O temă de casă. Grea

Vă amintiţi de acele teme de casă, la materia voastră preferată, care, pe cât de mult vă entuziasmau, pe atât de mult vă necăjau atunci când le începeaţi? Parcă nimic nu ieşea aşa cum aţi fi vrut, aşa cum v-aţi imaginat atunci când aţi primit tema în clasă. Că încercaţi să daţi tot, dar nu ieşea nimic. Sau nu aşa cum credeaţi. Am primit o astfel de temă de casă. M-am bucurat mult când m-am văzut pe listă, dar am realizat apoi că e imposibil să mă întorc cu tema făcută. Sau făcută bine. A sophisticated woman a provocat mai mulţi oameni care-şi scriu respiraţiile pe blog şi care „vor republica un articol de suflet, unul pe care l-au scris cu mult timp in urma. cel mai de suflet articol, the best of you, cu raspunsul la intrebarea: ”ce s-a schimbat de atunci, ce amintiri va rascolesc?”. Am zis ok, încerc. Dar am zis de atunci că nu-l repostez. Dacă memoria nu-mi face figuri, nu am republicat niciun articol şi n-aş vrea. Adică, aş vrea ca toate să rămână la locul lor, cu timpul lor. Dau şi acum, aşa cum am tot dat, link spre el, dar nu-l republic. Draga mea, mulţumesc mult că te-ai gândit şi la mine! Voi pune link la final.

Şi m-am pus pe citit. Şi după al 7-lea articol, mi-am zis că e imposibil. Nu, nu că toate-s minunate, super, bestiale, extra, mega. Nu. Nu e asta. Dar în aproape toate-s eu. Cu ce-am simţit atunci sau doar cu ce-am gândit atunci. Şi mi-e imposibil să aleg unul „cel mai de suflet”, aşa cum imposibil îmi e să recitesc din 2013 încoace, mai ales că la începuturi scriam în fiecare zi. Că am citit unul şi am zis da, ăsta e, amintindu-mi frânturi sau tot contextul din momentul scrierii, apoi a fost altul, apoi altul. Şi tot aşa. Am găsit titluri care nu mi-au mai spus nimic, nu mai ştiam nimic din articol, am râs sau m-am surprins citind. La unele, evident, m-am întrebat ce-a vrut să spună autorul şi m-am certat în gând că n-am fost mai explicită cu ce exact m-a supărat. Sau cine. Că deşi tot aşa-s şi acum, n-aş scrie veci că x sau y m-a scos din sărite, tot am fost pui de ţaţă citind şi aş fi vrut să ştiu cu cine aveam de fapt treabă când am scris unele articole. Am găsit unul în care scriam de gogoşi cu ciocolată şi nu mai ştiu sigur de fapt cine m-a supărat. 😀
Dar cele mai multe sunt frânturi. De vis, de dor, de mine sperând, de mine abandonând iluzii, de mine agăţată de amăgiri, unele din inspiraţie, altele din simţire. Şi ar fi ca şi cum aş alege între emoţiile mele. Nu am un articol de suflet. Nu pot, după 7 ani de scris aproape zilnic, să spun că da, ăsta e. Că nu există unul singur care să mă reprezinte. Sau unul singur pe care să-l fi simţit mai mult decât pe celelalte.

Am găsit, în schimb, unul care m-a surprins tare. După ce-am citit mult despre dor şi iluzii şi emoţii, am dat peste unul în care deşi sunt tot eu, în sensul că eu l-am scris, nu are nimic, dar absolut nimic legat de mine. E pură ficţiune. Ce mi-o fi venit mie atunci să-l scriu, nu mai ştiu. Dar ştiu că e printre puţinele în care am fost şi puţin tranşantă. Mai sunt şi altele, am găsit şi acum, le ştiu şi fără să le fi citit. Dar m-am bucurat să-l recitesc. Că e puţin altfel şi fiind şi pură ficţiune, cumva m-am surprins.
Despre articolul Ipostaze e vorba. Au trecut 5 ani de atunci. Incredibil!
Deci fără să fie cel mai de suflet, e unul dintre cele în care am fost şi altfel decât visătoare 🙂
Bine, am mai găsit unul. Dar în ăla aproape că înjur 😳 şi nu-l dau. Numai dacă insistaţi 😀

voi aţi putea alege unul singur?

