Am fost cuminte dar am o scuză

1Aşa cum cred că i se întâmplă oricui şi cum îmi place să cred că e normal, anumite amintiri sau, din contră, frustrări legate de lipsa lor, vin în funcţie de anotimpuri. Vara, de pildă, toate ştirile-bune sau rele, mai toate reclamele de peste tot şi toate hiturile, îmi amintesc că nu ştiu să înot şi mă oftic că nu ştiu. Iarna îmi amintesc că am căzut în lac în timp ce patinam şi iar mă oftic că nu am învăţat să înot atunci, în apa aia pe care pluteau bucăţi de gheaţă şi mă mai oftic că nu am experimentat şi eu ca 80% dintre copiii din cartier treaba aia cu limba pe uşa de fier de la intrarea-n bloc. Şi tot aşa. Dacă nu ştiţi, vă spun eu. Mulţi se lăudau că şi-au lipit limba pe uşa pe care era o pojghiţă de gheaţă şi că ar fi mişto. Eu n-am experimentat şi îmi aduc aminte din când în când de asta şi mi-e ciudă. Bine, pentru asta nu-i târziu, numai să nu uit să-mi amintesc. Cu toamna e şi mai mare problemă. Că nici nu începe bine şcoala şi cineva se trezeşte să se ia de copii. Ba haine nepotrivite, ba nu ştiu ce, ba nu ştiu cum, ba absenţe, ba note proaste, ba copiat cu wireless. 

De asta asta însă mi-am spus că nu se poate să fi fost chiar aşa, că nici măcar eu nu cred că am fost un copil aşa cuminte şi că pentru orice lucru bun trebuie să existe o explicaţie. Aşadar, am început să forez în adâncurile memoriei, să caut o scuză pentru cuminţenia din mine. Şi am găsit. Aşa cum mă aşteptam, în niciun caz asta nu are rădăcini înfipte-n ADN, cum am avut iniţial tendinţa să cred. Că na, tot săpând şi negăsind nimic, începeam să mă suspectez de cuminţenie genetică. Aici mă refer exclusiv la viaţa mea tumultoasă de elev.
Mă tot gândeam, vâzând cum sunt puşi la zid copiii generaţiei de acum pe motiv de absenţe, io de ce n-am chiulit de la şcoală? Şi am trecut rapid de clasa a 12-a, de a 11-a, de a 10-a,  de momentul când mai era puţin şi-mi scădea diriga nota la purtare după o criză de personalitate că ea avea de gând să mă scoată la careu pe motiv de zero absenţe şi uitaţi extraterestrul, de a 9-a şi m-am oprit. Acolo ar fi fost un ceva neînsemnat, un chiul în grup cu toată clasa când ăia normali, adică 25 din 27 s-au întâlnit în curtea liceului cu diriga care i-a trimis de urgenţă înapoi în clasă cu ameninţarea că vorbim noi la ora de dirigenţie şi numai eu cu încă o ameţită, prea pline de adrenalină ca să ne mulţumim cu diriga, am ales ieşirea din spate pe unde a intrat directorul.
Nu degeaba era el director, a înţeles că bâlbâiala noastră nu avea legătură cu vreo boală apărută din senin şi nu eram pe drum spre urgenţe, aşa că ne-a trimis în clasă cu urarea de „ora următoare veniţi la mine-n birou”. Mno, aia a fost prima şi ultima escapadă-n grup a clasei G, clasă din care am făcut parte 4 ani. Dar nu, nici asta n-a fost. Ceva-mi spunea că altundeva se ascunde motivul. Şi când am ajuns la clasa a 6-a şi eram gata să depun armele şi să accept că am fost bleagă (bine că nu e CNA online să trebuiască să explic că vezi doamne, un elev care nu chiuleşte nu-i bleg, am spus-o-n sensul că… ) s-a aprins beculeţul!!! Eu eram de fapt sătulă de chiulit când am ajuns la vârsta la care alţii abia gustă din asta.

