Domnul Vlădescu, aşa cum i se adresau oamenii care aveau cu el o legătură strict profesională, Tudor, cum îi spuneau prietenii, sau Tuto, cum îi spuneau ai lui, că aşa şi-a spus el prima dată numele, participa pentru prima dată la un eveniment deosebit de important în viaţa oricărui om care locuieşte la bloc: şendinţa cu locatarii. Locuia acolo doar de câteva luni, la etajul 5 din 10, vecinii erau mulţi şi el era prea ocupat pentru a apuca să-i cunoască.
Stătea retras, undeva pe ultima treaptă a etajului 1 unde s-au strâns, rând pe rând, aproape toţi. Sau cel puţin un reprezentant al fiecărui apartament din cele multe. A aflat despre această întrunire cu o zi înainte când, venind de la serviciu, a văzut de cum a deschis uşa blocului, la vizier, un anunţ scris cu litere mari şi îngroşate, cu roşu aprins, fapt ce a necesitat multă pastă de pix: IMPORTANT! A mai văzut scris, cu litere la fel de mari şi la fel de îngroşate, tot cu pastă roşie, PREZENŢA OBLIGATORIE!, aşa că a citit cu atenţie restul anunţului. A reţinut data, ora şi etajul şi s-a învoit de la muncă, să nu rateze acest eveniment. Ştia că prezenţa obligatorie putea să nu fie chiar obligatorie, în funcţie de toanele şefului, dar cu toanele unui administrator de bloc nu se glumeşte. Pe asta o ştia din blocurile multe prin care a trecut în timp.
A trecut peste privirile curioase ale doamnelor care de mult timp nu mai au altă treabă decât să afle cât mai multe amănunte din viaţa celor cu care-şi împart acoperişul blocului şi uneori liftul, de cele tăioase ale domnilor, soţii celor deja amintite, prietenoase ale domnilor mai tineri şi, în fine, indiferente ale studentelor care locuiau la etajul 7.
Era un bărbat între două vârste, cam rebel după părerea mătuşilor de la ţară care l-ar fi vrut însurat, că aşa se cade la vârsta lui, şi care au dat de mai multe ori bani preotului din sat, să-i facă băiatului slujbe, să-l vindece de o boală închipuită. Că asta credeau, că trebuie să sufere de ceva, altfel e imposibil ca la vârsta lui să nu-şi dorească o familie sănătoasă, cu copii şi cumnate şi cumnaţi, cu adunat în grup la tăieri de porc sau de moţ, la nunţi şi botezuri. Sau poate are băiatul cununiile legate, a spus una cândva şi le-a pus pe toate pe jar. Au căutat baba să-i dea-n bobi şi să-i descânte şi tot nu au reuşit să-l aducă-n faţa altarului.
El de fapt n-avea nimic. Trăia într-o lume a lui, cu iubite care-l părăseau sau le părăsea înainte să-i vină unuia ideea să facă şi pasul ăsta spre „rândul lumii”. Adevărul e că nu-l interesa absolut deloc rândul ăsta, el îşi vedea de viaţă în alte rânduri şi se amuza atunci când îi mai ajungeau pe la urechi apropourile rudelor cu chef de joc. Asta îl distra cel mai tare şi uneori făcea ce făcea doar să audă: şi? Când jucăm la nuntă? Ca şi cum de asta-s supărate rudele celor care nu se grăbesc să-şi facă o familie, că le iei bucuria sau chiar dreptul de a se arunca-n sârbe şi hore.
Îi plăcea să pună paie pe foc şi le răspundea: la mine la nuntă nu se va juca, tuşico, va fi o nuntă numai cu muzică de operă.
A înţeles rapid de ce era atât de importantă prezenţa acolo: altfel nu s-ar fi întrunit cvorumul necesar vacarmului în care s-a trezit ca într-un coşmar. Fiecare ţipa ceva, el nu înţelegea nici ce, nici de ce. Unii dintre cei mai tineri filmau cu telefoanele, studentele de la 7 chicoteau şi-şi mai făceau câte o cruce, aproape sfidător. Numai el stătea înmărmurit şi nu ştia în ce direcţie să se concentreze, să prindă măcar un fir de discuţie.
