Bucătăria prin ochii copilului de ieri

Dacă atunci când veţi ajunge cu cititul puţin mai jos şi vă veţi da seama că-i practic o leapşă dată de mine mie şi veţi spune că s-a dilit Potecuţa, să ştiţi că nu aveţi dreptate şi exageraţi. Sunt dilită natural, dilaila e un stil de viaţă, deci nu-i de la asta şi nu aşa se manifestă. Mi se trage de la prea multă bucătăreală prestată azi. Că am umplut azi bucătăria de aluat. Şi aşa mi-a şi venit ideea asta, să mă întreb lucruri, să-mi treacă vremea mai repede, să nu mă concentrez prea mult la oale, să nu-mi pierd răbdarea. Bine, vă zic ce-am făcut. Nu-i mare lucru: două feluri de plăcinte, unele cu drojdie, altele cu praf de copt. Un fleac, ar zice orice gospodină. Horror, jihad, mutat de munţi, zic eu. Le-am făcut să le expediez, altfel staţi liniştiţi, nici n-aş fi aprins aragazul pe căld… ploaia asta. Era cald când m-am apucat, între timp a turnat puţin. Aşa, ca vara. Şi cum mie-mi place să vorbesc cu mine, mi-am amintit treburi, m-am întrebat lucruri. Şi a ieşit de-o leapşă mică, din copilărie. Ceva de genul:

1. Când bunica/mama gătea, treaba mea era să… la bunica, cel mult să adun crema de pe castroane şi s-o mănânc. La mama nu prea multe că, aşa cum sunt eu acum, era şi e şi ea, repezită şi cu nevoie de spaţiu, nu avea loc de mine deci. Asta până când s-a prins că tai mărunt chestiile pentru salata de boeuf. Ea credea că am rădbare, spre deosebire de ea, eu eram doar foarte ascultătoare. Motiv pentru care eu aş mai face salată din aia numai dacă de asta ar depinde salvarea planetei. Pentru că nu, nu am răbdare deloc la chiţibuşuri din astea. În rest, câte ceva de curăţat, câte ceva de pus pe rând(zahăr, ulei, din astea) când prăjiturea.

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii/mamei este… la bunica în bucătărie ajung de câte ori simt mirosul aluatului de pâine. La mama… nu ştiu. Nu e unul specific, dar aş zice ăla de ciulama. Era şi mâncarea mea preferată în copilărie, ştiam şi o poezioară despre ciulama. Dar cum toată ziua eram acolo, nu e unul care să aibă exclusivitate.

3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru… de la bunica e unul pe care am încercat să-l refac acum: cel de scovergi. Eu le ziceam plăcinte acre, nu ştiu de ce. Din aluat ca de pâine, prăjite în ulei. De la mama ar fi covrigeii cu brânză şi chimen, prăjitura îngheţată, biscuiţi „şpriţaţi”.

4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai… pufuleţi şi pufarine. Pufuleţi cum făcea un vecin, în curte, la o maşină din aia magică, nu mai există nicăieri, ştiu eu sigur. Îi făcea atunci şi îi turna în pungi care nouă ni se păreau imense. Un deliciu.

5. Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca… în primul rând, mâncam sare cu cartofi prăjiţi. Practic, luam cartoful, îl băgam în sare şi îl mâncam. Bunicul meu zicea de fiecare dată: „nu vrei să-ţi aducă moşu o bucată de sare de la capre, să muşti direct din ea?”. Şi, ca orice copil, mâncam tot ce era verde şi foarte acru. Din lămâie, când era, muşcam ca din măr. Nu mai pot aşa.

6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să… mănânc aluat crud de orice, pâine, prăjitură, cozonac. Şi să-mi bag mâinile până la coate în sacii cu făină. Acum nu mai am saci, dar tot mă joc când o pun în castron. Voi ştiţi cum se simte, nu? Nu se poate explica senzaţia.