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

65 de răspunsuri la O temă de casă. Grea

  1. Te-ai descurcat minunat! Cum știi tu mai bine! Am recitit și comentariile mele de atunci, venite cumva ca nuca-n gard! 🙂 O rememorare pe cinste, draga mea!

    Apreciază

  2. Diana zice:

    Mamă ce greu ar fi! Am multe texte atât de… ale mele încât nu știu ce aș alege, dar apoi tu, draga mea, care ești doar suflet!

    Apreciază

  3. Issabela zice:

    Am rîs o grămadă… :))) foarte reușită frescă (din păcate 😦 ). Pot să îl vreau și pe ăla cu înjurăturile…? Mă înscriu :)))

    Apreciat de 2 persoane

    • Mă bucur mult că te-ai amuzat, Issa! Îți mulțumesc frumos!
      Nu e cu înjurături. Aproape cu înjurături. De ăsta vorbesc. Șttt! 😀

      Apreciază

      • Issabela zice:

        Șttt 🙂 tac chitic.
        Mai ales că-s ușor îngrijorată, ți s-a-mblînzit mult aciditatea, sper că nu dispare ea așa, singurică, cu anii, pe wordpress… :))
        Dar sînt prea novice, o să mă uit în spate și eu peste cinci ani 🙂

        Apreciază

        • Nu, Issa. Dar vei vedea. În timp.
          Orice astfel de text stârnește reacții de genul: cine? Ce? De ce? Zău, nu trebuie să, hai că nu-i așa etc. Am obosit.
          Mă durea grija tuturor, în sensul că ei se îngrijorau, eu n-aveam nici pe naiba. Eu scriam așa, că fix așa venea, nu stârnită de ceva sau cineva. Și îmi era jenă să spun că „mulțumesc mult pentru sfat, apreciez, dar asta e inspirație, nu revoltă”. Și nu am mai scris așa. Am crezut că-s defectă. Că niciun om normal nu scrie așa când e vesel. Eu puteam. Fără să fiu supărată, puteam scrie de ziceai că vreau să mor, Doamne ferește. M-am cenzurat puțin. Apoi, nu a mai contat…

          Apreciază

          • Issabela zice:

            Probabil ego-urile moderne. Ne-am învățat atîta că totul e despre noi, deci și celălalt trebuie că scrie despre el mascat cînd nu scrie direct. Și căutăm probabil în ce ni se spune ce nu ni se spune…
            … Și, culmea, scriai la persoana a treia.
            E interesant din multe pdv, și cît contezi tu pentru tine în scris, și cît contează perceperea cititorului, ce dai, ce iei, ce vrei etc 🙂
            Dar nu m-apuc și eu să speculez :)))
            Eu iau ca atare ce primesc și pot să-ți zic că nu te-aș fi recunoscut în stil, să fi dat întîmplător peste Rodica. Și că Rodica e o schiță superbă. Demnă de orice concurs, carte, revistă. E literatură, privită, vorba ta, detașat: că, dacă te-atașezi, vin compătimirea, întrebările… :)))

            Apreciază

            • Îţi mulţumesc mult de tot, Issa!
              M-am jucat în timp cu multe stiluri. Nu că am vrut să văd ce pot şi ce nu. Niciodată n-am considerat blogul a fi ceva ce poate fi citit oricând şi de oricine (deşi fix asta e). E locul în care, când am pagina albă-n faţă, scriu ce vine atunci, cum vine atunci.
              N-am avut reguli, nici idei de „hai să scriu şi asta, hai să văd cum e.”. Că nu ştiu. Nici la poezie nu ştiu, nici la nimic. Deci nu am experimentat, am scris cum a fost pe moment valul din capul meu.
              Dar în timp, probabil că mi-am format un „model” şi din instinct am rămas în el.

