Stai să-ţi spun la mine cum a fost…

1E ştiut faptul că oamenii, în marea lor majoritate (apreciaţi că nu am generalizat, n-am spus că „românii” 😛 ), se pricep la politică, la fotbal, la maşini şi unelte, la extragerea ţiţeiului ş-a radicalului din orice, la astrofizică şi astronomie, la pescuit şi vânătoare de… puicuţe însetate de cunoaşterea cursului valutar etc. Pe scurt, la absolut orice. Mai puţin la ce trebuie, dar ăsta-i deja doar un amănunt. Că d’aia s-a născut el frate cu prelucrarea lemnului, tare ca piatra, falnic ca stejaru’ de Ştefan mândru’ ce este el pă persoană fizică, iute ca săgeata… albastră-n drum spre litoral, adică pleci azi şi ajungi când s-o renova Cazinoul şi, în fine, poet, mecanic, filosof şi toate derivatele. Dar nimic din toate astea nu poate concura cu meseria de sfătuitor. Scrie el versuri, are el unealta de bază, aia bună la orice-sârma, face el bici din… ăla, este el ăl mai dăştăpt şi mai deosebit şi mai irezistibil dintre toţi  irezistibilii şi fascinanţii şi deosebiţii lumii dar… nu. Nicio calitate şi nici măcar o singură abilitate nu o poate întrece pe asta de sfătuitor şi de „ba’ stai să vezi ce-am păţit eu„. 

Nu vorbesc acum  de momentele în care ai ceva pe suflet şi simţi nevoia să spui. Fie ca să mai scapi de povară, fie pentru că ai avea nevoie de o vorbă bună, de un umăr pe care să plângi până la leşin, de un sfat, de o mână de ajutor. Nu. Atunci faci asta conştient şi ai grijă unde şi cum o faci. Sau inconştient dar disperat şi o spui oriunde, oricui. Aici iar e altă discuţie că măcar te mai răcoreşti chiar dacă după scurt timp vei regreta că ai spus aşa, primului venit. Dar nu despre asta-i vorba.

Te-ai trezit în creierii nopţii cu un cârcel la piciorul stâng şi până te-ai masat şi-ai încercat să faci echilibristică pe marginea patului, ţi-a sărit somnul şi dimineaţa ajungi la birou ca şi cum ţi-ar fi explodat omleta-n faţă? Pregăteşte-te pentru trei tipuri de reacţii. Prima-i aia-n care afli că junghiul tău şi noaptea nedormită e un moft, că eşti exagerat şi fiţos că „te plângi pentru atâta lucru? Eu ce să mai spun că mi-am sclintit glezna la sală? Şi uite că eu nu mă mai plâng. Habar n-ai cum e şi ce dureri intergalactice îndur eu„. După ce mai că îţi vine să pleci capul a ruşine, apar ăilaţi doi. Unu’ care ştie remedii fabuloase, din regnul celor care nu cuvântă dar fac minuni şi te fac să-ţi fie dor de cârcei cât vei mai trăi. De la secreţii de furnici schioape şi pân’ la frunze de mandarin, îi musai să-ţi faci comprese cu de toate. Şi pe urmă nu mai dormi de la miros dar măcar ştii o treabă. Şi, în fine, apare al treilea. Ăla care a ascultat cu atenţie dar care-i prea plicitisit de viaţă ca să mai poată mima că i-ar păsa de tine şi de oboseala ta. Fără să ridice ochii din calculator sau telefon, îţi spune ca şi cum ar zice cât e ora: Băi, vezi că nu-i de glumă cu asta. Ia-ţi liber şi fugi la medic. A avut tata un văr care-a avut un cumnat care tot aşa ca tine la început. Azi aşa, mâine aşa şi… uite că acum în weekend îi facem pomenirea de 4 ani. Şi a fost aşa om bun, săracu’.

