O temă de casă. Grea

Vă amintiţi de acele teme de casă, la materia voastră preferată, care, pe cât de mult vă entuziasmau, pe atât de mult vă necăjau atunci când le începeaţi? Parcă nimic nu ieşea aşa cum aţi fi vrut, aşa cum v-aţi imaginat atunci când aţi primit tema în clasă. Că încercaţi să daţi tot, dar nu ieşea nimic. Sau nu aşa cum credeaţi. Am primit o astfel de temă de casă. M-am bucurat mult când m-am văzut pe listă, dar am realizat apoi că e imposibil să mă întorc cu tema făcută. Sau făcută bine. A sophisticated woman a provocat mai mulţi oameni care-şi scriu respiraţiile pe blog şi care „vor republica un articol de suflet, unul pe care l-au scris cu mult timp in urma. cel mai de suflet articol, the best of you, cu raspunsul la intrebarea: ”ce s-a schimbat de atunci, ce amintiri va rascolesc?”. Am zis ok, încerc. Dar am zis de atunci că nu-l repostez. Dacă memoria nu-mi face figuri, nu am republicat niciun articol şi n-aş vrea. Adică, aş vrea ca toate să rămână la locul lor, cu timpul lor. Dau şi acum, aşa cum am tot dat, link spre el, dar nu-l republic. Draga mea, mulţumesc mult că te-ai gândit şi la mine! Voi pune link la final.

Şi m-am pus pe citit. Şi după al 7-lea articol, mi-am zis că e imposibil. Nu, nu că toate-s minunate, super, bestiale, extra, mega. Nu. Nu e asta. Dar în aproape toate-s eu. Cu ce-am simţit atunci sau doar cu ce-am gândit atunci. Şi mi-e imposibil să aleg unul „cel mai de suflet”, aşa cum imposibil îmi e să recitesc din 2013 încoace, mai ales că la începuturi scriam în fiecare zi. Că am citit unul şi am zis da, ăsta e, amintindu-mi frânturi sau tot contextul din momentul scrierii, apoi a fost altul, apoi altul. Şi tot aşa. Am găsit titluri care nu mi-au mai spus nimic, nu mai ştiam nimic din articol, am râs sau m-am surprins citind. La unele, evident, m-am întrebat ce-a vrut să spună autorul şi m-am certat în gând că n-am fost mai explicită cu ce exact m-a supărat. Sau cine. Că deşi tot aşa-s şi acum, n-aş scrie veci că x sau y m-a scos din sărite, tot am fost pui de ţaţă citind şi aş fi vrut să ştiu cu cine aveam de fapt treabă când am scris unele articole. Am găsit unul în care scriam de gogoşi cu ciocolată şi nu mai ştiu sigur de fapt cine m-a supărat. 😀
Dar cele mai multe sunt frânturi. De vis, de dor, de mine sperând, de mine abandonând iluzii, de mine agăţată de amăgiri, unele din inspiraţie, altele din simţire. Şi ar fi ca şi cum aş alege între emoţiile mele. Nu am un articol de suflet. Nu pot, după 7 ani de scris aproape zilnic, să spun că da, ăsta e. Că nu există unul singur care să mă reprezinte. Sau unul singur pe care să-l fi simţit mai mult decât pe celelalte.

Am găsit, în schimb, unul care m-a surprins tare. După ce-am citit mult despre dor şi iluzii şi emoţii, am dat peste unul în care deşi sunt tot eu, în sensul că eu l-am scris, nu are nimic, dar absolut nimic legat de mine. E pură ficţiune. Ce mi-o fi venit mie atunci să-l scriu, nu mai ştiu. Dar ştiu că e printre puţinele în care am fost şi puţin tranşantă. Mai sunt şi altele, am găsit şi acum, le ştiu şi fără să le fi citit. Dar m-am bucurat să-l recitesc. Că e puţin altfel şi fiind şi pură ficţiune, cumva m-am surprins.
Despre articolul Ipostaze e vorba. Au trecut 5 ani de atunci. Incredibil!
Deci fără să fie cel mai de suflet, e unul dintre cele în care am fost şi altfel decât visătoare 🙂
Bine, am mai găsit unul. Dar în ăla aproape că înjur 😳 şi nu-l dau. Numai dacă insistaţi 😀

voi aţi putea alege unul singur?

Foto