M-aşteaptă izbânda… categoria zuză

1Nu ştiu dacă se preconizează o resetare-resoftare sau e doar aerul polar de vină dar eu încep să-mi amintesc tot mai des neşte episoade din tumultoasa mea copilărie şi nu ştiu ce anume le generează. Că de obicei, funcţionez relativ în limite legale şi relativ după manualul de instrucţiuni, adică pe capitole şi subpuncte. Relativ simplu, am vrut să zic. Ca un exemplu, mă uit la un documentar cu şi despre peşti şi-mi amintesc că am avut acvariu şi nu mai ştiu de ce într-o zi n-am mai avut. Nu mă pierd în detalii, nu mă complic cu amănunte, tot ce contează e c-am avut. Şi ştiu că mă uitam ore-n şir la sanitarii ăia care deşi păreau cam banali în comparaţie că ăia mai coloraţi, tocmai simplitatea lor mă fascina. Mă rog, cam aşa stăteau lucrurile până nu demult. Că mai nou, când mă uit la documentare cu peşti, îmi amintesc că şi eu (haha, bună gluma dar nu, n-am avut din ăla. Ştiu că nu voi v-aţi gândit, eu m-am gândit şi mi-am răspuns la impertinenţă) am trişat la învăţarea cifrelor romane.

Maică-mea făcea temele întregului cartier. Şi după ce termina, le făcea pe ale unui cartier din alt oraş, prin telefonul fix. Şi le făcea aşa, pac-pac, o glumă, o poveste, o treabă. Explica mămicilor urmând ca ele să le explice copiilor. Mie nu-mi făcea nimeni nimic. Că na, din colegialitate şi spirit didactic, nu se băga peste tactica învăţătorului meu, că „el ştie mai bine decât ea ce şi cum predă”. Mă ajuta, îmi corecta, rupea foaia dar nu îmi spunea nici măcar o urmă de şmecherie, de treabă, de chestie.
Avea tot felul de trucuri pe care în faţa mea nu le dezvăluia veci. Se uita în caiet, prindea ideea despre cam ce ne-a spus învăţătorul la clasă şi pe aia o ţinea. Adică dacă într-un coş sunt 20 de mere şi iei unul şi apoi un sfert şi apoi o jumătate din altul, câte nuiele are coşul? Cum suna telefonul pentru ceva asemănător, cum o auzeam cu poveşti despre o fată cuminte care nu ştiu ce magie a făcut, a desenat ceva şi hop a apărut răspunsul şi rezolvarea. Avea un stil de a croşeta poveşti în aşa fel încât să pricepi, că îi invidiam din tot sufletul meu de copil pe elevii ei. Aşa face şi acum dar măcar acum nu se mai ascunde de urechile mele.

Şiiiii se întâmplă miracolul! Eu mă chinuiam să învăţ pe de rost cifrele romane şi o dădeam în bară cu L şi C şi D şi M. Celelalte nu păreau atât de grele dar cu astea făceam ghiveci. Învăţătorul ne-a pus să le memorăm, mama a spus că dacă aşa a spus, aşa fac. Şi se coboară îngeraşul elevilor chinuiţi în sufrageria mea şi sună telefonul şi o aud pe mama cum spunea ea, drăguţa, cu glasul ei domol: „draga mea, nu-l chinui să înveţe pe de rost că le va uita. Şi ai mei le încurcă, ştiu că unul e 50 altul 100 şi tot aşa dar nu ştiu care cum. Şi eu le-am spus să memoreze propoziţia Laura cere două mere ca să ţină minte ordinea. LCDM. Şi de atunci niciun elev nu mi-a mai greşit. Spune-i asta şi lasă-l la joacă”. Hooopaaaa! Aleluiaaa, mi-am zis, şi de atunci, cu ruşine vă spun, eu tot cu Laura cere două mere o ţin la ananghie, când sunt pe stradă şi văd o clădire şi vreau să descifrez anul scris pe ea.
Mno, toate astea în timp ce nişte domni explicau ce face Scomber scombrus în Atlantic. Mno.

