Exilaţii din plâns

Ne plouă pe aripi, iubire!
Semn bun, spun experţii în zbor,
Ne-or scrie-n balade de mâine
În dreptul cuvântului dor

Şi ning, cu petale firave,
Zambile, magnolii şi meri,
Când visuri, ajunse epave,
Plutesc în deriva lui ieri
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , | 110 comentarii

Jurnal… liniştit

Astăzi… o zi de vineri. O altă zi de vineri, dintr-un martie, alt martie. Se derulează toate, ca un generic de film, şi noi stăm parcă încremeniţi în faţa avalanşei şi ciupim, ca şi cum am smulge bobiţe de strugure dintr-un ciorchine, secunde, minute, zile, ani. O zi-n care m-am gândit la liniştea aia pe care am căutat-o toţi cândva, şi pe care o caută oricine, şi care, dintr-o întâmplare fericită, ne-a adus aici. Pe noi, cei ce-o găsim în cuvânt. Sau printre cuvinte. Alţii o găsesc în muzică, culoare, dans, în plimbări, în andrele şi fire, în flori sau în pietre, în îmbinat piese minuscule sau în reparat obiecte abandonate. E o nevoie primordială asta. Să evadezi. Să ai unde evada. Nu din tine. Să ai unde fugi. Nu de tine. Şi nu din viaţa ta. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , | 67 comentarii

Când defectul devine calitate

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 82 comentarii

Păi mi-am pus mărţişor în piept, măi…

Nu, nu ca să vrăjesc pe cineva, nici să-l pot avea pe vino-ncoa’, vorba cântecului. Mi-am pus pentru că… nu ştiu altfel. Cum 1 martie m-a prins în pribegie, pe drumuri, ieri am purtat numai o brăţară mărţişor. Dar aseară, mi-am scos plăsuţa de mărţişoare (mda, pe lângă punga cu pungi, am şi plăsuţă cu mărţişoare 😀 ), am golit-o-n mijocul sufrageriei şi m-am pus pe ales. Ăsta da, ăsta nu, ăsta da, ăsta nu. Să ne înţelegem, „ăsta nu” înseamnă flori de plastic care, oricât de frumoase ar fi pe post de mărţişor, nu-s de pus în piept, fiind cam măricele pentru ce înţeleg eu prin „mărţişor”. S-au adunat vreo 5, am ales greu două de purtat azi. M-am consolat cu ideea că mâine iau altul, poimâine altul şi tot aşa. Dar la două n-am putut renunţa. Un hornar şi un ghiocel cu o mămăruţă pe el. Şi cum încă nu-i numai de bluzică sau rochiţă, norocul meu că unul s-a lipit de geacă, altul de rochie, un şnur mai gros de geantă, vreo trei brăţări la mână, na, m-am făcut toată un mărţişor. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , | 72 comentarii

Când forma poate ascunde mesajul

Aş vrea să vorbim astăzi despre anumite mesaje care pot spune despre cel care le scrie ceva mai mult decât vrea el să se ştie. Doamne, ce-am scris. În primul rând, e o introducere în genul „copii, azi vă voi spune povestea Capra cu trei iezi. Ce poveste vă spun azi? Capra cu trei iezi, doamnaaaaa”. Brrr. Bine că eu nu-s la şcoală şi voi sunteţi nişte drăguţi şi nu-mi daţi cu introducerea-n cap. Încerc să mă adun. Vreau să discutăm despre cum ne putem da seama când ambalajul unui mesaj a fost ales intenţionat sau e aşa pentru că nu se poate mai mult sau mai frumos. Sau mai corect, în cazul nostru. E mai bine? Promit că vorbim pe concret imediat, acum mai stau puţin pe câmpii.
Din păcate, ştim cu toţii că internetul scoate foarte uşor la iveală o parte din acel procent care ne îngrijorează, cel legat de analfabetism, fie el şi funcţional, prezentat de statistici.
Vedem însă în multe locuri şi mesaje chinuite şi ne mirăm şi ne crucim sau ne întristăm. Sau ne amuzăm, depinde de la caz la caz. Nu mă refer la greşeli minore de ortografie, nici la cele de gramatică. Vorbesc despre mesajele alea care aparţin unor oameni care teoretic ştiu să scrie. Dar doar teoretic. Le ştiţi şi voi. Da, ştiu, e trist.
Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , | 82 comentarii

