Lumânări la porţi

1Aţi strâcat iar atâţia amar de bani şi doar v-am zâs că avem tot ce ne trăbă aici, nu trebuia să vă mai cheltuiţi cu noi! Era modul în care îi dojenea bunica pe ai mei de cum deschideau portbagajul maşinii abia parcate în faţa porţii. Era felul ei de a ne întâmpina în vacanţa de Paşte. Bunicul, pus mereu pe şotii, lua cât de mult putea cu două braţe, apoi striga din poartă no, mulţămim frumos pentru vizită, ne pare rău că nu mai puteţi sta pe la noi dar vă aşteptăm şi cu altă ocazie. Era Joia Mare şi era atât de acasă, încât parcă şi ţâţâna porţii scârţâia a bun venit. Curtea era măturată, iar „olendrii” aranjaţi de-o parte şi de alta, ca nişte străjeri de încredere, lăsau soarele încă timid să se joace cu câteva umbre firave pe bucata de ciment care ne purta paşii spre căsuţă, adică o bucătărie şi o cameră „de zi”, devenită, în timp, singura pe care o foloseau.

Casa proaspăt văruită mirosea a curat şi a alb. A dor şi-a sărbătoare. A aşteptare şi-a bucurie de revenire. Pe masă, într-o ulcică de lut, liliacul îmbina nuanţe şi din alb şi mov năştea un curcubeu-punte-ntre două lumi.
Făceam apoi turul grădinii îngrijite şi ne indicau precis locul din care urma să mâncăm zarzavaturi, urma să culegem roşii, castraveţi, ardei, ceapă, cartofi, usturoi. Despre truda lor nimic. Nu le-a fost greu. Nu sunt obosiţi. Şi dacă o vrea Bunul Dumnezeu, anul ăsta se fac şi mai multe poame. Anul trecut o dat cu chiatră şi nu s-or mai făcut. Nu vor mult. Nu cer decât să fie de-o dulceaţă. Şi de-un ghinars. Ne descriau cum a explodat cireşul în floare dacă sărbătoarea cădea după momentul înfloririi. Ca o mireasă, atât de mândru a fost!
Ne mai spun că o găină a şchiopătat şi a trebuit tăiată, pe alta a luat-o hrău’ dar în rest, toate-s bune. De ei nu ne spun nimic. Pe ei nu i-a durut nimic, despre când şi cât au schiopătat, nu se vorbeşte. Peste durerile lor se aşternea tăcerea.
No, haideţi să cinăm oţără! Omu’ mieu (nu găsesc nicicum semnul ăla, e un n lung, ca să reproduc pronunţia exactă), ţâie îţi încălzăsc un blid de zamă de urzâci că mâne nu să mai mâncă urzâci şi să le gătăm ‘ia sară. La copii le dăm ce vor ei să mânce că dacă nu postăsc, să mânce ce le place lor.
Peste sat, seara se lăsa ca o mângăiere pe frunţi aplecate a ostenire şi tâmple ninse-n aşteptare. La masă, în şoaptă, se mulţumea şi apoi se făcea o cruce mare, largă, de parcă ar fi vrut să ne cuprindă pe toţi între cele două braţe tremurânde. Se făceau apoi planuri pentru a doua zi, vineri. Vinerea Mare.
Ei redeveanu tineri. Ai mei redeveneau copii. Eu pătrundeam în lumea mea de basm cu fiecare pas făcut în ograda lor.

Cu voia voastră… –va urma

Sursă foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Lumânări la porţi

  1. Fata Nergana zice:

    Minunat! Atât de induioșător și cald!
    Eu ajung acasă mâine… mă așteaptă o casă plină de oameni dragi și, pe lângă fiica mea, o persoană specială sufletului meu: bunica mea. Cea care m-a crescut pe mine, apoi pe fiica mea ( pe lângă mine ).
    Și acum, după ce am citit ce ai scris, abia aștept să ajung acasă la mine și la ai mei.
    Și mai aștept pe ,,va urma,, -ul tău 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Drugwash zice:

    Sensibil omagiu bătrînilor de altădat’ pe care cu adîncă tristeţe pot spune că nu i-am cunoscut niciodată la valoarea descrisă mai sus.

    Apreciat de 1 persoană

    • Dragoş, nu erau speciali bătrânii ăştia ai mei dar erau ai mei. Şi asta îi face speciali. 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Comparînd cel puţin experienţele proprii pot spune că din punctul meu de vedere erau deosebiţi în sensul bun. Mie mi se părea deopotrivă hilar, ciudat şi grav să-l aud pe taică-meu adresîndu-se părinţilor lui cu „mămico/tăticule, dumneavoastră…” Noi, copiii, ce puteam face decît să ne ascundem sub ultima treaptă a unei scări sociale din punctul meu de vedere anapoda? Orice vizită – ca să nu mai spun şedere pe termen de cîteva zile – acolo mi se părea un coşmar. Poate de aceea nu am suportat niciodată să aud pe cineva adresîndu-mi-se cu „domnule”, „dumneavoastră” etc.