A reuşit, într-un final. Se cereau bani, iar bani, pentru ceva reparaţii. N-a mai apucat să înţeleagă şi despre ce reparaţii era vorba, a cedat sub presiunea revoltei iscate parcă la un semn nevăzut de nimeni şi a reuşit să-i transmită administratorului că trebuie să se întoarcă la muncă, că s-a învoit doar pentru o oră. Nu i-a mai spus că o oră s-a pierdut cu bârfe şi înţepături despre câţi musafiri au unii, câte feluri de mâncare fac alţii, cât de deranjaţi de mirosurile de mâncare sunt cei cu bile sensibile, despre câte maşini au unii şi de câte ori duc gunoiul cei care nu-l aruncă direct pe geam.
Dar abia după ce s-a scuzat şi-a dat seama de gafa făcută. Acum nu mai avea de ales, în casă nu se putea întoarce deşi nici la muncă nu mai era aşteptat, fiind una dintre zilele bune ale şefului. I-a zis: Tudore, asta-i treabă de om gospodar, nu e joacă. Du-te şi pune-te la curent cu babele, să ştii de cine te fereşti când le pui la curent pe bucăţicile din bloc. Şeful a râs, el a râs, toată lumea a râs. Şi a rămas să le povestească a doua zi despre ce era atât de important la acest eveniment deosebit de important.
Acum nu-i mai venea să râdă, că nu ştia unde să meargă, dar ştia că trebuia să fie văzut ieşind din bloc, nu urcând în casă.
S-a dus în parc. S-a aşezat pe o bancă şi s-a gândit mult la cât de înverşunată a devenit lumea în universul ăla mic, al blocului. Şi cât de înversunată e lumea-ntreagă, în universul puţin mai mare, al străzii, al cartierului, apoi al oraşului, al ţării, al lumii şi al universului întreg. Cât de tare se supără oamenii şi numai pentru că vecinul şi-a scos ficusul la uşă, că-i lua lumina din sufragerie. Sau că un alt vecin şi-a pus termopane maro şi de afară se vede urât, nu se asortează cu cele albe ale tuturor celorlaţi.
Îşi dorea să facă ceva, să-i scoată puţin din lupta asta continuă de om cu om, suflet cu suflet, o luptă pe care, în fond, fiecare o duce cu sine, un război absurd al unor orgolii şi mai absurde. Şi acolo, pe banca din parc, i-a venit ideea.
Va urma. Sper că mâine.
Păi sper să citesc ideea aia, că n-o pot anticipa. O idee să scoți omul din „rîndul lumii” trebuie că e deosebită. Aștept cu interes 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nuuuu, nu îl scot. Promit. E deja scos oricum, prin felul lui de a fi 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„să scoată”, am greșit eu, e clar că nea Tudor e outsider. dar abia acum am văzut și titlul… 🙄🙄 deci aștept palpitînd 😀 ❤
ApreciazăApreciază
Sper să nu dezamăgesc. Sper! Oricum, ideea a plecat de la ceva, real și foarte cunoscut unora, și m-am dus pe coclauri 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totul e atat de real, ai reusit sa prinzi toate detaliile unei astfel de sendinte. Eu abia astept continuarea. Sunt tare curios cum o sa reuseasca XO si care e acea idee…. cine stie, poate i-o fur 😊 pt ca nici eu nu reusesc sa inteleg modul in care gandesc „duamnele” si „duomnii” de la asociatia de locatari.
Acum cica se numeste asociatie se proprietari 😂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc mult, Sticri!
Asociația asta va avea alte valențe. Asta am și avut în cap, de fapt. Dar a apărut așa, cumva brusc, și mi-a plăcut ideea de a lega lucrurile.