Clasa a III-a. Clubul pionierilor, dansuri populare. Aveam un profesor cu o problemă la un picior aşa că el niciodată nu ne arăta paşii. Şi un-doi-trei un-doi-trei-băăăă-un-doi-trei-tâmpitule-am spus doi- şi pleosc cu un bâţ din ăla ca ăla pe care se pun perdelele, peste picioarele noastre. Nu vă spun cum se simţea. Dacă întors fata pe sub mână nu era pe sub mână, trosc-pleosc o bâtă din aia de oşeni peste spate, peste mâini pe la cine apuca. Nu conta că a greşit Ionică, dădea şi fetei. Când greşea fata, primea şi el, aşa, de dragul spiritului de echipă.
Nu puteam învăţa nicicum nişte îmbârligături de paşi şi îmi era frică de bâtă. Ce să fac, ce să fac? Învăţătorul ne alinia, ne ducea la locul torturii şi pleca. Clubul era peste drum de şcoală aşa că nu mai venea nimeni după noi, eram şi noi exponate din generaţia cu cheia de gât, se presupunea că ne descurcăm.
Şi mi-a venit ideea strălucită să o tai. Azi aşa, săptămâna viitoare la fel. Numai că belea, cluburile şi barurile nu erau încă pe firmament şi oricum nu mi-ar fi trecut prin cap să intru să cer un cinzeci de. M-am dus la tanti care mi-a fost un fel de bonă cu juma de normă până-n clasa 1, adică mă ducea şi mă aducea de la grădiniţă. Prima dată i-am zis că am trecut să văd ce face. În a doua săptămână m-am dus în spatele clădirii şi am stat acolo o oră cât îmi imaginam că iubiţii mei colegi sunt schinjuiţi. La final am apărut în vestiar ca şi cum nu am lipsit nicio secundă. Am plecat în turmă spre casă. În a treia săptămână sau în a patra, iar m-am dus la tanti. Şi acolo s-a terminat totul că femeia, cu scaun la cap, deşi s-a prins de prima dată că nu-s în grafic, a considerat că e groasă treaba şi m-a luat la întrebări. Şi i-am spus că eu la dansuri nu mai vreau că nu-mi place şi ne şi loveşte cu bâta.
Şi tot pentru că avea scaun la cap, femeia m-a luat frumuşăl de mână, m-a dus acasă şi mi-a spus că trebuie să le spun asta şi părinţilor mei.
S-a dus pe apa sâmbetei toată aventura mea cu chiulitul precoce că n-am mai avut de unde chiuli că m-am înscris la altceva şi gata.

Cu regret în suflet, trebuie să-mi anunţ diriga că data viitoare, când mă voi reîntâlni cu ea, îmi doi depune oficial demisia din funcţia de elev cuminte. Că şi acum câţiva ani, când ne-am reîntâlnit după câţiva ani, mi-a reamintit că n-am vrut să accept premiul special pentru purtare. Păi cum să accept asta cu un asemena trecut, cu o aşa pată pe cazierul meu de elev care, ajuns la vârsta adolescenţei era sătul până peste cap de chiulit?

Am vrut să vă spun şi de ce eu în liceu niciodată n-am copiat cu fiţuici (au fost vreo 4-5 şmecherii dar nu fiţuici) dar deja m-am întins. Vă spun doar că am copiat în clasa a 5-a la teză. Cum? Numai io puteam aşa de… finuţ. Carte-n bancă. Habar n-am ce era-n capul meu că ştiam lecţia. Mă aplecam, scoteam cartea, dădeam foaia, mă ridicam, scriam. Şi tot aşa. Nu carte pe genunchi că nu eram aşa deşteaptă. Mă aplecam la propriu, dispăream adică, scoteam cartea, mă ridicam, scriam. La finalul orei a venit profa, a luat cartea, a luat caietul de teză, a spus că-mi dă 1 şi o cheamă pe diriga.
Întrebare de la diriga: cum se poate aşa ceva, tocmai la română când tu la română ştiai? De ce ai copiat?
Răspuns de potecuţă: am vrut să văd cum e.
Pam-pam. Mno. Asta-i explicaţia. Acum nu mă mai uit cu invidie la liceenii arătaţi cu degetul că sunt în parc în loc să fie la ora de chimie. Acum ştiu că atunci când alţii primeau bâte peste glezne, eu admiram tencuiala căzută din spatele instituţiei de mâncat copilării.

