Spectacolul de după spectacol

aAş vrea să nu spun că avem cu toţii amintiri dragi şi frumoase din copilăria noastră dar cum asta e singura introducere pe care am găsit-o, mă fac vinovată de abuz de truisme şi las aşa, la voia criticilor, că oricum intru imediat în subiect şi poate scap. Una dintre cele mai dragi mie e legată de sala de spectacole a oraşului. Nu ştiu dacă am fost eu norocoasă sau era ceva absolut normal la vremea aceea dar nu cred să fi fost lună în care să nu merg cu mama la un spectacol. Că era teatru, muzică sau de „varietăţi”, nu se rata nimic. Nu ştiu dacă era vorba de faptul că la vremea aceea era poate singura modalitate de a petrece timpul liber, singurul eveniment în oraş sau era sete de cultură sau divertisment dar ştiu că sala era plină de fiecare dată şi bilete se dădeau de multe ori „pe sub mână”.

Am multe „flashuri” şi din perioada în care eram foarte mică şi când mergeam să duc flori la scenă o interpretă s-a pus pe burtă pe scenă ca să ajungă la mine sau eu să pot ajunge la ea să o pup, îmi amintesc de doi tipi negri care cântau (acum nu mai ştiu cine erau) pe care i-am văzut în culise când o căutam pe mama şi m-am speriat de ei şi am început să urlu ca din gură de şarpe, îmi amintesc de Tudor Gheorghe pe care l-a rugat mama să cânte o anume piesă şi la final de spectacol a şi cântat-o şi a spus că e pentru o doamnă din sală şi mie în acel moment mi s-a părut că e un fel de Dumnezeu pe pământ (poate că de atunci îl iubesc pe omul ăsta) pentru că, în mintea mea de copil, oamenii de pe scenă erau din alt decor, din altă lume, din alt aluat. Aşa îi percepeam eu. Îmi amintesc de folkişti şi de actori şi parcă s-au întâmplat toate în alt timp, în altă viaţă.

Dar cel mai tare îmi e întipărit în minte momentul de dinainte sau de după unele spectacole. Nu ştiu cum făcea sau ce făcea mama, ce „pile” avea sau câtă îndrăzneală avea dar ajungeam tot timpul prin culise sau pe la cabinele artiştilor. Ea stătea de vorbă cu ei, eu eram stană de piatră. Era o diferenţă uriaşă între strălucirea de pe scenă şi ce vedeam în spatele ei. Nu, nu spun că omul ăla nu era senzaţional decât în rol. Spun că mie nu-mi venea să cred că cel care a ridicat sala-n picioare şi care, aşa cum spuneam, a strălucit, cel pe care-l vedeam în rarele programe TV, putea fi răcit, fuma sau putea avea o problemă imediat ce ieşea din scenă. Momentul ăla era pentru mine un alt spectacol de care am devenit dependentă.
Poate am mai spus pe aici că n-am reuşit să fiu „fan” până acum. Sigur, am avut eu câteva pasiuni adolescentine dar cred că a fost mai mult îndrăgosteală, nu idolatrie. Nu ştiam pe de rost toate piesele niciunei trupe. Ştiam una de la x, alta de la y, ştiam câte ceva despre z dar nu am ajuns să fac o pasiune axată pe nimeni în mod special. Dar când ajungeam faţă-n faţă cu cei despre care am spus, mă purtam fix ca un fan înfocat, mă pierdeam. Nu de emoţia că-l văd. Voiam să-l studiez, să-i văd mimica, să-i urmăresc mişcările de dincolo de rol, să văd omul din spatele artistului.
Mult mai târziu am înţeles cum e cu asta dar fascinaţia şi „dependenţa” au rămas. Chiar şi acum când pe câţiva dintre interpreţii dintr-o anumită zonă îi cunosc, tot sunt uimită de schimbarea care se produce în câteva minute. Unii îmi sunt amici, ne întâlnim în anumite ocazii, povestim, râdem, îi ştiu. Dar când îi văd pe scenă sau la TV parcă sunt alţii. Dar asta e altă poveste.