 

Şi mai am o amintire ieşită la iveală în timp ce citeam despre victoria lui Dodon. Eu am fost în corul şcolii. Pentru că eu vrut. Şi am vrut pentru că eram fascinată de un cor celebru în oraşul meu. Aveau ca îndrumătoare o doamnă cunoscută pe vremea aia pe la tot felul de concursuri, se duceau oamenii ăia prin oraşe şi veneau cu premii. Bine, nu vă gândiţi chiar la Madrigal dar erau buni. Madrigal urma să fim noi, cu mine ca solist vocal. Cine se întreabă acum „aşa, şi?”, nu m-a auzit cântând. 😉
Şi i-am spus profei de muzică faptul că vreau în cor şi ea a spus bine şi apoi a spus să merg la repetiţii şi eu am spus bine şi m-am dus şi m-am pus în spate şi am cântat încet că nu ştiam melodia şi la final ea a spus iar bine. Bine per total.
Şi vreau să vă mai mărturisesc că deşi mi-am dat seama că parcă nu ne ridicăm la nivelul acelui cor, a existat ceva care m-a făcut să-mi doresc să merg în continuare la cor şi să fiu prezentă pe toate scenele lumii: cântecul Treceţi batalioane române Carpaţii. Ştiţi cum se cântă? Vă spun eu: treceţi batalioane romââââneee – aer- carpaaaaţiii, … aer…. v-aşteaptă iz- aer- bânda, v-aşteaptă şi fraţii cu iniiiiimaaa laaaa tre- aer- eeecatooooori. Aşa se cântă, altfel n-are farmec.

Ăsta e afoniş style şi e foarte greu de executat. E cu ambitus, cu respiro, cu… băi, chestii grele. Şi eu eram îndrăgostită iremediabil de cântecul ăsta. Măi, nu ştiu ce aveam, ce-mi făcea dar eu cântam şi plângeam, plângeam şi cântam. Nu râdeţi, că nu vă mint. Când începeau oamenii ăia mici şi talentaţi să cânte, eu, tot mică dar total pe lângă, mă emoţionam până la lacrimi. Şi mă duceam la cor pentru cântecul ăsta. Am luat un zece la muzică pentru că eram în cor şi am scăpat de un solfegiu.
Dar s-a terminat cariera mea fulminantă când ne-a pus să cântăm aia horror cu fluturaşul rămas orfan de aripioare şi am zis pas. Că nu mi-a mai plăcut. Şi după ce am cântat o dată şi i-am spus că eu nu mai vreau la cor, ea a spus bine şi parcă avea o sclipire-n ochi când a zis bine şi eu am zis bine şi nu m-am mai dus dar eu în adâncul sufletului meu încă mai cred că dacă ea nu zice bine eu acum puteam să cânt batalioanele în deschiderea concertului lui Fuego la Sala Palatului.
Şi toate astea au revenit în mintea mea în timp ce citeam despre victoria lui Dodon şi eu nu fac politică pentru că la politică sunt ca la cântat, adică… la arme cu frunze si flori.

Superluna aia e cumva pe la voi? Că eu n-o găsesc.
Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

77 de răspunsuri la M-aşteaptă izbânda… categoria zuză

  1. Acum mă pregăteam să ies afară să-i fac o poză superlunei…să văd dacă-mi iese..😊

    Apreciază

  2. Drugwash zice:

    Aici e luna noiembrie, superluna e următoarea, că e cu superoferte de supercadouri şi super reduceri la superchinezisme. Oops, ultima nu apare în reclame. 😛 XD

    Io zic să faci o regresie hipnotică, poate aşa se lămuresc misterele. 😀

    Apreciază

  3. Potecuţă, ai fost la înălţime! Spontană, spumoasă, amuzantă…
    Mersi pentru „Laura cere două mere”. ( De la Ana?) Genială metodă!
    Mi-ai amintit de acvariul nostru, de corul de la care chiuleam şi de corul pe care îl ţineam…las’ că am să le povestesc mai încolo! Smile!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Erika!
      Nu ştiu de la cine dar să îi fie de folos merele alea că mie tare bine mi-a prins şi aşa cum ai spus, chiar mi se pare mult mai uşor de manevrat metoda asta decât aia cu învăţatul lor mecanic.
      Ai ţinut cor? Eheeee. Altă treabă…
      Voi citi cu mare drag!
      O zi bună să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  4. papagigli zice:

