Aparenţe…

1În sala veche de teatru tocmai s-au stins luminile. Unii încă se mai foiesc, alţii încearcă să ajungă la locurile lor, bâjbâind în beznă. Câţiva domni, ca şi cum n-ar vrea să deranjeze spectacolul, îşi dreg vocile încercând să alunge tusea care le dă târcoale. Se trage cortina şi odată cu ea, ca la un semn, se opreşte şi zumzetul sălii. De undeva din culise se aud paşi hotărâţi, apăsaţi. Unu, doi, trei, şapte… dar încă nu au adus pe nimeni în faţă. Un spectator încearcă să desluşească, cu programul în mână, primul nume care ar trebui să intre-n scenă. Nu reuşeşte, întunericul nu-i dă voie să citească nimic. Cineva îşi drege vocea în spatele cortinei. Se mai aud trei paşi şi se aprinde reflectorul pe scenă. Un bărbat între două vârste priveşte dezorientat. Mai întâi în stânga, apoi în dreapta, apoi în sus şi iar în dreapta. Se întoarce cu spatele şi face aceleaşi mişcări. Se întoarce din nou cu faţa, îşi pune mâna la frunte de parcă ar vrea să evite cumva lumina puternică, pare că se sperie şi face grăbit trei paşi înapoi. Dă de înţeles că nu se aştepta să vadă lume. Atâta lume.

Se uită iar în stânga ca şi cum acolo ar fi văzut pe cineva: Ce-i aici? Şi ce-i cu lumina asta pe mine?, şi ridică din umeri, aşa cum fac copiii atunci când nu ştiu răspunsul la o întrebare dar au gura prea plină de bomboane ca să spună „nu ştiu”. Scoate apoi un sunet de mirare şi îşi duce repede mâinile la gură. În sală se aud câteva râsete, lumea crede că e comediant. Alţii sunt nedumeriţi, nu ştiu dacă (şi) asta face parte din spectacol. O doamnă cu coc înalt, din primul rând de scaune, priveşte încruntată. Ceva îi pare cunoscut. Omul acela… da, pelerina aia udă, el e. El e?? Şi încearcă să se facă mică în scaun ca şi cum ar vrea să se ascundă.
Bărbatul îşi mai drege vocea o dată şi rosteşte, la început alungind cuvintele, ca pe un monolog şi nu ca pe o poezie, cu pauze-ntre cuvinte, aşa cum ai spune o poveste. Pe parcurs grăbeşte ritmul şi gesticulează amplu, pentru a accentua stări, apoi reia rostirea gravă, lentă, amânând finalul.

Tâăănăruuuul… ăăăă, tânăruuul…

Tânărul stă pe-o bancă, c-o floare-n mâini
iubita aşteptând
Bătrânul stă la sfadă, cu floarea la rever
ani duşi rememorând
Nebunul…
Nebunul stă pe gânduri, o floare pe-o alee
admiră fluierând.
Pe tânăr, ploaia-l face
să pară-ngândurat
Bătrânu-şi ţine-n palme
un dor înfrigurat
Iar el, nebunul,…
Doamne!, cât e de-nsingurat!

Oamenii trec agale şi-şi spun în gând
„ferice!”,
de el, de tinereţe, de fata ce-o aşteaptă.
Bătrânului, în grabă, îi dau din cap bineţe
Şi spun şoptind
„săracul!”
… dar soarta e nedreaptă.
Întorc apoi privirea,
şi-şi văd cinstit de drum
scuipă în sân, se-nchină
şi ţipă „e nebun!”

Tânăru-aruncă floarea şi pleacă-apoi
grăbit
Poate de teama ploii iubita…
n-a venit
Bătrânul şchiopătează, priveşte
-nmărmurit
Cum dorul se-ofileşte chiar dacă
l-anvelit
Nebunu-acum dansează şi cântă
fericit
A fost tânăr odată, bătrân e…
doar un pic

Tânărul plânge şi strigă-n jur
„ferice!”?
voi nu vedeţi că astăzi pierdut-am
ce-am iubit?
Bătrânul le zâmbeşte şi spune calm
„săracul?”
eu duc cu mine-o viaţă, ce dar
nepreţuit!
Nebunul râde tare, şi-şi spune-n gând
„să scuipe”!
nu-s vinovaţi că nu ştiu tot ce
am pătimit.

