Diferiţi dar tremurăm la fel

1tare domnita buna rau, o cafea cu aroma de toamna, poteci care dor, geografie figurat sunt căutările pe care WP-ul se îndură să mi le arate deşi ştie cât de mult îmi doresc să revină la formula aia-n care nu-mi ascundea nimic. Nu contează asta. Nu acum. Am presupus, citindu-le, că în spatele lor stau patru oameni. Par prea diferite „viziunile” ca să aparţină unei singure persoane. Cine ştie? Poate cineva căuta inspiraţie pentru o poezie sau un status pe facebook şi a considerat că acea cafea cu aromă de toamnă e cel mai potrivit remediu în timp ce altcineva, poate un elev sau un părinte disperat de prea multele teme aproape imposibile, a căutat o rezolvare la acea geografie al cărei sens figurat eu nu l-am putut găsi nicăieri, cu atât mai puţin pe poteci. Dar nici asta nu contează. Căutările lor au dus aici, spre nenorocul lor. Pentru că e evident că n-au găsit ce-au căutat.

Asistăm cu toţii la discuţii mai mult sau mai puţin aprinse, la războaie cu securi formate din multe silabe, la schimb de păreri prost înţelese sau la schimbări de atitudine în funcţie de tabăra în care alegem să fim, în funcţie de tribuna de la care parcă ne simţim mai înalţi şi asta ne dă dreptul să ţipăm mai tare. Roşii îi arată cu degetul pe galbeni, evlavioşii îi condamnă pe atei sau pe cei care nu-şi declară credinţa aşa cum declari, la fisc, veniturile anuale, cei din urmă îi arată cu degetul pe cei dintâi, heterosexualii îi împroaşcă pe homosexuali şi invers, prea-iubitorii de câini le urează celor care spun că vor străzi mai sigure să păţească ce nicio minte limpede n-ar putea cuprinde, părinţii perfecţi de copii perfecţi îi hulesc pe copiii cu ADHD şi îi alungă din şcoli, şi părinţii de copii cu probleme îi condamnă pe cei care spun că vor doar linişte în şcoală, în clasă, în casă. Cei neimplicaţi îi înjură, pe rând, şi pe unii şi pe alţii. Uneori de sub acelaşi pseudonim.

De la căldura adăpostului nostru parcă totul pare mai uşor de rezolvat, mai clar, mai… aşa cum ştim noi. Uneori, doar aşa cum ştim noi. Şi cine nu ne împărtăşeşte propriul adevăr e considerat mai puţin capabil, mai sărac cu duhul. Nu e o regulă dar se întâmplă. Curios e că deşi credem că suntem pe cont propriu, fie că vrem sau nu să recunoaştem, aşteptăm reacţiile celor pe care nu-i cunoaştem decât aşa, de la distanţa impusă de Ip-urile răspândite pe harta lumii. Pe ale unora am ajuns să le bănuim înainte de a fi postate. Deşi uneori spunem că nu ne pasă, ele ne fac să zâmbim, să ne mândrim şi mai mult cu un vers sau o propoziţie, să corectăm o greşeală sau să ne mai gândim o dată, poate totuşi are dreptate, poate chiar am exagerat. Dar o recunoaştem de prea puţine ori.
Cu toate astea, se întâmplă să ajungem la un moment dat la un numitor comun. Nu ştiu, să plângem la acelaşi text, să vibrăm la aceeaşi melodie postată de x sau y, să râdem de aceeaşi glumă sau să ne temem de aceeaşi teribilă veste privitoare la cineva despre care nu mai ştim nimic de-o vreme. E o lume care deşi se cheamă „virtuală” are ceva… ca-n viaţă…

Azi dimineaţă am subestimat vântul, încântată fiind de primii fulgi mari şi aparent liniştiţi. Am pornit spre serviciu pe jos deşi primul impuls a fost acela de a suna la taxi. L-am ignorat şi s-a răzbunat. Am întâlnit pe drum şi alţi ignoranţi ca mine. Unii mergeau spre biserică, alţii veneau la club, alţii de la serviciu spre casă, alţii spre serviciu de acasă, alţii… treaba lor de unde sau înspre unde. Toţi zgribuliţi, încercând să se ascundă cât mai mult în gulere, în fulare sau sub umbrele, cu ochii pe jumătate deschişi sau pe jumătate închişi, încercând să se păzească astfel de furia fulgilor în bătaia vântului. M-am gândit, văzându-i pe toţi acei oameni cu aceleaşi reacţii în faţa codului portocaliu de vânt, cât de diferit ar fi tratat ei o simplă idee pe aceeaşi temă dacă, în loc să fie afară, în frigul ăla teribil, s-ar fi aflat lângă un calorifer, cu un PC în faţă. Cam cum ar fi scris fiecare despre acest brusc şi dur început de iarnă, de pildă.
Aveam să aflu că vântul ăsta a smuls balcoane în capitală, a doborât un brad într-o parcare, a izolat turişti la munte. Şi cu ocazia asta am primit şi răspunsul la întrebare, citind sau ascultând păreri scrise de lângă o cană cu cafea sau ceai. Unii dădeau în autorităţi, alţii în cei loviţi că nu-i aşa?, ce să cauţi la munte duminica sau ce să cumperi apartament cu balcon, alţii pe univers, alţii pe cei necredincioşi că din cauza lor s-a supărat divinitatea.
Culmea, toţi aceşti oameni cu păreri atât de diferite şi uneori expuse atât de incisiv… se zgirbulesc în acelaşi mod când ceva ce nu pot controla le dă târcoale.