Revin la pasiunea mea secretă. Că plăcere vinovată nu-i. 😀 Şi acum, spuneam, sunt fascinată de spectacolul de dincolo de spectacol. La teatru, de pildă, când un actor te trece dintr-o stare în alta cu o singură replică sau un simplu gest şi înţepeneşti în scaun de emoţia talentului din faţa ta şi apoi, la ieşire, acelaşi actor se pierde printre oameni, îşi întâlneşte copilul afară, îşi ia soţia sau soţul de mână şi se îndepărtează încet, simţi că asişti la o altă piesă. Aia e vieţii. În care poate părea un oarecare. Sau poate chiar un nebun dacă nu putem trece dincolo de aparenţe.
Nu ştiu dacă poveştile cu împăraţi sau filmele văzute la video m-au influenţat dar eu în copilărie nu puteam înţelege că un astfel de om trăieşte ca noi, muritorii de rând. Râd acum când îmi amintesc deşi, cu gândul la mulţi dintre artiştii noştri, parcă nu prea e de râs. Cum să plece pe jos sau cu autobuzul? Cum să locuiască aşa ca mine, într-un apartament? 🙂 Gânduri de copil. Care revin de câte ori văd actorii ieşind pe uşa rezervată personalului, pierzându-se-n mulţimea pestriţă şi prea gălăgioasă, iesind din rol şi din decor, lăsând personajul în spatele cortinei, lăsând costumele şi recuzita şi intrând în pielea unui personaj cu mult mai vulnerabil în vremurile noastre. Acela de om.

Chiar, oare actorii lasă din braţe personajul odată cu căderea cortinei? Aş vrea să întreb asta.
Dacă ştiţi voi vreun actor, vă rog io să-l întrebaţi dacă vrea să-i răspundă Potecuţei la câteva întrebări. Pentru potecuţe, nu pentru altceva. Că întreb şi vă arăt şi vouă, nu e secret. Şi nu-ntreb nimic aiurea, doar mă ştiţi că-s fată de treabă şi scriu frumos despre meseria asta. Cum am făcut şi-n aparenţele la care am pus link mai sus 😀
Am chef de-un interviu cu un actor. Cine se oferă, cine strigă că pick me? 😀
Dau o bere virtuală şi-un mulţumesc. Şi vă spun că-mi plac tare doi actori de pe plaiurile mele. Florin Coşuleţ şi Cătălin Pătru. Da, normal că aş vrea interviu şi cu ei da’ io nu mă bag că-s ruşinoasă. Mno. De actriţe nu vă zic că-s toate frumoase şi mi-e ciudă 😛
Şi da, ştiu că piesa lui Şeicaru s-ar putea potrivi aici dar nu o pun că o ştiţi.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Spectacolul de după spectacol

  1. HopeLess zice:

    Da! Ne-am sincronizat!! 😉

    Apreciază

  2. Ai dreptate, e mult mai interesant spetacolul din afara spectacolului… Mi-ai adus aminte de piesa „Un actor grăbit”…

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Prin ochii copilului perceptia vietii este curata,deschisa,fara prejudecati,si/sau probleme,iar nevoile lui sunt asigurate de parinti si adultii apropiati,pe care-i priveste cu încredere sau teama admirativa,iar pe parcursul dezvoltarii perceptiilor despre viata,influentele acestora îi vor marca drumul în viata,fixându-si obiectivele precise si perspectivele prin care-si va ghida viata.
    D’aia e bine sa fim copii la rautate si oameni maturi la minte ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Potecuţă, eşti sibiancă?!

    Apreciază

  5. deea zice:

    Mi-ai prezentat o perspectiva la care nu m-am mai gandit pana acum…si eu ador teatrul, atata cat am reusit sa-l cuprind mergand, simtind, intelegand…oare actorul, odata ce a devenit actor, mai poate reveni la omul de dinainte?