Vei vedea ce vreau să zic. Ar fi fost prea mult să scriu tot azi.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Am o banuiala ca acel domn o sa se transforme dintr-un om oarecum retras si timid intr-un exemplu/lider demn de urmat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dintr-un anumit punct de vedere, da. Dar nu liderul ăla pe care-l știm, ăla universal. Va fi puțin altfel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai facut curios…😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă mă ajută muza, scriu mâine. Dai o ciucalată muzei, să nu te facă să aștepți? 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bineinteles, o ciocolata cu 75% cacao ..😂
PS: Apropo de ciocolata, o sa-ti zic ceva, pt un zambet. Azi am mers la o nava unde echipajul era format din chinezi. Toata lumea stie cam cum arata chinezii, albi ca varul si in general slabi. Bunnnnn, toate bune pana vine comandantul…😂😂😂😂😂 era un chinez grasunel si „ciocolatiu” la piele..😂😂 E prima oara cand am vazut un chinez brunet, dar brunet bine de tot…😂.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hahaha, cred că a fost o mare surpriză! Adevărul e că nici eu n-am văzut aşa 😀 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Potecuță! Mereu surprinzătoare! Bravo!Să vedem ce va face nenea în parc! Sau după ce se va întoarce acasă…Îl poți uita acolo peste noapte, nu mai e interdicție de circulație :)) Viața la bloc e un subiect nesecat! Și extrem de interesant!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Erika! Nu va fi strict legat de viața la bloc. Am îmbrăcat eu ideea, să pară mai aproape de real și așa o voi duce. Dar „fondul” e despre altceva. Tot un fel de bloc 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aștept! Spor!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așteptăm ideea, că poate merge pusă în aplicare și la alte blocuri cu zece etaje. Să fie lumea mai liniștită, mai binevoitoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, Ana, nu vă așteptați să vină cu astfel de soluții, nu e salvator de lumi. Va vrea doar să le distragă atenție spre lucruri mai altfel…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vreau ideea! Vreau ideea! 😊
Cat de fain ai surprins aceste aspecte! „Fratemeleu!” cum zice o vorba. E jale in unele asociatii de gen! Uneori e suficient ca numai unul sa fie cautator de nod in papura si gata discutiile inutile. Cred ca si sedintele de partid dureaza mai putin decat una a unei asociatii de proprietari/locatari cand vorbesc toti deodata si-i asculta, probabil, cei din blocurile vecine.
Ne revedem maine. 😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vine şi ideea! Sper să reuşesc azi! Îţi spun de acum că nu e o idee revoluţionară menită să salveze omenirea, să nu ai aşteptări 😀
Şi cred că asociaţiile astea sunt un fel de microcosmos. De fapt, e despre lumea asta mare fiecare astfel de asociaţie…
Dar da, e exact cum ai spus şi tu! Fix aşa!
Îţi mulţumesc mult, mult, mult! Ti pup!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mi-am amintit de vremurile când locuiam la bloc şi ne adunam…şi începea nebunia. Cea mai tare „şedință” a fost când „şeful” de scară a insinuat că ar trebui zugrăvit. (Nu era cazul, dar…!) Curioasă din fire, întreb cât va costa toată lucrarea! „Şeful” a răspuns promt la întrebarea mea. Nu-mi amintesc suma, dar…am deschis calculatorul telefonului şi am împărțit suma la cele 12 luni ale anului. Revenea pe lună aproximativ salariul meu lunar! Ii spun asta „şefului”!😂 Răspunsul lui a fost halucinant pentru mine: „aşa-i, dar poate omul ăsta nu mai găseşte altceva de lucru…”
Nu, nu s-a zugrăvit casa scărilor…bietul zugrav…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu adevărat halucinant răspunsul! 😯
Doamne, e incredibil! Şi cam aşa se face, de obicei lucrările astea care ţin de blocuri sunt extraordinar de scumpe. Oare de ce? N-are rost… 😀
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
In viata mea cu astfel de sedinte lucrurile se petrec asa: cand e anuntata sedinta nu se intruneste numarul corespunzator pentru a valida deciziile, oricare ar fi alea. Adica nu se aduna 50%+1 din cvorum. A doua oara nu mai conteaza… 🙂
Astept continuarea povestii, draga Potecuta! Seara frumoasa! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vezi dacă nu se pune anunţ cu pix roşu? 😀
Mulţumesc, Suzana! Va veni şi continuarea!
