Gânduri, rânduri…

1Cred că v-am mai spus. Şi dacă nu, mă repet. Măi, am un suflet… să-mi trăiască, vorba aia. Nu ştiu cu cine seamănă că eu sigur n-am apucăturile astea. Nu mă mai înţeleg cu el. Eu spun să stea, el fuge cât îl ţin aripile, eu spun că nu, el face da şi tot aşa. L-am pedepsit, l-am ameninţat, l-am implorat. Nimic. Şi m-am gândit că poate merge dacă am o discuţie ca-ntre bărbaţi. Calmă şi directă. Să vedem ce va ieşi :

Sufletului meu…

Să ne-aşezăm aici, e umbră şi e bine
Nu te feri, e doar o amintire
Un timp va fi aici, ne dă târcoale
Cum valul îşi alintă ţărmul său de mare
Aş vrea să îţi şoptesc o vorbă-două,
Serveşte, da!, sunt picături de rouă
Soarbe uşor, o vreme să ne-ajungă
Timpul ni-i scurt, dar ruga mi-i mai lungă
Să stai comod, n-aş vrea să-mi pleci acum
Mai pe-nserat de vrei, porni-vom iar la drum
Voiam să te întreb de poţi să-mi fii
O punte dinspre beznă înspre zi
Să mă-ntoarcă spre pământ
Numai… puterea unui gând
Oare ai vrea tu să-ţi transformi
O aripă în câmp cu flori,
Să colorăm pânzele-ţi goale
Să-ţi odihnesc printre petale?
Ce zici, ai vrea să-mi faci pe plac?
Tu să înnozi, eu să desfac,
Şi eu să… noapte, tu să… zi
Eu să îţi plec, tu să îmi vii?
Nu-ţi place jocul ăsta-al meu
Când eu sunt tu şi tu eşti eu?
Tu să spui „azi”, eu să strig „ieri”
Eu să mă dau, tu să mă ceri
Tu să aprinzi şi eu să sting
Tu să te-arunci, eu să te prind
Şi eu neşansă, tu noroc
Tu să mă pleci, eu să te-ntorc
Şi jocul poate continua
Până eu… da şi tu tot… da
Până tu foc şi eu cărbune
Până eu „zile” şi tu „bune”
Până eu noapte şi tu stele
Până tu plin de… ale mele.

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Gânduri, rânduri…

  1. Mugur zice:

    Superbă conversație către compensație între tine și suflet, de parcă-i un zâmbet! 🙂

    Apreciază

  2. july zice:

    Spune-i multe, vrute sau nevrute, soptite, mangaiate, certate, sufletului, ca el neutru tot nu va ramane, un suflet de femeie. :)))

    Apreciat de 1 persoană

  3. illusion zice:

    Of, potecuță! Te îmbrățișez!

    Apreciază

  4. Drugwash zice:

    De-a Yin şi Yang cu propriul suflet…
    Ciudată coincidenţă, aseară am revăzut ‘Mulan 2’ unde apărea tema complementarităţii.
    Da, desene animate – am dat rămas în mintea copiilor… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. M.C. zice:

    Eu cred că te va asculta. Doar ți se pare că.. „pleacă”. Tu cu el, una sunteți!

    Apreciază

  6. psi zice:

    ştii, multă vreme am crezut în tema aceasta a dualităţii fiinţei. în realitate suntem cam trei sub aceeaşi piele. extremele şi calea de mijloc.
    altfel, o fi vremea de vină pentru lirismul tău? 🙂

    Apreciază

    • Şi dacă nu e ea, tot pe ea dau vina. Păi, se poate în halul ăsta? Eu înţeleg să ai mofturi dar nici să mă zboare vântul în toate părţile şi acum să plouă şi să fie temperaturi ca-n ianuarie. La colţ cu ea!!! 😀

      Apreciat de 1 persoană

  7. ecaleopi zice:

    Foarte frumos… frumos… Felicitari !

    Apreciază

  8. Ai văzut cum ai și găsit pe cineva să-l pui la gazeta de perete!? 🙂

    Apreciază

  9. Ana zice:

    Si-a-nteles ce a vrut sa-i spui? 😉
    Mi-a placut mult…
    Poate daca il certi mai putin o sa…
    „Până eu… da şi tu tot… da
    Până tu foc şi eu cărbune
    Până eu „zile” şi tu „bune”
    Până eu noapte şi tu stele
    Până tu plin de… ale mele.” 😉

    Apreciază

  10. 1lauralaly zice:

    Superb. E ca o poveste de dragoste. 🙂 sau un dans al contradictiilor ce mai apoi ajung la contopire. Ar merge puse si pe o melodie folk. Sa nu mai zici ca Potecuta nu scrie bine versuri;)

    Apreciază

  11. lolrelai zice:

    Superb…

    Apreciază

  12. Potecuto, imi aduci soare in suflet! Multam :*

    Apreciază

  13. alinaroxanazota.wordpress.com zice:

    Ce frumos suflet ai!❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s