        Apreciază

  3. psi zice:

    da, atât de acasă… 🙂 atât de altfel, de plin de miez și de bun. cumva, parcă și timpul curgea altfel, avea răbdare cu noi.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ana zice:

    Frumos , Potecuto! Ai ce povesti , amintiri calde…
    Mie mereu mi s-a parut fascinant sa imi vad parintii in rolul de copii , in fata bunicilor. Poate ca la vremea cand bunicii ei inca traiau , nu realizam asa puternic sentimentul asta , dar acum , dand timpul inapoi , imi dau seama de cema amuza…mai ales cand bunica il certa pe tata si bunica o certa pe mama. 😊

    Apreciat de 1 persoană

  5. opantazi zice:

    Potecuț, n-am cuvinte să-ți spun cât de mult m-ai emoționat… Abia aștept continuarea!

    Apreciază

  6. mopana zice:

    Cum le mai spui tu… Parcă eram acolo cu voi 🙂
    Și bunicu’… Tare hâtru :))

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mi-o picat o lacrimă …. mai multe de fapt 🙂 Nu am avut niciodată bunicii ăia la care să merg în vacanță… Mergeam doar la străbunica mea. Mergeam … că acum a mers ea…

    Apreciat de 1 persoană

  8. GEGELUTZ zice:

    Mereu mă faci să bocesc când povestești despre bunicii tăi dragi. Dar nu mă supăr, că tare frumoase sunt amintirile din copilării! Te îmbrățișez cu drag!

    Apreciază

    • Off, Gegelutz! Da’ nu e de bocit, eu nu asta am vrut, pi cuvânt.
      Mă bucur mult că mai treci pe la mine, mi-e dor să te citesc şi eu. Ti pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • GEGELUTZ zice:

        Apăi ştiu că nu-s de bocit articolele tale despre bunici da’ dacă aşa-mi vine, eu ce pot să fac? Draga mea, eu mereu trec pe la tine şi pe la încă vreo 2-3 persoane numai că nu prea mă fac simţită. Cât despre pseudo-blogul meu, cred că sunt în pană de pană de nu-mi vine deloc să scriu. Lasă, scrie mai bine tu, că scrii foarte bine, iar eu te citesc, că la asta mă pricep mai bine. Te îmbrăţişez cu drag!

        Apreciază

  9. Monik zice:

    O lume a sufletului… Cu emoție, aștept urmarea!

    Apreciază

  10. Mugur zice:

    Întoarcere în timp și timpuri. Nu mi-am cunoscut bunicii, căci s-au grăbit să plece, dar la socrii mei, în satul acela parcă uitat de lume, lucrurile chiar așa se petreceau și încă se mai petrec, în casele celor în vârstă. Cu ceaune și linguri doar pentru mâncarea de post, cu regula curățeniei și văruitului înaintea sărbătorii, cu grija vietăților din ogradă și cu planificarea fiecărui răzor, dar mai ales cu dragostea de oameni, pe care o vedem din ce în ce mai rar în ziua de azi.

    Mulțumesc pentru amintirile tale frumoase!

    Apreciat de 1 persoană

    • Pe uliţele satelor uitate de lume, încă mai bate vânt de… puritate. Mi-e teamă doar că lumea asta „altfel” închisă-n casele acestor oameni sau întinsă-n pridvor ca un ţol de sărbătoare va rămâne pe veci închisă acolo, odată cu plecarea lor…
      Mulţumesc mult, Mugur!

      Apreciază

  11. Să urmeze, să urmeze, că tare mi-o plăcut. 🙂

    Apreciază

  12. fosile zice:

    Multumesc, Potecuţo!
    M-am întors şi eu alături de toţi cei duşi…

    Apreciază

  13. Oana zice:

    E o încântare ceea ce ai scris, Potecuț. Îți mulțumim pentru asemenea emoții și imagini picurate-n suflet prin cuvinte!

    Apreciază

  14. 1lauralaly zice:

    No,draga me, m-ai facut sa tremur otarica ase de dor . Si de emotie. Ai o lume bogata colo in sufletul tau. Multam mult de tot pentru ca ma emotionezi mereu asa. O vinere mare bogata pentru suflet.

    Apreciază

  15. Şi eu mă poziţionez în postura de cititor care aşteaptă continuarea, mai ales că dulcele grai al trecutului mângâie atât de plăcut privirea. Şi sufletul. Prea ne-am modernizat de nu mai ştim de tărtăcuţele noastre…

    Apreciază

  16. Cosmisian zice:

    Eu am inceput sa citesc ‘Lumanari la porti’ 1, vazui ca aparu si 2, dar am pierdul pagina Jurnalului tau de Potecuta si mi-a cam lua ceva sa ajung la Poarta. Mi-e greu sa te citesc. Am tendinta de a vedea prin ochii tai ce povestesti si parca mi-as aminti de bunicii tai/mei… Asa povestitoare…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s