Pită unsă cu un dor

Am citit azi o postare scrisă de cineva care a avut bunici în satul bunicilor mei. Există un grup al „sătenilor” pe care, din când în când, ne mai amintim de vremurile-n care cea mai mare problemă a noastră era ploaia care ne împiedica să ieşim pe uliţă. Sau că, în urmă cu o seară, când ne-am dus în grup la furat de „floare”, cel care a intrat nu a fost atent şi a călcat nişte straturi şi satul era gata să dea-n clocot şi noi să fim deconspiraţi.
De pe acel grup aflăm ce s-a mai schimbat prin sat, cât de puţin a nins în comparaţie cu anii-n care nu putea intra nicio maşină-n sat, atât de mari erau zăpezile, cum mai arată casele de lângă care eram alungaţi noaptea, că noi prea râdeam şi cei de dincolo de geamuri prea erau osteniţi de lucru de la câmp ca să ne permită să le strâcăm hodina, şi tot mai des, cin’ s-a mai dus. Şi se tot duc. Continuă lectura

Reclame
Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , | 88 comentarii

Forma sau fondul?

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 78 comentarii

Toamna unui ne-scriitor

Dragă…,

mi-e toamnă. Nu râde, citeşte-nainte, ar trebui să ştii cât sunt de previzibilă. Cum ar putea să-mi fie când afară-i toamnă? Dacă aş fi scris asta-n plină primăvară şi dacă aş fi scriitor… eheei, câte alte nuanţe ar fi căpătat totul încă de la primul cuvânt! Şi ce bine că nu sunt scriitor. Scriitorii au de dus războaie. Cu ei, în primul rând. Şi cu restul lumii. Războaie mari duse de oamenii mici care le provoacă. De pildă, un scriitor ar putea fi pus să explice. Ce a scris. Ce-a simţit când a scris. De ce-a simţit ce-a simţit când a scris. Să spună, să le spună, la ce s-a gândit. Şi mai ales, la cine. Ei, acolo e de multe ori cheia care deschide uşi ascunse. Spre cele mai întunecate cotloane ale firii. Păi bine, domnule, chiar aşa? Păi bine, domnule. Scriitorul trebuie să răspundă pentru cartea sa. Hei, scriitorule, păi se poate? Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , , | 97 comentarii

Nino-ninooo, mă ajutaţi cu o extragere?

Doamnelor şi domnilor, întrerupem programul obişnuit… din cauze independente de voinţa noastră. Pe scurt, trebuie să vă rog ceva şi nu vreau să pun rugămintea la final de postare obişnuită, că poate nu toată lumea citeşte până la final. Sau invers. Dacă scriu la început, nu mai citeşte nimeni restul. Nu că ar fi ceva demn de a fi citit, dar să nu fac o zacuscă din gânduri. Io nu ştiu să fac nici zacuscă obişnuită, mi-e ruşine să o prestez aici, din cuvinte.
Iar sunt spam. Da, am mai fost. Şi parcă numai ce vă rugam iar, cu ochi de căprioară, să mă scoateţi de acolo. Nu ştiu ce să mai cred. Eu sunt pe genul: e de la ei, fac setări, fac update, fac scoverzi, pun murături. Dar chiar aşa? Tot la mine să cadă beleaua? Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , | 119 comentarii

Îndulcind puncte de vedere

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 100 comentarii

Jurnal fără un fir…

Afară… prea cald pentru data la care ne aflăm, prea frig pentru câte-ar mai fi fost de făcut sau de visat în vară. Prea cald totuşi faţă de cum e-n casă. La mine a început să fie rece-n casă. E perioada aia-n care cu plapumă e cald, fără e frig, cu geamul închis e cald, cu el deschis e frig. Sau sunt eu nehotărâtă? E posibil, nu ştiu. E aşa, cumva nicicum, într-un fel de mai multe feluri. Cert e că e luni.

Astăzi… am învăţat o lecţie tare utilă. Să vă spun:
Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , | 107 comentarii

Dincolo de superstiţii…

Ce ghinion fantastic, la mine şi la tine,
Să ne iubim şi-n toamnă, lipsiţi de-orice temei,
Când totul se destramă şi-i ceaţă şi-s ruine,
Nouă ne-aruncă seara feerie pe alei

Ne mai întreabă unii, pe mine sau pe tine,
De nu ştim vreun descântec şi nu dăm în ghioc,
Dacă-am forţat destinul ca să ne fim aievea
Şi de cerşim vreodată, de la trifoi, noroc
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , | 69 comentarii

Timp restaurat

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 85 comentarii

Dialog silabisit

La muncă, sună telefonul. O voce îmbătrânită, uşor tremurată, mă roagă să îi dau un număr de telefon, pentru fiul său. Nu-l am la îndemână. Şi nu vreau să-l ţin la telefon până caut. Cer scuze şi rog să revină în 5 minute. Revine. Cere scuze, mulţumeşte, iar roagă. Spun că nu există număr de telefon, există doar adresă de email. Întreb dacă are ceva de notat. Are, s-a pregătit din timp cu tot. Spun primul cuvânt din adresă, nu înţelege, spune că-i bătrân şi nu aude, mă roagă să spun mai tare. Iar cere scuze. Repet cuvântul, cu voce ridicată. Urmează un alt cuvânt după primul, legat de primul. Înţelege cuvântul, nu înţelege când spun „legat”. Cum? Într-un cuvânt, spun. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , | 51 comentarii

Sortând simţiri prin anotimpuri

Dragă…,

Ai auzit? Vorbeşte lumea, unii pe la colţuri, alţii-n gura mare, că a cam venit toamna. Dacă numai ar vorbi, n-ar fi nimic. Multe spune lumea şi nu toate-s de băgat în seamă. Dar o şi simte. Asta-i mai trist. Că lumea simte c-a venit toamna. Şi de asta nu te poţi ascunde. Degeaba-ţi astupi urechile, degeaba umbli cu ochii-nchişi. Nu faci decât să-ţi ascuţi, fără să vrei, aceleaşi simţuri. Şi măcar de s-ar simţi colorat. Nu ştiu, roşu aprins, albastru deschis, violet, orice. Orice în afară de roz. Nu ştiu cu ce-a greşit rozul ăsta de a fost asociat şi cu optimismul ăla ieşit din comun pe care unii-l pun, fără să clipească, pe aceeaşi treaptă cu naivitatea. Mă opresc la ei, părerea celor care spun că numai un prost poate vedea viaţa-n roz nu mă interesează, suntem pe planete diferite şi n-am cum să-i aud. Dar chiar şi numai atât e destul ca să mă facă să mă feresc de roz când aleg culorile care-ar putea descrie o trăire. Ca să nu fie confundate. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 59 comentarii