Percepţii

Ţi se pare că râd când m-ascund în cuvânt
Să îngrop în silabe tot ce nu pot rosti,
Tot ce arde-n tăceri şi se pierde prin vânt,
Toate nopţile albe tot mai reci şi pustii.

Ţi se pare o glumă că mai cred în poveşti,
Crezi că-i prea puerilă goana asta nebună
Printre doruri de azi începute-ntr-un ieri
Picurate sărat, nelăsate s-apună.

Crezi că mint când îţi spun că există şi vise
Ce prind aripi şi-apoi îşi fac cuib de-mpliniri,
Că de las amagiri să rămână nescrise,
Aş putea să mă pierd căutând regăsiri.
Continuă lectura

Reclame
Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 55 comentarii

„În lemn e un timp neînvins”

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 67 comentarii

Tu ce i-ai fi spus?

Dragă…,
am sunat zilele trecute o amică. Să o întreb ce mai face. Nu vorbim foarte des, dar când ne sunăm sau ne întâlnim e ca şi cum am întrerupt discuţia ieri şi o reluăm din punctul în care am rămas. Cu aceeaşi căldură şi poftă de râs. Era puţin îngrijorată. Spunea că are emoţii cam cât o casă mai mare, cu multe camere plus dependinţe şi piscină-n curte. Am aflat repede motivul şi s-au înmuiat picioarele. Dar mi-am revenit în secunda următoare, am înţeles imediat că niciun wow, ioi, ups n-ar fi deloc, dar deloc potrivit. Fiica ei, clasa a XI-a, era la Neversea. Cu două colege şi un prieten mai mare. Că şi-a dorit mult, că a rugat-o, a implorat-o şi ea a cedat. Dar că abia mai respiră de emoţii. Că e prima ei plecare de acasă, fără ei. Hehe, mişto tun a dat, a început în forţă vacanţele fără părinţi, am gândit. Nu, n-am spus-o. Continuă lectura

Publicat în Scrisori | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 65 comentarii

Frânturi de risipire

Câteodată,
numai câteodată,
i se face frig
de la prea mult şi prea intens
vânt
care-i risipeşte toate visele,
aşa cum suflă copiii în păpădii
şi le spulberă în mii de particule
aproape invizibile.
Noi, oamenii,
nu ne punem dorinţe şi
nu ascundem în sân puf alb,
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , , | 60 comentarii

Tăceri de… faţadă

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 70 comentarii

Jurnal cu bigudiuri

Astăzi… ce frumos s-au aranjat lucrurile, să fie prima zi din săptămână şi prima din lună. Sigur, nu e mare lucru, nu cred că înseamnă nimic asta, nu am treabă cu alinierile, în general. Nici cu cele ale planetelor, nici cu cele ale unor vorbe din popor care te învaţă ce să faci, cum să faci, dar mai ales ce să nu faci. Nu am deci. Dar îmi place cum arată înşiruirile, chiar dacă asta nu e chiar înşiruire. Îmi plac zilele în genul 03.03, 07.07. 10.10 etc. Cu anii nu mai e cazul, de când am sărit de 2012… nu s-a mai nimerit şirul. Mda, mă joc şi eu, ce să fac? Spuneam deci că e frumoasă ziua asta. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , | 60 comentarii

Despre şogori, unchi, mătuşi…

M-am născut într-o familie mică. Mică-mică. O mamă şi-un tată. Dacă e să extind, patru bunici. Dacă e să extind şi mai mult, trei străbunici, doar ele mai trăiau când m-am născut eu. Dar numai pe una mi-o amintesc. Dacă exind şi mai mult, sar direct la fraţii bunicilor. Deci nu extind. Pe scurt, am fost singura nepoată de la singurul fiu, respectiv singura fiică a bunicilor mei. Şi mai pe scurt, am fost „pe sistem”. De ce-am început aşa brusc, fără introducere? Păi, nu ştiu ce-a fost înainte să mă nasc eu. Deci asta-i introducerea.
După cum se înţelege, n-am avut unchi direcţi (se spune de gradul 1 şi aici? 🙄 ) şi nici verişori. Şi pe ăia rezultaţi din combinaţia: fratele bunicii mele are o fiică, el e soţul ei deci el e unchiul meu, îi vedeam de cel mult trei ori pe an. Ai mei aveau cam tot timpul casa plină de vecini, vecine şi prieteni, prea puţin de rude. În afară de bunici, desigur. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , , , , , , , | 75 comentarii

Mai mult decât răbdare. Sau nu?

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 62 comentarii

Mă ajutaţi cu un „eu”?

Vă rog eu mult şi frumos! Nu cu un leu, cu un „eu”, bine am scris. Am momente de zuzăneală maximă, momente în care practic nici eu nu ştiu exact de ce vreau ceea ce vreau. Acum, important e să mă credeţi că e aşa, că ăsta e unul dintre ele, să nu mă bănuiţi de cine ştie ce ascunzişuri. Bine, în mintea mea există un motiv întemeiat. Dar când încerc să-l rostesc, mă bâlbâi. Aşa că mai bine nu încerc să-l rostesc, îl las acolo unde e. Dar cum ştiu că de obicei un stol din ăsta mă ţine mult, apelez la ajutorul vostru, să mă potolesc, să-mi fac şi moftul ăsta. Că asta e, un moft.
Vă dau deci cuvântul meu de potecuţă de onoare că nu am de gând să fac nimic cu potecile, nu le trec pe domeniu, nu mi-a cerut nimeni statistici, nu am propuneri de a scrie advertoriale, că pe alea vreo 5 avute-n trecut le-am refuzat zicând că eu nu ştiu, nu pot, nu vreau. Şi s-au dus toate. Continuă lectura

Publicat în Din viaţă... | Etichetat , , | 150 comentarii

Evadare

Aş fugi chiar acum, aş fugi prin oraş
Cu o torţă în mâini, să-mi fac loc prin mulţime,
Printre trişti şi grăbiţi, printre umbre şi clovni
Să mă creadă nebună, să se mire de mine

Cei ce râd prea uşor, cei ce râd de orice,
Chiar şi-atunci când aud că se moare de foame
Şi în loc să renunţe la o coajă de pâine,
Inventează motive să pornească războaie
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , | 47 comentarii