Strop cu strop, aşa mi-au spus

1Să ţesem marea, mi-au spus, lăsând să se vadă cum se joacă nerăbdarea în ochii lor. Aceeaşi nerăbdare care se citeşte pe chip de copil când începe să ningă şi el îşi lipeşte uimirea de geam. Să o ţesem şi să facem din ea pături groase pentru cei înfriguraţi. Şi singuri. Să tragem apoi, tu de un capăt şi noi de celelalte, şi să acoperim cu ele mâinile reci şi serile de unul singur, să învelim aşteptările cu verde sărat. Dimineaţa, se vor trezi cu soarele, ca un far, luminând ieşirea din vis şi vor începe să culeagă scoici fredonând un refren de demult. Să ţesem marea, vrei?
Să îmbuteliem marea, mi-au spus. În sticle mari, pentru uz casnic, în sticle mai mici pentru înfrumuseţare. Le vom spune că o pot folosi dimineaţa şi seara, în orice anotimp dar cu precădere în clipe cu ploi. Să îşi înmoaie degetele în bolul în care au picurat-o şi apoi să îşi şteargă ochii de-ntuneric şi fruntea de amăgire. Îi vom face să creadă că marea, folosită astfel, luminează şi hidratează. Dă tenului strălucire şi alungă umbre de pe chip.

Umplem cu ea şi sticluţe elegante, ca cele în care se păstrează parfumuri fine. Le împărţim cu instrucţiuni de folosire: se pune un strop, un singur strop, la încheietura mâinii şi unul în spatele urechii. Cel de pe mână, ajutat de puls, se va transforma-n spumă, ca un fel de alt braţ pe care să îşi sprijine secundele. Iar cel din spatele urechii îi va face să audă zborul pescăruşilor, undeva departe. Asta credem că îi va convinge: ceva care să le susţină schiopătarea şi o zbatere de aripi în larg, într-un singur strop de mare. Nu ar putea refuza.
Vom putea pune câte un strop şi în cutiuţe pe care le vom oferi doamnelor, să-l folosească în loc de balsam de buze. Îl vor întinde cu grijă, în strat subţire, şi vor simţi sărut de valuri. Să îmbuteliem marea, vrei?

Să îngheţăm marea, mi-au spus. E mai uşor de transportat, altfel nu îi vom putea îmblânzi răzvrătirea. Aducem bucăţi mari pe care le aşezăm dezordonat prin parcuri şi punem indicatoare pe care scriem cine încotro ar trebui să meargă. Unii vor vrea să schieze şi vor merge mai în spate, să nu-i accidenteze pe visătorii care ar putea încerca să facă bulgări din valurile încremenite. Alţii poate ar vrea s-o adune în ţurţuri, să o ducă acasă, să le păstreze proaspete visările.
Vom face şi o secţiune specială pentru domnii care vor putea crede că e indecent să te afişezi în parcuri punând marea pe limbă, aşteptând să se topească, să curgă pe mână, să murdărească haine, să lase urme pe bărbie. Pentru ei vom face cuburi mici pe care le vor pune-n paharele de băuturi tari. Vor începe imediat să caute nisipul din care să construiască forme uitate dar nu o vor recunoaşte. Vor mai cere un pahar, cu trei cuburi de gheaţă şi se vor mulţumi să admire castelele doar în amintiri. Vor da vina pe băutură când se vor surprinde oftând şi apoi vor pleca acasă, luând în grabă, pentru iubitele lor, o pipetă din care ele să-şi picure marea-n cafeaua de dimineaţă. Să o îndulcească. Sau să îi dea sens zilei abia începute. Dar o vor uita în buzunare. Şi aşa, cu marea în buzunar, vor chicoti despre cei pe care i-au văzut jucându-se cu ea.
Păstrăm câteva bucăţi pe care le ducem sub teiul cel mare din parc şi le lăsăm la soare. Să se topească şi să devină ţărm. Pentru cei îndrăgostiţi. Să fie graniţă între iubirea lor şi restul lumii. Acolo se va putea intra numai la apus. Sau la răsărit. Iubirea le va fi mai vie când toţi ceilalţi vor dormi. Abia atunci vor putea măsura, sărut cu sărut, nemărginirea. Să îmbuteliem marea, vrei?

Da, vreau, le-am spus. Dacă de asta au nevoie, faceţi asta pentru ei. Ţeseţi si apoi deşiraţi marea în fire fine peste lume, încorsetaţi valuri în recipiente mari sau mici şi apoi redaţi-le libertatea printre oameni, cuminţiţi furtuna ei la temperaturi scăzute şi apoi lăsaţi-o să răbufnească pe străzi şi-n parcuri. Faceţi toate astea, nu vă va fi greu iar cei care o vor primi vă vor mulţumi.
Dar mie lăsaţi-mi partea acolo. Lăsaţi-mi bucăţica mea de mare la locul ei. Nu trebuie să o ţin închisă şi nici să o am în fiecare zi. Din timp în timp, voi închide ochii şi voi simţi nisipul sub tălpile goale. Pentru că nu poţi atinge marea dacă nu o priveşti desculţ.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Strop cu strop, aşa mi-au spus

