Oameni printre frunze plânse

Aţi văzut cum îşi plâng copacii frunzele?
Pe alei,
prin grădini,
peste străzi,
printre oameni şi
pe sub paşii lor,
fără să le pese de priviri iscoditoare,
fără să se ruşineze de goliciunea lor
din ce în ce mai evidentă,
fără să le fie teamă că par vulnerabili
în faţa vântului
sau că plânsul ăsta al lor ar putea atrage
judecăţile altor frunze,
compătimirea altor copaci
sau complicitatea altor toamne.

Îşi plimbă plânsul prin lume aşa,
la vedere,
la simţire
sau la aducere-aminte
şi nu se sfiesc
că stau cu sufletul dezgolit pe-afară
şi nu se ascund
nici de oameni,
nici de alţi copaci,
nici de vânt
şi nici de alte frunze
când îşi lasă, în plină zi,
frunzele să moară,
plânsul să le plângă.

Aţi văzut cum îşi plâng oamenii dorurile
pe alei,
prin grădini,
peste străzi,
printre oameni,
însoţiţi de paşii lor?
Nici eu.
Pentru că
oamenii nu plâng
fără să le pese de priviri iscoditoare,
fără să se ruşineze că slăbiciunea lor
e prea evidentă,
fără să le fie teamă că par vulnerabili
în faţa altor oameni
sau că plânsul ăsta al lor ar putea atrage
judecăţile altor lacrimi,
compătimirea altor doruri
sau complicitatea altor ochi înlăcrimaţi.

Îşi plimbă plânsul prin lume aşa,
înăbuşit,
înmărmurit
sau încremenit
şi nu se sfiesc
că stau cu surâsul pe chip
în timp ce-şi ascund sufletul
de oameni,
printre frunze,
în toamnă,
şi chiar de ei
când nu-şi lasă
plânsul să le plângă
chiar dacă dorurile-i dor.

Lângă copacii care-şi plâng frunzele
se adună adeseori visătorii,
se mai opresc câteodată trecătorii,
se miră de fiecare dată câte un copil
dar pe ei nu-i arată nimeni cu degetul
decât atunci când se exclamă
uite, ce copac frumos!
Lângă omul care plânge aşa, în văzul lumii,
se mai opreşte câteodată un copil
fără să se mire
nici de lacrimi,
nici de cei care arătă cu degetul
şi mai strigă câteodată
uite omul care plânge!
în timp ce plânsul lor încremenşte
neplâns
de ruşine că vor fi arătaţi cu degetul.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Oameni printre frunze plânse

  1. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Probabil că lumea ar fi mult mai frumoasă dacă am lua exemplul naturii, trăind sincer şi fără măşti care… oare ce încearcă să ascundă? E ruşinos să fii vulnerabil?

    Apreciat de 7 persoane

  2. Poezii zice:

    Sunt printre noi oameni prea rai pentru a varsa o lacrima din suflet si cu atat mai putin pentru a observa cum acest anotimp adoarme natura intr un somn trist ca mai apoi sa fie invelita de omatul rece

