Jurnal despre magie şi o umbră de cireş

Astăzi… aproape toată ziua m-am uitat la filmuleţe cu trucuri de magie. Explicate. Dezvăluite. Detaliate. Ştiu, poate veţi spune că astfel se strică… magia. Nu-i aşa. Cele mai multe dintre cele pe care le-am găsit sunt din categoria celor simple, a căror explicaţie e mai frumoasă şi poate mai spectaculoasă decât trucul în sine. Şi mă refer aici la telefonul care intră într-un balon, la paharul care levitează, la măsuţa care levitează, la două ţigări care se mişcă fără să fie atinse şi tot aşa. Sigur, deşi sunt fanul numerelor de magie, pricep şi eu că bila aia nu dispare prin puterea minţii celui care o manevrează. Dar e foarte interesant de urmărit îndemânarea cu care fie palmează bila aia, fie o aruncă dintr-o mână-n alta, fără să observi nici dacă nu-ţi iei ochii de la mâinile lui. Aşa că nu se strică magia, din contră, e sporită tocmai prin dezvăluire. Aşa cum se întâmplă şi cu altele, aparent mai complicate, cum ar fi trucul cu deschisul unei cărţi la o pagină oarecare şi „mentalistul” îţi recită primul rând de pe acea pagină, fără să pună mâna pe carte. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , | 69 comentarii

Ne-au fost aievea, ne-au rămas tăceri…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 43 comentarii

Mi-am dat seama că vreau să mă joc

Vreau să vă spun, înainte de a vă spune cu adevărat ce aş vrea, că m-am îndrăgostit iremediabil de un copil. Sâmbătă. Da, ştiu, e greu, spre imposibil, să nu te îndrăgosteşti de un copil. Dar na, deja, după ce nu mai sunt chiar bebeluşi, pe tine, ca străin, nu te mai loveşte chiar aşa brusc şi chiar în moalele capului, cum te izbeşte când îţi râde unul cu suzeta-n gură. Eu am păţit-o şi sunt topită.
Îl ştiam, îl ştiu, l-am mai văzut de vreo 30 de ori, am mai schimbat câteva cuvinte cu el, fugitiv. Abia a scăpat de grădiniţă. Sâmbătă însă, m-a terminat definitiv. Vă spun.
A venit la mine-n birou. Avea timp. El. Eu, mai puţin, dar am încercat să-mi fac.
A venit cu un băiat puţin mai mare, doar puţin, pe care iar îl ştiu bine şi care mă mai ţine la curent cu moda în materie de jocuri video şi echipamente necesare. Evident, nu pricep nimic, dar îmi place cum povesteşte deci îl provoc de câte ori am ocazia. După câteva replici schimbate cu cel mare, care e tot mic şi el, ăsta micu’ a început să pună întrebări, foarte atent la ce făceam eu în timp ce vorbeam cu cel mare. Şi făceam treabă, că eram la muncă. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , | 51 comentarii

Între om şi… om

Ce frumos ne adie unori întâmplările aparent banale care ne apar prin zile şi cât de uşor ne pot spune ele poveşti despre noi, despre alţii, despre noi în raport cu alţii, şi cât de discret ne pot da ele răspunsuri la întrebări peste care s-a aşternut praf de aşteptare, când suntem pe punctul de a renunţa să mai căutăm răspunsuri! Dacă le putem aranja în ordinea lor firească, dacă le şi ascultăm, nu doar le auzim.
Am stat azi de vorbă cu cineva. Un tip. Un bărbat. E cunoscut. M-aş feri să-i zic vedetă deşi, după toate standardele actuale, e. Nu ştiam mare lucru despre el înainte. Adică nimic altceva decât chestii superficiale. Îl ştiam de la televizor, nu am fost interesată niciodată prea mult de ceea ce face şi prea puţin m-am intersectat cu imaginea lui, virtual vorbind, să pot spune ceva concret. Nu contează cine. Cântă, prezintă emisiuni, dansează, face multe. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , | 84 comentarii

Cu tăcerile pe umăr…

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 43 comentarii

În loc de tăcere…

Azi nu îţi scriu, căci azi mi-e ros cuvântul
De amăgiri, de ploi şi de minciună,
Şi fără el, nici aripi n-are gândul
Ce-ar fi răzbit şi singur prin furtună

