Gânduri, rânduri…

Cred că v-am mai spus. Şi dacă nu, mă repet. Măi, am un suflet… să-mi trăiască, vorba aia. Nu ştiu cu cine seamănă că eu sigur n-am apucăturile astea. Nu mă mai înţeleg cu el. Eu spun să stea, el fuge cât îl ţin aripile, eu spun că nu, el face da şi tot aşa. L-am pedepsit, l-am ameninţat, l-am implorat. Nimic. Şi m-am gândit că poate merge dacă am o discuţie ca-ntre bărbaţi. Calmă şi directă. Să vedem ce va ieşi :

Sufletului meu…

Să ne-aşezăm aici, e umbră şi e bine
Nu te feri, e doar o amintire
Un timp va fi aici, ne dă târcoale
Cum valul îşi alintă ţărmul său de mare
Aş vrea să îţi şoptesc o vorbă-două,
Serveşte, da!, sunt picături de rouă
Soarbe uşor, o vreme să ne-ajungă
Timpul ni-i scurt, dar ruga mi-i mai lungă
Să stai comod, n-aş vrea să-mi pleci acum
Mai pe-nserat de vrei, porni-vom iar la drum
Voiam să te întreb de poţi să-mi fii
O punte dinspre beznă înspre zi
Să mă-ntoarcă spre pământ
Numai… puterea unui gând
Oare ai vrea tu să-ţi transformi
O aripă în câmp cu flori,
Să colorăm pânzele-ţi goale
Să-ţi odihnesc printre petale?
Ce zici, ai vrea să-mi faci pe plac?
Tu să înnozi, eu să desfac,
Şi eu să… noapte, tu să… zi
Eu să îţi plec, tu să îmi vii?
Nu-ţi place jocul ăsta-al meu
Când eu sunt tu şi tu eşti eu?
Tu să spui „azi”, eu să strig „ieri”
Eu să mă dau, tu să mă ceri
Tu să aprinzi şi eu să sting
Tu să te-arunci, eu să te prind
Şi eu neşansă, tu noroc
Tu să mă pleci, eu să te-ntorc
Şi jocul poate continua
Până eu… da şi tu tot… da
Până tu foc şi eu cărbune
Până eu „zile” şi tu „bune”
Până eu noapte şi tu stele
Până tu plin de… ale mele.