    Maica mea nu m-a ajutat niciodata la temele de casa pentru ca eu n-am avut niciodata asa ceva 😆
    Cu corul a fost cam asa. Intr-a 9-a, proful, care era plin de el, ca de-abea intra pe usa, incepind recrutatea, m-a pus sa-i cint. Eu, care de asemenea nu prea intram pe usa din acelasi motiv, i-am zis ca dac-ar fi fo gagica tare, poate m-as indoi la fo doua sofegii, dar ca el nu ma inspira. Toata clasa ramasese ca la dentist pentru fo 5 secunde, dupa care a explodat intr-un ris general. Proful, simtindu-se injunghiat in propriul orgoliu a concluzionat ca nu-s de corul lui si a chemat-o si pe maica-mea la scoala sa-i explice cit de inevoluate sunt coardele mele vocale. Nu as putea sa spun cu exactitate, dar cred ca a fost mare iures in casa cind a venit maica-mea de la scoala. 😆

    Apreciat de 1 persoană

    • În primul rând, spune-mi unde ai făcut tu şcoala aia fără teme că mă mai înscriu o dată. Măcar în I-IV că pe mine bastonaşele şi caligrafia m-au traumatizat de mică 😀
      De ciudă ţi-a spus asta, papa. Ascultă pe potecuţa că-i bătrână şi ştie. De ciudă ţi-a zis.
      Acu’ adevărul e că nici tu n-ai fost chiar îngeraş cu replica aia dar nu contează, miezul problemei e invidia profului 😀

      Apreciază

  5. Așa m-am amuzat citindu-te… Nu știu ce să comentez, că și eu am fost la cor, da cică aveam voce, da nu aveam ureche muzicală, sau invers. Nu știu. Dar cu turma suna bine, iar singură puteam cânta ceva biiiiiine de tot repetat și scuuuurt. Acum cânt de fiecare dată când trec pe lângă un câine, că mi-e frică de câini. Nu știu de ce că nu m-a mușcat niciunul și aici fiecare câine are un stăpân și nici măcar nu latră. Câinele, nu stăpânul. Eu știu că virgulă câinele e animal și de la animal nu știi la ce să te aștepți. Iar dacă virgulă cânți nu simte că ți-e frică.
    Luna? Nu știu. Mă duc imediat să văd, deși cred că-s un pic defazată.

    Apreciază

    • Funcţionează asta cu cântatul la câini? Sigur? Că frica mea de câini e antologică. Am mai povestit eu pe aici cum fac când văd un câine, mai ales că pe aici sunt mai mulţi fără stăpân decât cu.
      Dar, auzi? La cum cânt eu, e posibil ca bietul câine să mă muşte în semn de autoapărare 😳
      Oricum, voi încerca. Dă, mamă, cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine… lala la la lai 😀

      Apreciat de 1 persoană

  6. sonia zice:

    Si eu ma trezesc destul de des cu gandul la timpuri demult apuse si as putea scrie un roman despre nazbatiile facute atunci. Eu nu am nici voce si nici ureche cu toate ca am terminat liceul pedagogic dar am avut noroc ca am facut acolo si clasele 5-8, eram premianta clasei si i-a fost mila profului de muzica la treapta, la proba de muzica, cand am inceput sa rag precum magarul „Eu sunt Barbu Laaaaautaruuuul, starosteeeeele siiii cobzarul…” Si asa am ajuns invatatoare dupa ce am mai trecut si de profa de vioara din liceu. Socul cel mare l-am avut insa cand m-am dus sa-mi cunosc nasii de cununie. Cand s-a deschis usa si-am zarit-o pe profa de vioara mi-a venit rau!
    Cat despre teme, eu o inteleg pe mama ta. Am fost ca ea. Eu i-am adorat pe invatatorii copiilor mei si nu m-as fi bagat peste ei sub nicio forma.