7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei… de la bunica e una pe care o „aud”, o „miros”, o „gust” tot timpul: covata-n mijlocul bucătăriei, acoperită cu ştergar alb, cu aluatul la dospit pentru pâinea de Paşte. E aproape sfântă imaginea în sufletul meu. Şi nu vreau să mă acuzaţi de nimic rău, aşa o am în suflet.
De la mama e mai ciudăţel, eu în bucătărie îmi făceam temele. Şi uneori intra şi mai amesteca în oale, mai spăla ceva. Eu mă făceam că scriu… 😀

Gata. Dacă vrea cineva să-mi răspundă, nu trebuie să zică şi de mamă şi de bunică. Eu le-am combinat, că aşa s-a nimerit. Dar se poate şi numai cu una.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

91 de răspunsuri la Bucătăria prin ochii copilului de ieri

  1. artsuflet zice:

    Ai amintiri foarte frumoase din copilăria ta. Nu ești dilie, draga mea Potecuță. Mie îmi place cum scrii și descrii fiecare gând, amintire din viața ta. Ceea ce ne-ai dăruit astăzi prin aceasta mică poveste mă duce cu gândul la copilărosul și zvapaiatul personaj al lui Ion Creangă din „Amintiri din copilărie”.

    Apreciat de 3 persoane

  2. anasylvi zice:

    Frumoase amintiri! Bunica facea cozonaci, fusese brutareasa de mica. mama nu face cozonaci, eu nici atat, in schimb mama facea niste prajituri de nota 10. Imi amintesc mirosul de prajituri… Eu sunt cam varza la deserturi, dar zilele trecute am facut si eu o negresa si mi-a reusit!!! Am fost incantata.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Aila zice:

    Ce simpatica Potecuta si nazdravana. M-am amuzat copios, bineinteles ca am sa raspund si eu.

    Apreciat de 2 persoane

  4. condeiblog zice:

    Iubesc copilul Potecuța și faptul că mai trișa ea prin bucătărie, ce contează? N-are ea pretenții de master-chef acum, dar „gătește” niște poezii de te lingi pe degete. E dulcele pe care l-aș prefera întotdeauna, oricărei alte prăjituri.
    Dilaila îl accept doar fiindcă îmi place cum sună 🙂 Am așa…un cântec prin urechi, îmi bâzâie mai bine spus (sunt varză pe domeniul ăsta 🙂 ), și nu sunt stare să îmi aduc aminte, dar știu că se repeta cuvântul. Sunt sigur că toată lumea în afară de mine îl știe și-l fredonează fără probleme…

    Apreciat de 4 persoane

    • Drugwash zice:

      Costin, e vorba de Tom Jones şi a sa Delilah din 1968.
      Versiunea din 1968 (alb/negru) e aici, iar una din 1973 (color) e aici.

      Apreciat de 3 persoane

      • condeiblog zice:

        Mulțumesc prieten la nevoie 🙂 N-am vrut să recunosc, dar mă cam obseda viermișorul muzical. Era o voce plăcută. de bărbat (eu m-am dus cu mintea înspre Belafonte, n-aveam să găsesc în veci) și tot îmi repeta… „Why, why, why, Delilah?” Iar eu ce să-i răspund… „Nu știu eu de-astea!” 🙂

        Apreciat de 4 persoane

      • Drugwash zice:

        Curios cum de-au dispărut tag-urile şi link-urile din mesajul de mai sus…

        Apreciază

        • Dragoș, eu am avut de aprobat comentariul din cauza linkurilor. Am aprobat și m-am uitat la film deci nu am intervenit la comentariu cu nimic. Nu știu ce e dispărut.

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Păi artistul şi titlul piesei erau în Bold, iar sub cele două „aici” erau link-urile spre iutub. Văd că nu mai e nimic bold şi nici link-urile nu mai sînt. Probabil cenzura celor care mă au sub supraveghere, sau duşmănia (aparentă?) dintre WP şi guglă. Nimic de mirare, la vremurile pe care am ajuns să le trăim. Eh, cel puţin n-a fost totul în zadar.

            Apreciat de 1 persoană

            • Eu sunt pe telefon, când am văzut că tu ești în moderare, am aprobat fără să mă uit, știam că ori sunt linkuri, ori e o eroare. După am citit și am înțeles și din ce zicea condei despre ce era vorba. Din aplicație nu văd ca de pe siteul normal deci chiar nu îmi explic. Dar nici din greșeală nu aș fi avut cum să le șterg eu, e nevoie de mai mulți pași deci nu am apăsat eu aiurea, sigur. Mie nu mi s-a mai întâmplat să dispară linkuri deci nu știu dacă e Wp. E drept, eu numai de pe youtube pun melodiile. Dacă ai pus din altă parte, poate a apărut eroarea.
              Dar condei a putut da click pe ele sau nu s-au afișat deloc?