Ai ieşit dintr-o relaţie sau pur şi simplu simţi că nu mai poţi respira de dor şi neputinţă şi plângi cu sughiţuri la orice ţi se pare ţie că ar semăna cu sau îţi aminteşte de? Nu mai dormi noaptea, nu mai mănânci şi arăţi de parcă ai fi înfruntat cele două războaie mondiale şi când te pregăteai să bei un pahar cu apă să-ţi tragi sufletul, te-a lovit iapa colectivului? Nu-i nimic, fii sigur că vei fi catalogat (elegant, nu zic), drept o mironosiţă care habar n-are ce-i aia suferinţă şi viaţă. Şi că-s atâţia martiri în jurul tău numa că tu, preocupat să-ţi scuipi ficatul de la plâns, nu-i observi. În timp ce una bucată persoană te bate pe spate, încercând să te facă să te linişteşti sau măcar să râgâi, intră o altă persoană, cântând ceva. Se opreşte brusc şi, ca şi cum omul care boceşte e şi surd şi prost şi din cauza asta e radiat de pe faţa pământului, se poartă de parcă tu nu eşti acolo. Dar măcar vorbesc în şoaptă să nu-ţi devieze mucii de la traseul normal. Da’ ce are, de ce plânge? Ei, şi tu acum, las-o. Hai, mă, spune. Ce-a păţit? Păi, plânge după. Da’ de ce, a murit?…. Aaa, păi (acum brusc ţi se adresează direct, te-a văzut, adică) din atâta lucru plângi aşa? Da’ vecina mea de la 3, care-i face lu’ nea Gicuţu părăstasu’ de 22 de ani, ce să mai zică, sărăcuţa de ea, că mi se rupe sufletul când mă gândesc. Şi-şi continuă melodia de parcă cu asta a rezolvat toate problemele existenţiale ale contemporanilor lui.

A fost prin cartier un flash de curent care ţi-a prăjit maşina de spălat, frigiderul şi două televizoare? Dacă îndrăzneşti să te manifeşti cu un amărât de vai! sau cu un început de criză de nervi, fii pregătit să afli despre tine că eşti un insensibil şi un ipocrit. Şi ia-ţi repede un carneţel să notezi. Că ţi se vor reaminti ultimele cazuri în care apele revărsate-au înghiţit casele unor oameni de prin nu ştiu ce colţ de ţară sau de lume. Şi tu faci caz după un din ăla de frigider? Şi fii pregătit să afli că persoanei căreia i te plângi i-a fost prăjit şi laptopul aşa că aia tragedie, nu a ta. Acolo năcaz, nu ce ai tu. Durerea după laptop e infinit mai mare. Că e a ei, a lui sau a lor şi nu a ta. A ta e miau, a lor e strigăt de fiară.
Dacă ţi-ai rupt mâna şi durerea-ţi taie picioarele şi gândul la urmările cu care-ai putea lupta tot restul vieţii te sugrumă, respiră adânc şi pune-te pe jucat sârba de bucurie că ai scăpat numai cu atât. Că stai să-ţi spun eu. Ai habar câţi oameni mor pe minut din cauza unor boli incurabile?

Orice ai spune sau ai păţi, există nişte unii buni la toate , pregătiţi să te demonteze din două cuvinte şi să-ţi minimalizeze, prin comparaţie, durerea. Întotdeauna! De parcă ar trece ca prin minune durerea de mână ruptă dacă te uiţi pe statisticile sumbre cu rata mortalităţii. Şi nici gândul că putea fi mai rău, adică că le puteai rupe pe amândouă, nu prea ajută. Nici nu te face să sari în sus de bucurie că-i numa una, nici nu-ţi lipeşte osul la loc. Eventual, îţi vine să o mai rupi o dată de gâtul dăştăptului. Dar eşti prea amărât să te gândeşti la soluţia asta.
Dacă tu ai chef să-ţi transformi o insomnie, o durere de măsea, un dor, o defecţiune tehincă sau ceva, orice, într-o mică tragedie sau dramă personală, eşti în afara legii. Că ştie ei, ăia care-au trecut prin mai rău, mai greu. Şi dacă nu ei, cineva care ştie pe cineva care a avut un frate care ştia pe cineva care a trecut prin mai rău.

Concluzie: Cred că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care s-a inventat fondul de ten care acoperă bine cearcănele.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

47 de răspunsuri la Stai să-ţi spun la mine cum a fost…

  1. Fabiola Ion zice:

    Vreau şi eu un astfel de fond de ten. Că de părerologi avem cu toţii parte. Mi-a plăcut tare mult faza cu mucii. Da’ de fapt, ce foi de varză murată nu-mi place la tine? :)))))))

    Apreciat de 2 persoane

  2. lucillette zice:

    Nu ai punctat şi cum ţi se spune că durerea este sublimă şi prin ea ajungi un pas-doi, de fapt definitiv, în Rai, cum te va transforma negreşit în înger, cum este ea, durerea, cel mai bun lucru ce ţi se putea întâmpla, cum norocos de-a dreptul eşti când suferinţa este cumplită şi definitivă…
    Întradevăr, este bun fondul de ten. Chiar dacă este uneori, în unele cazuri, inutil.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ivy zice:

    Eu de la ,,stai…” nici nu mai aud. I love my pain! :))))