    Apreciază

    • Mă bucur mult şi îţi mulţumesc! E ceva special în sălile de teatru, nu cred că e cineva care poate spune că nu-i place.
      Hmm, interesantă întrebarea ta. Nu ştiu. Cred că fiecare personaj jucat îşi pune amprenta cumva pe felul omului de-a fi. Şi odată devenit actor, omul rămâne actor şi actorul om. Sunt un tot, nu mai pot fi separaţi. Cred…
      Uite de aia vreau interviu, să mă lămuresc 😀

      Apreciat de 1 persoană

  6. Mugur zice:

    Actorul adevărat, este un om aparte, căci el trăiește în mai multe lumi. Fiecare personaj jucat reprezintă pentru el o lume. De aceea, înainte de intrarea în scenă, are nevoie de timp, pentru a se putea integra în lumea personajului. Știu asta de la actori, dar si din povestirile lor despre alte nume de marcă ale scenei noastre. Sunt oameni care intră în cabină cu mult înaintea spectacolului, cu două sau trei ore, tocmai pentru a se putea integra cu personajul.
    Atunci când cortina se lasă, actorul încă mai este „în rol” ceva vreme, așa că încă mai este nevoie de timp. Iar revenirea la propriul său „rol” de om nu se face instant, ci durează. Iar în viața sa de fiecare zi va păstra mereu și câte ceva din rolurile jucate pe scenă, fie și numai un gest, sau poate un mod de a da o anumită replică. Poate și de aceea este foarte plăcut să stai de vorbă cu un actor adevărat, care, atunci când este pe scenă, îți face inima să tresalte sau să îți stea în loc, în funcție de natura rolului înterpretat.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ah, ce frumos ai spus! Mă bucur că, fără să apuc să-ţi citesc comentariul, i-am spus mai sus deei, nu la fel de plastic ca tine, că personajul îi rămâne actorului, îl influenţează.
      Cred că trebuie să fie fascinant să trăieşti atâtea vieţi de la o seară la alta, de la un spectacol la altul. Totuşi, mă întreb dacă nu e pe undeva şi trist. Nu pot să nu tot revin la situaţia actorilor noştri, la situaţia Teatrului nostru. Cum o fi, oare, pentru un actor care joacă rolul unui om perfect împlinit, perfect fericit, perfect integrat, când se întoarce la viaţa lui cu lipsuri şi neîmpliniri?
      Şi da, şi cei de care spuneam că-i cunosc, deşi nu-s actori, la intrarea în scenă nu mai stau de vorbă cu nimeni, nu mai pot fi atenţi la ce e în jur. Stau câteva minute doar ei cu ei şi au nevoie de asta. Tot un fel de rol e şi ăsta.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Da, și acesta este tot un rol.
        Am avut în familie și un violonist, de talie internațională. Înainte de concerte și el stătea în cabină singur, încercând să se conecteze la compozitor, la piesa ce urma să fie interprtată, căci numai așa putea aduce performanță în interpretările sale.
        Este simplu să cântăm, o putem face oricare dintre noi, dar a face performanță din cântec este cu totul altceva, subtil și sublim.

        Apreciat de 2 persoane

        • Foarte adevărat! Aha, deci ai avut un mare artist în familie. Se simte 😉

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Ar fi să mă împăunez cu merite care nu sunt ale mele, căci, în fapt, paleta artistică a familiei mele este mult mai mare. Socotind două actrițe, mamă și fiică, mama fiind sora violonistului, apoi un pictor, cunoscut și el în lumea artistică a țarii noastre. Dar nu mă pot împăuna cu meritele lor și nici nu mi-au transmis mie cine știe ce calități. Îi iubesc și vor avea mereu un locșor cald în amintirile mele.

            Apreciază

            • Înclinaţia spre frumos e o calitate transmisă 😉

              Apreciază

            • Mugur zice:

              Mulțumesc!
              Aș spune că singura mea înclinație spre frumos este cea către muzică, dar aceasta este pe jumătate moștenită (urechea muzicală), iar restul este mai mult dobândită, prin audiții, mai ales că, până pe la 16-17 ani nici nu ascultam muzica simfonică.