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Cine ştie ce fac ăştia în dedesubturile lor… Acum nu mai are importanţă.
              Costin/condei am înţeles că a ajuns la piesă dar nu ştiu dacă a apucat să vadă link-urile sau a dat căutare pe iutub – asta numai el poate spune. Important e că a aflat informaţia necesară. Pînă la urmă e vorba de o melodie, nu de codurile de lansare a rachetelor nucleare.

              Apreciat de 1 persoană

            • 😀 😀
              Și asta e drept.
              Eram doar curioasă dacă au dispărut la aprobare sau după, de aia întrebam. Să știi că în mail apar cu bold și link.
              Dacă ar fi vorba de un străin, m-aș strădui să îi explic că nu din vina mea. Ție nu-ți explic, tu știi că n-aș face asta.

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Nu-i nevoie de explicaţii din partea ta, desigur. Am adus vorba doar fiindcă arată ciudat fără link-uri şi cine a intrat mai tîrziu poate s-ar întreba „ce-a vrut ăsta să zică cu aici-aici”. Încerc să-mi păstrez măcar aparenţa unei sănătăţi mintale. 😛

              Apreciat de 2 persoane

            • condeiblog zice:

              🙂 Nu am găsit link-urile, e drept, dar ce contează? Aveam informația necesară și a fost de ajuns.. Am scris autorul și piesa pe you tube și a fost simplu. Chiar și eu sunt în stare de așa ceva 🙂 Numai că în baza de date a mintii mele era o eroare și pur și simplu nu mi-am adus aminte de Tom Jones. Tot pe la cântăreți de culoare căutam… Sonoritatea vocii transmise mie de viermișor era plină, tonică și…am crezut (de ce oare?) că trebuie să fie a unui negru 🙂
              Îmi păstrez părerea cu dulcele versului!

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Te-ai descurcat, cumva, şi asta e tot ce contează. Nici eu nu mă pricep la carburatoare. 🙂

              De legături mintale încrucişate sufăr şi eu de multe ori, de-aia ştiu cum e şi încerc să ajut dacă pot.

              Apreciat de 2 persoane

            • E clar, înseamnă că le-a eliminat direct. Of…
              E bine însă că s-a găsit şi aşa! Mulţumesc frumos, Condei!

              Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc mult, mult de tot!
      Să fiu sinceră, și eu prefer o melodie sau un vers. Dar câte un dulce când și când… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Issabela zice:

    O să-mi bat capul și eu, uite, așa instant ca tine nu-mi vine nimic. Doar că furam pe rupte de la mama orice făcea, că era legea aia cu „asteaptă să punem masa”… La bunica nu erau restricții… 🙂
    Iar anti-cultul pentru drojdie nu ai idee cît ți-l împărtășesc…! 😀
    Să te sau să se bucure din plin oricine-ar fi de bunătațile făcute de tine ❤

    Apreciat de 3 persoane

  6. Drugwash zice:

    1. Când bunica gătea, treaba mea era să-i urmăresc atent fiecare mişcare, să văd ce putea face de-i ieşea totul atît de gustos. Cînd gătea mama, treaba mea era să fug urgent de acolo ca să nu dea vina pe mine că s-a ars mîncarea ori c-a uitat să pună nu-ştiu-ce.

    7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii e cum verifica starea cozonacilor din cuptor cu paiul de mătură şi cum aşeza rapid la loc fîşia împăturită de ziar pe marginea uşii cuptorului fiindcă nu se închidea etanş. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria mamei e vraful de oale/crătiţi/vase/tacîmuri murdare de sub chiuvetă pe care se îndura să le spele doar la sfîrşit de săptămînă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu m-am uitat degeaba la bunica, nu-mi va ieși veci cum îi ieșea ei. Orice. 🙄

      Apreciat de 2 persoane

      • Drugwash zice:

        Mie mi-au ieşit unele, pe vremea cînd încă îmi găteam. Acum nu mai am nici măcar un reşou, mănînc doar mezeluri şi conserve, o nimica toată o dată pe zi sau chiar la două zile.
        Păcat de toate talentele şi reţetele pierdute, ne dezumanizăm văzînd cu ochii…

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu în asta stă dezumanizarea, Dragoș. Dar orice aș face și de oricine ar fi făcuți, cozonaci ca la bunica nici cel mai mare masterchef nu va face niciodată. Așa că degeaba știu rețeta, nu va ieși.
          Și o tocăniță, oricât de bună e, nu are cum să fie ca una după rețetă veche când nimic nu mai are gustul de altădată.

