Ne desparte o frunză

Ne desparte o frunză,
Dar întregul copac
Parcă-ar sta între noi
Când tu râzi şi eu tac

Între noi amândoi,
Se desfătă o toamnă,
Dar nespusele noastre
La tristeţi o condamnă

Nesfârşite întinderi
Între mine şi tine,
Nu se lasă cuprinse
Să-mpletească destine
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , | 59 comentarii

Nu-mi vinde amăgire

Nu mai vreau amăgire, nu-ncerca să mi-o vinzi
Ambalată frumos, într-un colţ de piaţă,
Am destulă pe rafturi, mai ales pe oglinzi,
Mă priveşte cam trist, dar îmi râde în faţă

N-am ce face cu ea, am uitat cum se poartă,
Am crescut şi a-nceput să mă strângă în piept,
Nu mai am nici culoare şi nu-i nici asortată
Cu tot timpul acesta-n care eu doar aştept
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , | 52 comentarii

Grimase şi tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 73 comentarii

Cine aleargă, noi sau anii?

Dragă…

Mă voi repeta. Dar nu încetez să mă mir. Unde-a fugit octombrie? Când a venit Noiembrie, cu tot cu visarea aia de care-ţi scriam atunci? Oare noi suntem înainte, oare noi suntem cei grăbiţi şi lunile, anotimpurile, anii, viaţa, fug toate să ne ajungă din urmă sau noi le rămânem în urmă cu toate neîmplinirile care ne fac paşii de plumb şi umerii de piatră şi astfel ne încetinesc? Rămânem în urma lor şi îmbătrânim aşa, parcă într-o clipită, fără să ne dăm seama? Noi alergăm după timp sau timpul alergă pentru că altfel nu ar putea ţine pasul cu noi? Cum e? Cine stă pe loc, cine aleargă, cine îşi ţine răsuflarea să nu tresare clipa şi să dispară şi cine uită să respire de prea mult alergat după nimic? Şi ce e mai trist dintre toate astea? Că nu putem opri timpul, dacă el e cel care îşi tot măreşte pasul, sau că noi nu ne mai putem opri, dacă noi suntem cei după care aleargă timpul? Sau că pur şi simplu nu ne mai pasă? Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , , | 66 comentarii

Suflet plin de toamnă

E toamnă-n gânduri şi pe străzi,
Şi sufletul mi-e plin de toamnă,
Tu câte vise mai păstrezi
Acum, când ploaia le condamnă?

Am început să număr frunze
Strivite de veniri în grabă,
Dar tu, plecărilor confuze,
Ce le răspunzi când te întreabă?

Îmi bat regretele în geam,
Pe prag, mi se-odihneşte o seară,
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , | 66 comentarii

Tăceri strecurate peste timp

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 73 comentarii

Filă rătăcită din jurnal

Afară… se simte schimbarea orei şi deşi se întâmplă asta în fiecare an, mi se pare la fel de ciudat de fiecare dată. Ştii, ieri era aproape zi la ora asta. Şi aproape soare şi aproape vară. Cred că aşa suntem şi noi, oamenii. Ieri eram aproape tineri. Poate chiar aproape copii. Şi totuşi, dimineaţa pare mai uşor de acceptat cu toată lumina cu care te învăluie. Poate că aşa e şi în cazul nostru, nu ştiu. Aşa o fi? Parcă părem mai luminoşi dacă încă putem zâmbi. Măcar cu gândul la un ieri în care ne-a fost vară.

Azi… o nouă zi de luni. Care-i aproape de final. Cum e şi octombrie ăsta mofturos. Şi cum e şi tot anul ăsta. A fost ciudat, da. Dar parcă a alergat. În timp ce totul parcă s-a oprit în loc. Şi ce-a făcut lumea în tot timpul ăsta? A stat şi ea. A încremenit puţin, apoi şi-a reluat obiceiurile. Şi nemulţumirile. Şi pe toate ale ei. Că fără ele, n-ar mai fi lumea aşa cum e. Continuă lectura

Publicat în Suflet pe poteci | Etichetat , , | 76 comentarii

Din pragul toamnei

Cad frunze, iubite, dă-mi visul
Sau spune-mi poveşti din trecut,
Să nu mă mai pierd în abisul
Simţit când nu pot să te-aud

Ne plouă, iubite, ia-mi dorul
Sau lasă-mă-n vers să îl scriu,
Să-i picur în rime şi zborul
Când ştiu că se face târziu

E ger iar, iubite, ia-mi griul
Sau pune-i un şal de culori,
Să nu mă mai frângă pustiul,
Când paşi-mi se pierd pe cărări
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , , , , , , , | 70 comentarii

Lumi despărţite de tăceri

Continuă lectura

Publicat în Miercurea fără cuvinte | 60 comentarii

Declaraţie de toamnă

Nu voi mai spune că mi-e dor
Când frunzele rătăcitoare
Se tot despart de ramul lor
Chiar dacă despărţirea doare

Şi ploile-şi abandonează
Toţi stropii într-un singur plâns,
Dar niciun picur nu-i oftează
Şi nici tot plânsul nu-i deajuns

Nici vântul nu se mai opreşte,
Îi e suspinul ne-ntrerupt,
Doar câteodată îl şopteşte
Şi-apoi, o ia de la-nceput
Continuă lectura

Publicat în Un fel de... Poezie | Etichetat , , , | 52 comentarii