I s-au tocit la coate multe vise
Ce-au învăţat, înt-un alint, să zboare,
Dar azi, când aripile toate-i sunt ucise,
Se zbate fără rimă în mirare
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | 60 comentarii

Când te lauzi, o păţăşti

Ridic şi fâlfâi pardon, adică flutur, steguleţul alb şi mă dau bătută, gata. Să vă zic: eu am vrut azi să scriu ceva serios. Adică nu serios, că aş fi făcut eu să fie de râs cumva, deşi punctul de pornire e, general vorbind, serios. Aveam şi titlu: „să-mi dai scrisorile înapoi”, fix aşa, cu ghilimele, că ştiţi şi voi, ştiu şi eu, nu mintea mea, de la mine din cap şi din capul ei, a generat asta. Aş fi scris, general vorbind, despre nişte oameni imaginari cu fapte reale în anumite momente ale vieţii lor. De cuplu şi, mai ales, de după. Că, vorba aia, „am văzut aci’ într-o noapte, nişte fapte care m-au scandalizat”. Şi na, făceam şi eu nişte mişto, că ce să facă omul când n-are ce face? Dar iete că nu se nimereşte, nu se-mbucă, nu se poate să se egziste postarea aia. Nu azi. Nu ştiu, poate că Mercur retrogradat. Pardon, retrograd. Poate că luna plină, poate că aerul polar, vântul arctic sau briza mă-sii, astaaaa, mării.
Nu ştiu ce e, dar nu pot scrie asta. Pentru că de ieri am o treabă cu o melodie şi orice fac, numa’ acolo mă gândesc. Şi dacă nu dau de ea, mă apucă drămuţa aia existenţială care mă apucă atunci când caut şi nu găsesc.
Şi iar revin la Mercur şi la lună şi la vânt şi aer şi gata, că la treaba asta briza chiar n-are niciun merit, şi zic că nu-i bine să te lauzi singur. Că io am păţit-o. Şi o trăiesc pe viu fix acum când vă scriu. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | 69 comentarii

Tăceri ascunse printre foi

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 32 comentarii

Între petic de cer şi petic de pământ

Undeva,
într-un colţ de lume,
pe un petic de pământ,
o mamă îşi plânge fiul
şi unii îi spun să se liniştească,
să fie puternică,
pentru că trebuie să fie,
şi să nu mai plângă.

În acelaşi colţ de lume,
un copil aleargă
şi râde şi ţipă,
şi nimeni nu-i spune nimic,
toţi îl privesc zâmbind,
aprobându-i bucuria,
pentru că trebuie să existe-n el,
şi toţi participă, tăcând, la ea.
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , | 26 comentarii

Jurnal cu ploi

Azi… vineri, 13. Înseamnă ceva pentru voi? Eu n-am făcut legătura până n-am citit nescrisa Monei (mulţumesc, Mona!). Adică ştiam că-i vineri, ştiam că-i 13. Dar nu am făcut conexiunea până la nescrisa care mi-a îndulcit cafeaua 😉
Încerc să scap de două gânduri legate de două întâmplări tragice despre care am aflat azi. Nu au legătură cu mine. Dar nici din piatră nu sunt, mai ales că pe omul din a doua întâmplare îl ştiam. Pe ceilalţi doi nu. Dar nu poţi alunga gândul lui „dar dacă…?”. Sigur, nu trăim, nu am putea trăi la umbra nesfârşită a acestui gând. Dar atunci, pe moment, te cam cutremură. Nu vreau să vă stric dispoziţia, dar urăsc o treabă, sincer: să înceapă cineva să spună ceva şi pe la mijlocul discuţiei să zică: dar mai bine nu-ţi spun, dar lasă, ştiu eu mai bine, dar nu mai zic. Aşa că vă zic foarte telegrafic, că nu vreau să fac text dramă. Azi, doi oameni tineri mergeau pe trotuar. Pe trotuar. Un alt om, la volanul unei maşini, a tras tare de volan, să nu lovească o maşină din faţa lui. A lovit oamenii de pe trotuar şi punct. Despre al doilea nu mai ştiu, era rău şi el. Primul… Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | 50 comentarii