          Apreciat de 2 persoane

          • Drugwash zice:

            Sigur, dezumanizarea are foarte multe părticele pe care fie le pierdem pe parcurs din grabă/neglijenţă/nepăsare/etc fie ne sînt luate puţin cîte puţin ca să nu prindem de seamă. Şi da, o componentă foarte importantă este calitatea materiei prime care este de multe ori execrabilă comparativ cu ce aveau la îndemînă părinţii şi bunicii noştri, de aceea o reţetă veche tradiţională nu ar mai ieşi acum ca atunci. Ce tocăniţă – nici ciulamaua nu mai iese. Ceea ce duce inevitabil la renunţare şi în timp la uitare.

            Apreciat de 3 persoane

  7. Ana May zice:

    Regăsesc „arome” și „gusturi” din copilăria mea în rândurile tale.
    Și poezia cu ciulama.
    Citind, au dat năvală amintirile: prea multe și prea frumoase (gustoase) !
    🥰🤗

    Apreciat de 2 persoane

  8. Florina zice:

    Mi-a plăcut la nebunie să te descopăr așa copil șturlubatic cum ai fost, mă bag și eu, Potecuță, că mi-era dor de o leapșa 🙂 mai ales că pe blog am orice numai rețete n-am de parcă ar fi vreun secret mâncarea 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. Eu nu sunt o mâncăcioasă și niciodată nu am fost. Mănânc pentru că trebuie. Nu mi-e poftă aproape de nimic. Sigura ciorbă (supă din această zonă) este păsula gătată. O ciorbă de fasole cu ciolan afumat și cu smântână. Nu este deloc aspectoasă, dar mie-mi place. Prefer în general gusturile mâncărurilor picante, acrișoare și aromate: tarhon, leuștean, mărar, pătrunjel, țelină. Dacă nu sunt aromate, nu mănânc. Pentru că am fost destul de sclifosită la mâncare, nu-mi amintesc gusturi sau mirosuri ce m-au dat pe spate de poftă. Faptul că aproape toți care au contribuit la creșterea mea, încercau să-mi bage mâncare pe toate găurile, m-au indepărtat de astfel de pofte. Și…și…ATENȚIE!! …nu mănânc dulciuri.

    Apreciat de 3 persoane

    • Nici eu nu sunt o pofticioasă. Dar nu am cum să rezist la amintiri. Nu de poftă mă întorc în anii ăia, ci de drag care dă pe-afară.
      Ah, da, în cazul ăsta, pot înţelege. Eu recunosc, niciodată n-am fost forţată să mănânc. Cât voiam, atât mâncam, nu exista că dacă nu mănânci nu primeşti aia sau vine bau-bau sau nu ştiu ce păţeşti…
      Deloc dulciuri? Bravoooo! Asta chiar e de lăudat!

      Apreciat de 2 persoane

  10. rofstef zice:

    Ce provocare faină, Potecuțo??
    Aș îndrăzni să o iau cu mine pe blog și să mă ocup în detaliu de ea – binențeles, dacă primesc acordul tău, normal..!
    Vaaai dar am și râs acolo cu bulgarele de sare de era să scap telu jos, ha, ha, ha, ha 🤣🤣🤣
    Mi-a plăcut și mi-a stârnit sentimente tare dragi din alte vremuri 🤗
    Noapte Bună, Potecuțu !!!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Carmen Alexa zice:

    Eu am atâtea de scris pe blog și mă pune bâțul să intru să citesc ale tale diliii… și acum mă roade să-ți răspund : )))))

    Apreciat de 1 persoană

  12. Eu chiar că nu aș putea să-ți spun nimic despre bunica în bucătărie, pentru că nu-mi amintesc să fi gătit ceva. 😦
    În schimb, la mama mă comportam exact ca tine: tăiam bucățele ingredientele pentru salata de boeuf, lingeam lingura cu cremă și-mi făceam de lucru în toate. Până când o enervam și trebuia să ies afară, dacă nu voiam să primesc câte o lingură de lemn peste degete.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Diana zice:

    Ce fain, o preiau și eu ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  14. Crengu zice:

    Claaar, ai ceva cu mine, zilele trecute cu gara, acum cu bunica! 🙃

    Apreciat de 2 persoane

  15. Aura B. Lupu zice:

    Am citit azi-noapte articolul și mi-a plăcut tare mult, n-am răspuns atunci pentru că era prea mult de scris și mi se închideau ochii de somn. Am zis c-o s-o fac azi, pe-ndelete, la fel cum creștea și aluatul din covata bunicii tale – în cazul meu – în covata mamei mele, care-i specialistă-n coptături. Când mama bucătărea, treaba mea era tot tăiatul mărunt pentru salata de „buf”, de împletit sarmalele, de dat cu gălbenuș pe deasupra cozonacilor, înainte de-ai bagă în cuptor și câte și mai câte! Mirosul este tot cel de coptătură. Ce n-aveam voie? Nu știu, la mâncare n-am avut opreliști, doar imbolduri să mănânc de toate, că eram sfrijită și anemică, numai piele și os. Așa că la mine e invers, când eram fătuchiță nu mâncam nimic cu poftă, eram mofturoasă, iar acum orice mănânc o fac cu poftă, de zici că se bat turcii la gura mea.
    Potecuță, multe amintiri mi-ai adus la suprafață, și-ți multumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Iosif zice:

    Nu stiu ce cred oamenii în general despre ce înseamna adevarata libertate, însa bebelusul din imagine îmi pare a fi un simbol desavârsit al liberului arbitru. 🙂 😀 )))
    „Nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”
    Zile senine cu bucurie, pace si iubire pline, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  17. Zina zice:

    😀 Ce leapșă drăguță!
    1. La bunica aveam voie doar să mănânc, nu mă lăsa să fac nimic. În bucătărie la mama curățam și mărunțeam zarzavatul pentru ciorbă, mărunțeam nucile prăjite pentru prăjituri, alegeam orezul și multe mărunțișuri de-astea.
    2. Mirosul de scovergi îmi evocă bucătăria bunicii, cel de musaca-bucătăria mamei. Ultimul strat al musacalei, cel de deasupra, era din felii groase de roșii, peste care mama turna ouăle bătute și băga musacaua la cuptor. Când începea să se coacă, miroseaa…
    3. Gusturile care evocă cele două bucătării: de pui pane – la bunica, de lapte de pasăre – la mama.
    4. Copil fiind, aș fi mâncat mereu pește, cartofi prăjiți și murături. Și acum la fel. ☺
    5. La fel ca tine, mâncam cu mare plăcere acrituri, mai ales corcodușe și caise verzi. Acum nu mai pot nici să mă gândesc!
    6. Singurul lucru nepermis pe care îl făceam în bucătărie a fost să fur cartofi prăjiți și chifteluțe, în timp ce mama le prăjea.
    7. Cea mai puternică amintire din bucătăria bunicii: înainte de Crăciun tăia porcul și prepara toate ale porcului. Pe geamul bucătăriei, pe dinafară, stătea agățat motanul care miorlăia din toți plămânii să-l lăsăm și pe el înăuntru. Cea mai puternică amintire din bucătăria mamei… Frigul. Era amenajată într-un hol fără încălzire, cu mozaic pe jos, iar mama stătea iarna încălțată cu ciorapi de lână și pâslari. Eu iarna nu aveam voie să stau mult în bucătărie, dacă aveam ceva de făcut, luam în camera mea și făceam.
    Mulțumesc că mi-ai prilejuit aduceri-aminte atât de dragi! ♥

    Zi frumoasă, dragă Potecuță!

