Mi-e dor de-o gară veche, abandonată,
Cu şine roase de singurătate
Și un peron pe care niciodată
N-au coborât decât iluzii-n noapte
Un ultim tren, în care călătorii
Și-au dat la schimb speranța pe-un bilet,
A luat cu el și tot ce visătorii
Șopteau la colț, crezând că n-am s-aștept
Un felinar mai pâlpâie a viață,
Valsând cu umbre și veghind tăceri,
Și câteodată, ploaia mai răsfață
Urme abia simțite de plecări
Mi-e dor de gara tristă și pustie,
Cu prea mult praf și prea puțin surâs,
În care așteptările adie
Și șterg visări învăluite-n plâns.
Și tu cu abandonările… cred c-am publicat cam în același timp 🙂
Greu tare subiect, noroc că îl îmbraci așa de frumos ❤
ApreciazăApreciază
La tine eram și fix la asta mă gândeam 😆
Mulțumesc, Issa!
ApreciazăApreciază
Din toate garile mai vechi sau (999)Noi
Prin care calatorii au trecut mereu grabiti
Doar unA veche a scapat de marele razboi,
Când (2)Doi într-Unul sunt atemporal uniti…
Un Weekend minunat, cu bucurii si pace-n Suflet binecuvântat, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Iosif!
Weekend frumos îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Chiar dacă ai folosit unele cuvinte care chipurile ar duce către tristețe, dor, vremuri apuse contextul este plin de dulcegării ca sincer mie mi-ar fi plăcut chiar acum sa dansez desculță prin gara prăfuită pe ritmul torid ale amintirilor frumoase ca o descătușare in mișcare a sentimentelor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂
Mulţumesc frumos, Aila! Sunt tare bucuroasă că au fost trezite astfel de sentimente, de nevoie de descătuşare prin dans! Tare frumos!
ApreciazăApreciază
Aproape că devin fan tristețe dacă reușește să inspire versuri așa frumoase.
Îmi plac gările, oricum ar fi. Sunt „depozitele” celor mai sincere sentimente și trăiri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact aşa simt şi eu! Au un aer special. Şi-mi place şi să analizez oamenii care vin şi pleacă. Graba lor, bucuria lor, tristeţea lor, revederi şi despărţiri…
Mulţumesc frumos, Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie-mi plac garile, imi plac senzatiile si melancolia ce transmit…iar tabloul pe care tu l-ai zugravit, chiar daca pare tristut, il ador!
ApreciazăApreciază
Şi mie-mi plac mult, e un loc special fiecare gară.
Îţi mulţumesc mult de tot, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💐💐💐❤ Minunat!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, draga mea!
ApreciazăApreciază
Mai anii trecuți când ajungeam în zona gării, îmi plăcea să stau câteva minute și să meditez cu coatele pe balustrada ruginită, în timp ce priveam liniile și trenurile alea vechi și uzate de patina timpului. Acum nu mai am plăcerea asta. Totul este nou, prea nou și artificial cu forme geometrice standardizate. Nimic nu mai reușește să mă facă să visez. Au schimbat totul. Nici măcar băncuțele alea cochete care nici măcar nu aveau peron la picioare (unele), doar pietrișul ăla, ști tu, și el ruginit de la atâția trecători ce l-au „șlefuit” și polizat formele.
Dar hai să-ți spun ceva..!
Datorită versurilor tale, am regăsit „gara aia veche, abandonată” care o știam eu odată. M-am văzut acolo cum stăteam și meditam pe balustrada aia ruginită de patina timpului, în timp ce priveam o locomotivă cum își târa „șarpele” de tinchea după ea.
Îți mulțumesc mult de poezia ta care chiar a reușit să mă facă să mă visez în „gara aia veche”.
O seară liniștită îți doresc, Potecuțo !!!
ApreciazăApreciază
Poezie ai făcut şi tu din comentariul tău şi m-ai făcut să-mi fie şi mai dor de gara din versuri, la cât de frumos ai descris-o. Foarte frumos, Ştef!
Îţi mulţumesc mult! Zi frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
Ador poezia asta, o ador și ADOR ideea care ți-a venit, e genială. Mi s-a făcut dor de poezie datorită ție 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Florina! Mă bucur că te-am făcut să îţi fie dor. Aşterne poezia şi dă-o lumii 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Curând, curând,acum proza are prioritate, doar știi cât îmi place! 🙂 Mă delectez cu ale tale, ultima e ADORABILĂ!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când e vorba de gară și un tren pe care-l așteptăm cu toții, fiecare în felul lui, ne cuprinde neapărat dorul. Pe care ne-ai ajutat să-l mai potolim prin versuri plăcute și pătrunzătoare.
ApreciazăApreciază
Mă bucur când mai pot alina măcar puţin. Mulţumesc mult, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măi, Potecuță, măi, ce-i faci tu omului… 😊
ApreciazăApreciază
N-a fost cu intenţie 🙂
Mulţumesc frumos, Crengu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nuuu, doar cu direcție! 😀 Cu drag, om frumos!
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nostalgii, tristețe… Au pus ăștia ceva în apă sau în aer? La toamnă ce veţi face, dragile mele? În plină vară, cam ciudată adevărat, ne ispitești cu versurile ăstea minunate, pentru la toamnă ai păstrat ceva?🙂 Pe mine nostalgia toamnă mă cuprinde.
ApreciazăApreciază
Cred că nu vom rămâne-n pană de idei. Cel puţin asta sper. 🙂
Mulţumesc, Constanţa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi s-ar parea interesant sa spun fiecare cu trenul si gara lui. Poate ca nu este asa, dar daca este asa si noi nu stim si nu ne cautam nici gara si cu atat mai putin trenul?
Frumoasa poezia, draga Potecuta.
O duminica placuta!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Suzana!
Cred că este aşa. Şi poate că la un moment dat fiecare-şi va găsi propriul tren…
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Mi-am amintit ca gara din comuna natala si calea ferata aferenta au fost desfiintate. Interesant este ca evenimentul nu s-a petrecut in anii economiei de piata, ci in ultimii ani ai comunismului…
ApreciazăApreciază
Cred că e tare tristă imaginea aia. Păcat!
ApreciazăApreciază
ador aceste versuri. Sunt faine rau! Imi e greu sa imi dau seama daca acesta gara este metafora unui suflet pierdut, dar asta doar tu vei sti:) secretul autorului:)
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc foarte mult, Gia!
Nu, nu e. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gările….locul unde se nasc melancoliile…el pleacă ea rămâne,sau invers….acolo află ce înseamnă dorul…Iar tu ai pus aşa frumos gările în versuri….
ApreciazăApreciază
Aşa e, Floare de mai! Sunt leagăn pentru melancolii.
Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciază