Arhive etichetă: scenă
Discurs fără de glas
Bună seara! Şi acum ar trebui să spun ceva, nu? Orice? Adică pot vorbi despre ce vreau? (Se uită în partea dreaptă unde, din spatele cortinei, bărbatul în costum îi zâmbeşte puţin nedumerit). Suntem şi în direct? Ce prostie! Aaa, … Continuă lectura
Când te izghieşte norocu’
Dacă te izghieşte numa’ o târă, te duci la un „Concert în 4”. Nu, nu tu şi-ncă trei pe lângă tine. Tu cu tine, la un concert în 4. Aşa îi spune lui, concertului. Dacă te izghieşte cu puţină forţă, … Continuă lectura
Nu mai aprindeţi luminile-n teatre…
… imediat după ce se sting luminile pe scenă! E o rugăminte, nu un manifest. Şi dacă e totuşi manifest, e unul şoptit, spus cu o voce mai blândă decât acel „doamnelor şi domnilor, dragi prieteni, vă rugăm ca pe … Continuă lectura
Oameni mici printre cei mari
Am văzut, înainte de sărbători, o emisiune în care concurenţii aveau de ghicit vârsta unor oameni care apăreau pe rând în faţa lor, unii fiind persoane publice. Le spun aşa ca să evit termenul de „vedete”. Printre concurenţi a fost … Continuă lectura
Un suflet şi patru chitare
Bine, ca să fiu corectă, au fost câteva sute de suflete da’ nu mă-nteresează, al meu a contat cel mai mult şi a fost atât de fericit, că a făcut cât toate alea nişte sute la un loc. Am nimerit … Continuă lectura
Gând pe filă de jurnal
Azi… vineri. Mda, am început cu stângul. Dar ce-ar fi atât de rău în asta? La o adică, în dansul în doi sau doar la un simplu pas în doi, chiar e indicat să fie şi-un prim pas făcut cu … Continuă lectura
Spectacolul de după spectacol
Aş vrea să nu spun că avem cu toţii amintiri dragi şi frumoase din copilăria noastră dar cum asta e singura introducere pe care am găsit-o, mă fac vinovată de abuz de truisme şi las aşa, la voia criticilor, că … Continuă lectura
Dacă magia-ar avea culoare…
Hai, gata, lasă-i să strige! Lasă-i să ceară bis, lasă-i aşa, bucuroşi, uimiţi şi fericiţi! Nu te mai întoarce, stropul ăla de glorie nu ţine mai mult de câteva minute şi te va putea costa destul de scump. Nu l-ai … Continuă lectura
Scurt discurs fără probă de microfon
Să ştiţi că vă iubesc! Da, da, aţi citit, auzit, văzut bine. Sunt pe o scenă improvizată din câteva pietre mai mari şi câteva mai mici, crengi uscate şi baloane de săpun. Pe alea nu calc, să nu mă rănesc … Continuă lectura
Saramură şi pisici
Acum vreo un’, doi, trei, patru, cinci, şase… mulţi ani, la un control de rutină gen „apasă butonelul când auzi în cască un sunet” şi „ce literă e aia de pe rândul 3 din stânga?”, am trecut cu brio tot … Continuă lectura