Bună seara, domniţă!

Hai, intră! Nu mai sta suspendată între acolo şi aici, aşteptând să te întâmpin cu „bine ai venit”, ca şi cum fără asta te-ai întoarce din drum. Sau ai rămâne între un ieri şi-un azi. Între ele nu e infinitul, nu e nici măcar o prăpastie. Între ieri şi azi nu e decât o noapte. O singură noapte. Aşa că hai, pofteşte! Nu-ţi spun vino înăuntru, că nu prea ştiu dacă le mai pot deosebi. Înăuntru şi afară sunt atât de amestecate încât am ajuns să cred că-s sinonime. Şi nu ştiu dacă nu cumva tu eşti deja înăuntru. Sau eu, din prea gol pe dinăuntru, am evadat într-un afară. Sau poate că tu eşti în amândouă. Că n-ai putea altfel. Tu eşti uneori în chiar şi când afară-i zbor de rândunici. Hai, intră mai repede, se face curent şi mi se izbesc gândurile de cerul gurii. Intră. Calcă uşor, nu tropăi, nu-mi alunga şi ultima fărâmă de senin!

Cred că ar fi totuşi mai bine să mergem în grădina de peste drum. Vrei? Uite, acolo. Lângă umbra anilor trecuţi, pe dreapta. Eu să-ascult cum cade frunza, tu să vezi cum plânge ramul. E mai bine acolo. Da, e părăsită, aşa e. Nu e ciudat că oamenii numesc părăsite grădinile în care natura e mai vie ca oriunde? Acolo unde totul e aşa cum trebuie să fie. Cât de robotizaţi am devenit! Ne uităm cu dispreţ peste garduri şi mimăm dezgustul atunci când vedem prea mult verde şi prea neîmblânzit deşi asta-i esenţa naturii. Le admirăm pe cele în care totul e aranjat, totul la linie, totul aşezat în forme geometrice.
E frumos în ele. Şi acolo-i natură, da. Una controlată, civilizată, emancipată şi stilizată. Dar sufletul naturii stă în salbăticia ei. Dacă îi iei asta, îi iei sufletul. Rămâne singură, ascultătoare şi… doar frumoasă.
Grădina asta e părăsită pentru că i-au plecat toţi oamenii dar e atât de multă viaţă acolo încât, dacă ţi-ai ţine răsuflarea, ai putea auzi cum strămoşii îţi sărută fruntea surâzând a bun venit.

Hai, aşează-te, nu mai încerca să dai praful la o parte. Nu va face decât să vină la loc de cum te vede că ai clipit. Ia loc. Da, aici, pe margine de zi. Nu e suficient de comod pentru păreri de rău?
Te alinţi acum şi e normal. Azi eşti sărbătorită. Dar vreau să-ţi spun ceva, domniţă. Toţi cei care azi te-au întâmpinat ca pe un musafir de preţ, mâine vor uita. Azi îţi închină versuri frumoase, îţi aşează melodii de drag la picioare, îţi mulţumesc pentru culoare. Dar ştii ce vor face de mâine? Se vor uita pe geam, vor vedea că zâmbeşti a soare, vor alege haine vaporoase şi vor deschide uşa să plece. Dar se vor întoarce din prag şi vor lua în grabă o haină groasă şi umbrela că… nu se ştie. Asta vor face. Şi ei, şi eu.
Oamenii nu au încredere în tine, domniţă. Ştii ce spun oamenii despre tine? Că-ai fi capricioasă. O spun şi o cred. Şi au dreptate. Eşti spectacol de capricii. Eşti mofturoasă. Şi nouă ne plouă în clipele alea dar ţie puţin îţi pasă.
Tu ne eşti şi rugină şi gri şi suspin. Şi trecere. Tot oamenii o spun. Zic unii că aduci moarte printre frunze. Asta faci? Posibil să aibă dreptate.

Dar să ştii că oamenii te acuză de mai mult de atât. Unii te acuză şi de ploile din ei. Te arată cu degetul pe stradă şi pun pe seama ta şi tristeţi şi goluri şi plecări şi neveniri. Nu, revenirile sunt ale primăverii, ai înţeles greşit. Despre neveniri spuneam. Te mai fac vinovată şi de nopţile pustii şi de plânsul ascuns în pernă. De suspinul dat de neîmplinirea în vară a visului născut în zi de mărţişor. Tu tragi toate ponoasele. Şi tot tu eşti cântată-n versuri. Şi eşti invidiată pentru aromele divine pe care le porţi după ureche şi la încheieturi prin livezi. Ce ciudaţi suntem noi, oamenii. Nu-i aşa?
Asta am vrut să-ţi spun. Că de mâine vom uita. Încearcă să nu ne faci să ne plouă chiar de mâine, mai amână puţin, poate vom fi şi noi mai blânzi. Mai bucură-te puţin de primirea caldă şi pe urmă permite-ţi să îţi fii. Aşa cum eşti.

Şi… iartă-ne, domniţă! Că noi, oamenii, nu ştim să te lăsăm să fii. Noi, oamenii, nu ştim să lăsăm toamna să ne fie toamnă. Noi spunem că ne e toamnă când ne e pustiu şi frig pe dinăuntru. Uităm că în toamnă mai e şi culoare. Şi ce culoare! Dacă ruginiul ar fi portativ, ce simfonie! Dar uităm, domniţă….

Foto

Publicitate