    Apreciază

  4. Fata Verde zice:

    Offf, de-ai ști cum mă regăsesc! Asta e o regulă generală. Nu ai voie să te plângi de nimic. Niciodată. După despărțire, când arătam exact așa cum inspirat ai descris (bine, nici acum nu sunt prea departe), toată lumea mă lua în râs. Continuă să o facă și acum, după un an. Am primit ”încurajări” până și de la Inspectorat. De ce sunt tot timpul așa de tristă? Să zic mulțam că s-a terminat! Acum, nu mai târziu. Dacă mai aveam și vreun copil? Și divorțam? Ce făceam?!
    Nu-mi plac sfătuitorii și ”încurajatorii”. Dar sunt peste tot și, culmea, chiar au impresia că sunt de ajutor.

    Apreciază

    • Am ajuns să nu mai suport asta cu … se putea mai rău!! Ba nu, nu se putea! Sau se putea dar nu mă interesează că se putea. Atât cât e, e nasol şi doare şi punct! De-am avea gură să le spunem şi-n faţă…
      Îmi pare rău că te-ai regăsit, mai ales în pasajul ăla! Mulţumesc, fată verde! Ştiam eu că tu ştii…
      Seară frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Fata Verde zice:

        Eu le-am spus-o și în față. Degeaba. Tot eu am picat de nerecunoscătoare, ingrată. Ba unii chiar se bucură că ești în suferință. Li se citește pe față. Consecința e că încerc să mă plâng cât mai puțin în afara familiei. La întrebările celorlalți, răspunsuri scurte. ”Sunt bine”. Chiar dacă nu par. Greu de tot am reușit să fac asta. Și încă nu-mi iese mereu. Îmi vărs tot năduful pe blog, în schimb.
        O seară liniștită, Potecuțo! 🙂

        Apreciază

  5. papagigli zice:

    Unii? As zice, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, ca toti dam sfaturi, emitem observatii si formulam pareri. Pina si postul de fata e o parere personala, ca nu-mi vine sa cred ca-i a altcuiva 😆 Si ce mi se pare incredibil e ca toti formulam pareri, sfaturi si observatii in baza propriilor experiente. Dracu a mai pomenit asa ceva! 😆

    Apreciat de 2 persoane

    • Papagigli, nu de sfaturi şi păreri vorbeam. La asta da, e cum spui.
      De situaţiile alea-n care durerea ta de mână e apă de ploaie pe lângă durerea lor în cot… pardon de măsea, de exemplu. Şi de ăia care încearcă să te facă să te simţi un nemernic doar pentru că ai îndrăznit să plângi de durere. Că tu plângi de durere de mână ruptă şi altcineva, chiar în secunda asta, află că are o boală cruntă. Ce om, dom’le…
      no, de ăia spuneam eu.
      Şi da, e părere personală dar … e de rău că spui că nu pare scris de altcineva? 😯 😀

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Pai „meseria de sfătuitor” ai spus-o tu, nu eu. Dar, pentru c-am citit si mai jos, as spune ca mai degraba „pe desteptul” face acela care ignora un sfat, nu cel care-l da. Prin mai toate posturile ceri sfaturi ceea ce e perfect normal, dar acum ca Dragos ti-a dat un sfat cum sa blogaresti sau mai stiu eu ce, inseamna ca a facut pe desteptul? Sau ca e destept si a impartasit din cunostinte altora?
        Cred ca vitriolul care se prelinge din postul de fata e complet nefondat, cu atit mai mult cu cit „ca se poate si mai rau” este un argument folosit de toti psihologii in atenuarea depresiilor. Ce-o fi condamnabil in asta?

        Apreciază

        • Nu mi-aş permite niciodată să cer sfaturi şi apoi să le ignor, considerându-i pe ceilalţi că se dau deştepţi. Nici aici, nici nicăieri.
          Îmi pare rău dacă asta s-a înţeles.
          Am şi spus la început că nu vorbim de alea serioase, când le ceri, când ai nevoie.
          Dar când nu-l cer şi mi se aduc pe tavă argumente că-s varză pentru că mă chinuie o măsea, în timp ce alţii mor în chinuri groaznice, nu cred că e cea mai de dorit situaţie.
          Da, poate că am fost prea scorpie. Deşi am vrut să fie amuzant tonul şi să nu jignesc pe nimeni. Că nu asta era ideea. Şi intenţionat, n-aş putea jigni. Poate sună a laudă dar chiar nu pot.

          Apreciază

          • papagigli zice:

            Imi pare bine ca ai lamurit problema. Oricum, nu asa te stiam si ma indignase tonul.
            It’s all good now!

