Cuvântul misterios

aEra duminică, ora 11. Pentru mine era încă dimineaţă. Aleg să iau autobuzul pentru că deşi nu mă grăbeam, eram aşteptată şi nu-mi place să stea cineva cu ochii pe ceas din cauza mea. Cum de obicei la ora aia ori dorm ori sunt la muncă, oraşul mi s-a părut neobişnuit de animat. Şi autobuzul aproape plin. Oameni de vârsta a treia. În staţie, un bătrânel se înghesuie la uşă şi se împinge să-şi facă loc. Îl las să treacă. Nu ştiu dacă e din cauză că îi văd pe cei doi bunici ai mei în fiecare bătrânel grăbit, cert e că ei parcă nu deranjează niciodată chiar dacă nici acum nu era cazul să fie atât de grăbit, locuri erau destule. Era la fel de multă agitaţie ca şi în autobuzul pe care-l iau o dată pe lună şi care, la ora la care merg eu, e plin de elevi şi studenţi. Bunicuţele râdeau şi-şi povesteau de metode de curăţare a geamurilor, despre ce mai e prin târg, despre reţete de post. Mă miră tare veselia asta. Şi domnii râd mult. Păcătuiesc în gând şi mă întreb de unde vin sau unde merg toţi. Cei mai mulţi au urcat de lângă o biserică. Of, Doamne iartă-mi gândul jucăuş! Mi-e drag să îi ascult deşi nu ştiu spre cine să îmi îndrept atenţia. 

Bătrânelul care s-a grăbit la urcare, îşi găseşte undeva pe la mijlocul autobuzului un vechi prieten şi fac schimb de saluturi. Nu îi despart decât vreo 5 rânduri de scaune dar asta nu e o piedică. Îşi vorbesc liniştiţi. Şi încântaţi de revedere. Îşi amintesc de tinereţe. Ah…. şi se apropie staţia mea. Pentru prima dată, mă bucur mult că e roşu la semafor. Aş amâna cât mai mult momentul. Se face linişte, doar ei se mai aud. Strigă. Deşi e linişte, ei îşi strigă. Poate pentru că vor să se audă. Ei pe ei. Ei pe ei amintindu-şi. Ca şi cum, vorbind atât de tare, vor să trezească atât de adormitul timp de demult. Aflu că unul din sat s-a stins de curând. Şi că ei fugeau pe dealuri să scape de adunat surcele. Şi că amândoi mâncau cu poftă cuvântul misterios. Când l-a pronunţat bătrânelul grăbit, am zâmbit. Am crezut că a spus culie în loc de gulie. Eram convinsă că am auzit bine şi la fel de convinsă că era vorba de leguma asta. Apoi a întrebat-o pe o femeie de pe rândul 3 dacă ea ştie de asta. Femeia a repetat cuvântul, de această dată spunând, parcă, colie. Ei, aici a intervenit mirarea mea. Mai ales că el a spus nu ştie toată lumea ce-i aia. Iar femeia l-a ajutat poate numai în zona aia se face mai mult. 
Oricât aş fi vrut să mai rămân să îi ascult, uşile s-au deschis şi am coborât. Cu un zâmbet larg pe faţă şi neînţelegând de ce se plâng mulţi de bătrâneii care umplu autobuzele încă din zori. Ăştia ai mei au fost chiar simpatici. Şi am plecat şi cu o teamă că: Doamne, oare eu voi ajunge să….? dar am încercat să alung temeri şi gânduri.
Am căutat pe google şi nu mă ajută deloc, deloc. Vă sună ceva cunoscut? Dacă vorbeau totuşi de gulie, asta nu creşte la tăt omu’-n grădină? 🙄 Dacă nu era gulie, ce ar putea fi? Că am auzit culie. Apoi cred că a fost colie. Hm? Ceva-ceva sună a altceva? Serios că aş vrea să ştiu.

Update: 😳 😳 creierul meu are un pitic care nu funcţionează decât cu cola şi ţigări. Sau e un pitic mai deştept decât toţi ceilalţi. Cred că am găsit. Dar nu-s sigură. Aştept variantele voastre.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Cuvântul misterios

  1. 9 zice:

    Nici pe la noi nu creste… cuvantul acela misterios. 🙂

    Apreciază

  2. Mirela zice:

    Nu aș putea spune care era cuvântul acela, mai ales dacă o fi vorba de un regionalism. Dar vroiam să știu, tu ce gând jucăuș ai avut, legat de veselia lor ? Că eu am bănuit pentru o clipă că poate fumase cineva canabis în bus cu puțin timp înainte…. zic. Iartă-mă… 😀

    Apreciază

  3. july zice:

    O fi spus ca a cules cu Lia din gradina si de aceea erau veseli. :))))

    Apreciat de 1 persoană

  4. fosile zice:

    Nu era, cumva, Culaie?
    Diminutiv de la Nicolae (Niculae).

    Apreciază

  5. Bursucel zice:

    Poate le era dor de călâie? Cică ar fi de mâncare, adică plăcintă din făină de grâu cu lapte și cu ouă. 😕

    P.S. Potecuță, am cam dat de belea! De când am citit plăcintă, numai la asta-mi stă mintea. Și mi-e ciudă – s-a făcut deja târziu la mine și n-am de gând să-mi sumetec mânecile și să trec iar la bucătărie. Păi treabă-i asta?! 😆

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mie mi-a rămas gândul la „cărălabă”, că tot regionalism e. Tot o gulie, bună în orice ciorbă, ba chiar și crudă. Doar că nu rimează. 😉

    Apreciază

  7. papagigli zice:

    Cum imi suna mie
    n-ar fi chiar gulie
    si nici papadie
    sau vreo ciocirlie.
    Poate-acel badie
    fara palarie,
    sus pe „gamalie”,
    visa vreo piftie
    racita de sotie
    pe o farfurie
    care cum se stie-i
    buna-i, meserie.
    Sau poate sa fie
    un fel de stafie
    foarte durdulie
    ce trecea zurlie
    pe la el prin vie
    si asa-n prostie
    o credea gulie.

    Eu cam atit am avut de spus. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  8. Iooiii 😀 Greu cu bătrâneii ăștia! 🙂 să nu ne mai ții mult așa, că suntem curioși. haha

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s