Lasă-mi doar albul…

Dă-mi albul înapoi, nu-l ţine prizonier,
Pătându-l fără milă cu umbre şi minciună,
Ai dreptul la tăcere, am dreptul să îţi cer
Să nu-mi iei din speranţă şi ultima fărâmă

Dă-mi înapoi şi visul, oricum nu-ţi foloseşte,
Tu n-ai ştiut să-l aperi, eu n-am ştiut să-l cresc,
E imposibil zborul când unul se-amăgeşte
Că celuilalt îi pasă când aripi se-ofilesc

Păstrează-mi inocenţa ce m-a făcut să cred
În stele şi cuvinte, fără să cer dovadă,
Sau calc-o în picioare şi, din acel prăpăd,
Cheamă copii să facă doi oameni de zăpadă

Atât îţi cer din toate câte mai sunt la tine:
Dă-mi înapoi doar albul şi lasă-l nepătat,
Să cadă peste-ntinderi, să-mi ningă peste zile,
Şi să-mi adăpostească ce-a mai rămas curat.

Foto