Diferiţi dar tremurăm la fel

tare domnita buna rau, o cafea cu aroma de toamna, poteci care dor, geografie figurat sunt căutările pe care WP-ul se îndură să mi le arate deşi ştie cât de mult îmi doresc să revină la formula aia-n care nu-mi ascundea nimic. Nu contează asta. Nu acum. Am presupus, citindu-le, că în spatele lor stau patru oameni. Par prea diferite „viziunile” ca să aparţină unei singure persoane. Cine ştie? Poate cineva căuta inspiraţie pentru o poezie sau un status pe facebook şi a considerat că acea cafea cu aromă de toamnă e cel mai potrivit remediu în timp ce altcineva, poate un elev sau un părinte disperat de prea multele teme aproape imposibile, a căutat o rezolvare la acea geografie al cărei sens figurat eu nu l-am putut găsi nicăieri, cu atât mai puţin pe poteci. Dar nici asta nu contează. Căutările lor au dus aici, spre nenorocul lor. Pentru că e evident că n-au găsit ce-au căutat.

Asistăm cu toţii la discuţii mai mult sau mai puţin aprinse, la războaie cu securi formate din multe silabe, la schimb de păreri prost înţelese sau la schimbări de atitudine în funcţie de tabăra în care alegem să fim, în funcţie de tribuna de la care parcă ne simţim mai înalţi şi asta ne dă dreptul să ţipăm mai tare. Roşii îi arată cu degetul pe galbeni, evlavioşii îi condamnă pe atei sau pe cei care nu-şi declară credinţa aşa cum declari, la fisc, veniturile anuale, cei din urmă îi arată cu degetul pe cei dintâi, heterosexualii îi împroaşcă pe homosexuali şi invers, prea-iubitorii de câini le urează celor care spun că vor străzi mai sigure să păţească ce nicio minte limpede n-ar putea cuprinde, părinţii perfecţi de copii perfecţi îi hulesc pe copiii cu ADHD şi îi alungă din şcoli, şi părinţii de copii cu probleme îi condamnă pe cei care spun că vor doar linişte în şcoală, în clasă, în casă. Cei neimplicaţi îi înjură, pe rând, şi pe unii şi pe alţii. Uneori de sub acelaşi pseudonim.

De la căldura adăpostului nostru parcă totul pare mai uşor de rezolvat, mai clar, mai… aşa cum ştim noi. Uneori, doar aşa cum ştim noi. Şi cine nu ne împărtăşeşte propriul adevăr e considerat mai puţin capabil, mai sărac cu duhul. Nu e o regulă dar se întâmplă. Curios e că deşi credem că suntem pe cont propriu, fie că vrem sau nu să recunoaştem, aşteptăm reacţiile celor pe care nu-i cunoaştem decât aşa, de la distanţa impusă de Ip-urile răspândite pe harta lumii. Pe ale unora am ajuns să le bănuim înainte de a fi postate. Deşi uneori spunem că nu ne pasă, ele ne fac să zâmbim, să ne mândrim şi mai mult cu un vers sau o propoziţie, să corectăm o greşeală sau să ne mai gândim o dată, poate totuşi are dreptate, poate chiar am exagerat. Dar o recunoaştem de prea puţine ori.
Cu toate astea, se întâmplă să ajungem la un moment dat la un numitor comun. Nu ştiu, să plângem la acelaşi text, să vibrăm la aceeaşi melodie postată de x sau y, să râdem de aceeaşi glumă sau să ne temem de aceeaşi teribilă veste privitoare la cineva despre care nu mai ştim nimic de-o vreme. E o lume care deşi se cheamă „virtuală” are ceva… ca-n viaţă…

Azi dimineaţă am subestimat vântul, încântată fiind de primii fulgi mari şi aparent liniştiţi. Am pornit spre serviciu pe jos deşi primul impuls a fost acela de a suna la taxi. L-am ignorat şi s-a răzbunat. Am întâlnit pe drum şi alţi ignoranţi ca mine. Unii mergeau spre biserică, alţii veneau la club, alţii de la serviciu spre casă, alţii spre serviciu de acasă, alţii… treaba lor de unde sau înspre unde. Toţi zgribuliţi, încercând să se ascundă cât mai mult în gulere, în fulare sau sub umbrele, cu ochii pe jumătate deschişi sau pe jumătate închişi, încercând să se păzească astfel de furia fulgilor în bătaia vântului. M-am gândit, văzându-i pe toţi acei oameni cu aceleaşi reacţii în faţa codului portocaliu de vânt, cât de diferit ar fi tratat ei o simplă idee pe aceeaşi temă dacă, în loc să fie afară, în frigul ăla teribil, s-ar fi aflat lângă un calorifer, cu un PC în faţă. Cam cum ar fi scris fiecare despre acest brusc şi dur început de iarnă, de pildă.
Aveam să aflu că vântul ăsta a smuls balcoane în capitală, a doborât un brad într-o parcare, a izolat turişti la munte. Şi cu ocazia asta am primit şi răspunsul la întrebare, citind sau ascultând păreri scrise de lângă o cană cu cafea sau ceai. Unii dădeau în autorităţi, alţii în cei loviţi că nu-i aşa?, ce să cauţi la munte duminica sau ce să cumperi apartament cu balcon, alţii pe univers, alţii pe cei necredincioşi că din cauza lor s-a supărat divinitatea.
Culmea, toţi aceşti oameni cu păreri atât de diferite şi uneori expuse atât de incisiv… se zgirbulesc în acelaşi mod când ceva ce nu pot controla le dă târcoale.

tare domnita buna rau, o cafea cu aroma de toamna, poteci care dor, geografie figurat nu-i aşa că par atât de diferite ca să fie scrise de aceeaşi persoană? De fapt asta am vrut să zic, că WP-ul se îndură să mi le arate deşi ştie cât de mult îmi doresc să revină la formula aia-n care…

Foto