    Apreciat de 1 persoană

    • 😀 😀 😀
      Pic de râs cu Barbu tău! Eu cred că ai impresionat-o tare pe profa de vioară dacă a acceptat năşirea. Cred că a contribuit şi asta 😀
      O înţeleg şi eu şi acum îi dau perfectă dreptate. Dar atunci, când vedeam că ea face tot felul de trăsnăi acasă să le ducă a doua zi copiilor, să le explice prin joc regula de trei simplă, de exemplu şi eu la clasă făceam numai exerciţii din culegere, mă apuca invidia. 😳
      Te pup, Sonia! M-am amuzat tare! 😀

      Apreciază

  7. Suzana zice:

    „Laura cere două mere „? Fabulos! 😀 De acum o sa stiu si eu, asa, mai repede! 🙂
    De cor ce sa mai spun, am fost si eu pe acolo, dar s-a terminat scoala, s-a terminat si corul, s-a schimbat drumul si pe asta am fost cu auditiile la corurile altora. Unele false tare, dar nu prea ai unde sa te pitesti! 😀
    … Am pierdut luna, ca a fost nor, dar poate altii au fost mai norocosi!
    ZI frumoasa Potecuta! Cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

    • 😉 Mă bucur că ţi-am fost de folos cu ceva. Şi pe mine m-a ajutat Laura asta 😀
      Aha, deci şi tu cu vocalize. Nu merge cu nişte căşti mici-mici? Şi dai din cap ca şi cum eşti impresionată dar nu te chinui de fapt. 😀
      Nu ştiu unde-s norocoşii că până acum se pare că a fost nor cam peste tot.
      Zi bună şi ţie, Suzana! Mulţumesc!

      Apreciază

      • Suzana zice:

        Ha, ha! Stai sa-ti zic, ca nu merge nici asa. Nu suport castile mici-mici, nici mici-mari
        nu stiu de ce, cred e o defectiune acolo, asa ca nici o sansa… 😀
        Ma gandeam, asa retoric, ca prea s-a vorbit mult de luna. Parca ne-a facut in ciuda vremea si a pus nori peste ea. Dar nu-i bai, ca am invatat ca asteptarile prea mari nu sunt bune, ca am asteptat si soarele dar s-a pitit si el. Asa ca ma prefac ca nu mai astept, ca poate tine…:D

        Apreciază

        • Of. Atunci nu ştiu… e nevoie de răbdare şi de nervi tari 😀
          Şi eu cred asta. Dar nu ştii că şi când se anunţă câte o eclipsă parţială sau o ploaie de stele, tot aşa se întâmplă? Că nu vede nimeni nimic. E bună soluţia ta. Uite că nu mai aştept nici eu şi să vezi cum se întâmplă 😉

          Apreciază

  8. opantazi zice:

    Laura cere două mere, Laura cere două mere… Doamne, a trebuit să treacă aproape juma de secol ca să primesc așa un pont. Mai că mi-a venit să cânt, așa respinsă de la cor cum sunt! ❤your mom! 😊
    P.S. Că tot ai amintit de copilărie, în București ninge ca-n povești. 😊

    Apreciat de 1 persoană

  9. Eu am fost în cor când se cânta „Ceata lui Pițigoi”, dar m-am lecuit repede. 🙂
    Speram să aud pe la tine despre cum s-a văzut luna aseară, la noi fiind noros. 😦

    Apreciază

  10. Fata Nergana zice:

    Ahhhh … copiii de dascali!
    La mine a fost mai rau: mama mi-a fost invatatoare si imi pandea ziua in care nu aveam chef de invatat, ci de joaca, iar a doua zi eram in fata clasei la ascultat. Eram mereu ,,de exemplu,, 🙂
    Cand se faceau serbari (cu dansuri populare, sa ne intelegem) mereu eram perechea celui mai impiedicat dintre colegi. Normal: pe cine putea sacrifica fara sa se supere nimeni?
    Puteam sa plang, sa amenint, sa dau cu fundul de pamant… vorbeam la pereti, oricum 🙂
    Cate amintiri mi-ai trezit, Potecuta!
    Multumesc pentru starea de bine ce mi-ai adus-o! 🙂

    Apreciază

    • Of, sărăcuţa de tine! Mă gândesc cam cum a fost.
      Mama nu m-a vrut. 😀 Aşa îi spun când vreau să o enervez. Nu m-a vrut în clasa ei, vreau să zic. Că a luat clasa I când m-a înscris şi pe mine, aşa s-a nimerit. Dar eu am fost la şcoala de cartier, ea preda în altă parte. A spus că nu, eu să fiu cu şcoala mea, nu se bagă ea peste dascălii mei. No, cumva am scăpat de ce ai descris tu cu serbarea 😀
      Tare mult mă bucur că ţi-am trezit amintiri frumoase! Eu îţi mulţumesc ţie!

