Hobbitul. Şi GoT era un joc pe calculator. Asta sunt, mai mult nu pot. Nu vreau, mai exact. Eu eram convinsă că n-aş pricepe o iotă din toate astea, mă uit degeaba, e peste cât duce mintea mea, n-are rost. Şi m-am încăpăţânat să rezist deşi mă tenta să-ncerc, poate totuşi mintea mea s-a mai întins între timp. Nţ, nicio şansă nu am avut cu mine. E drept, şi reclama excesivă la GoT (între timp am aflat că nu-i joc) m-a făcut să zic pas. Până azi noapte. Că n-am avut somn, îmi trebuia ceva să adorm şi cum documentare cu maimuţe n-am găsit, am văzut că era început un episod şi mi-am zis că e timpul să-mi testez limitele. Şi am înţeles totul perfect. Şi mă laud şi vă spun ce-am înţeles: Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , | 139 comentarii

Nimic din toate astea nu-mi doream

Mi-ai spus cândva că-ţi sunt atât de dragă,
C-ai aduna tot cerul într-un ghem
Să-mi ţeşi din el o primăvară-ntreagă,
Să mă-nvelesc când nu pot să te chem

În altă zi mi-ai spus c-ai fi în stare,
De dragul meu, să faci o nebunie
Şi să ascunzi un munte-n buzunare,
În locul tău să-mi ţină companie

Şi marea mi-ai promis-o într-o seară,
Spuneai c-o vei culege pic cu pic
Şi mi-o vei pune-n palme ca să-mi pară
Că infinitul este foarte mic
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , | 109 comentarii

Ivite din tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 69 comentarii

Jurnal de sclifosit

Azi… am găsit de dimineaţă un motiv extrem de bun de îmbărbătare şi de cules chef de muncă. Că afară – ploaia pic, pic, în casă – ceasul bârrr, bârrr (nu ştiu să redau melodia dar cam pe acolo e una din alarme), cea de-a doua e fix AŞA deci asta se redă uşor, i did, i did, bolborosesc şi eu cu ochii mai mult închişi decât deschişi. Şi azi dimineaţă, cu i did, i did, mi-am zis aşa: fatăă, tu te plângi? Dacă erai elevă sau munceai la stat, cum era, fată? Aşa, ai dormit numai ieri, duminică, atât ai avut liber. La gheţii oameni care au avut liber de nici ei nu mai ştiu de când, te gândeşti? Cum s-or trezi ei acum? I did, i did, şi m-am trezit îmbărbătată. Fain îi să n-ai liber mult!

Afară… măi, e serioasă treaba. Nu ştiu ce se petrece, dacă-i de la valurile mării, de la adierea brizei, de la aerul tare şi curat de munte, de la summit sau de la bulgari, cert e că e cu semnul întrebării. Eu nu mai ştiu dacă să-mi mai fac rocada-n dulap cu alea subţiri jos, să ajung, alea groase sus pân’ la toamnă. Că nu are rost. Că sâmbătă e vară, duminică e toamnă, luni e iarnă şi marţi e vară iar. Cred că-mi bag în geantă sandale şi rochiţă şi plec dimineaţa de acasă-n clăpari şi palton. Geanta mea suportă orice şi e mai sigur. Deci nu ştiu ce să vă spun, „afară plouă ca şi toamna şi-i urât, mă uit pe geam ca după tine, şi atât” că-i noapte şi nu văd nimic în afară de lumina de la stâlp. Şi nu e nimeni sub el. Mno. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , | 75 comentarii

Despre mine… mai nimic şi cam totul

Niciodată n-am ştiut cum să vorbesc despre mine. Şi întotdeauna mi-a fost greu să o fac. Ce să spun? Cum să o spun? Ce nu se spune când se spune ceva despre asta? Ce să aleg, cum să aşez informaţiile? Mi-a fost mereu frică de momentele din primele zile de şcoală, cele în care fiecare profesor nou venit la clasă îşi exprima dorinţa de a ne cunoaşte şi ne punea să ne ridicăm pe rând, să ne prezentăm. Nu-i auzeam pe colegii mei, nu mă puteam inspira din povestea lor despre ei, atât de concentrată eram şi tot atât de adâncită-n ceea ce mă compunea, să pot scoate de acolo câteva informaţii, să trec cumva peste proba aia. Dar nu ştiam ce trebuie spus, nu ştiam ce e de spus în situaţiile alea. „Vorbiţi tare, clar şi frumos”, ne spunea câte un profesor înainte de a începe turul clasei care se prezenta. Tare şi clar, puteam. Ştiam cum se face. Dar frumos? Adică să spunem lucruri frumoase despre noi sau să spunem frumos lucruri? Sau să spunem frumos lucruri frumoase? Care sunt lucrurile alea frumoase care ne definesc? Şi de ce doar alea se spun? Ca să înţelegem de mici că ce nu-i frumos se ţine ascuns? Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , | 134 comentarii

Amestecând tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 82 comentarii