Cuvinte fără sens scrijelite-n noapte

imagesClipele se rostogolesc pe marginea secundarului şi, într-un gest fatal, se aruncă în adâncurile uitării.
Ca un puf de păpădie se ridică spre cer un gând rătăcit în negurile regretelor…
Adie seara şi se face frig în jurul tăcerilor absurde.
Mi-e senin în suflet dar mi-e gri-n privire…
Încerc să scap din braţele liniştii, mă sufocă şi mi-e amar…
Privesc în sus şi agăţ un vis de preaplinul unui nor.
Mă aşez pe podea, îmi încălzesc mâinile la flacăra amintirilor şi număr secundele care se sparg zgomotos în mii de ecouri.
Le adun cu grijă şi le recompun din dorinţe nespuse. Cu ele voi scrie apoi povestea.
Se vor grăbi să se ascundă-ntr-un „A fost odată…” iar eu le voi aşeza la umbra unui „o să fie…”
Între două clipe, între două ecouri şi două mişcări ale secundarului, ascult cum începe să se scrie povestea…

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Cuvinte fără sens scrijelite-n noapte

  1. OrhiKamyDeea zice:

    Astept cuminte povestea desprinsa din gandul ce zboara usor … 🙂

    Apreciază

  2. Mugur zice:

    Se pare că amândoi suntem azi într-o stare melancolică. Cred că mi-ar plăcea să ascult o poveste, la lumina unei lămpi sau la cea a lumânării. Dar aș vrea să nu fie cu zmei!

    Apreciază

  3. dagatha zice:

    Hmmmmm…..ma duce cu gândul la o altă poveste…

    Apreciază

  4. Bursucel zice:

    Trepte line către Suflet s-au clădit din rândurile așternute de tine, Potecuță. Acum o să aștpt cuminte să dospească Povestea cea frumoasă ce va să fie. 🙂

    Apreciază

  5. Lia zice:

    Hmmmmmm, uneori am impresia că gândul tău a pătruns în gândul meu, că trăirea ta, este, sau a fost şi a mea. 😉
    Lasă regretele pentru ce a fost, Potecuţo, orice poveste care se scrie începe cu a fost o dată ca niciodată că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Dar e bine că au fost şi sunt… Din păcate nu toate poveştile au happy end… sper că cea pe care o scrii să aibă.
    Te îmbrăţişez, o săptămână frumoasă!

    Apreciază

  6. Aliosa zice:

    Buna dimineata !

    Aliosa.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspunsul