Era duminică, ora 11. Pentru mine era încă dimineaţă. Aleg să iau autobuzul pentru că deşi nu mă grăbeam, eram aşteptată şi nu-mi place să stea cineva cu ochii pe ceas din cauza mea. Cum de obicei la ora aia ori dorm ori sunt la muncă, oraşul mi s-a părut neobişnuit de animat. Şi autobuzul aproape plin. Oameni de vârsta a treia. În staţie, un bătrânel se înghesuie la uşă şi se împinge să-şi facă loc. Îl las să treacă. Nu ştiu dacă e din cauză că îi văd pe cei doi bunici ai mei în fiecare bătrânel grăbit, cert e că ei parcă nu deranjează niciodată chiar dacă nici acum nu era cazul să fie atât de grăbit, locuri erau destule. Era la fel de multă agitaţie ca şi în autobuzul pe care-l iau o dată pe lună şi care, la ora la care merg eu, e plin de elevi şi studenţi. Bunicuţele râdeau şi-şi povesteau de metode de curăţare a geamurilor, despre ce mai e prin târg, despre reţete de post. Mă miră tare veselia asta. Şi domnii râd mult. Păcătuiesc în gând şi mă întreb de unde vin sau unde merg toţi. Cei mai mulţi au urcat de lângă o biserică. Of, Doamne iartă-mi gândul jucăuş! Mi-e drag să îi ascult deşi nu ştiu spre cine să îmi îndrept atenţia.
Bătrânelul care s-a grăbit la urcare, îşi găseşte undeva pe la mijlocul autobuzului un vechi prieten şi fac schimb de saluturi. Nu îi despart decât vreo 5 rânduri de scaune dar asta nu e o piedică. Îşi vorbesc liniştiţi. Şi încântaţi de revedere. Îşi amintesc de tinereţe. Ah…. şi se apropie staţia mea. Pentru prima dată, mă bucur mult că e roşu la semafor. Aş amâna cât mai mult momentul. Se face linişte, doar ei se mai aud. Strigă. Deşi e linişte, ei îşi strigă. Poate pentru că vor să se audă. Ei pe ei. Ei pe ei amintindu-şi. Ca şi cum, vorbind atât de tare, vor să trezească atât de adormitul timp de demult. Aflu că unul din sat s-a stins de curând. Şi că ei fugeau pe dealuri să scape de adunat surcele. Şi că amândoi mâncau cu poftă cuvântul misterios. Când l-a pronunţat bătrânelul grăbit, am zâmbit. Am crezut că a spus culie în loc de gulie. Eram convinsă că am auzit bine şi la fel de convinsă că era vorba de leguma asta. Apoi a întrebat-o pe o femeie de pe rândul 3 dacă ea ştie de asta. Femeia a repetat cuvântul, de această dată spunând, parcă, colie. Ei, aici a intervenit mirarea mea. Mai ales că el a spus nu ştie toată lumea ce-i aia. Iar femeia l-a ajutat poate numai în zona aia se face mai mult.
Oricât aş fi vrut să mai rămân să îi ascult, uşile s-au deschis şi am coborât. Cu un zâmbet larg pe faţă şi neînţelegând de ce se plâng mulţi de bătrâneii care umplu autobuzele încă din zori. Ăştia ai mei au fost chiar simpatici. Şi am plecat şi cu o teamă că: Doamne, oare eu voi ajunge să….? dar am încercat să alung temeri şi gânduri.
Am căutat pe google şi nu mă ajută deloc, deloc. Vă sună ceva cunoscut? Dacă vorbeau totuşi de gulie, asta nu creşte la tăt omu’-n grădină? 🙄 Dacă nu era gulie, ce ar putea fi? Că am auzit culie. Apoi cred că a fost colie. Hm? Ceva-ceva sună a altceva? Serios că aş vrea să ştiu.
Update: 😳 😳 creierul meu are un pitic care nu funcţionează decât cu cola şi ţigări. Sau e un pitic mai deştept decât toţi ceilalţi. Cred că am găsit. Dar nu-s sigură. Aştept variantele voastre.
Nici pe la noi nu creste… cuvantul acela misterios. 🙂
ApreciazăApreciază
e regionalism, se pare. Dar tot nu se leagă. Mai aştept. Auzi, dar dacă e ceva ce nici n-ar trebui să ştim? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Atunci asa va ramane, nestiut. 😀
ApreciazăApreciază
Să mai merg cu autobuzul să caut bătrânelul? 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu cred c-as fi ramas in autobus sa aflu ce vrea sa fie acel cuvant, chiar daca as fi intarziat un pic. 😉
ApreciazăApreciază
Aşa-mi trebuie. Mi-e aşa de ciudă pe mine….
