Ţi-au spus că viaţa nu-i o joacă
şi-au născocit apoi poveşti
despre Ilene Cosânzene
la curţile împărăteşti
Şi ţi-ai brodat în mare taină
cu fiecare-a fost odată
iluzia că şi prin lume
e tot aşa ca… niciodată
Te-au învăţat să nu ai teamă
şi-au recitat dintre coperţi
că binele învinge răul
oricâte lupte ai să pierzi
Şi ai crezut că şi-ntre oameni
când simți că nu mai ai scăpare
îţi e permis să scoți în grabă
jăraticul din buzunare
Te-au ajutat să-ți aperi visul
de ploi ce răsăreau în cale
şoptind de merele de aur,
stăteau de pază nopţii tale
Şi ai sperat că şi în viaţă
când drumul îţi mai rătăceşti
sorbind licoare fermecată
va fi uşor să-l regăseşti
Le-ai spus că poate fi poveste,
că joacă este viaţa toată
iar basmele trăiesc prin oameni
şi vraja-n ochi li-i presărată
Şi nu au vrut să te-ntristeze
furându-ţi inocenţa-n pripă
nu ţi-au mai spus că de n-ar fi-ul
e scris cu fiecare clipă.
Poteci de dor 
Asta e. Suntem personaje de poveste, încercând să împlinim sau să evadăm din Matrixul plăsmuit de Povestitor. Unii ne mulțumim cu iluzia că am reușit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi uneori tocmai iluzia asta ne ajută să reuşim.
Mulţumesc, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestile au fost tăciunii
care s-au asezat adanc in noi
și ades aprind, și-acum, cărbunii
din lumi pierdute-n cele noi,
iar focul lor tot va cuprinde
inimi ce simt ca altădată,
e rostul nostru sa nu stingem
cuvinte cu „au fost odată”;
mai bine-n candela cu vorbe
să punem virgule, nu punct,
și să lăsăm cumva pe mâine
puțin de atunci, putin de acum.
Virgula scrie-o aplecată,
spre mâinele cu „a fost odată”.
Sa nu te mai miri, potecuta, ca venim spre tine entuziasti și bucuroși ca te putem citi; esti atat de pe gustul meu, incat diversitatea scrierilor tale imi dau inspiratie si gand bun. Mult mi-a plăcut. Mult.
ApreciazăApreciat de 5 persoane
Versurile tale sunt ca un motto pe care tare-aş vrea să-l învăţ pe de rost. Mulţumesc mult, tare mult, draga mea!
Ştii, m-am gândit de multe ori la diversitatea asta. E drept, suntem cu toţii un amalgam de gânduri, de trăiri, de vise. Mai râdem şi mai plângem, mai spunem o glumă sau o poezie. Dar mă gândeam că un blog ar trebui să urmeze un singur fir iar potecuţele mele sunt un… ghiveci. Dar scriu aşa cum simt sau îmi vine pe moment. Nu ştiu dacă asta e chiar bine dar ce-mi spui tu mă bucură enorm.
Mulţumesc tare mult încă o dată!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu, n-ar trebui sa aibă un fir. Prefer ghiveciul și faptul ca-l imparti cu noi; ba aducem și noi cate o „leguma” sau putin condiment, ca nu ne putem abtine. Si, sa nu te superi cand imi adun cuvintele lasate la tine, precum acestea de azi, pe blogul cu NEpovesti, mi-am promis mie candva ca nu le mai pierd urma…prin blogosfera. Mi se trage de cand aveam ping-pong de versur cu Mugur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că tot ce aduceţi voi contează enorm şi contribuie la îmbogăţirea aromei 😉
Foarte, foarte bine faci! Nu le lăsa să se piardă! Cum aş putea să mă supăr?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..perfect. Stau bine si aici, la tine, dar greu imi amintesc la ce postare am scris cuvinte imperecheate, pupici din nou
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce bine ai descris esența vieții!… Oare ne-au ajutat sau ne-au dezamăgit poveștile?
ApreciazăApreciază
Ne-au ajutat să ne-nvăţăm cu dezamăgirile 😀
Glumesc. Eu zic că ne-au ajutat să conturăm o lume.
Îţi mulţumesc frumos, Suflete!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Da, cred că așa e.
ApreciazăApreciază
A fost o data ca nicio data … asa încep povestile … Desigur ca mai frumoasa poezie despre aceasta lume nici ca puteam sa citesc în alta parte! Dar fara frumusetea povestilor eu cred ca totusi nu am putea lua viata în serios … este un fel de pregatire sufleteasca pentru o lume cruda, un alint care spune … a fost o data … un parfum de mama … o prima carte cu coperti lucioase!