            Apreciază

            • Şi eu mă bucur! Se mai întâmplă să existe mici neînţelegeri dar suntem oameni mari şi cred că putem lămuri fără să scoatem sabia 😀
              Mulţam pentru răbdare!
              Seară faină! Ăaaa, nu. Zi faină? 😕 Să pic acum şi nu ştiu ce-i la voi 😳

              Apreciază

  6. Bună ideea cu fondul de ten, concluzie viabilă.
    Sunt convins că am întâlnit cu toții oameni/personaje/eroi care au avut tot felul de experiențe (cu ghilimelele necesare), motiv pentru care e clar că au ceva de spus de fiecare dată când ai tu ceva de spus. Iar povestea lor este un deliciu, în timp ce a ta nici măcar nu este atât de incitantă/dureroasă/interesantă etc.
    Eu m-aş distra inventând tot felul de situații decupate din absurdul grosolan tocmai pentru a înregistra cum se excită mental respectivii şi încep să croşeteze la greu pe momeala abia lansată. Dar asta ar însemna să tragi şuturi propriului timp. ☺

    Apreciat de 1 persoană

    • Vaiii!!! Ar merita din plin. Dar vorba ta, e timp pierdut şi la final tot tu ai ieşi pe minus. Că ei ori nu se prind, ori chiar le stă bine să facă pe… ăia care nu se prea prind. Şi tot aşa vor proceda. Ei sunt martiri, tu rămâi doar un plângăcios…

      Apreciat de 1 persoană

  7. opantazi zice:

    Potecut, draga, voiam sa ma plang si eu de ceva… Mno, fiecare cu ale lui si tocmai ce prinsesem ocazia. Pe parcurs insa, am uitat de toate. Am ras cu voce, imi dadura si ceva lacrimi in coltul ochilor, iar in final mi-au deviat si mucii de la traseu. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  8. Adriana zice:

    Uite, apropo de subiectul tau, gasisem pe blogul Ioanaspune, acum ceva vreme, ceva asemanator. Si da, Cristina, e fata Ioanei. Eu vin deseara sa-ti zic una alta, ca tare mi-a picat la inima articolul tau, de parca ti-am dictat unele pasaje.

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu ştiam nici de ioanaspune şi nici de Cristina dar m-am amuzat grozav!
      Ăsta cu copiii e teren minat, Adriana! Ăsta se poate lăsa cu dinamite 😀
      Mă bucuuuur! Deşi nu e prima dată când spui asta sau când eu am simţit asta la tine, mă bucur mult-mult de câte ori o spui.

      Apreciat de 1 persoană

      • Adriana zice:

        http://ioanaspune.ro/ asta e blogul Ioanei, iar eu ti-as fi povestit eventual ideile, ca umorul și asamblarea lor sunt „made by potecuta”. Eu nu am asa talente. Dar am sfaturi, uneori proaste, iar alteori mă trezesc facand greseli gen „și io am patit la fel, dar stai sa vezi…”. Imi e suficient, insa, sa ma lovesc de altii, mai abitir ca mine și sa-mi revin. Ba, cu unii as aplica tactica muteniei, singura buna. Asa ca mai bine scriu, e oricum interpretabil și am ceva timp de cand nu ma mai mir ca oamenii iau fix altceva din textul tau. Cred ca am deviat rau de la subiect, ideea era sa ti-o prezint pe Ioana. Fata glumeata, are si canal de youtube, cu sfaturi utile.

        Apreciază

        • Mulţumesc mult, Adriana dragă!
          Eiii, nu! Aia cu „şi eu am păţit, să îţi spun… ” e altceva. Acolo omul îţi spune din experienţă, e îndreptăţit. Sau tu să îi spui lui. Când tu ai o durere de măsea şi el te face praf numai pentru că are un mare merit şi anume ăla că pe el îl dor trei măsele în loc de una. Aia-i buba.
          Doamne, câtă dreptate ai, din păcate! La treaba cu interpretatul mă refer. Aş fi vrut să nu fie aşa. Dar…
          Mulţumesc pentru prezentare!! 😉

          Apreciat de 1 persoană

  9. Concluzia finală mi-a plăcut… maxim, că de, cunoaştem specimene de genul şi uneori tare ne mai vine să le călcăm pe urme, doar aşa, să vedem cum reacţionează. Dar unii mai sunt şi oameni buni care nu se pricep chiar la orice şi totuşi nu se lasă mai prejos în a adăuga sfaturi. Sfătoşi mai suntem! 😀 SUPER ARTICOLUL TĂU! 🙂

    Apreciază

    • Sfatul mai merge cum mai merge, mai ales ăla venit din suflet, chiar dacă nu-i neaparat cerut. Dar când aud din astea „tu te plângi pentru atât, păi stai să vezi io ce-am păţit…” 👿
      Mulţumesc tare! Seară frumoasă!