Voi aţi avut aventuri din astea din fragedă pruncie? Serios, un chiul din ăsta cu urmări, ceva? O ultimă ţigară uitată pe undeva pe unde trecea cine n-ar fi trebuit? Aventurile alea nu mă interesează, deja alea-s din altă zonă, nu vreau să ştiu. 😉

foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la Am fost cuminte dar am o scuză

  1. Măi măi măi …. tu ai fost pe invers :)) Când trebuia să fii cuminte, chiuleai și când ajunsei la vârsta la care se chiulește, tu ai fost cuvinte. Așa ceva nu se face! Eu copil conștiincios! N-am chiulit decât de vreo 500 de ori în tot liceul :))

    Apreciat de 1 persoană

    • În clasa a 12-a am fost la două ore de filosofie. La două. Media 10, zero absențe. Nu motivate, nu nimic. Cum? Aveam un prof mai… filosof. Îi plăcea că nu îl luam peste picior ca fetele rebele din clasă. Îl rugam să mă lase la bibliotecă să învăț pentru BAC. Mă lăsa că spunea că eu îl respect şi mă respectă şi el. Acum mi-e ruşine. Atunci numai la bibliotecă nu mergeam, dacă mă înțelegi.
      În rest, nu chiuleam. Mai făceam diverse pe la ore, mă mai învoiam să scap de ascultat, mai ales la chimie unde schimbam note. Da, veneau lucrărire şi şefa clasei dicta profei notele. Cum mă înțelegeam bine cu ea, 6 din lucrare devenea 8 la dictare. Dar nu chiuleam.
      Pe invers, cum ai spus 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • :)))) și eu mai făceam așa. Și mie mi-e rușine acum, că diriga ne lăsa să ne uităm în catalog pe mine și pe încă vreo 2 la ora de dirigenție. Ne notam datele când trebuia să aducem scutiri (atât de inteligente eram că uitam și când chiuleam mai mult de 3 ore) și mai motivam absențe. Nu ale noastre, ale colegilor. Noi ne aveam bine cu diriga și ne mai motiva ea așa, fără nimic 😀

        Apreciază

  2. Fata Verde zice:

    Potecuțo, eu cred că ți-aș fi furat premiul acela de cumințenie dacă am fi fost colege 😆 . Nu am chiulit, nu an copiat, am stat numai în prima bancă. Nu…mai nimic. Aveam doar din când în când crize de revoltă. Am refuzat cu desăvârșire să particip la olimpiade și la banchetul de sfârșit. Cel mai tare m-am înfuriat când popa ne-a pus să scriem un eseu înainte de Paște, despre însemnătatea sărbătorilor sau cam așa ceva. Eram la liceu. Știu că am avut așa o izbucnire și i-am spus că eu nu vreau să scriu. M-a întrebat dacă m-am spovedit vreodată. I-am spus că nu și nici nu am de gând . Atunci mi-a propus să scriu despre asta. Și i-am scris pagini de propagandă ateistă, de cred că s-a crucit. A doua ieșire a fost la facultate. Venise profa de literatură comparată, la curs. Sala plină, eu în prima bancă, ieșirea tocmai în spatele sălii. „Scoateți o foaie de hârtie!” Și ne-a dictat repede patru întrebări. Timp de lucru:10 minute. M-au luat năbădăile. Niciodată nu mi-au plăcut surprizele. „Cum își permite? La facultate?!” Îi spun colegei: „Eu plec”. Ea:”Ești nebună?” M-am ridicat fără niciun cuvânt, am întors spatele profesoarei și am plecat. Simțeam că nu mai ajung la ușă. Mai și tocăneam, fiind pe tocuri. Credeam că nu mă mai primește în examen. Dar eram mândră că am sfidat-o. Din păcate, profa a crezut că mi s-a făcut rău.

    Apreciat de 1 persoană

    • Am fost liniştită de mică şi acum sunt la fel. De ruşine nu făceam gălăgie la ore, nu sfidam profesorii, ascultam. Dar zuză am fost destul. Unde mergea cu şmecherii, făceam. Dar nu puteam ca unii colegii să vorbesc în timpul orelor, să răspund, să iau peste picior. Şi chiulitul era în mintea mea în gama asta. Desenam muşte pe caiet, jucam x şi 0 dar tăceam când vorbea profu.
      Cu toate astea, cu cel mai mare drag aş fi cedat premiul ăla. Nu am vrut să ies la careu, am spus că nu şi nu a strigat numele meu la categoria aia.

      Vaaaaaiiiii. Aş fi vrut să te văd. Totuşi, păcat că profa ta nu a înțeles. Păcat!
      Ce figură eşti! 😀

      Apreciază

  3. Tipsynel zice:

    Clasa a iii-a si a iv-a. Dimineata o porneam catre scoala dar la primul coleg de clasa o coteam impreuna pe islaz unde calaream caii! Pana cand tovarasa invatatoare i-a zis mamei care m-a urmarit si de pe islaz pana acasa m-a adus „la trap“ altoindu-ma cu o nuia de alun! In liceu la orele de Lb. rusa chiuleam dar spre sfarsitul orei intram spasit cu ghiocei, florarea pastelui, viorele pe care le puneam pe catedra spasit…profesoara ma iubea nespus fiindca stiam limba rusa fiind anul opt, expert deci! Ce fata cuminte-ai fost!

