Jurnal cu gânduri multe

Astăzi… dacă n-aş avea un calendar din genul celor mici, de birou, nu aş fi în stare să spun ce-i azi. Ieri n-a fost luni? Şi atunci, azi de ce e vineri? Nu e logic, altceva am învăţat la şcoală. Ah, apropo de şcoală, fără să căutaţi pe google, voi ştiţi ce înseamnă 9!? Da, e bine, e semnul exclamării după cifră. Eu n-am ştiut. Sau n-am mai ştiut. Şi ieri sau alaltăieri (vedeţi, v-am spus că nu mai ştiu ce zile sunt), am stat cam o jumătate de oră pe net, să mă lămuresc. Asta după ce am întrebat într-un grup de oameni mari şi deştepţi. Unul mi-a zis că nu ştie, altul că n-a auzit de asta, altul a zis că… nu pot să vă zic ce-a zis 😀 dar am fost tare mândră de mine că am înţeles. Deci astăzi e vineri, da. Şi mâine va fi miercuri. Nu credeţi? Vorbim marţi seară. Pentru cei care mâine sunt liberi, staţi liniştiţi, ştiu că vă bucuraţi că nu-i aşa. Vorbim duminică seara 😛
Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , | 67 comentarii

„Şi focul s-aud cum trosneşte…”

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 68 comentarii

Să nu-mi iei cuvântul!

Ia-mi toamna dacă vrei,
cu toate ale ei,
ia-mi ploi şi frunze-n vânt,
ia-mi bruma de prin gând,
lasă-mi cuvântul!

Ia-mi serile mai reci,
pierdute pe poteci,
ia-mi zilele de luni,
ia-mi tot ce poţi s-aduni,
nu-mi lua cuvântul!
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , | 53 comentarii

Despre alegeri. Cu suflet

Dragă…,

Uite că îţi scriu iar, mai repede decât aş fi crezut. Ştii că de obicei sunt mai multe zile-ntre scrisori, cât să aibă timp poştaşul să-şi adune paşii şi să-şi şteargă urmele cernelii uitate la colţuri de suflet. S-a mai întâmplat însă să şterg timp dintre file, vei înţelege şi acum. Că vreau să-ţi scriu. Să-ţi scriu despre alegeri. Ai zâmbit? Ai tresărit? Dacă da, înseamnă că mă cunoşti foarte bine. Dacă ţi-ai dat ochii peste cap, înseamnă că înţelegi motivul pentru care nu o voi face. Şi dacă ţi-ai spus: tu? Ce treabă ai tu cu alegerile?, înseamnă că ori ştii foarte bine de ce nu o fac, ori (şi aici sunt slabe şansele să te încadrezi tu, cel care citeşti, dar o pun totuşi ca variantă) contribui la acest motiv. Vreau să îţi povestesc puţin despre bunicul meu. Te rog, ia-ţi câteva minute, promit că nu te voi ţine mult. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , | 65 comentarii

Când adevărul e undeva la mijloc

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 51 comentarii

Cod galben de… gânduri

Dragă…,

Ai văzut cât de hotărât e vântul în drumul lui peste întinderi? L-ai simţit? Cei pragmatici au dat coduri galbene. Vorbesc despre asta mai rece decât suflă el şi spun că „va avea intensificări care, în zonele montane, la rafală, vor atinge şi 110km/h”, de parcă el stă să fie încadrat în nişte clişee aproape tehnice, ca şi cum i-ar păsa de calculele lor şi de culorile care-i descriu intensitatea. Şi vin alţii apoi şi vorbesc despre distrugerile pe care le-a făcut. Crengi rupte, ţigle sparte, acoperişuri smulse. Şi vin cu sfaturi. De obicei, să stăm la adăpost, să nu mergem pe lângă clădiri sau pe lângă copaci. Şi el îşi vede de ale lui, netulburat şi nepăsător. De ce i-ar păsa? Şi în fond, de cine să-i pese? De parcă nouă ne-ar păsa dacă gândurile noastre ar lua-o la goană şi ar rupe-n zborul lor câteva fire de visare. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , , , , , | 70 comentarii

Când ultima frunză cântă…

O ultimă frunză, ca un ultim cuvânt,
Rătăcită pe drumul dintre cer şi pământ,
S-a oprit pentru-o clipă într-un colţ de pian,
Să îşi cânte plecarea chiar în actul final

Să nu mai suspine, să nu ne mai doară
Nici dorul, nici frigul, să nu ni se pară
Că toamna-i doar moarte şi-i vânt şi sunt ploi,
Că e doar amorţire împărţită la doi
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , | 81 comentarii

„O lume-a inocenţei, păstraţi-o orice-ar fi…”

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 89 comentarii

Există minciuni necesare?

Voi încerca să nu mă lungesc prea mult deşi va fi destul de greu, e stufos subiectul şi nu ştiu cum voi face. Pornesc fără planuri şi văd eu unde ajung.
Bon. Am fost învăţaţi de mici că minciunile nu-s bune, că-i urât sau păcat să minţi, că ne creşte nasul, că vom fi pedepsiţi dacă minţim, că nu se face. Ştiam deci că minciunile-s de pus la colţ. Până când am mai crescut şi am înţeles că există nuanţe şi nuanţe, că se minte şi prin omisiune şi că tot minciună ar fi, orice s-ar zice, orice argument s-ar aduce.
Îmi amintesc (şi numai asta zic şi intru direct în subiect) de preotul care ne-a fost profesor de religie în clasele mici care, la o discuţie despre minciuna ca păcat, ne-a povestit de fiica lui micuţă care i-a spus „tata, dar dacă vin hoţii şi mă întreabă unde-s banii şi eu zic că nu ştiu, nu e necesară minciuna? Că eu ştiu, dar nu le pot spune. E tot păcat şi ăsta?”.
Deci? Şi, cu întrebarea asta-n minte, sau chiar cu răspunsul, să intrăm în subiect şi să vă povestesc ce am vrut de la început. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , | 119 comentarii

Jurnal despre pustiire

Afară… Toamna îşi vede de-ale ei, pare că s-a aşezat pe-un colţ de adiere şi-şi admiră culorile rămase fără de privitori, şi-şi contemplă propria-i frumuseţe rămasă fără de priviri. Cine s-o admire? Face asta în tăcere, să nu deranjeze. În timp ce noi… noi uităm de viaţă trecând prin viaţă. N-avem timp de admirat. Şi abia de mai avem timp de simţit. Hrănim orgolii la micul dejun şi adăpăm iluzii la marele ospăţ al nostalgiei. Dăm vina pe capriciile ei doar ca să ne putem împăca noi cu noi, doar ca să ne acceptăm mai uşor cu toate ne-mplinirile şi neputinţele. În timp ce ea… ea-şi vede de ale ei. Şi nu ne deranjează.
Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , | 77 comentarii