Leapşă, gânduri… stop

E nevoie de o pauză. Dar am o datorie şi două gânduri bune, aşa că scriu şi azi. Am găsit la Ştefania o lepşuţă simpatică şi i-am spus că încerc să o preiau. A doua zi după ce i-am spus asta, mi s-a părut tare greu şi am amânat. Dar nu o fac uitată, aşa că schiţez ceva. E greu, pentru că la mine-n casă, muzica era nelipsită. Culmea, nu radio. Nici nu mai ştiu dacă am avut în copilărie. Sau aveam, dar era nefolosit. Aveau bunicii şi îl dădeam peste cap de câte ori îl prindeam, că zăpăceam rotiţa aia, dar asta e altă poveste. Radio am ascultat eu mai târziu, multe nopţi, pe ascuns, că nu se cade să nu dormi la ora 1 când a doua zi ai şcoală. Dar şi asta e altă poveste. Şi nu ştiu dacă trebuie să amintesc de o melodie care ar caracteriza fiecare etapă-n sine sau una de care-mi amintesc din acea perioadă. Prefer a doua variantă, altfel orice melodie cu floricele şi roz şi bucurie şi inocenţă s-ar potrivi. Şi nu le mai prea ştiu. Am o căsuţă mică şi fumul se ridică. Pe asta o ştiu, dar asta nu-i din copilăria mea. 😀
Îmi amintesc că, deşi ştiam multe poezii şi cântecele pentru copii, mie-mi plăcea în grădina lui Ion, toate păsările dorm. Cred că v-am mai spus. Şi o cântam cu patos. Nu pricepeam prea multe, dar cumva simţeam să fiu serioasă, să pun suflet în cântat. Nu ştiu de ce aia, dar nici nu are importanţă. Aşa cum fiica unui prieten, foarte cunoscut în domeniul folcloric, păstrător de tradiţii, urla de la noi din balcon „aaaauuuu, viaaaţaaaa mea”, fără să se întrebe cineva de ce asta, mai ales când la ei acasă nu se asculta aşa ceva sau când, la cei câţiva anişori ai ei, ştia multe cântece cu ursuleţi şi răţuşte şi căţeluşi şi tot aşa. Uite pentru că de aia. Şi atât.

Mai târziu puţin, am început să selectez. Aveam de unde alege şi aveam deja preferinţe. La drumuri lungi cu maşina cu ai mei, se împărţea frăţeşte câte o bucată de drum, mai exact câte o parte de casetă, şi fiecare-şi asculta melodiile. Un loc foarte important în minte şi suflet are şi va avea mereu Midnight lady. Nimic nu o va putea şterge de acolo. Pentru că e una dintre cele mai dragi amintiri. Şi printre cele speciale. Nu e nevoie de nicio explicaţie. Tot pentru că d’aia.
Am ajuns la anii-n care nu exista problemă sau, dacă exista, se rezolva totul foarte uşor, şi pun totuşi o melodie pe care nu o ştiu de atunci, dar care se potriveşte cu acea perioadă. Cumva, e valabilă şi acum, de ce nu?
Şi pentru că nopţile pierdute petrecute ascultând radio s-au întors cumva, într-o formă sau alta, să mă tragă la răspundere, mi-e imposibil să aleg ceva. Nu, nu mi-a afectat auzul 🙂 . Ascultam în surdină, oricum. Dar s-au făcut multe, mult prea multe.
Ştefania, te rog să mă ierţi! Dacă va prelua cineva leapşa ta, mă voi simţi mult mai bine, că sigur îşi va face temele foarte bine, nu ca mine 🙂

A fost ziua Issei, draga noastră Issa. Dacă aş începe să înşir toate câte le port în gând despre Issa, n-aş mai termina până la final de săptămână. Şi toate numai de bine. O admir mult şi ştie asta. Îi iubesc scrisul şi ştie asta. Şi îmi e dor să ne citim şi comentăm în voie pe aici. Şi nu ştiu dacă ştie, dar uite că uşor-uşor, pare că ajung să înţeleg. „Ştiu sigur că întotdeauna, între două valuri care curg opus, se face cumva un culoar îngust și liber unde-ți poți vedea liniștit de tine” – ce mai e de spus dincolo de asta?
La mulţi ani, Issa noastră dragă! Ami e prima care-ţi urează. Şi eu. Şi noi toţi. Să ne bucuri ani mulţi de acum încolo, cu multe alte cărţi!

La mulţi ani, Mugur! Te rog mult să mă ierţi că îţi spun aşa târziu! Să fii bine!

Paşte fericit, dragilor!

Foto