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Mamă, ce haz ai, abia aștept continuarea… 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Florina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asteptam cu nerăbdare!
ApreciazăApreciază
Uf, am emoţii. Încă nu e scrisă, încerc. 😳
Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Tare-s curios să văd unde vrei să ajungi. De aceea nu vreau să anticipez nimic, ci aștept cu interes partea a doua. Pot să spun doar că-mi place de domnul Vlădescu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sper să nu mă răzgândesc şi să ajung unde nici cu gândul… 😀
Mulţumesc, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am tot așteptat să se ivească tigaia ucigașă la ședința de bloc… când am văzut că se încing spiritele mi-am zis: acu’ e momentul. Dar nu fu să fie. 🙂 Oricum, scrii absolult super. Ai surprins excelent tipologiile specifice traiului la comun pe verticală. Ca persoană care locuiește la bloc de ani de zile, m-am trezit în mijlocului coșmarului pe care-l trăiesc bianual. Mă rog, de când cu pandemia mai rar… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀 😀
Ai tu ce ai cu tigaia aia. Nu, nu va fi tigaie deşi da, s-ar fi potrivit aici, să calmeze spiritele. Vreo coană Mariţă care să facă ordine 😀
Mulţumesc tare mult, Jo! Sper să pot continua. Că ideea a plecat de la cu totul şi cu totul altceva… 😀
ApreciazăApreciază
Normal că poți să continui. Ideea este cea care contează. Altfel ai îndeajuns talent s-o pui în context, spre deliciul nostru. Nu vreau să te bat la cap (ba vreau! 🙂 ) dar gândește-te și la tigaia ucigașă când dai cu aspiratorul sau faci alt lucru manual. Poate îți încolțește vreo idee. Tigaia (4) de-abia așteaptă o mămică. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc pentru încredere, Jo!
Mă voi gândi la tigaie. Şi dacă vine vreo idee, scriu 😉
ApreciazăApreciază
Super! Asta-i tot ce-mi doesc. Să te gândești!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superb! Abia astept sa vad urmarea. La noi cred ca nu s-au mai tinut astfel de sedinte de ani intregi. Oricum nu prea mai venea nimeni. La una dintre ultimele sedinte la care am participat, una foarte aglomerata, acum mai multi ani, am luat o gripa foarte urata si am decis de atunci sa evit astfel de reuniuni. Nici nu-mi place circul, nici cel clasic, daramite asta prost.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Ana!
Auch! urâtă treabă cu gripa aia. Şi mă gândesc că nici nu s-a rezolvat nimic. Că aşa se întâmp,ă. Nu se rezolvă mai nimic…
Sper să apuc să scriu azi.
Să ai o zi bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, toate se rezolva pana la urma, dar dificil. A fost o chestiune urata cu totul, oricum. Prezenta mea evident nu a contat. 😀 Sau prezenta nimanui, daca ma intrebi pe mine. Nu s-a gasit o solutie atunci.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
caut acum articolul urmator..sunt curioasa ce va urma si nu pot intui nimic momentan:D
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ţi-am stârnit curiozitatea, Gia! Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesant tare, noul tău personaj. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult!
Acum scriu finalul 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aștept cu nerăbdare… 🙂
ApreciazăApreciază
Vine până spre seară 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
No, uite de ce n-aș mai putea io locui în bloc, ședințe, țipete, neînțelegeri… Nu, mulțumesc! Mai bine o căsuță mică-mică, dar fără colocatari.
ApreciazăApreciază
Eh, dacă oamenii ăştia ar fi numai în blocuri… ce lume frumoasă am avea! E drept, ai mai multă linişte şi n-ai chestii la comun. Dar…
ApreciazăApreciat de 1 persoană