tare domnita buna rau, o cafea cu aroma de toamna, poteci care dor, geografie figurat nu-i aşa că par atât de diferite ca să fie scrise de aceeaşi persoană? De fapt asta am vrut să zic, că WP-ul se îndură să mi le arate deşi ştie cât de mult îmi doresc să revină la formula aia-n care…

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Diferiţi dar tremurăm la fel

  1. papagigli zice:

    Asa e! Si mie-mi place piftia cu mult usturoi. 😆
    Nu prea am inteles, adica ne e frig la fel dar gindim diferit? Pai as zice ca DA! 😆
    Potecuto ti-o spun pe bune si fara ocolisuri, ne vedem la postul urmator, ca asta ma depaseste cu mult 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. Drugwash zice:

    Am priceput ce-ai vrut să zici da’ pînă să scriu am uitat. 😛

    Apreciază

  3. Diana zice:

    De ce ţipă oamenii unii la alţii, in real şi-n virtual, şi nu se înţeleg?! Toţi vor să fie ascultaţi şi puţini ştiu să asculte. Ce truism; nu-i aşa?
    Nu tremurăm toţi la fel – nici de frig, nici de frică. Unii iubesc frigul sau doar îl sfidează. 🙂 Ce filosoafă; nu?! Cred că m-am rătăcit pe poteci. 🙂 Noapte bună!

    Apreciat de 2 persoane

    • Poteci de dor zice:

      Tare aş vrea să ştiu de ce, Diana! Unii nici nu mai ţipă, dau direct…
      Asta e de rău? Că te-ai rătăcit? 😦
      Noapte bună şi ţie!

      Apreciază

      • Diana zice:

        Răspunsurile simple ar putea fi: din cauza egoismului sau orgoliului sau pentru că nimeni nu îi ascultă in cercul lor intim… sau pentru că se simt singuri chiar şi în mulţime… şi vor să conteze, să ştie ceilalţi că există.
        E de bine că m-am rătăcit pe poteci. 🙂 Pornisem cu idei… filosofice dar le-am pierdut printre gândurile-şotie. 🙂
        Mulţumesc.
        Ziua bună să îţi fie!

        Apreciat de 1 persoană

        • Foarte interesant! Şi cred că asta e o variantă. Să dovedim că existăm cu orice preţ…
          Chiar şi călcând în picioare orice mişcă pe lângă noi. Trist!
          Eu îţi mulţumesc ţie!

          Apreciază

  4. Mugur zice:

    Virtualul are ceva „ca-n viață”, cum bine spuneai. Suntem diferiți și reacționăm diferit, căci viața nu ne-a „încântat” cu o aceeași măsură. A căzut bradul, pentru că nu a avut sprijinul pădurii. A căzut balconul, pentru că oamenii nu au colaborat corect la execuția lui, proiectant, executant, utilizator. Aici cred că este secretul. Chiar dacă suntem diferiți, dacă ne unim eforturile, totul ar trebui să meargă bine, să fie liniște și pace în preajma noastră. Să nu dăm cu piatra, în casă fiind, în cei care au scos nasul să înfrunte vijelia. Iar cei aflați în jocul naturii, să nu învinuiască pe cel care-și bea cafeaua în căldura căminului. Fiecare va avea timpul lui, momentele lui de „vijelie”, fie naturală, fie altcumva.

    Virtualul are ceva „ca-n viață”. Suntem diferiți și reacționăm diferit la… cuvintele frumoase ale Potecuței.

    Săptămână frumoasă și liniștită, Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Of, câtă dreptate ai, Mugur! Din păcate, e aproape de lumea ideală ceea ce spui. Cât de „violent” reacţionăm chiar la o simplă replică a cuiva deşi poate chiar noi suntem cei care nu au descifrat-o corect. Avem mereu senzaţia că celălalt are ceva cu noi…
      Mulţumesc frumos!
      Zile bune, cu linişte şi bucurii!

      Apreciază

  5. Eu i-aș muștrului pe cei care te-au chemat la serviciu într-o duminică atât de vitregă. Ce frumos era să privești fulguiala din casă! O adevărată poezie! 🙂

    Apreciază

  6. Ana zice:

    Sunt curioasa cum, la o adica de catastrofa , toti astia de se omoara in virtual, ce ar face? Si-ar unii fortele care in filmele americane sau ar calca unii pe altii sa ajunga la naveta care i-ar cara catre o lume sigura? Cred ca partea a doua….

    Apreciază

  7. Ana Vlad zice:

    Ne aruncăm unii în capul altora ca să ne arătăm superioritatea, iar lucrul ăsta vine tocmai dintr-un complex de inferioritate. Dar întrucât nu prea avem cum să trăim singuri, izolați (am descoperit eu chestia asta după ce o perioadă de timp am crezut că se poate 😛 ), trebuie să facem cumva să ne simțim superiori dacă ajutăm, vorbim frumos, aducem liniște, râs, bucurie etc., atât în lumea virtuală, cât și în cea reală. E că-s înțeleaptă? 😉 😀

    Apreciază

  8. lucillette zice:

    Lasă Potecuţă, că ne stă bine oricum am fi. Şi suntem. Mai contează altceva?

    Apreciază

  9. Ai dreptate, suntem răi unii cu alții și ne judecăm permanent, nu înțeleg de ce suntem așa 😦 Nu mai avem răbdare, nu mai știm să tolerăm. Sper că nu te superi dacă te întreb, tu ești din zona Ardealului cumva? 🙂

    Apreciază

  10. stan zice:

    Nu am inteles nimic .
    Adica cum ar veni … unde dai si de ce crapa . Dar poate eu sunt de vina .
    In rest , frumoase voarbe .
    O zi faina

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s