Şi-acum, stimată doamnă, pe-aici
m-am rătăcit
să-ntreb, doar într-o doară
de ce m-aţi umilit
şi aţi strigat în stradă
cu gesturi de mirare:
„ha, ha, uitaţi nebunul! se uită la o floare!”?
Domnule drag, mă iartă,
cumva te-am murdărit
când ai trecut în grabă
prin parcul părăsit
în care eu, pe-alee,
cântam şi fluieram?
Eram doar eu cu ploaia
şi rolu-mi repetam.
Îţi par nebun? Se poate…
nu voi mai deranja.
Nebunii ştiu să cânte
şi ştiu şi a dansa…
prin ploaie sau prin viaţă,
depinde de ursită…
mai plâng şi mai oftează
când pierd câte-o iubită
şi doru-i schiopătează
când cad într-o ispită

dar… tac!

Ei nu strigă că-i doare
nici că li-i viaţa scrum
îşi fluieră durerea
şi merg cântând pe drum.
Căci uneori, prin lumea
-nvăluită-n fum,
e mai uşor să treacă
acei ce… par nebuni.

Nu mai aude aplauzele, nu a stat să cadă cortina, nu-i pasă că doamna din primul rând a plecat, la un moment dat, capul în pământ şi nici că o alta a lăcrimat. Poate de mila tânărului, poate a bătrânului. Că de nebun nu-i e milă nimănui. A ieşit în stradă alergând şi s-a oprit abia când a simţit că inima-i sare din piept. S-a aşezat pe-o bancă şi a început să cânte. Doi tineri, de pe-o bancă alăturată, s-au luat repede de mână şi s-au ridicat. A apucat să audă „hai să plecăm, ăsta-i nebun!”.

foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

70 de răspunsuri la Aparenţe…

  1. Iosif zice:

    Superb ! Merci,draga Potecuta !…:)

    Apreciat de 1 persoană

  2. opantazi zice:

    Esti magica, Potecuta noastra! 🙂

    Apreciază

  3. doar verde zice:

    Draga mea , şi pe mine mă cunoşti !
    In noapte asta cu o lună atât de frumoasă , îmi fluier tot ce trebuie tăcut !
    Mulțumesc !

    Apreciat de 1 persoană

  4. papagigli zice:

    Potecuto, cu postarea asta ai spart toate standardele. Ai pus-o, sis! Nici nu merita s-o mai purec atita timp cit ansamblul m-a lasat mut de admiratie. Bravos!

    Apreciază

  5. ovi zice:

    wow… WOW…
    am ramas fara cuvinte…
    multumesc…

    Apreciază

  6. Oana zice:

    O minune, Potecuț! Mi-a plăcut tare mult.
    Și dacă toată lumea s-a recunoscut în (ori a rezonat cu) vreun personaj, eu am simțit-o aproape pe doamna cu coc, aceea încruntată, care la un moment dat a plecat capul în pământ – dar nu din milă, ci dintr-un alt tip de sentiment.
    Zi de vineri frumoasă ție!

    Apreciază

  7. fosile zice:

    Mulţumesc!
    Felicitări!

    Apreciază

  8. Ana zice:

    Bah , iar ma pocnesti in moalele capului…si e uichend ,bre! …postarea asta mi-a strabatut inima si mintea dintr-o parte in alta!
    „Nebuno!” , zise nebuna de mine 😜😜😜😜😜😜😜

    Apreciază

  9. Frumos, frumos… De multe ori trecem cu vederea esența sau lipim etichete cu prea mare uşurință pe frunțile altora, plătind tribut superficialității care ne atrage precum nisipurile mişcătoare. Mi-s dragi toți aceşti „nebuni”, iar uneori mă plasez printre ei. ☺

    Apreciat de 2 persoane

  10. De excepție „punerea în scenă”, de excepție versurile!
    „ha, ha, uitaţi nebunul! se uită la o floare!” – Q.E.D. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  11. Mugur zice:

    Nebun este acela ce nu te recunoaște
    A fi cu poezia în tainic legământ.
    Și chiar de-ți ascunzi versul și gândul, ca pe moaște,
    Găsi-vom măreția ascunsă în cuvânt.

    Superbă închinarea adusă unui teatru
    Și-unui nebun ce-ncearcă durere-n amintiri!
    Te-ai înălțat în versu-ți, ca un luminat astru,
    Drept pentru care, iată, umile mulțumiri!

    Apreciat de 2 persoane

    • Mno, spune tu, Mugur, dacă-ai fi în locul meu, ce-ai face acum? Nu ce-ai face, că asta ştiu ce fac: stau cu ochii pe versurile astea, le citesc a 5-a oară şi aştept un cuvânt. Revin: ce-ai spune tu locul meu? Că eu sunt cam blocată, zău… 😳
      Mulţumesc mult, Mugur! Mulţumesc. Nu că-s despre şi pentru mine dar sunt tare frumoase versurile tale 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Nebun e „nebunul” ce-așteaptă răspuns
        Din bietele-mi versuri, căznit încropite,
        Cercând să-nțeleagă-nțelesul ascuns.
        A fost doar un gând, printre alte’ zărghite.

        Ți-a fost pana dusă de-o muză măiastră,
        Ți-a fost în cuvânt mult dor așternut.
        Spre sufletul tău ne-ai deschis o fereastră.
        ‘Năuntru privesc, și-asta mă lasă mut!

        Apreciat de 2 persoane

        • Nu caută nimeni sensuri ascunse. Sper! Şi dacă le caută, va înţelege că se ascunde un mare mulţumesc din partea mea în acest comentariu. 😀
          Iartă-mă că nu pot răspunde-n versuri. 😳
          Seară frumoasă, Mugur!

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Nu așteptam un răspuns în versuri. Nici măcar eu nu am avut intenția, dar, dacă așa mi-a venit comentariul, în versuri, așa l-am scris. Niciodată nu-mi planific să scriu versuri, dar dacă așa se înșiruie gândul, îl las să se desfășoare la voia lui.
            Tu să mă ierți, căci alăturarea bietelor mele rime cu poezia ta nu trebuia să se întâmple. Acum îmi sună ca o adevărată blasfemie.
            Mă ierți?

            Să ai o duminică superbă! 🙂

            Apreciat de 1 persoană

            • Mugur, după atâta timp de când ne citim şi ne lăsăm câte un gând în comentarii, tu mă întrebi dacă te iert pentru că ai scris câteva versuri frumoase? Se poate? Cum crezi că m-ar putea supăra sau deranja aşa ceva? Vai, vai!
              Duminică frumoasă şi ţie! Cât a mai rămas din ea. 😉

              Apreciat de 1 persoană

  12. Precum toată lumea știe,
    Dragostea-i o nebunie,
    Dar prefer să-nnebunesc,
    Decât să nu mai iubesc.

    Apreciat de 1 persoană

    • E şi asta o variantă. Numai că nu întotdeauna se exclud. Nu prea e cu ori una, ori alta. De obicei, una-i consecinţa celeilalte, doar ordinea diferă. Unii iubesc de nebuni ce-s, alţii-s nebuni pentru că-au iubit. Sau pentru că încă o fac.

      Frumoasă „destăinuirea” ta! 😉

      Apreciat de 2 persoane

  13. Rhea zice:

    superb, draga Potecuță!

    Apreciază

  14. Nautilus zice:

    Mai ai niște bijuterii ascunse pe-aici pe blog, dar la asta și cutia e o minune 🙂

    Apreciază

  15. Drugwash zice:

    Tot ce era de spus s-a spus deja.
    Nu pot decît să

    Apreciază

  16. dyanaweb zice:

    Superb! Bravo!

    Apreciază

  17. Minunată lucrare, am sorbit-o cu sufletul la gură, admirație și respect!

    Apreciază

  18. Păcat că aici nu-i ca la facebook, ţi-aş fi dat o inimioară, Potecuţ, nu doar un like. Tare mi-a plăcut! 🙂

    Apreciază

  19. Adriana zice:

    Mi-ai adus aminte de asta http://www.adrianatirnoveanu.ro/2016/01/29/un-om-pe-drum-de-lut/

    „Nu pune chip nechipului,
    Chiar de iți pare cunoscut,
    Dă-i libertatea omului,
    Ce-i e final și început.
    Nu îi da nume, are unul,
    De l-a uitat nu-i vina lui,
    Nu spune încet: „Uite, nebunul!”
    E doar un om, pe drum de lut…
    ..dintr-un film mut.”

    ..însă tu…ai făcut spectacol, iar ochii nostri-s reflectoare tăcute. Mulțumesc.

    Apreciat de 1 persoană

  20. Genial !
    Ești mereu surprinzătoare !
    Seară faină ! 😊

    Apreciază

  21. Lady zice:

    Am ramas fara cuvinte. Ai scris foarre frumos!

    Apreciază

  22. Lady zice:

    Pff, aici nu exista butonul de editare si pentru ca sunt o perfectionista, trebuia sa fie mai sus scris cuvantul *foarte.

    Apreciază

  23. Monik zice:

    Potecut, ma plec in fata ta! Cuvintele sunt de prisos…

    Apreciază

  24. Pingback: Spectacolul de după spectacol | Poteci de dor

  25. Pingback: Din lume recuperate – Incercari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s