      Apreciază

      • Fata Nergana zice:

        Acum rad, privind in urma 🙂
        Atunci nu imi venea. Erau crima si pedeapsa pentru mine serbarile scolare 🙂
        Ai fost norocoasa ca mama ta nu te-a vrut … in clasa ei. Mama mea a facut tot ce a putut sa ma ia in clasa ei. Pe atunci se putea 🙂
        Acum cica e lipsa de etica profesionala. Cred ca au mai fost si altii, sus pusi acum, care au trecut prin asa ceva 🙂

        Apreciază

  11. Ana zice:

    La arme cu frunze si flori apropos de podul de flori de peste Prut, cand s-o deschis granita cu moldovenii…. 😁😁😁1
    Ai ce povesti, Potecuto! 😉
    Nici la mine nu s-o vazut luna , asta noapte. In schimb azi dimineata lam6 era o dodoloata peste blocuri….

    Apreciază

  12. Gluma-glumă, dar e ceva cu batalioanele acelea. Patruzeci de inși în armată, fiecare cu damblaua lui, ne găseam într-un singur moment ceva în comun: când băteam pas de defilare pe acest cântec și ne auzeam pe noi înșine. Ce vitezi eram!

    Mulțumesc și eu pentru Laura. Cum s-or fi descurcat latinii fără ea?!

    Apreciază

    • Posibil să am ceva rămăşiţe de soldat prin ADN în cazul ăsta. Altfel de ce să mă buşească plânsul aşa de tare la cântecul ăsta? 🙄
      Cu drag!
      Latinii nu aveau treabă cu Laura. Pe la ei cred că Lucreţius cereaus merus. 😉

      Apreciază

  13. 1lauralaly zice:

    M-am amuzat pe cinste citindu-te, ca întotdeauna.Offf, de ştiam la timp de LCDM, câţi neuroni erau salvaţi:)). Acum, destinsă fiind, alerg să prind inspiraţia fugită la şanius. Te pup!

    Apreciază

    • Salvăm acum alţi neuroni chinuiţi, Laura! Dăm vorba mai departe şi le şoptim copiilor ca să nu se mai chinuie 😀
      Mă bucur mult că te-ai amuzat!!
      Hai, la tine inspiraţia vine de bună voie, ai tu o relaţie specială cu ea, ştiu eu 😉
      Te pup!

      Apreciază

  14. tink3rbe11 zice:

    Cica fu cateva minute,dar s-a ascuns repede. Nostime amintiri mai ai!

    Apreciază

  15. castanman zice:

    Da’ la ce foloseam ” Adela in cupe”?

    Apreciază

  16. Iosif zice:

    Tu m’a fait chanter…
    Here It Is ~ Leonard Cohen & Sharon Robinson

    Apreciază

  17. Iosif zice:

    Zuzu…:)))

    Apreciază

  18. Oricate povesti am spune, victoria lui Dodon nu este confortabila pentru romani!

    Apreciază

    • Aţi citit numai ultima frază din toată postarea, nu? Nu contează asta dar eu chiar nu am cum să răspund din moment ce vă axaţi pe ceva ce mă depăşeşte aşa că îmi cer scuze.
      Seară bună!

      Apreciază

  19. psi zice:

    apoi, naaa, potecuță, io la muzică aveam zece pe linie, tătdiauna, fără să fi trecut pe la cor vreodată. și știi de ce? pentru că îmi țineam gura. că de m-aș fi apucat să cânt… aileii, surzea profesorul, se sinucideau compozitorii și corul o lua pe câmpii. 😀 😀 😀
    așa, tăcând, era liniște, ieșea media…

    Apreciat de 1 persoană

  20. Fabiola Ion zice:

    Fără superlună, a fost cu nori. 😀 Știi că și mie mi-a plăcut Treceți batalioane… și o cântam și eu? Bine, nu în cor. Mama ta, geniu!