    Apreciază

    • Ahaaaaa, deci până şi o absență se rezolvă cu un ghiocel… 😀 😀
      Vaiii. Eu am „fugit” de acasă la 5 ani. Atunci am luat prima bătaie din aia până acasă de la mama. Şi ultima că după s-a limitat la câte o palmă la fund. Noroc că au fost numai două etaje, am fost inspirată să nu fug departe.
      Cuminte numai pe hârtie. Cum îi spuneam călătorului, dacă ştiam să nu sar calul, plecam fără să mă pună absentă. 😀
      Deh, mă descurcam unde se putea.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ivy zice:

    Eu nu recunosc nimic pentru ca te citeste si copilu din dotare. :))))

    Apreciază

  5. Se pare ca nu chiulesti deloc aici pe blog, esti chiar foarte prezenta! Daca, vreodata, ai sa lipsesti pentru ceva vreme, am sa te motivez, stiind deja ca ai vrut, cel mai probabil, sa vezi cum este!

    Apreciază

  6. Eu, cumintenia pamantului am fost un exemplu de neascultare…din punctul de vedere al adultilor. Am niste amintiri si sincer ma bucur ca am fost asa. Da, chiar! Nu mi-e rusine deloc. ;)))

    Apreciază

  7. Și eu am fost cuminte la școală, dar o singură dată tot am chiulit. Și am făcut-o ostentativ, intrând la ora de chimie tocmai înainte de a suna clopoțelul. La întrebarea profesoarei, puteam să născocesc că am fost la dispensar, dar i-am spus direct că am rătăcit prin curte fiindcă nu-mi place materia pe care o predă. Firește că a urmat o pedeapsă exemplară și mi s-a scăzut nota la purtare.

    Apreciază

  8. papagigli zice:

    Pai eu de inotat stiu sa-not. Iar in privinta limbii, mie mi s-a lipit de alte chestii peste care trec fara a le mentiona 😆
    Cit priveste scoala, nu cred sa fi avut vreodata 10 la purtare. Poate printr-a-ntiia sau a doua, ca nu-mi aduc aminte, dar dintr-a treia sigur nu m-am lipit de 10 si nici el de mine. Cu chiulitul a fost insa si mai bine. P-asta l-am cunoscut intr-a treia, cind am devenit prieteni si nici ca ne-am mai despartit pina hat, la absolvirea FUT-ului. Nu degeaba m-am plimbat prin sase licee pina sa dau piept cu bacul. 😉
    https://v2valmont.wordpress.com/2010/01/25/mozol-wartburg-style/
    In rest, ce sa zic? Bag sama ca Brincusi te-a avut de model, desi erele difera, intrucitva 😆

    Apreciază

  9. Iosif zice:

    Mie-mi era atât de draga scoala în clasele primare,ca si câinelui lantul !:))
    Profitam din plin de orice ocazie de a chiuli de la ore !

    Apreciază

  10. Drugwash zice:

    Io în Generală am chiulit fără să vreau, că eram mai mult bolnav decît sănătos, aşa că eu zăceam în pat cu cărţile de beletristică sub nas iar colegii trăgeau din greu în clasă. Evident că zece la purtare a fost o raritate, dacă a fost (că dracu’ mai ştie acu’). Aveam totuşi zece la muzică, desen şi engleză, atunci cînd mă prezentam la ore, fiindcă zice-se că eram bun la ele.

    În treapta întîi de liceu am fost cuminte (cred). :D. În treapta a doua (prima încercare) mă îndrăgostisem lulea şi chiuleam de la ore cu „ea”, numai că nu eram la fel de şmecher să-mi fac rost şi de scutiri, aşa că mi-am luat cîteva corijenţe care-au dus la repetenţie. Am dat din nou examenul de treaptă (ultimul an în care a fost posibil aşa ceva) şi am aterizat la cea mai puţin rea dintre alegeri. Naveta cu trenul 36 km spre liceu a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele, fiindcă atunci aveam timp să cunosc cu adevărat oamenii din jur, colegii, nesupuşi regulamentelor de ordine interioară. De cîte ori am chiulit pe motiv de întîrzierea trenului… şi cîte chefuri trăgeam la mine acasă cînd ai mei erau la muncă de la 6:00 la 16:00… Ehehe, unde-i viaţa de atunci…!