ApreciazăApreciază
Poate-l intalnesti saptamana viitoare. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu tot merg până îl văd 😀
ApreciazăApreciază
Nu aș putea spune care era cuvântul acela, mai ales dacă o fi vorba de un regionalism. Dar vroiam să știu, tu ce gând jucăuș ai avut, legat de veselia lor ? Că eu am bănuit pentru o clipă că poate fumase cineva canabis în bus cu puțin timp înainte…. zic. Iartă-mă… 😀
ApreciazăApreciază
Nu pot să zic, Mirela! că mi-e frică că mă puneţi la zid. Dar pe cuvânt că nu-s ateu. Sunt păcătoasă dar nu în halul ăla. Hai că îţi zic numai ţie: m-am gândit că na…. la biserică se mai împărtăşesc oamenii că ei de acolo veneau. Şi cum erau aşa de veseli, am crezut că s-au împărtăşit de mai multe ori. 😳
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ei, deci cam ca mine dar cu gândul la alte substanțe euforice … nu e nimic rău, suntem doar ancorate în realitate , zău 😀
ApreciazăApreciază
M-am liniştit 😉
ApreciazăApreciază
O fi spus ca a cules cu Lia din gradina si de aceea erau veseli. :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, dar și doamnele le fel ? 🙄
ApreciazăApreciază
Doamnele mergeau cu Lie. :))))
ApreciazăApreciază
Tztzt, şi eu care credeam că gândurile mele ţopăie… 😛
ApreciazăApreciază
ale mele joaca batuta,,tot pe loc, pe loc, pe loc, sa rasara busuioc”, adica ioc, adica nimic bun. :)))
ApreciazăApreciază
Păi da, îţi permiţi că vine vacanţa…. măi da’ toată lumea are vacanţă, ce-i aici? 👿
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ai o grupa de copii care, tie, nu vor sa-ti dea vacanta. :))))
ApreciazăApreciază
Cum să îi păcălesc? Le spun de gerilă?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa da, e verosimil și misterul elucidat :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar dacă a dat cu virgulă, e de bine 😉
ApreciazăApreciază
Nu era, cumva, Culaie?
Diminutiv de la Nicolae (Niculae).
ApreciazăApreciază
Sigur nu e decât faptul că ei mâncau chestia aia. Acu’ nu cred că era vreun Niculae ţinând cont de asta 🙂
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Am înţeles 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate le era dor de călâie? Cică ar fi de mâncare, adică plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă. 😕
P.S. Potecuță, am cam dat de belea! De când am citit plăcintă, numai la asta-mi stă mintea. Și mi-e ciudă – s-a făcut deja târziu la mine și n-am de gând să-mi sumetec mânecile și să trec iar la bucătărie. Păi treabă-i asta?! 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare? Călâie e plăcintă, zici? Nu tiiiiuu… io nu tiu nic 😳
Spune de care vrei şi îţi trimit eu. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De gutui se poate?! 😕
Numai să nu-ți zici apoi Nah, bună ziua am dat… 😳
ApreciazăApreciază
Mie mi-a rămas gândul la „cărălabă”, că tot regionalism e. Tot o gulie, bună în orice ciorbă, ba chiar și crudă. Doar că nu rimează. 😉
ApreciazăApreciază
Mă zăpăceşti. Aia e ce? O gulie care nu-i gulie? Mno, încă o dilemă 😯
ApreciazăApreciază
E gulie, doar că-i de prin Maramureș. Cu iz unguresc.
ApreciazăApreciază
Ahaa, aşa da. Acum am priceput. Mulţam! 😉
ApreciazăApreciază
Buna Potecuta, ai primit o nominalizare: https://faramedesuflet.wordpress.com/2015/12/15/premiul-liebster-de-la-o-premiata/
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult! Mă bucur că te-ai gândit la mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Potecuta, abia astept sa te citesc 🙂
ApreciazăApreciază
Uff, sper… ştii… eu cu lepşele am supărat multă lume 😦
ApreciazăApreciază
Cum imi suna mie
n-ar fi chiar gulie
si nici papadie
sau vreo ciocirlie.
Poate-acel badie
fara palarie,
sus pe „gamalie”,
visa vreo piftie
racita de sotie
pe o farfurie
care cum se stie-i
buna-i, meserie.
Sau poate sa fie
un fel de stafie
foarte durdulie
ce trecea zurlie
pe la el prin vie
si asa-n prostie
o credea gulie.
Eu cam atit am avut de spus. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
papa…… nota 200, ce să mai zic? 😀 😀
Parcă nici nu mai contează ce era aia. Mulţumesc mult! lie-ie-e. 😀
ApreciazăApreciază
Iooiii 😀 Greu cu bătrâneii ăștia! 🙂 să nu ne mai ții mult așa, că suntem curioși. haha
ApreciazăApreciază
Sper să mă lămuresc. 🙄
ApreciazăApreciază