      Apreciază

  10. Drugwash zice:

    Sper că nu ţi-ai rupt vreo mînă.
    În rest tac.

    Apreciază

  11. Ana zice:

    Stai sa-t’ zic io cum ie cu fondu’ da ten… 😜
    Acuma…adevarul e ca sunt destui dastepti pe lume…

    Apreciat de 1 persoană

  12. 9 zice:

    Măăăiiii Potecuţo, ce-ai păţit? Mie nu-mi place fondul de ten. Simt că îmi sufocă pielea.

    Apreciază

  13. Nautilus zice:

    Eu nu-mi spun ofurile decât în grupul meu de maimuțe. În afara grupului foarte puțini sunt dispuși să te trateze de la egal la egal.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Oana zice:

    Am râs, Potecuț. Că m-am regăsit…și-n agresat, și-n agresor. Mulțumescu-ți așadar 😀
    Data viitoare o să-ncerc să mă abțin să le mai zic de merișor, îi las să sufere-n boala lor.
    Lăsând gluma la o parte, nici mie nu-mi place să mi se spună că…lasă, lasă, nu te plânge, alții au altele, mai grave. Fiindcă nu știi niciodată ce fel de durere zace-n om și cât de cruntă este…
    Pup cu drag! Să fii perfect sănătoasă 🙂 (așa suna o urare, de demult…)

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana! Oare la comentariul tău se referea papa? Cred că da.
      Draga mea, una e să dai un sfat din suflet, să încerci să linişteşti omul aşa cum poţi, aşa cum crezi tu că e mai bine, aşa cum simţi. Şi alta e să-i spui, fără să te întrebe cineva, că suferă pen’ că-i prost, mai pe româneşte. Sau că-i egoist sau fiţos. Ceva mă face tare să cred că tu nu eşti deloc din categoria aia. Aşa că nu, nu-i abandona pe cei care au nevoie de un cuvânt cald, de o vorbă bună.
      Mă bucur că te-ai amuzat, chiar mă bucur! Şi îţi mulţumesc!
      Să fii şi tu sănătoasă, să fii bine! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • Oana zice:

        Nu știu ce e cu papa, n-am citit, că-s pe fugă.
        M-am regăsit, ziceam, în sensul că am agresat și eu cu …opinii proprii, când nu era cazul, oamenii le aveau pe ale lor. Și la fel am primit chestii din acestea de care zici tu când mi-era mai rău. Egoist am mai fost, dar fițos nu prea. Comentariul meu era în ton prietenesc, poate n-am comunicat prea bine ce voiam să zic. Dacă am jignit pe cineva, iertare… chiar nu era intenția mea.
        Acum fug, că mă așteaptă… 🙂 Pup, Potecuț!

        Apreciază

        • Nu ai jignit pe nimeni, stai liniştită. Se simte tonul prietenesc şi s-a înţeles perfect ce ai vrut să spui. Papagigli a făcut referire în comentariul lui de ceva ce, spunea el, a citit mai jos. Şi am tras eu concluzia că la comentariul tău se referea dar doar ca idee, în schimbul de replici dintre noi doi. Că a fost o mică neînţelegere pe care am lămurit-o. Nu de tine în mod direct vorbea ci de ideea de sfat venit din suflet. Că el a înţeles puţin greşit tonul meu. Dar e în regulă, am lămurit-o.
          O zi frumoasă să ai! 😉

          Apreciază

  15. Mugur zice:

    Cuvântul cald și vorba bună n-au făcut rău niciodată și sigur sunt bine primite totdeauna.
    Sfatul să-l dai numai dacă-ți este cerut și doar acela să-l dai pe care tu însuți l-ai aplica în situație similară.
    În rest, am văzut și cunoscut destui, care se pricep la toate, numai la ce trebuie nu. Culmea este că i-am văzut și la serviciu, în probleme de serviciu, iar unii dintre ei au și funcții importante.

    Dar să nu crezi că nu am păcătuit și eu, de-a lungul vieții. ;(

    Apreciază

  16. Uite că eu nu mă pricep la mașini și nici la fotbal. Da’ nu mă plâng pentru asta, că oricum nu-i pasă nimănui. Mai bine îi las să mă sfătuiască pe cei care găsesc o plăcere în asta, dar mai mult m-aș bucura să pună mâna și să-mi schimbe becul ars de la semnalizator. Însă de ăștia găsesc mai greu, și numai contra-cost. 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s