              Apreciază

    • Fă abstracție de „ca să”. Dacă le număr, mă apucă nervii. 😳

      Apreciază

  4. rofstef zice:

    Iară vi cu teme de-astea on line, doamna învățătoare, doar e weekend, ce naiba. 😅
    Glumesc, glumesc.!
    Hai să-ți zic cum stau eu.
    Să ști că am obicei să îmi recitesc și eu articolele mai vechi, iar unele mă amuză, altele mă fac să zic – bă dă-o dracu, da alt subiect sau dilemă n-ai găsit.. Sau, în altele chiar mă entuziasmez de parcă nu eu am scris textul respectiv..
    Mai sunt și articole care le-aș republica, ceea ce nu se va întâmpla.
    In concluzie – pentru mine, fiecare articol este ca și un copil pe care l-aș avea.. Nu sunt toate la fel, dar sunt diferite, sunt eu în ele – exact, eu cu toată ființa mea.. Fiecare este special, pentru că în fiecare am lăsat bucăți in mine..

    Ps. Încă n-am citit articolele menționate, dar le citesc imediat..
    Și să nu de-a naiba să nu publici articolul în care ai injurat, că rău mă supăr? Nu că îmi place să înjur, nicidecum, însă de cele mai multe ori, omul la nervi și tristețe, este versiunea originală, neprefacută, cea mai pură.. Aștept.!

    Seară Frumoasă, Potecuțo.!!!

    Apreciază

    • Ştef, şi mie mi-a fost dată tema şi n-am vrut să rămân cu ea nefăcută şi să nu mi se încheie media 😀
      Să ştii că eu nu-mi recitesc articolele. Foarte rar se întâmplă asta şi atunci, mai mult din poezii recitesc. Dar da, e aproape imposibil de ales. Că aşa cum ai spus şi tu, mă regăsesc în ele şi parcă nu poţi alege între tine şi… tine.
      Nu înjur în acel articol. Aproape că înjur, am zis. I-am pus Issei link în răspuns la comentariul ei 😉
      Îţi mulţumesc frumos! Să ai o zi bună, Ştef!

      Apreciază

  5. Florina zice:

    Să știi că abia aștept să ți-l citesc, n-am făcut-o însă și ideea e super tare. Eu n-am avut blog de impresii, amintiri, etc de la început, ci abia din 2018 e așa, deci am puțin de scormonit. M-ai făcut curioasă, plec să citesc, să te citesc. Wow, 7 ani de blogging în care ai scris cu atâta consecvență. Spor în continuare 🙂

    Apreciază

  6. scumpa mea, draga mea, mai potecuta, mai! 🙂 m-ai dat pe spate! 🙂 🙂 esti dulce, zurlie si frumoasa! esti fenomenala! multumesc ca ai acceptat provocarea, multumesc ca existi! ce sa nai gatesc, ce sa mai spal, ce sa mai aia?!!! stau si citesc potecuta! cu drag!:)

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc din suflet, draga mea!
      Să ştii că tema ta a fost mai mult decât o provocare pentru mine. A fost motiv de reîntoarcere la mine. Eu nu-mi recitesc textele decât foarte, foarte rar şi atunci, mai mult din poezii. Aşa că a fost o ocazie minunată. Deci eu trebuie să îţi mulţumesc pentru asta!
      Mă bucur mult că ţi-a plăcut şi că am reuşit să răspund, chiar nu te puteam refuza. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. Ana May zice:

    Am citit „tema”, m-am dus la articol, apoi la alt articol și altul… ce mai, e o încântare, un amuzament, o mirare (ce imaginație, ce joc de cuvinte)!
    Greu de ales un articol, ca și cu florile, ca și cu ciocolata… Le vreau pe toate!
    Seară frumoasă, cu zâmbet în suflet! 😘🌟

    Apreciază

  8. Diana zice:

    Cand am citit titlul, intai m-am dus sa iau ceva de rontait. 🙂 Si bine am facut! Am citit si Ipostaze si Text fara indulcitori si amandoua mi-au placut! Mult de tot!
    Fata din „Text fara indulcitori” se stramba din ochi la oameni, sub ochelarii de soare – azi, sub masca, putem scoate limba la oricine, inclusiv la politai (parafrazez o gluma). „Ipostaze” e… delicios (textul) 🙂 L-am citit ca si cum vedeam un film cu subtitrare.
    Imi place stilul celor doua articole la care ai facut referire.

    Nu as putea alege un „text de suflet”. 🙂
    Cu ceva timp in urma am cautat pe net ceva despre clovni si am gasit… la mine! Uitasem ca am scris despre! Sunt un clovn, sau ce?! 😀
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta! 🙂

    Apreciază

    • Diana, îţi mulţumesc foarte mult! E o mare bucurie să ştiu că ţi-au plăcut! Eu nu prea recitesc articolele din trecut şi a fost şi pentru mine o surpriză să le redescopăr.
      Hehehe, nu eşti. Sau eşti, dar unul de care lumea are nevoie. Unul care-i pune pe oameni pe gânduri şi îi învaţă lucruri interesante.
      Apropo de asta: acum nişte ani, am scris un articol şi căutam o poză să se potrivească. Am dat de ceva care părea ok, dar era cu link de trilulilu. Am intrat, era cu text sub. Nu lung. Am citit, am zis „ioi, ce drăguţ, mişto ideea”. Dar ultima propoziţie îmi părea cunoscută aşa că, neavând de lucru, am dat căutare în google. Şi m-a dus la mine. Tot textul era al meu 😀
      Încă o dată îţi mulţumesc şi îţi doresc un weekend frumos!

      Apreciază

  9. Mi-a plăcut incursiunea în articolele din trecut, iar ca dovadă am lăsat câte un semn de trecere pe acolo. Mulțumesc pentru zâmbetele inerente, Potecuță!

    Apreciază

  10. ane zice:

    Si tu erai mică, Măriuță, Nu știai să-i dai nenii guriță? 🙂
    Îmi plac ipostazele tale, Potecuță!

    Apreciază

  11. Katherine zice:

    He, he, amuzanta postare. Si da, m-ai dus in trecut la orele de fizica si chimie din liceu si chiar din facultate la care stateam si ma gandeam ore intregi la solutii.

    Un weekend minunat! 🙂

    Apreciază

  12. Floare de mai zice:

    Potecuță,eu blog n-am😃dar pune-mă să aleg o poezie… că n-aș reuși să spun care îmi e cea mai dragă.Toate-s ale mele😃

    Apreciază

  13. Ella zice:

    Poeziile tale ma lasa mai mereu fara cuvinte …
    Iti doresc un weekend placut draga mea!

    Apreciază

  14. Mishuk zice:

    pe mine în continuare mă enervează wordpress-ul… are o mie de gândăcei.
    articolul meu preferat e ăla în care m-ai ajutat tu să-mi fac blogul vizibil… dar nu mai știu care e și nici unde e….
    și legat de asta… acum are altă eroare minunată… în cititor apare că te urmăresc, când intru pe blog direct, apare că nu te urmăresc… ia-o p-asta!!!

    Apreciază

    • Eu te-am ajutat să faci asta? Eu am ştiut să învăţ pe cineva ceva legat de blog?? Nu pot să cred că am ştiut şi eu ceva 😀
      Eu asta păţesc frecvent, Mishuk. Dar dau refresh pe pagină şi imediat apare că urmăresc. Nu te agita, aşa vrea WP să facă, nu e defect blogul tău. 😉

      Apreciază

  15. Cata rabdare sa cauti…Eu n-as avea, intre peste 1000 de postari de pe amalgamul de ganduri….
    Ipostaze asta…chiar nu esti tu …

    Apreciază

  16. rofstef zice:

    Am citit articolul cu înjurăturile. 🙂
    N-ai înjurat deloc, nici măcar n-ai schițat la vreo înjurătură, dar puteai s-o faci, aveai de unde și o meritau..

    Oricum au fost cateva chestii în care am râs de n-am mai putut..
    Îmi place când mai văd oamenii că-și iasă din ecuație, măcar din când în când..
    Seară Plăcută, Po.!!!

    Apreciază

  17. Suzana zice:

    Uneori sunt si eu surprinsa de cum se astern cuvintele in postari pe care le recitesc. Eu am scris asta? Oare acum as scrie la fel?
    Poate ca ‘fictiunea’ vine dintr-o alta viata sau dintr-un univers paralel. Nu stiu daca iei in calcul si aceasta posibilitate!
    Un weekend placut, draga Potecuta! Si multa inspiratie!

    Apreciază

    • Da, e o bună ocazie de a te reîntâni cu tine prin texte mai vechi.
      Nu mi-am pus niciodată problema aşa. O fi şi asta posibil, nu ştiu. Credeam că am imaginaţie bogată şi atât. Dacă am fost vreodată o Rodică… înseamnă că am fost foarte tare şi sunt mândră de mine 😀
      Mulţumesc, Suzana! Săptămână frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  18. anasylvi zice:

    Un text neobisnuit, intr-adevar, mai de corazon amar, asa… Asta e o tema grea, cel putin pentru mine, care scriu doar despre ce imi place, in general, iar reflectiile mele sunt rare ca ploaia in ultima vreme. 😀 Eu chiar mai dau reblog din cand in cand, fiindca am recomandari faine (in mintea mea, cel putin) si vreau sa le vada si abonatii mai noi, care nu au timp si rabdare sa-mi ia la scuturat arhivele.

    Apreciază

  19. Lasand la o parte minunatia asta de introducere la o tema data, ma gandesc ca pe vremea in care ai scris tu ipostazele (text frumos, dulce-amar si deloc lung cum ziceai) eu nici macar nu stiam ca exista WP, sa nu mai vorbesc de Poteci de dor. Ca intre timp lucrurile s-au schimbat si necunoscutele de atunci mi-au devenit foarte dragi, e genul ala de poveste in care spui la sfarsit avantaj eu.
    Problema mea e aceeasi cu a ta, chiar daca la scara mult mai mica, pentru ca am aceeasi tema pentru acasă(nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa caut in peste 1200 de postari, toate la fel de frumoase – vorbesc de tine, sa ne intelegem!) si nici eu nu pot spune nu. Oricum, pana una alta, gândind la cat de frumos ai dus la bun sfârșit trebusoara asta, am pășit incet pe potecile pe care si-au purtat candva pasii Rodica si „femeia cu parul despletit si umerii goi” si am constatat iar, pentru a nu stiu cata oara, ca mersul pe potecile tale da dependenta.
    Seara faina, Potecut, musai sa imi fac timp si eu sa fac tema(nu, nu o consider obligatie, cum consideram eu temele la matematica, in vremuri atat de indepartate ca nici macar nu vreau sa ma gandesc la asta, doar ca nu mi-as fi inchipuit niciodata ca poate fi atat de incredibil de grea) ☺️

    Apreciază

    • Simt acelaşi lucru când e vorba de gândurile tale de-o clipă! Sunt o norocoasă pentru că am avut ocazia să te întâlnesc aici şi nu numai aici! 😉
      Ştiu, ştiu, nu e obligaţie, dar nici eu nu am putut spune nu. Şi ştiu că îi faci faţă cu brio şi acestei teme, aşa cum faci cu tot ce scrii.
      Îţi mulţumesc foarte mult, draga mea! Te îmbrăţişez cu drag! Iar mi s-a făcut brusc ziua şi mai frumoasă cu gândurile tale la cafea!

      Apreciat de 1 persoană

  20. M.C. zice:

    Textul ăla putea cu ușurință să fie primul capitol al unei cărți pe care cu siguranță tu ai fi putut să o scrii 😁
    E bine ca unele lucruri (cele mai multe) să rămână la locul lor, în timpul lor, cu tot ce au însemnat ele la momentul respectiv.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc foarte mult!
      Da, şi eu cred asta. Bine, dacă nu e, cum ai spus, vorba de o carte şi atunci răscoleşti, să găseşti scrierile vechi. La mine nu e cazul deocamdată 😀

      Apreciază

  21. Potecuță, eu scriu la presiunea impulsului. Apoi uit. Rar clocesc pe un subiect. Când recitesc după mai mult timp, nu mă regăsesc. Așa mi s-a întâmplat la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. D-ul dirigine a venit la ora de derigenție cu albumul pe care noi îl făcusem la absolvirea liceului. A citi cu voce caldă mott-ul de pe prima pagină. A întrebat cu aceeași voce aproape șoptită: A cui sunt rândurile, mai știți? Eminescu, Sadoveanu, Lucian Blaga…am auzit în clasă câțiva răspunsuri demne de niște contabili. Când d-ul diriginte a spus Crinuța, m-am ridicat în picioare și cu umoru-mi caracteristic m-am adesat clasei: Vă rog să aplaudați!

    Apreciază

  22. Iosif zice:

    Dintotdeauna am fost îndragostit de poteci ce duceau mereu în sus, prin câmpurile si dealurile copilariei, înverzite, înflorite, parfumate, pline de farmecul florilor naturale, salbatice, originale, virgine, necalcate de masinile si utilajele moderne, pe care le colindam din primavata pâna-n iarna umplându-mi fiinta de magia naturii curate, pure, sfinte, necontaminate, prin padurile de pe dealurile înconjuratoare, pline de paduri cu legende si povesti ascultate iarna la gura sobei si traite aievea pragmatic, obiectiv, fizic, în restul timpului vietii tineretii, iar aici, printre rândurile în proza si versurile poeziilor geniale postate, ma simt patruns de aceleasi sentimente ale copilariei, ca si cum timpul s-ar fi inversat, iar eu am devenit din nou acel copil rebel din sat… Merci pentru toate cuvintele flori parfumate pe potecutele tale de dor curate plantate !
    O dupa amiaza sublima, si o noua saptamâna învesmântata în pace, bucurii si Lumina Divina draga Potecuta !

    Apreciază

  23. O admir pe Ridica pentru autoironia cu care își privește și istorisește fragmentele din viaţă. Recunosc că nu m-am putut abține să nu râd. Și mi-a plăcut mult ce am citit.

    Apreciază

  24. daurel zice:

    Am auzit ca pentru un psiholog, orice scriem poate fi interpretat. Vorba americanilor ”Orice spui va putea fi folosit…”
    Eu am scris, fără să dau nume, despre intâmplări din viata unor apropiati. S-au recunoscut, s-au supărat. Daca aş avea intre rudele apropiate persoane publice aş şterge/anula blogul…De bucurie!
    Toate cele bune!

    Apreciază

  25. Zina zice:

    Realități des întâlnite aduse în fața noastră cu un ales simț al umorului. Aș zice să continui să scrii în stilul acela, dragă Potecuță. Viața noastră de astăzi îți oferă materie primă din belșug.
    Seară frumoasă și săptămână cât mai reușită!

    Apreciază

  26. Felicitari! 5 ani de adus zambete

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s