    Apreciază

  11. Ana zice:

    Oooohoooo…pai tu ai putea scrie o carte cu aventuri din copilarie…😀
    Nu cred ca e cineva care sa nu fi avut aventuri ….
    Hai sa iti scriu si eu una: aveam vreo 6 ani , tocmai ne mutaseram la bloc , inca nu se incheiase santierul acolo. Gurile de canal inca nu aveau capace, aleile erau ceva plin cu moloz…Eram o groaza de copii la bloc. Ieseam in fata blocurlui la joaca. Intr-o zi mi-a scapat mingea intr-o canalizare fara capac. Era infundata cu lemne si alte materiale de constructie….Tata ma privea de la etajul doi de la bucatarie. M-am uitat la el si am intrebat ce fac. Tata a zis : sari. Si am sarit. Tata a inlemnit , nu se astepta sa o fac. Am sarit , lemnele mi-au amortizat caderea celor 2 metrii de canalizare si am vazut , sus , moaca tatalui meu ce oborase doua etaje…cred ca in zbor…ca nu stiu cand a ajuns asa rapid din casa acolo. M-a scos si mi-a zis ca data viitoare , daca mai cade mingea in canalizare , sa o las acolo , ca imi cumpara alta. 😆

    Apreciază

  12. Eu am făcut o tragedie la fiecare schimbare. Nu voiam să plec de la grădință la școală pentru că eram convinsă că doamna educatoare nu se descurcă fără mine. Când am terminat clasa a patra am fost distrusă că o las pe doamna învățătoare. Iubeam școala când eram mică. Eram genul acela de fetiță cu codițe și importanță care nu vorbea cu cei care aveau note mici. 😀 Nota opt era o tragedie. Însă în liceu mi-am scos pârleala. De fapt după ce am cunsocut-o pe prietena mea cea mai bună. 😀 Am chiulit și cu clasa, dar mai ales cu prietena mea, într-o veselie, în special în clasa a douăsprezecea, mințind din greu că ne pregătim pentru facultate.

    Apreciază

  13. Cristian zice:

    Haha, 😀 ce amintiri frumoase potecuță. Și eu îmi amintesc de astea, vai, vai 🙂

    Apreciază

  14. Chiar ai fost un copil cuminte, cam ca şi mine, cam… Cu toată clasa am chiulit şi eu, sau printr-a11a cu o prietenă, dar ne învoiam, să nu avem absenţe şi plecam la o pizza, prăjitură, ceva colo. Frumos a fost şi frumos ne mai reaminteşti tu de ele! 🙂

    Apreciază

  15. psi zice:

    cuminte (în sensul că n-am chiulit) am fost până în liceu. acolo era să ne scadă și nota la purtare ghiavolilor care saubotau economia națională, când s-a aflat că în săptămâna de practică aveam normă de lucru într-o fabrică de cauciuc, care normă nu se îndeplinise pentru că ălora mai isteți dintre noi, ne trecuse prin cap să ne împotrivim. s-a lăsat cu scandal mare, cu ședințe (și de partid) apoi am lipsit cu toții în fiecare a treia săptămână, când aveam plan la cauciuc. notele au rămas întregi (printre căpoși era și fiica unei doamne de la inspectoratul școlar și cred că ea a dres busuiocul) și noi miraculos nevătămați, nu știu ce-i înfuriase pe părinți de ne-au apărat ca leii.

    Apreciază

  16. Fabiola Ion zice:

    În adolescenţă am avut multe astfel de „aventuri”. Am furat liliac, am căsăpit trandafirii unui vecin, am dat iama în vişinul cel mai bun din zonă, care evident nu era al meu, am ieşit pe uşă seara şi-am intrat pe geam noaptea, am fugit la un majorat deşi nu aveam voie doar să-i cânt sărbătoritului la 12 noaptea „La mulţi ani!”. Dacă-mi chinui mintea mea mucegăită sigur mai am astfel de poveşti… deocamdată atât mi-a venit acum în faţa ochilor. Hai că râd pe aici singură numai că mi-am amintit. Mulţumesc!

    Apreciază

  17. Raluca Marcu zice:

    Am trecut in fuga sa iti spun ca imi este tare dor de tine:*

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s