    Apreciat de 2 persoane

  18. ecoarta zice:

    Am crescut la țară. La noi acolo în munți fiecare familie avea casa ei. Doar feciorul cel mai mic se însura şi rămânea cu părinții. Tata nu a fost „cel mic”, dar am fost vecini cu bunicii/părinții lui. Bunica maternă locuia departe de noi. Concluzia: nu am amintiri culinare cu bunicile. Mama făcea şi încă face mâncare bună. Cel mai mult îmi plăcea mâncarea de varză călită cu jumeri.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Pingback: Leapșa între bloggeri – despre mâncare – Creațiile și recreațiile mele

  20. Pingback: Bucataria prin ochii copilului de ieri – Aila

  21. Potecut, de-as avea eu doar prieteni „dilii” ca tine, as fi un om foarte bogat.
    Cat despre gusturi si arome, ai dreptate, ca bunica(a mea, a ta, nu conteaza) nu va mai gati nimeni. Inca am gustul de neconfundat al ciulamalei(geaba fac si eu, nu e la fel!), minunatia de ciorba de pui, painea de casa, calda si buna… Cozonacul, ei de facut cozonac m-am lecuit prima oara cand am incercat si a iesit ceva fara forma, iar de gust nu stiu, ca nici macar nu am indraznit sa incerc, dar amintirile despre mancarea facuta de bunica sunt la fel de vii si dupa aproape o jumatate de secol. Pacat doar ca nu mi-a ramas si pasiunea ei de a gati (ups, am spus-o ce sa mai fac :))) )
    Si ai zis ceva de placinta? Hmmm, de doua saptamani tot adun si calesc niste mere, in ideea ca o sa le asezonez cu niste scortisoara intr-o placintica. Nu am reusit, dar merele, ca era pacat de ele, stau acum cuminti in borcane, pregatite pentru iarna. Sa zicem ca ceva-ceva tot am facut, nu?

    Apreciat de 2 persoane

    • Îţi mulţumesc, draga mea! Eu sunt bucuroasă tare şi mândră să te am între prietenii mei!
      Aşa e, niciodată gustul de atunci nu va mai putea fi reprodus, oricât de exacte ar fi reţetele. Şi, cum sunt eu, adică ca tine, fără pasiunea asta… degeaba 😀
      Aaaa, stai că tu deja zici greu. Eu am făcut plăcinte din alea care se prăjesc în ulei. Ce zici tu e chestie elaborată deci da, bine ai făcut cu merele alea. Stau mai bine la borcan 😀
      Te pup, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  22. Ce faine amintiri si mod de prezentare..

    Când bunica/mama gătea, treaba mea era să… bunicile mele rareori gateau. Cea din partea tatei facea la sarboare rosii, ardei si pui la jar. Cel mai des ne facea azma ( o paine dedospita) si care era mancata instant. Goala. super buna. Si daca aveam noroc sa fie post avem si niste fasole batuta rece cu mult leustean. Mama gatea si ea ca era fortata de imprejurari, iar treaba copiilor era sa faca drumuri nesfarsite la piata caci uita deseori ingrediente (desi de multe ori isi facea lista de cumparaturi:)))

    2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii/mamei este… orice fel de miros de mancare. La bunica din partea mamei ne duceam rar si mereu ne facea carfofi prajiti (cartofi noi proaspeti scosi din gradina) si lapte de vaca proaspat muls fiert in tuciul in care a facut mamaliga. Si aveam voie sa racaim fundul.. un adevarat deliciu culinar.

    3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru… de la bunica tatei: cel de scovergi evident. Sora ma bate la cap sa ii fac asa ceva. De la bunica din partea mamei, ghiveci calugaresc si ciorba de legume acrita cu corcoduse. Acasa la ea nu gateste cu ulei (prajeala) ca e nesanatos. De la mama ar fi ciorba de perisoare.

    4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai… corcoduse/boambe/zarzare. Orice fruct crud sau semi-crud din copac. Acrisor.

    5. Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca… paine umezita cu mult zahar deasupra.

    6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să…pun multa sare in orice facea mama. Iar de sarbatori, ca orice copil sa mănânc aluat crud de prăjituri.

    7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei… de la bunica tatei : pregatirea turtelor pentru paine. (nu folosea drojdie cum se practiva acum, facea niste turte din maia si malai si le lasa la uscat). aaa si chisalita cand erau corcodusele galbene gata. De la bunica tatei: cana de apa cu „intuneric in ea”. Avea o cana verde cu interiorul gri inchis si mereu imi era frica sa beau apa din ea caci imi vedeam reflectia in ea cand ma apropiat si apoi disparea in intuneric. De la mama : ca ma pedespea mereu caci nicioadata nu terminam mancarea din farfurie, sau cand nu era acasa donam mancarea de pranz oamenilor care cerseau si murdarea farfuriile sa para ca am mancat:)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Gia!
      Ce mult îmi plac răspunsurile tale! Şi mâncărurile amintite 🙂
      Vaaaaaaai, din alea făceai? Serios? Foarte bine te descurcai şi faptul că murdăreai şi farfuria eheee, chiar făceai totul ca la carte 😀
      Să ai o zi bună!

