Arhive pe categorii: Un fel de… Poezie
Joacă printre rime-frunze
E toamnă iar Şi plouă rar Şi timpul, veşnicul hoinar, Ne lasă-n dar Un fel de har De-a spune iar, De-a plânge iar, Că totul pare în zadar Când, suspendaţi de secundar, Ne rătăcim prin calendar Şi risipim fără habar … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
32 comentarii
Stres la-nceput de toamnă
Eu nu-nţeleg de ce atâta stres Tocmai acum, când toamna ne inundă Aleile cu frunze, şi de vers, Cu ploi şi ruginiu, lumea abundă E timp de romantisme şi plăceri Satisfăcute-n vii, la degustare De struguri, mere, pere, dovlecei Ce … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat duş în doi, economie, ministru, stres, struguri, toamna
41 comentarii
Poezia potecistă reloaded
Când memoria e-n vacanţă, e bine să ai prieteni care să-ţi amintească, zicea un mare clasic despre care nu-mi amintesc nimic deci e foarte posibil să fiu eu clasicul ăla şi să fi inventat acum, pe loc, treaba asta. Dacă … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
73 comentarii
Nimănui…
De ce-mi tot vii să răscoleşti Printre nespusele din rânduri, Când tu ai vrut să mi te şterg Brutal şi rece dintre gânduri? De ce-mi păşeşti pragul de dor, Lăsând vagi urme pe poteci, Şi-ţi este totul mai uşor Dacă … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
39 comentarii
Un clovn, atâta sunt
Sunt doar un clovn cu zâmbetul de sticlă, Jonglez cu nopţi şi mă arunc în zile, Dar uneori, mi se mai face frică De mine, rătăcindu-mă de mine Am amintiri ascunse-n buzunare Dintr-un bătrân şi prăfuit acum, Şi-atunci când râsul … Continuă lectura
În loc de tăcere…
Azi nu îţi scriu, căci azi mi-e ros cuvântul De amăgiri, de ploi şi de minciună, Şi fără el, nici aripi n-are gândul Ce-ar fi răzbit şi singur prin furtună I s-au tocit la coate multe vise Ce-au învăţat, înt-un … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
60 comentarii
Între petic de cer şi petic de pământ
Undeva, într-un colţ de lume, pe un petic de pământ, o mamă îşi plânge fiul şi unii îi spun să se liniştească, să fie puternică, pentru că trebuie să fie, şi să nu mai plângă. În acelaşi colţ de lume, … Continuă lectura
Irosire…
Nu mai pot să te-aud, n-are rost să mă strigi, Sunt plecată s-adun amăgiri în buchet, Despre tot timpul ăsta cât ţi-am fost pe aici Şi-am crezut când spuneai că-ţi doreşti să te-aştept A trecut de atunci cât un veac … Continuă lectura
Timp ce ne rămâne mic
Ne rămâne timpul mic, prieteni! Nu ne mai cuprinde la încheieturi, ne lasă cu genunchii pe-afară, duruţi de-atâtea neveniri, juliţi de câte-au fost plecări. Umblăm prin noi cu tâmplele dezgolite şi cu însingurările dezvelite, fără pudoare şi fără de mângâiere, … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat ne strânge timpul, prieteni, timp ce ne ramane mic
52 comentarii
Războaiele se poartă-n noi
A fost cândva și pace-n lume, În oameni însă… tot război, Și-n loc de arme, au fost cuvinte Ce-au smuls, flămând, bucăți din noi Nu e de vină nicio luptă Că suntem triști, că suntem răi, Că nimeni nu ne … Continuă lectura
Publicat în Un fel de... Poezie
Etichetat lume, pace, razboi, războaiele se poartă-n noi, suflet în cârje
81 comentarii
Poteci de dor 