              Apreciat de 1 persoană

  7. Ce mi-a plăcut în culisele copilăriei tale. Nici eu nu am făcut pasiune pentru nici o vedete. Nu am fost fan. Credeam ca sunt singulara si e oarecum un defect. 😃
    Interesanta perspectiva ta: spectacolul ca spectacol și viata ca spectacol. M-ai uns pe suflet. Ca de obicei.

    Apreciază

    • Cum să fie defect? Când e vorba de noi e calitate, e virtute, e… e. 😀
      Mulţumesc mult, draga mea! Tu ai fost prima care ai dus gândul şi sufletul pe drumuri dragi ale copilăriei.

      Apreciază

  8. -X- zice:

    Am citit postarea ta ca pe o povestire politista … adica cu sufletul la gura 😉
    Asteptam sa vad ce se va intampla in final.

    Apreciază

  9. ane zice:

    Pe mine m-a fascinat arta la modul general,iubeam actorii avem preferati,baletul,spectacole. Se vede, nu-i asa? Dorinte implinite! 🙂

    Apreciază

  10. ane zice:

    Cu mare drag! O zi cu soare, frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Zina zice:

    Într-adevăr, dragostea pentru teatru, pentru spectacol, se cultivă încă din copilărie.
    Îmi amintesc ce uimită am fost când l-am văzut pe stradă pe Florin Piersic! :))

    Apreciat de 1 persoană

  12. Eu ți-aș propune un interviu cu Florin Piersic, dar mă tem că o să ai nevoie de un concediu lung până ni-l redai în întregime. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. Am citit comentariile tuturor. Unele sunt minunate. Eu sunt fascinata de actorie si de teatru; mi-ar fi placut ca stau de vorba cu actori, pur si simplu, si sa ii cunosc dincolo de scena, dincolo de rol. Mi-a placut de a scris domnul Mugur, eu mi-am imaginat doar cum ar putea fi actorul in viata lui de toate zilele…tot cam asa.
    As avea amintiri din copilarie din culisele teatrului de papusi, amintiri despre papusi in spatele scenei:. Amintirile sunt placute, de aceea am facut un obicei in a merge cu fiica mea la treatrul din oras aproape in fiecare weekend, doar ca simplii spectactori. As fi vrut sa lucrez la teatrul de papusi.

    Apreciază

  14. Monik zice:

    Ai scris din suflet, Potecuța! ❤️ In culisele din copilăria ta m-am simtit ca un spectator. M-ai luat si pe mine pe drumul spectacolelor cu mama ta. Fan cu adevarat cum il descrii tu nici eu nu am fost. Ma simteam neadaptată dar nu reușeam sa imi gasesc un idol. ☺️

    Apreciat de 1 persoană

  15. Tare-mi pare rău că nu te pot ajuta să-ți împlinești dorința, dar dacă e mare, mare de tot va veni vremea când o să se împlinească. Ai dreptate că o altă viață se desfășoară în culise, cu un alt parfum și tare frumos mai era pe vremuri… 🙂

    Apreciază

  16. A thorn in your side zice:

    Fiecare dintre noi e un actor – aici în virtual (mai ales), la locul de muncă, în piaţă, cu prietenii/amicii, ba chiar şi acasă uneori. Vrei un interviu exclusiv cu mine…? 🙄 Stai să mă pregătesc – mă duc la magazin să-mi iau o bere, apoi trage cu întrebări să mă ciuruieşti. 😛 😄

    Apreciază

  17. Fabiola Ion zice:

    Draga mea, m-ai băgat în ceață. Nu știu niciunu’. Da’ îți țin pumnii. Doamnee, ce-aș mai vrea să fiu copil. Și să mănânc un măr acru și corcodușe.

    Apreciază

  18. Ana zice:

    Tu sti ca io credeam ca mor actorii de adevaratelea?! Si cand ii vedeammin alt film eram suuuuper uimita….cum a inviat?!Taica-mea radea cu lacrimi….😁😁😁😁

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s