  1. Nu știu ce să comentez, chiar nu știu. Știu doar că mi-a plăcut atât de mult că nu mai știu ce să zic. Mă simt golită de cuvinte…

    Apreciază

  2. Oana zice:

    Marea ta, partea ta e întotdeauna acolo. Liberă, neîncorsetată de nimic. Dar tu știi asta. Chiar foarte bine.
    Ai brodat frumos, potecuț. Tare frumos…

    Apreciază

  3. Of, Doamne, aproape mi-au dat lacrimile, serios. Mulțumesc! Pentru o clipă, mi-aș fi dorit să am marea într-o sticluță, dar ai dreptate, locul ei e acolo departe… Probabil nici n-ar rezista închisă, s-ar evapora și s-ar întoarce înapoi, liberă. Hai că m-ai făcut să devin sentimentală 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Iosif zice:

    Credeam ca esti mai mica,dar m-am înselat,esti… Mare !
    Tu faci din iarna vara,plaja scaldate-n caldura de la Soare !

    Apreciază

  5. Să punem marea în buzunar, îți zic. Doar câțiva stropi. Cât să ne încălzim puțin când ne îngheață ploile departe. Și da, în general sunt perfect de acord cu tine: trebuie să privești marea desculț. Numai așa o poți atinge.

    Apreciază

  6. Numai tu puteai să valorifici atât de inspirat marea, iar apoi să o readuci intactă acolo unde-i este locul. Foarte frumos, ca de obicei! 🙂

    Apreciază

  7. mopana zice:

    Da, „nu poţi atinge marea dacă nu o priveşti desculţ”. Cata dreptate ai… Scrii atat de frumos. Stiam eu ca mi-a lipsit ceva cat am lipsit 🙂
    Cu drag ❤

    Apreciază

  8. Ana Vlad zice:

    Și eu zic că oamenii trebuie să rămână așa cum sunt, liberi și desculți 😉
    Frumos scris, foarte frumos!

    Apreciază

  9. Ivy zice:

    E prea mare iubirea de mare sa o poata cineva ingheta, felia, imbutelia. O data vrajita, ramai cu marea in inima, privire, se citeste. :))))

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Foarte frumos! De parca te-ai nascut langa mare! Sa inteleg ca iti place la mare …😊

    Apreciază

  11. tink3rbe11 zice:

    Am citit,citesc,voi mai citi….bloguri,postari,articole….ale tale,ale altora…mereu m-am intrebat ,precum un copil de clase primare(suna tamp), de unde vin cuvintele,propozitiile…..inspiratia,sufletul acestor articole.
    Am citit ceva ce m-a dus sus,m-a facut sa cobor dar m-am simtit in siguranta in acelasi timp.
    Strop cu strop,ai creat un lac mare si unic.Nu mai spun cum c.Tac ma cheama,asa spune o prietena a mea uneori cand cuvintele nu sunt de prisos.

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult pentru cuvintele tale, draga mea „tac”!
      Nu ştiu de unde vin dar ştiu că sunt mai mult simţite decât gândite.
      Şi au o greutate mai mare atunci când sunt citite de suflete ca al tău.
      Mulţumesc! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

  12. Eu vreau o sticla cu apa de mare, sa-mi mai aline dorul :). Una mica, mica, dar sa fie acolo, sa pot mirosi marea cand ma apuca rau.

    Apreciază

  13. Drugwash zice:

    Eu sînt din cei ce nu vor mare. Eu vreau… mică. Fiindcă e atîta înghesuială în sufletul meu încît n-aş mai avea loc şi pentru altă nemărginire…

    Apreciază

  14. papagigli zice:

    Potecuto, daca-mi aduc eu bine aminte, ca asta e cu dus si-ntors, pe vremea cind te-am cunoscut nu prea faceai poezie sau poate o faceai pe ascuns 😆 Acum, in schimb, observ ca faci poezie si din proza, ceea ce nu face decit sa ma bucure in mare masura (uite c-am inserat si marea in comentariu 😉 )

    Apreciază

    • Tot timpul am scris eu, aşa cum eram în momentul ăla. Fie că râdeam de mine, fie că scriam după cum îmi dicta sufletul sau imaginaţia, nu am căutat niciodată termeni preţioşi în dicţionar ca să par altfel. Nu ştiu, eu nu-mi dau seama de evoluţie. M-oi fi făcut mare între timp, deşi n-aş crede, şi sună altfel cuvintele acum. Na, că şi eu am folosit 😀
      Mulţumesc frumos, papa!

      Apreciază

  15. La prima întâlnire cu marea cred că îmi voi aminti aceste cuvinte, sper, doar, să nu fie prea departe această întâlnire. Şi o voi privi desculţă, pentru că aşa zici tu că se cade.
    La prima întâlnire cu marea mă voi gândi la tine şi-ţi voi trimite un gând însorit cu gust sărat.
    Mulţumesc pentru asta! 🙂

    Apreciază

  16. Ius zice:

    Genial! Superb! N-am cuvinte. N-am.
    „Să îmbuteliem marea” – ce idee năstrușnică. Și ce final cuminte și decent – să privești marea desculță.
    Tare mi-a plăcut. Felicitări!

    Apreciază

  17. Marius zice:

    Foarte frumos scris. Felicitari!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s