      Apreciat de 2 persoane

  23. Zuzu zice:

    O preiau si eu!

    Apreciat de 1 persoană

  24. daurel zice:

    Covata cu aluat si bolovanii de sare pentru animale nu le-am mai văzut de multe decenii…
    Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  25. Floare de mai zice:

    Cozonacii de la bunica,o întreagă poveste,întâi aduna toate ingredientele,neapărat la temperatura camerei,apoi trebuia să fie cald în casă şi nici un strop de curent,aerul rece era dezastru,ca şi mişcările bruşte-cozonacii erau tratați mai ceva ca un ou fragil.Iar dacă ne nimeream cumva pe afară,chiar şi iarna,rămâneam pe hol,nu intram în camera unde se dospeau,altfel scădeau dacă făceam aer când deschideam uşa.Şi mai ales trebuiau frământați serios.Erau puşi în tăvi şi lăsați la crescut tot la căldură,abia apoi erau gata de copt.Încercați dacă sunt făcuți,cu paiul de mătură,cu scobitoarea sau cu andreaua de croşetat,curată desigur.Şi erau mari,frumoşi,ne făceau tare cu ochiul,erau minim zece dar nu căpătam atunci nici măcar o felie,pentru că vremea lor era doar în preajma Paştelui sau a Crăciunului şi încă era post,deci nu se mâncau,dar nouă cel mai mult ne plăceau aşa,calzi,abia scoşi din cuptor,deşi bunica spunea că ne va fi rău de aluat fierbinte.Îi înşira apoi sus pe şifonier,să nu-i strice cineva şi abia a doua-a treia zi,când venea Sărbătoarea,primeam dezlegare,dar atunci nu prea ne mai tentau că nu mai erau calzi.Țin minte că au venit odată în vizită nişte cunoştințe de la București ,”Nenea”Gheorghe şi „Tanti”Nuți-Elena-Mareş,iar bunica tocmai făcuse cozonaci,dar conform obiceiului nu dădea în post.”Nenea”Gheorghe Mareş contrariat,zice:”Ce-o fi făcând mă cu ei,de nu ne dă şi nouă ?”.La care bunica:”Nu e Paşte,mai aşteaptă puțin,că nu mai e mult”,dar ei plecasu acasă nu rămâneau de Sărbători,cred că le-a dat”la pachet”,până la urmă😊.Cam asta e una din amintiri,că în rest,bunica mea a gătit toată viața,pe lângă alte o mie de treburi casnice,că ea nu a avut niciodată serviciu,bunicul meu nu a lăsat-o dar nici nu a avut posibilitatea să facă şcoală multă,avea doar patru clase dar era cea mai deşteaptă persoană pe care o cunosc,fără studii de cine ştie ce fel.

    Apreciat de 1 persoană

  26. Pingback: Amintiri din bucătăria tatei * ADN de Femeie

  27. Ileana zice:

    Din pacate am fost nevoita de mica sa invat a gati, inca de la 6 ani, asa deci…am invatat sa fac ciorba de zarzavat, apoi mamaliguta, iar ciulamaua era preferata mea, doar ca era ceva mai rar.
    Seara minunata draga mea! 🤗🍀☕🌹😘

    Apreciat de 1 persoană

  28. Toată lumea „bucătărește” și pe mine mă roade o foame, dar, cum e o oră nepotrivită, trebuie să mă abțin.
    Aluat crud n-am încercat să mănânc, dar dulciurile erau preferatele mele. Îmi amintesc că aveam vreo șapte ani când am dat gata singură două platouri de prăjitură cu „foi lica”. Așa rău mi s-a făcut după, că vreo 30 de ani nici s-o văd nu mai suportam.

    Apreciat de 1 persoană

  29. Pingback: Bucătăria prin ochii copilului de ieri - De-ale Dianei

  30. Pingback: Bucătăria prin ochii copilului de ieri (Leapșă) - 99XP

  31. Pingback: Bucataria prin ochii copilului de ieri | adropofinspiration

  32. Mi-ai făcut o super poftă de pufarine.
    Fain articol!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s