Amintiri dragi! Pupici Potecuta, sa ai numai amintiri frumoase îti doresc! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa e Ella, poveştile sunt şi ele cărămizi care ne consolidează pe noi ca oameni. Nu le contest, din contră. Iubesc poveştile la fel de mult cum o făceam în copilărie. Şi cred în ele şi sunt convinsă că ele chiar şi acum, când stau în podul amintirilor, continuă să ne învăluie în magia lor. Am încercat, stângaci, să văd însă diferenţa dintre acea magie şi realul în care suntem aruncaţi prea brusc iar puntea aia de legătură dintre poveste şi cotidian se numeşte… viaţă.
Îţi mulţumesc frumos! Zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Impletitura ta din poezie este excelenta! Ai reusit sa faci un lucru foarte frumos! E adevarat ca suntem aruncati brusc si fara pardon în viata reala… dar, asa e viata! 🙂
ApreciazăApreciază
Şi e frumoasă aşa cum e, nu? 😉
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Cu bune sau rele, este viata noastra Potecuta, singurul lucru care putem sa-l facem este sa încercam sa ne bucuram de ea si sa ne înconjuram de lucruri frumoase si oameni dragi! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Povești-poteci - NEpoveștile Adrianei
Ți-au spus, și ai crezut pe dată
Că povestea-i adevărată.
Cu de n-ar fi, și cu a fost,
Poveștile își au un rost.
Când Potecuța mai ales
Ne-așează-n vers povestea ei,
Sau basm cu pajuri și cu zmei,
Apare-o vrajă, nu eres.
Și ne vrăjește pe noi toți,
Bunici, părinți, chiar si nepoți.
ApreciazăApreciază
🙂
Ştiu că-s lipsită de modestie acum dar mi-a plăcut mult ce-ai scris. Şi cum ai scris despre mine înseamnă că-mi place mie de mine? 😀
Mulţumesc frumos, Mugur! Mă încurajaţi mereu!
ApreciazăApreciază
Îți place ție de tine, ceea ce nu este rău deloc.
Și nu este vorba de încurajare neapărat, cât este vorba de recunoaștere.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! Recunoaşterea îmi dă curaj.
ApreciazăApreciază
Minunat spus: „când drumul îţi mai rătăceşti/ sorbind licoare fermecată/ va fi uşor să-l regăseşti”
Chiar dacă uneori ne trezim din vis direct în apa rece a zilei, avem nevoie de povești, de speranță…
ApreciazăApreciază
Sigur că avem! Tot cu ajutorul lor scăpăm din apa aia… 🙂
Mulţumesc mult! Seară bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O poezie dulce-amară, așa cum este și viața… Dar ce ar mai fi viața fără de povești?!
ApreciazăApreciază
Aproape nimic ar fi…
Mulţumesc frumos! Noapte liniştită!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă gândesc la toți cei care iubesc poveștile.
„Că de n-ar fi, nu s-ar povesti”!
ApreciazăApreciază
Eu le iubesc tare, să ştii 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu deasemeni! Cu alte cuvinte , citim din suflete de poveste (așa cum este al tău), şi continuăm să visăm până la povestea următoare!
(Era de bine adică! 🙂 )
ApreciazăApreciază
Ştiu! Tu întotdeauna ai cuvinte calde şi numai de bine.
Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciază
Deci tot mai crezi în poveşti şi magia lor. Şi eu, dar să nu mai spui nimănui. Zi de poveste să ai, Potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Ssst! Secret rămâne! 😉
Mulţumesc mult, draga mea!
O zi frumoasă să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunată poezie. Am citit-o de mai multe ori, pentru că mi-a mers la suflet. Am crescut cu povești multe. Am citit atâtea cărți cu povești, dar cele mai frumoase rămân cele povestite la gura sobei de bunica mea. Pe acelea nu le uit niciodată, căci unele erau adevărate. Din „povestea” vieții ei!
Până la urmă, istoria fiecărui om pe acest pământ este o „poveste”. Iar poveștile cu care creștem, sunt adevărate „lecții” care ne pregătesc pentru viață. Nu putem trăi fără povești. Sunt parte din ființa noastră, din sufletul nostru!
Mulțumiri, dragă Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază
Şi noi, cu fiecare pas făcut, ne scriem propria poveste şi ne petrecem clipele încercând să-i dăm farmec, sperând zi de zi să fie cu… happy end.
Frumos tare ai scris despre poveştile din noi!
Îţi mulţumesc mult, Alex! Weekend frumos îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestiile au fost „inventate” de oameni care probabil asta au si cautat…ca „binele” sa invinga „raul” mereu.Toate aceste „intamplari” sunt o necesitate pentru om
ApreciazăApreciază
Şi eu cred că din necesitate au fost inventate. Şi cumva chiar eu efect.
Mulţumesc, Roxana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană