Şi a fost duminică…

1Duminică dimineaţa, ora… o oră oarecare. Că dacă spun la ce oră e dimineaţă în zilele în care îmi permit să fie dimineaţă la ora 12, ziceţi că uite-o, bă, şi p-asta. Aşa că nu zic. Te trezeşti cu gândul la o cafea bună, savurată-n liniştea balconului, cu razele soarelui mângâindu-te pe picioare. Că la ora aia soarele îţi atinge numai picioarele şi numai dacă stai cu ele-ntinse. Altfel, nu-ţi atinge nimic că are şi soarele demnitatea lui, nu îşi prinde mintea cu toţi puturoşii care nu-i apreciază spiritul matinal. Înainte de a te ridica din pat, stai câteva secunde şi încerci să-ţi aminteşti exact ce zi e şi dacă ai întârziat sau nu la muncă sau dacă trebuie să te grăbeşti ca să ajungi la timp la muncă. Nu-ţi iese din prima, mai încerci o dată. O iei logic, sistematic, inginereşte: ieri ai fost la muncă. Înseamnă că ieri a fost sâmbătă. Deci azi e duminică, nu mergi la muncă. Rezolvat. Stop.

Dar tu şi vinerea mergi la muncă. Dacă ieri a fost vineri, înseamnă că azi e sâmbătă şi mergi la muncă. Nu-i bine. Apelezi la telefon. Scrie mic în engleză ziua şi mare şi în cifre data. Nu te ajută la nimic. Te duci la bucătărie şi mulţumeşti celui care-a inventat filtrul de cafea, ştii clar că în starea aia ai fi un real pericol pentru omenire cu bricheta lângă aragaz.
Mai dormi în picioare până se face cafeaua şi te ridici pe vârfuri să ajungi la recipientul cu zahăr. Pui o linguriţă, te mai gândeşti, mai iei una, o pui la loc în recipient cu gândul la pentru sănătatea dumneavoastră. Te mai ridici o dată pe vârfuri să pui recipientul la loc, îl pui şi… de fapt ai vrut să-l pui dar n-ai nimerit raftul şi împieliţata aia de zaharniţă se revarsă pe… peste tot, inclusiv în capul tău. Tu tocmai ai intrat în şoc diabetic văzând zahăr câtă frunză, câtă iarbă în jurul tău. Nu poţi reacţiona pentru că, în primul rând, nu realizezi ce s-a întâmplat. Te freci la ochi sperând că ai vedenii cauzate de cafea nebăută, deschizi ochii, zahărul e tot acolo. Te duci după aspirator, faci vum-vuuum, îţi aminteşti că-i duminică. Opreşti aspiratorul, Îl rogi în gând să te ierte, îi explici că şi cu mătura tot păcat ar fi fost dar nici să laşi aşa nu-i frumos.
Ieşi în balcon, constaţi că nu te mângâie soarele pe nicăieri şi îţi dai seama că nu e pic de soare. Hai că începi să te trezeşti.

Câteva ore mai târziu, ţopăi pe stradă cu gândul la aerul de toamnă care se pierde în buclele tale proaspăt spălate, te uiţi cu încântare la norii groşi care se adună pe bucata de cer de deasupra ta şi radiezi de încântare că după ce rezolvi ce ai de rezolvat, te vei bucura din plin de primele semne de toamnă adevărată. Închisă-ntre patru pereţi, te uiţi pe geam aşa cum se uită elevii în ora de mate, cu gândul la pauza mare. Şi pic şi pic şi tu cu nerăbdarea-n suflet că ploicica aia, suavă şi irezistibilă văzută din casă, plouă fără tine. Şi în sfârşit, te aventurezi pe uşă şi primul pas afară înseamnă apă pân’ la gleznă.
Deschizi umbrela şi constaţi că ploicica aia suavă e un puhoi frate cu tsunami, taifun şi toate la un loc. Umbrela se transformă-n pară din aia de duş, altfel nu-mi explic cum e posibil ca sub umbrelă să te facă ciuciulete pe… peste tot. Buclele tale proaspăt spălate şi aranjate par acum cocker spaniol ieşit din baltă, din papuci… apă, din haine… apă.
Şi tu, desigur, suflet sensibil, înclinat spre poezie, căutător de metaforă, te întrebi delicat bă, cum pisici au reuşit atâţia poeţi să cânte atât de frumos ploaia în creaţiile lor minunate? Sigur stăteau bine-merci la căldurică şi se uitau pe geam. Altfel, de unde metaforă când simţi că te scufunzi în propria-ţi fiinţă de la atâta apă?

Câteva ore mai târziu, în plină noapte, te trezeşti, deschizi numai un ochi, pui mâna pe tine, tragi aer adânc în piept. Eşti în limite normale, poţi respira adică nu te-ai ales cu o răceală din aia care de obicei te imobilizează, aşa că dormi liniştită, ai scăpat. Ce-i mâine? Adică azi. Adică… mă rog. E luni. Luni aia-n care poţi dormi sau aia-n care te trezeşti la 6? Ăăă, da, una din două dar acum e prima. Şi te aşezi hotărâtă să nu-ţi baţi joc de frumuseţe de somn, să-l faci ca la carte, acordându-i respectul cuvenit.
Vreo 4 ore mai târziu, te trezeşte un zgomot asurzitor şi sari din pat cu inima-n gât şi te pui în tocul uşii că ţi-ai format un relex de autoapărare pe care nu-l uiţi nici în somn. Ai văzut prea multe tragedii în ultimul timp şi ai exersat tehnica în caz de cutremur. După douăzeci de secunde, constaţi că te-ai lipit de dulap, adică-n partea opusă uşii. Vrei să spui o rugăciune dar nici măcar Îngeraşul nu ţi-l aminteşti şi ai mâinile lipite de dulap şi n-ai cu ce să faci semnul crucii.
Te dezmeticeşti după ce vezi că nu se mişcă nici măcar perdeaua, lustra e înţepenită şi tragi concluzia că nu-i cutremur. Dar ce să fie? Îţi iei inima-n dinţi şi te duci spre telefon. Nu mai contează ce-nseamnă Monday, nu contează că scrie 19 lângă el, contează ce scrie-n mijlocul ecranului: 08:23. Dacă nu-i cutremur, la ora asta nu poate fi decât atentat. Dar cine să atenteze tocmai la integritatea unui bloc comunist?
Tragi mai bine cu urechea: bormaşină nu-i că cu aia te-ai obişnuit, îi cunoşti gama pe de rost, aia nu atinge note atât de înalte ca apoi să facă pe baritonul. Aia nu face melisme şi nici si bemolul nu-l atinge. Am recunoscut un amestec de aspirator cu picamăr, asortat cu excavator şi şmirgel pe parchet. Atât ştiu, atât spun.

Când am fost sigură că-s în siguranţă şi nu-mi va cădea tavanu-n cap şi buclele mele proaspăt spălate şi apoi respălate vor rămâne intacte şi eu voi rămâne întreagă şi fără pic de răceală, am răsuflat uşurată şi m-am dus spre bucătărie să fac cafeaua. Zaharniţa cea împieliţată nu şi-a mai făcut de cap dar nici soarele nu mi-a mângâiat nimic pe motiv de „vreme instabilă, neobişnuit de rece pentru această perioadă, ploi torenţiale şi intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie”.
În condiţiile astea, io cum era să leg două cuvinte să scriu frumos pe blog? 🙄
Întrebare de 1000 de puncte: şi totuşi, dacă nu spărgeau pereţi, ce făceau vecinii mei? Adică, după bormaşină, care-i şmecheria care face zgomotul cel mai zgomot şi se foloseşte la renovarea unei case? De curiozitate întreb. Raşchetatul parchetului face aşa urât?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la Şi a fost duminică…

  1. Ivy zice:

    Esti sigura ca nu e vorba de ziua de marti? :))))

    Apreciază

  2. Poate era un rotopercutor :)) E o chestie care seamană cu bormașina. Și zici că ai bucle, ă? :))

    Apreciat de 1 persoană

  3. Drugwash zice:

    Viaţa la bloc… O fi mai bine decît scaune/mese/dulapuri/etc trîntite de peretele comun la două-trei noaptea, urmate de inevitabilele urlete „aoleeeeeeeeeu, mă omoară, aoleeeeeeeeeeeu!!!”? Că io de-aia am plecat de la maică-mea în pustietatea şi sărăcia casei (foste) părinteşti.

    Mnoh, las’ că-ţi trece, da’ păcat de zahăr, zău. 🙂

    Apreciază

    • E mai bine, zău. Că au fost şi episoade cu ţipete şi eu-s sensibilă la din astea. Nu-s deloc călită cu violenţa, n-am avut neşansa să o cunosc aşa că mă sperie orice ţipăt de disperare.
      Las’, mai bine aşa, oricum face rău zahărul 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Nu doresc nimănui să aibă alături o nebună cu patalama măritată cu un beţiv şi în mijlocul lor copilul, trecut de adolescenţă. Viaţa devenise un coşmar. De-aia mi-era mai la îndemînă să stau treaz noaptea la computer şi să dorm ziua, deşi nici atunci nu era garantată liniştea. Aşa că orice ar fi fost dihania care te-a speriat, barem aia a fost ocazional şi întîmplător, nu zi de zi, noapte de noapte. 😉

        Cît despre zahăr, nu pune botu’ la toate prostiile care se vehiculează – aminteşte-ţi cît de ridicat în slăvi era Aspartam-ul pînă să se afle că de fapt e cancerigen. 😉

        Apreciat de 1 persoană

        • Nici eu nu ştiu cine-a fost dihania aia că nu cred să o fi văzut decât în treacăt, la lift. Cert e că aveau scandaluri mari şi la ore fixe, cu tot cu copil care ţipa.
          Nu pun. Da’ decât să-mi pară rău că s-a vărsat, mai bine aşa 😀

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Ei, cînd am zis ‘dihanie’ mă refeream la aparatura care ţi-a deranjat perfecţiunea buclelor. 😀 Despre cealaltă numai tu ştii a spune ce şi cum. Dar dacă seamănă cu cea descrisă de mine, apoi vai şi-amar de blocatari. 😦

            În rest, tu eşti o fată de zahăr – ce-ţi mai trebuie şi-n cafea!? 😛 XD

            Apreciază

            • Uff, da, ai dreptate, eu am înţeles greşit! 😳
              😀 Mă bag pe mine-n cană? 😀
              Mulţumesc, Dragoş!

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Nu-i bai, dihănii-s în fel şi chip, le mai confundăm uneori. 🙂
              E de ajuns să cufunzi un degeţel în cană şi se-ndulceşte cafeaua de numa. 😉
              Apropo, îmi împrumuţi şi mie un degeţel cînd mi s-o goli rezerva? Da’ nu pe mijlociu’, da!? 😛 XD

              Apreciază

            • Îmi place să cred despre mine că nu-s egoistă dar de data asta va trebui să fiu. Că dacă-ţi împrumut ţie, va trebui să împrumut tuturor celor de aici, că nu fac diferenţe. Şi io pe urmă cu ce tastez? 🙄

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Cu nasul, desigur! 😛 XD

              Ei bine, hai, te iert de data asta… 😀

              Apreciază

  4. lucillette zice:

    Păi nu-i nimic altceva decât toamna, care nu a putut să tune afară pe motiv de duminică cu ceva respect la mijloc, aşa că a tunat luni la vecini (doar ei ştiu dacă erau adunaţi deja, sau a tunat şi i-a adunat).

    Apreciază

  5. opantazi zice:

    Potecuț, important e că ai bucle, că de bormașini și rotopercutoare n-o să scapi. 😄

    Apreciază

  6. Iosif zice:

    „Fugim din casa spre…casa?”
    Obositi…dar si cu spor,
    Cu un tren de mare clasa
    Prin tunelul viselor .

    Navetisti în timp si spatiu
    Coborâti de sus din …’nor’
    Într-un mutual consortiu
    Tot de nor,ne este …dor .

    Când privim de sus Pamântul
    Parca-i cam plictisitor,
    La pamânt ne zboara gândul
    Si iar coborâm din… ‘nor’.

    Aceasta cursa nebuna
    Un perpetuum circular
    Nu-i cu premii,nici ‘cununa’
    Care-i rostul… ? Nam habar …

    Apreciat de 2 persoane

  7. papagigli zice:

    Ce placere o fi aia sa te mingiie soarele pe picioare?. Poate doar daca Soare e numele lui de familie si l-ai trecut la substantive comune ca sa nu ne prindem noi in ce dimineti vulcanice te trezesti. 😆
    In rest, cred ca bormasina era de fapt Aura Urziceanu 😆

    Apreciază

    • La cât de bine mă înţeleg eu cu soarele, e destul că rezist şi numai cu picioarele spre el. Că altfel nu, mulţumesc! Să stea la plajă cine rezistă.
      Văleu! chiar în halul ăla?? 😯