    Apreciază

  21. Ana Vlad zice:

    😀 😀 😀
    Așa, acum că am râs, pot să spun: deși cam târziu, mulțam pentru „Laura cere două mere”. De-acum, cifrele romane nu vor mai fi un secret pentru mine.
    Doi: noi am avut o profă de istorie în generală, care nu ne-a învățat istorie, dar ne-a învățat să cântăm. Și cântam toate cântecele cu subiect istorico-patriotic, inclusiv Treceți batalioane române Carpații + La Marseillaise (sper că am scris toate literele în ordinea care trebuie). Pe asta din urmă o cânt și acum, din când în când, în amintirea timpurilor de mult apuse în care visam și eu să fiu…, doar că pe mine nu m-au primit niciodată la cor neam, oricât am încercat și oricât am sperat. Dar mă bucur că măcar acum am audiență, chiar dacă într-un cerc foarte restrâns de trei oameni și uneori cânt și la cerere. Vrei să-ți cânt?

    Apreciat de 1 persoană

    • Buuuuun!
      Ce mai contează istoria dacă ştim batalioanele? 😀 😀
      Sigur că vreau să-mi cânţi, îmi plac provocările 😛 😀 şi te ajut şi eu dacă vrei senzaţii tari.
      Auzi Ana? Dacă ştim cifrele romane, mai ţine cineva cont că nu nimerim toate notele pe portativ?
      Mă bucur că merele Laurei au avut atât de mare succes! 😉
      Zi bună să ai!

      Apreciat de 2 persoane

  22. Mladin Slovanic zice:

    Cântecul cu batalioanele mi-a atins și mie o coardă sensibilă când eram copil, deși nu mi-au plăcut conflictele niciodată. Foarte frumos trucul cu Laura, mulțumesc pentru împărtășire. Îmi place felul în care povestești, ce să zic, sunt pline de viață potecile de-aici. Nu cred că m-am priceput prea bine să spun că sunt pline de trăiri scrierile tale și că găsesc foarte utilă, plăcută, relaxantă lectura lor, dar asta era ideea. 🙂 Zi frumoasă și veselă!

    Apreciază

    • Laura e deja vedetă pe poteci din câte observ. Poate va apărea şi-n manuale, ca un fel de walkthrough al jocurilor din zilele noastre 😀
      Mă bucur mult că te simţi(?) vă simţiţi(?) bine în căsuţa mea!
      De cele mai multe ori, oricât de amuzantă sau de melancolică e o postare, comentariile fac deliciul ei şi o completează frumos.
      Mulţumesc tare mult! O zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mladin Slovanic zice:

        Mă, mă 🙂 – mă simt bine, e ciudat când oamenii aleg să vorbească la plural cu o singură persoană și să-i spună politețe în loc de aiureală. 🙂 Da, comentariile sunt într-adevăr delicioase, dar nici cu textele tale nu mi-e frică. 🙂 Ar fi de apreciat să apară Laura-n manuale, e deja alarmant ce se întâmplă cu materialul didactic, dar asta e altă discuție și n-aș vrea să diluez tonul voios al subiectului nostru. Toate bune și pe curând!

        Apreciat de 1 persoană

  23. deea zice:

    Pe langa faptul ca m-am amuzat teribil, mi-ai creat imagini vizuale deligioase…si de ce nu, auditive…si eu am cantat in corul liceului si prin alte corulete mai tarziu…deci pot intelege putin din emotia si atmosfera unui cantec ca acesta…mi se pare insa minunat, copil fiind, sa traiesti cu atata intensitate un cantec patriotic…

    Apreciază

    • Bun venit pe potecuţe, Deea!
      Înseamnă că tu, spre deosebire de mine, chiar ai talent şi te felicit 😉
      Sincer, fără să mă laud, sensibilă sunt şi acum şi mă emoţionează multe lucruri. Dar nu ştiu nici acum ce se întâmpla cu mine atunci, cum percepeam eu cântecul ăsta de plângeam aşa 🙄

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s