Tăceri… încâlcite

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 56 comentarii

Jurnal de luni şi de întâi

Azi… probabil ar fi cea mai potrivită zi pentru a începe dieta sau a începe să… ceva, a renunţa la ceva, acel ceva pe care-l amânăm de mult, prea mult timp, sau a face altceva sau altfel. Nu numai că e luni, dar e şi început de lună deci ar fi poate de bun augur. Dar nu. Dieta mai poate aştepta, de renunţări ne-am săturat şi nu mai suntem dispuşi să lăsăm deoparte şi altele care, nu-i aşa, fac parte din mai micile sau mai marile bucurii ale zilelor, ale vieţilor noastre. Aşa că o lăsăm iar pe altădată. Pe mai târziu. Avem timp. Şi, dacă e să le dăm cuvântul şi celor mai puţin încrezători care spun că nu am mai avea, atunci la ce folos să ne apucăm acum? Deci nu. Rămâne azi-ul doar un luni şi un început de februarie nehotărât. Oscilează între iarnă şi primăvară şi încearcă să ne facă pe plac, să le mai dea şi iubitorilor de iarnă nişte motive de bucurie, să le sugereze şi celor care s-au cam săturat că nu mai au mult de îndurat, că e aproape anotimpul pe care-l aşteaptă. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat | 57 comentarii

Şi noi, de mâine, iar vom sta-n tăcere…

Ce facem iar cu ţara asta tristă
Ce-a transformat spitale-n cimitire,
În care moartea-i show jucat „cu casa-nchisă”
Şi drama-i un deliciu pentru ştire?

Se urcă iar flămânzii pe cadavre
Şi rod nenorocirea pân’ la os
Cât scuipă cu atâta nepăsare
Discursuri şi lozinci fără de rost

Se cer demisii, ca şi cum prin ele
I-aducem lumii fiii înapoi,
Mimează toţi şi groază şi durere,
Râvnind să-ajungă-n rolul de călăi
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , | 65 comentarii

Tăceri… cu tâlc

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 53 comentarii

Nu el e schimbat, ci tu, doar tu…

Acelaşi oraş cu aceleaşi străzi,
parcă din ce în ce mai mici,
parcă din ce în ce mai pustii,
aşteaptă, cuminte şi tăcut,
să laşi puţin nicăieri-ul
în care te-a pierdut şi să-i revii
măcar pentru o respiraţie
la umbra unei amintiri
dintr-un ieri îndepărtat.

Te recunoaşte de la primul pas, Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , | 42 comentarii

O zi între masai

Am vrut să scriu o filă de Jurnal şi m-am răzgândit pentru că oricum aş fi grăbit primele rubricuţe, nerăbdătoare fiind să ajung la „citesc”. Pentru că da, azi asta e important, nu ce-i afară, nu ce-i azi, că ştim că-i vineri. Şi afară e noapte, na. Ah, şi cald. Foarte cald. Gata, am bifat, ajung la citesc, sar peste „mă gândesc”, vă scriu tot aici şi la ce mă gândesc.
Dragilor, sunt şocată şi nu exagerez. Să vă spun: am făcut azi ce nu prea fac, din mai multe motive. Vă zic şi motivele pe parcurs, staţi să o iau cu începutul: m-am născut într-o zi de martie, luni… ăăăă glumesc, nici chiar cu acel început. 😛
Azi dimineaţă, la o pauză de ţigară, am butonat telefonul şi am dat o tură pe FB. Am dat de o postare în care cineva a pus poze cu nişte copii de prin Africa şi primul comentariu zicea ceva de o carte „îndrăgostită de un masai”. Şi mi s-au activat antenuţele, mi s-a părut interesant titlul, am venit la PC şi… ştiu, ştiu, nu-mi spuneţi nimic, nu vreau lecţii de morală, mi le-am ţinut singură. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , | 88 comentarii

Tăceri încărunţind pe-o pânză

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 63 comentarii

Cel mai frumos „echipaj”

Nu mă puteţi contrazice, nu aveţi cum. Eu aşa am simţit, asta cred şi aşa voi crede mult timp de acum încolo. Şi vă spun şi de ce, chiar dacă pare că amestec ideile şi cumva, poate, asta trebuia să fie undeva pe la mijlocul prezentării: pentru că deşi e foarte bine sudat, echipajul ăsta m-a primit cu braţele deschise de la început, chiar dacă de obicei se acceptă mai greu noi membri. Nu am dat decât proba nerăbdării (şi am scris bine, că despre nerăbdarea mea a fost vorba), am lăsat greu, spre deloc, cartea din mână şi da, au fost dimineţi în care abia am deschis ochii să ajung la muncă, dar cam asta se întâmplă când o carte se lipeşte repede de suflet. Se lipeşte şi de mâini. Şi nu numai cartea asta mi-a făcut aşa ceva, am avut plăcerea şi onoarea să citesc mai multe cărţi semnate de Marina.
Vorbesc, da, despre „Echipajul” Marinei Costa. Şi e ca şi cum aş vorbi despre prietenii mei. Cum poţi face asta în câteva fraze? De la primele rânduri, am simţit că-s cu ei, că mă joc şi explorez cu ei locuri ascunse şi pline de mister. Am iubit-o pe Emilia, devenită Marina (cum altfel?) printr-o împrejurare atât de frumoasă şi firească încât am avut senzaţia că ăsta ar fi trebuit să-i fie numele de la început şi apoi, datorită ei, i-am iubit pe rând pe toţi: Mihaela, Virgil, Narcisa, Dionisos, Daşenka şi mă opresc aici deşi, aşa cum am spus, toţi îmi sunt prieteni, dar nu stric toată surpriza descoperii numelor lor. Nu voi povesti cartea, ştiţi deja că nu fac recenzii. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , | 45 comentarii

E bine şi cald pe la noi

E bine şi-i cald, e frumos pe la noi,
Se vând în pieţe iluzii,
Femei şi idei şi legume de soi,
Tutun şi război şi concluzii

E plin de nimic camuflat într-un tot,
Vin oameni curioşi să îl vadă,
Nimicul rânjeşte flămând dintr-un colţ,
Privindu-i pe toţi ca pe-o pradă

Oferte la mere şi reduceri la plâns,
Iubirea se-mparte-n borcane,
„La trei legături de speranţă în plus,
Ai zece cireşe amare”
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , | 80 comentarii

Tăceri… pufoase

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 72 comentarii