Fir întins înspre visare

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 62 comentarii

Prin anotimpuri de viaţă…

Copilul, senin, îşi culege,
Din pomul ce-abia a-nflorit,
Petale cu fir de poveste
Şi-şi ţese un drum de trăit.
Căci ce-i este viaţa? O joacă.
Şi-n joacă-i apar, ca prin vis,
Şi zâne şi zmei, şi magie,
La geamul ce-n zori l-a deschis

Şi-un tânăr vioi se întreabă,
Sub teiul ce-şi scutură floarea,
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , | 96 comentarii

Când am uitat să pierdem?

Am fost weekendul trecut la un chef cu prelungiri. Adică din ăla care începe azi, se termină mâine, se doarme cum se apucă şi se continuă. După multe ore de muzică la un volum indecent, într-o pană de net care a tăiat youtube-ul şi a făcut să se audă un „ce bine e-n linişte” pe mai multe voci, le-am propus tuturor, în glumă, să jucăm jocul liniştii. Vă amintiţi de el? La grădiniţă îl jucam şi e evident că a fost inventat de cineva cu mult tact pedagogic care ştia că, prin joacă, orice copil face fix ce vrei tu să facă, fără să simtă că-i este impus ceva. Un copil stătea pe un scăunel în faţa celorlaLţi, aşezaţi în semicerc, tot pe scăunele. Cel din faţă trebuia să se uite atent şi, cu semnul specific, făcut cu arătătorul, îl chema spre el pe cel care lui i se părea a fi cel mai cuminte, cel care nu face nici un fel de zgomot. Sigur, de multe ori ne ţineam şi respiraţia când se uita spre noi, numai ca să fim noi cei chemaţi. Nu mişcam, abia clipeam. Cum aprecia el care dintre noi era cel mai cuminte când avea în faţă numai statui, fără nicio diferenţă-ntre ele? În funcţie de simpatii, normal. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 69 comentarii

Lume ascunsă-ntre lumi

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | Etichetat , , | 64 comentarii

Din dilemele Potecuţei

Vă spun din start, ca să fie totul limpede şi ca să am şi o introducere, că altfel n-am, că sunt în stare şi de dileme mai profunde, legate de inversarea polilor, de universalitate sau, şi mai profund de atât, legate de retrogradarea FCSB-ului. Dar nu în seara asta. Acum am una singură şi cum nu pot trece la altele până nu o rezolv pe asta, aştept să mă luminez. E legată de facebook. 😀 Dar pentru că am impresia că s-a înţeles că-s praf cu tot ce înseamnă asta, vreau să zic că nu e doar o impresie. Dar e musai să vă spun că eu nu am facebook numai de acum. Asta ca să înţelegeţi că treaba e şi mai serioasă decât pare. Că una e să ai cont de un an, de când îl am eu pentru blog, şi să nu ştii chestii, alta e să-l ai cam de când a apărut el în ţară şi să nu ştii chestii. Dar cum cred că ştiţi deja, eu nu vreau să par ce nu-s deci sunt sinceră şi vă spun că am cont de mult timp. E drept că nu mai postez pe el, dar la fel de drept e şi că ăsta nu ar trebui să fie un motiv. Nu, aşa sunt eu, e naturală treaba. Ei, interesul meu legat de briz-brizuri s-a oprit la check-in. Fac o paranteză şi vă spun că acel cont a fost făcut cu ocazia unei întâlniri între colegi.
Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , | 64 comentarii