    Apreciază

  3. Mulți copaci am văzut plângându-și frunzele, dar oameni nu prea am văzut plângând, ce-i drept. Cred că uneori avem nevoie să ne apese cineva pe butonul ăla de ne face să vrem să părem în fața altora puternici. Că nu-i deloc așa. Poate d-aia ne și uităm insistent și ciudat, de parcă cine știe ce vedem, atunci când totuși trecem pe lângă un om care plânge. Am trecut odată, demult pe lângă un astfel de om, o parte din mine mă îndemna să îl întreb dacă e totul bine, dar cealaltă partea îmi spunea, ești proastă? cum să-l întrebi dacă e bine, nu vezi că nu e? dacă ar fi fost, nu ar fi plâns. M-am temut cumva de reacția lui, așa că m-am îndepărtat. Mi-a părut rău mai târziu, poate ar fi avut nevoie de ajutor și eu l-aș fi putut da.
    Mi-am amintit de tataie. Nu l-am văzut niciodată plângând, până când m-am întors dintr-o tabără de 1 săptămână. Nu fusesem niciodată plecată de acasă, eram în clasele generale. Nici la telefon nu vorbeam cu el, pentru că nu voia să vorbească la telefon (gândire de om bătrân). Când am intrat pe poartă mă așteptau cu toții în curte. A fost primul care a venit și m-a strâns în brațe și mi-a spus că i-a fost dor de mine. Am rămas înmărmurită pentru că nu îl văzusem niciodată așa. 🙂
    Ai scris absolut divin, știi asta, da? 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • De aia în intimitate e atât de uşor să fim noi. Măcar acolo să nu ne mai ascundem, să nu ne mai amăgim, să nu ne mințim. Că pe afară facem asta des.
      Te înțeleg şi cred că mulți am fi procedat la fel. Poate avem impulsul de a ne opri dar ceva ne spune că poate nu e momentul, că poate am fi un motiv de jenă că… şi mergem mai departe.
      Doamne, cât de duios e ce mi-ai spus de bunicul tău!! M-a emoționat.
      Da? Îți mulțumesc mult, mult! Mă bucur tare! Sper că ştii asta! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  4. Zilele trecute am iesit din scara blocului si prin faţa mea tocmai trecea o tanara care plangea in hohote (lacrimile i se innodau sub barbie), cu telefonul la ureche, abia articuland cate un cuvant. Primul impuls a fost sa o intreb daca are nevoie de ajutor… Absurd gand! Cine stie ce veste teribila aflase si era clar ca nu-i puteam fi de ajutor… Treceam pe sub un tei si teiul tocmai isi scutura frunzele galbene-galbene peste noi (a fost o ploaie de frunze desi nu adia vantul). M-am gandit ca teiul plange pentru durerea fetei… Si in momentul acela m-a bufnit plansul – m-am intors acasa… (totul s-a petrecut in mai putin de un minut).
    Cumva, versurile tale au imortalizat acea scena. 🙂

    Iti doresc sa ai un weekend frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    • Ştii… azi, fără să adie vântul, un tei şi-a scuturat frunzele în fața mea şi apoi peste mine. Asta m-a inspirat. Poate că şi el, tot plânsul fetei îl plângea.
      Of, cum se întâmplă viața uneori în fața noastră…
      Wekeend frumos, Diana!
      Îți mulțumesc că ai adus textului meu un parfum aparte! Că l-ai făcut viu prin povestea ta.

      Apreciat de 1 persoană

    • Diana, recunosc, de la domnuio am aflat, nu ştiam. Îţi urez şi aici La mulţi ani! Să-ţi fie fiecare zi o mare bucurie!

      Apreciază

  5. Suflet zice:

    E filozofie purã poezia ta! Cred cã ai spus tot ce era de spus!…

    Apreciat de 1 persoană

  6. Oana zice:

    Ai spus tot, Potecuț. Inclusiv ce n-am mai spus eu ieri, după plâns.

    Apreciază

  7. Ella zice:

    Uneori plansul poate fi o usurare … pentru oameni iar pentru copaci o … feerie a culorilor! Eu cred ca ei nu plang, copacii îsi aseaza doar asternutul de frunze pentru a putea vis fara lacrimi, iarna!
    Sa ai o toamna … ca o feerie! Fara lacrimi! ❤
    p.s. ai vazut chestia ai la mine pe blog? 🙂

    Apreciază

  8. elenamarinalexe zice:

    Copacii plâng sincer…oamenii se plâng 🙂 Poemul tău, Potecutze m-a purtat prin livezi, sub lacrimile multicolore ale pomilor împăcați cu destinul lor…

    Apreciază

  9. Oamenii plâng pe dinăuntru, iar asta nu le face bine. Poate că ar fi necesare și niște terapii prin plâns, așa cum există cele prin râs.

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact! Dar vezi, Petru, e ceva curios. Când oamenii se strâng, povestesc şi râd, totul pare normal şi natural. Când plâng toţi, cel puţin unul e bănuit că joacă teatru. Excludem înmormântările. Deşi… poate şi acolo.

      Apreciat de 2 persoane

  10. Iosif zice:

    Un articol de nota 10+ !
    „Pamântul ma învata sa uit de mine, precum zapada topita îsi uita viata. Pamântul ma învata renuntarea, precum frunzele care mor toamna. Pamântul ma învata curajul, precum arborii care stau verticali si singuri. Pamântul ma învata regenerarea, precum samânta ce creste primavara.”

    Un Weekend sublim !

    Apreciat de 2 persoane

  11. doar nicole zice:

    Frunzele chiar ning uneori, merg pe trotuar și e tare frumos, dacă e și soare… se simte cumva un vesel spre nostalgic. așa-i. Partea mai tristă. simt eu, este cea de după căderea frunzelor, copaci golași și zăpadă încă nu. Da, stări, trecere, poate… doar copiii, așa este, doar ei mai văd lucrurile cum sunt, pur și simplu.

    Apreciază

    • Şi nu numai că le văd, le şi înţeleg poate mai profund decât noi.
      Da, e aproape partea asta mai tristă cu ei golaşi dar e doar o pregătire pentru înverzirea ce va să vie…
      O seară frumoasă, Nicole! Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciază

  12. Poezie de toamna. Toamna copacilor, oamenilor, dorurillor. Toamna… oare copacii au doruri? Dor de păsări călătoare poate…

    Apreciază

  13. -X- zice:

    Si totusi … copacii desfrunziti au o maretie a lor. O maretie austera …

    Apreciază

  14. Alissu zice:

    Frumoasă toamna ta!

    Apreciază

  15. clipederaidiniadulmeu zice:

    A plânge şi a te pânge sunt două lucruri total diferite. Dacă nu ne plăngem, nu înseamnă că nu plângem. Toţi plângem când avem plânsuri. Şi avem! Dacă n-am avea, nu s-ar naşte asemenea versuri. Versurile sunt lacrimi ce nu arată vulnerabilitate, slăbiciune, neputinţă. Eşti specială, Potecuţă.

    Apreciază

  16. 1lauralaly zice:

    Sunt clipe in care orice ai spune simti ca nu e indeajuns. Asa simt eu acum.
    Cateodata omul isi poarta plansul in suflet ca sa il auda doar Dumnezeu. Copacii isi iau la revedere de la frunze cu dor si ni le daruiesc noua, ei mergand spre reinoire. Poate asa ar trebui sa ne reinoim si noi prin scuturarea de lacrimi din suflet.Da, copii nu se mira de lacrimi niciodata. Doar se aseaza cuminti langa om si il mangaie. Ei poate stiu ce noi am cunoscut dar am uitat.
    Te imbratisez!

    Apreciază

  17. Beta zice:

    Ce minunata poezie ! Oamenii ar face tare bine daca si-ar indrepta privirea mai mult la natura, la animalute , ar avea multe de invatat daca ar privi cu atentie profunda. Desi par ca mor frunzele ce se desprind si cad la pamant indeplinesc o alta functie de viata desi orasenii le observa mai mult pe caldaram ele se opresc si-n jurul copacilor apartinatori unde vor ramane sub povara omatului care le transforma in hrana ingrasand pamantul iar radacinile copacilor, florilor, etc. primavara sunt viguroase si transmit viata noua catre ramuri parca cu fiecare an mai puternice si mai sanatoase. Daca am intelege mai bine aceasta transformare am intelege ca nu exista moarte, nu am mai suferi atat de mult . Ne-am inarma cu rabdare pentru momentul cand ne vom aduna si noi cu cei dragi disparuti si indreptatiti atunci am varsa lacrimi de fericire. Multumesc draga mea pentru tot ce ne daruiesti cu mult talent ❤

    Apreciază

    • Frumos ai spus despre revenirea la viaţă prin ceea ce noi înţelegem a fi moarte. Numai că nu ne e dat tuturor să o percem aşa.
      Şi eu îţi mulţumesc, Beta! Pentru toate cuvintele tale mereu calde.
      Seară minunată îţi doresc!

      Apreciază

  18. ancasicartile zice:

    Natura este întotdeauna sursa mea de inspirație și renaștere. Avem atâtea de învățat de la ea!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s