      Apreciază

  8. Ana zice:

    Bine ca ai supravietuit cu bine! Ce m-as face eu fara de poteca? Pai nu m-as rataci pe cararile vietii mele? 😊
    Sincer , nu stiu sa-ti raspund intrebarii finale. Cu tehnica moderna si alte chestii care te apar , scule si altele , vecinii tai putea face orice …poate schimbau faianta si gresia 😕

    Apreciază

  9. M.C. zice:

    La bloc poți face poezii doar zeului băltoacelor să nu-ți pună una chiar în fața scării. 😀

    Apreciază

  10. tink3rbe11 zice:

    :)) mama lor de bucle ,cine si-o permis sa le sperie…

    Apreciază

  11. Monik zice:

    Azi e marti… Totul bine ? 😉

    Apreciază

  12. Pentru a evita orice incidente în bucătărie, îți recomand o înviorare îndelungată cu apă rece pe față, înainte de toate. E aproape la fel de eficientă precum cafeaua, dar se aplică extern. La mine are efect. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  13. Bianca zice:

    :))) ca-n filme nu alta

    Apreciază

  14. Nici eu nu sunt prea fericită chiar dacă stau la casă, când un vecin se gândește să dea o petrecere cu muzică la maxim toată noaptea, de bubuie geamurile :)) O adevărată aventură diminețile tale, m-ai binedispus!

    Apreciază

  15. Adriana zice:

    Stii faza aia: ce te trezeste mai repede decat o cafea fierbinte? Cafeaua fierbinte vărsată pe tine!

    In fine, glumă proasta, dar am cunoscut-o de cateva ori pe pielea mea. Mie tot nu-mi vine a crede ca duminica a fost cu ploaie la voi. Eu am iesit cu cateii, am plecat intr-o plimbare și daca ma intrebi încotro, îți voi spune ca nu știu, dar cat sa punem benzina dintr-o bucla de timp, undeva aproape de Sf Gheorghe, asa cum scria pe indicator și unde NU trebuia sa ajungem.

    Zaharnitele mele mereu sunt goale și sotul ma indoapa cu nu stiu ce stevie picaturi – rea, de mori. Cred ca de asta sunt goale, să nu le rasturnam, acum pricep. De imediat doi ani, langa mine, pe poteca pădurii, și de data asta nu e vorba de tine, se construieste un bloc. De la picamerul uriaș, distrugator de munti și pana la vidanja, cred ca am învățat toate zgomotele posibile.

    Faza cu bucle respalate insa o stiu, de azi. Acum, mi-am zis ca daca nu intru pe poteci, sigur va crede ca m-am ratacit, dar nu și nu…, doar mai uit sa deschid calculatorul la timp.

    Te pup, potecuta!

    Apreciază

    • E clar, gata, creierul meu a memorat informaţia şi sunt convinsă că nu va rata ocazia să-mi demostreze că ai dreptate cu cafeaua aia 😀 😀

      A plouat tare, tare, tare şi de duminică plouă-ntruna. S-a mai potolit dar tot ploaie e şi e frig de parcă bate decembrie la uşă. Asta e, acceptăm că vremea e ca noi aşa că nu o cert.
      Nuuu, eu nu cred. Eu doar să ştiu că eşti bine. Că ştiu cum e cu timpul aşa că eu nu mă supăr când te mai „rătăceşti” de poteci. 😉
      Doamne, şi acolo la tine, în zona aia minunată distrug tot ca să facă bloc? Trist, tare trist…
      Cuuuum? Aţi ajuns până aproape de Sf. Gheorghe deşi nu acolo trebuia??? 😀
      Te îmbrăţişez cu drag!

      Apreciază

  16. Tundeau iarba în apartament 😀
    Am rezistat să zâmbesc, dar la faza cu zahărul mi-a dat râsul pe dinafară. 😀

    Apreciază

  17. cafeauata zice:

    O zi de luni in care poti sa dormi pana la cat te lasa vecinii? Asa ceva…
    Imbratisari!

    Apreciază

  18. Eu nu pot să depășesc momentul cu zahărul, așa că nu-ți pot spune ce-a fost zgomotul ăla. Și oricum, e miercuri deja. Pot să-ți spun, însă, că am niște papuci în care apa (de ploaie) intră, dar nu mai iese și mă simt în ei ca într-un lighean 9sau în două ligheane).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s