Un suflet şi patru chitare

Bine, ca să fiu corectă, au fost câteva sute de suflete da’ nu mă-nteresează, al meu a contat cel mai mult şi a fost atât de fericit, că a făcut cât toate alea nişte sute la un loc. Am nimerit pluralul la chitară? Cre’ că da, de data asta nici asta nu mă-nteresează. Ştiţi cum fac copiii când vor să povestească ceva wow, ceva extraordinar, ce au văzut sau au făcut şi vor să spună mai multe deodată şi se bâlbâie sau pocesc cuvinte? Dacă ştiţi, atunci imaginaţi-vă un copil care tocmai s-a întors de la Disney şi acum vă povesteşte şi vrea să zică şi de aia, şi de aia, şi de aia, şi nu ştie cum să le aşeze. No, aşe-s eu acum aşa că vă rog să-mi iertaţi incoerenţa. Am renunţat şi la poezia din titlu pentru că nu e loc de poezie, e prea mare entuziasmul. Şi gata, nu vă mai ţin mult, vă zic de ce-s aşa de zuză, că dacă mai lungesc mult, parcă aud pe urmă „ooo, pentru atâta lucru, atâta zarvă?” şi nu vreau asta pentru că pentru mine chiar a fost ceva supercalifragilistic şi voi spune mai târziu şi de un of din sufleţelul meu, acum nu spun că introducerea o citeşte toată lumea dar pe parcurs nu mai rămân toţi şi mă pot desfăşura.

Fusăi la concert folk!!! Iuuuuhuuuu! Bine, potecuţăăăă! Măi, a fost… vai, dar cum a fost! Staţi să trag aer în piept. Ştiu că-i plin youtube-ul de folk şi, slavă Domnului, am şi eu o arhivă groasă de melodii folk dar nu-i acelaşi lucru. Că degeaba am ascultat cam în fiecare zi câte o melodie-două, îmi era dor de un concert folk ca de hamsii prăjite. Şi cine mă cunoaşte, ştie, vorba aia. Cine nu mă cunoaşte, află acum: hamsiile prăjite sunt viaţa mea, ca să ştiţi. 😉
De obicei, nu mă prea manifest în public dar nu pentru că mi-ar păsa de ce zice lumea (nu vorbim de nimic care ar leza bunul simţ) ci pentru că nu mă exteriorizez prea mult. La concerte dau din picior, ţin ritmul, aplaud, fredonez încet melodia şi cam atât. Asta la concertele din altă sferă.
Da’ aaaiciii… s-a dezlănţuit potecuţa. V-am spus că mi-a fost dor, da? Cam cum fac fetile alea de 12 ani la Carla’s Dreams, am făcut eu la concertul ăsta. Dar fără să leşin, fără să-mi rup cămeşa de pe mine, fără să-mi doresc să ating artiştii sau să iau autograf. Asta nu. Dar am ţâpat, am cântat din toate puterile mele, am fost cu mâinile pe sus, am strigat, am avut lacrimi în ochi când l-am auzit pe Moţu’-n boxe. Din astea, în limite, zic. Dar chiar dacă e-n limite normale, e totuşi peste limitele mele că io, v-am spus, nu mă prea manifest aşa uşor.

Aproape tăt am cântat. Pardon, am urlat. Că io cânt prost. Dar, hei, măcar cânt corect. Şi aici, corect înseamnă că am ştiut versurile. Că le cam ştiu şi nu mă laud. Dar le ştiu 😀
Nu numai că le ştiu dar când nenea Socaciu a zis că urmează o melodie care ne va aminti de… potecuţa a şi zis „Nucuuuuul!”. Şi Nucul a fost. Deci ştiu melodiile înainte de a începe. Am cântat şi „tropa trop, prin oraş, şchiopătatul galop, un ţăran şi doi cai…”
şi „ce-ai cu noi, mă, pentru ce să dăm cu var?”, şi „dragăăă Mirunaaa” şi „iubita mea, să ne-aruncăm în mare” şi tăt-tăt-tăt! Da’ nu fredonat! Nu! Strigat, ţâpat, cântat, simţit şi vibrat.
Să zic şi de atmosferă? Bestială! Tineri şi vârstinici, în picioare sau pe iarbă, cântând toţi în cor. De vis!! Minunat!
Că toată viaţa mea (mă rog, toată viaţa de când am aflat că există) mi-am dorit să ajung la Folk You! şi încă visez la asta dar acum a fost ca şi cum.

Şi acum, că nu mai e multă lume pe aici, zic ce am pe suflet de ceva vreme: Ruşinică, Sibiu! Ai avut un Festival de Folk şi n-ai ştiut ce să faci cu el. Sibiu, mai avem nevoie şi de… aer. Avem tradiţie-n toate festivalurile posibile: teatru, folclor, artă culinară, olărit, raliuri, ciclism, film, rock, jazz, clasică etc. Chiar nu e loc şi de asta printre ele? „Nenea” Consiliu Judeţean, poate scormoniţi prin buzunarul de la spate, sigur a rămas ceva mărunţiş să daţi şi pentru asta, e păcat să stea Teatrul Gong sau Casa de Cultură fără măcar o chitară pe scenă. Că poate dvs. n-aţi fost dar ce-am văzut eu mi-a dat foarte clar de înţeles că lumea vrea şi asta şi sigur veţi putea umple o sală de spectacol. Ideea e să şi vreţi. Ca acum. Că aţi vrut, aţi făcut, s-a putut, a ieşit perfect. Mno, asta zic.

Mno, aşa o fost.

Mi-e imposibil să aleg o melodie dintre cele multe pe care le-am cântat. E foarte greu. Totuşi, aleg cu inima şi zic aşa:

Foto