Amintiri culese de pe uliţe de sat

– Hristos a Înviat!
– Adevărat a Înviat! Haideţi repede să ne luăm Paştile, să mergem în spate! Fiţi atenţi, să nu ne vadă nimeni.
Făcea parte din ritualul nostru, de aproape tineri, încă aproape copii, încă fără griji, încă ducând în spate vise mai multe şi mai mari decât ani. Era dimineaţa de Paşti, după slujbă, în satul-rai al bunicilor mei. Ne adunam cu toţii, unii veniţi parcă de la capăt de pământ, alţii doar de după colţ, să asistăm la slujba de Înviere. Era un fel de mândrie că puteam rezista toată noaptea. Şi chiar era, chiar dacă era mai mult plăcere, dincolo de însemnătatea pe care, de ce să ne minţim, unii nu o înţelegem pe deplin nici acum, după ani mulţi de atunci. Eram încă nişte copii. Care iubeau viaţa cu tot ce însemna ea. Şi pe atunci, viaţa însemna mai mult decât orice, bucurie. Şi distracţie.
Ne grăbeam să ajungem la timp, să prindem „bătutul în porţi”, să intrăm de la început în biserica mică din sat, să urcăm, pe scările din lemn, deja şubrede de la greutatea atâtor paşi cândva mici, atunci bătrâni, acum unii mutaţi pe alte scări, în podul bisericii, acolo unde era locul copiilor şi al tinerilor. Era un univers acolo. De acolo, vedeam capetele plecate în rugăciune şi marea de lumânări aprinse. Eram parcă rupţi de lumea aia şi transpuşi într-o alta, doar a noastră, una în care parcă nu ne puteau ajunge nici relele, nici greutăţile pe care doar le bănuiam a apăsa umerii celor care ne stăteau la picioare. Eram, la propriu, mai aproape de sfinţii pictaţi pe pereţi. Şi acum, privind în urmă, cred că eram şi mai aproape de cer. Dar pe atunci nu o ştiam. Şi nici nu o puteam înţelege.
Mai suflând în lumănarea celui de lângă noi, mai râzând, mai şuşotind, mai auzind câte un „şşşttt” de jos, mai strigând „Adevărat a Înviat” cu toată bucuria din suflet, trecea noaptea aia lungă. Pentru că da, slujba începea la miezul nopţii şi se termina când afară era lumină. Şi noi rezistam.

Ştiam, de mic copil, că Paştile se iau pe stomacul gol. Asta însemna că trebuie să dormi înainte, nu se poate să mănânci seara, să mergi la biserică şi apoi să iei Paşti. Şi respect asta şi acum. Dormeam iepureşte în seara aia şi o rugam pe bunica să mă trezească, să ajung la slujbă. Mergeam cu bunicul, urcam scările alea multe pe lângă morminte şi, la intrarea în biserică, ne despărţeam. Eu mergeam în grupul de tineri, el se pierdea între bărbaţii satului.
La finalul slujbei, se făcea un şir indian şi ne aşteptam rândul cuminţi. Preotul ne dădea Paştile în cănile de porţean aduse de acasă, în borcane sau pahare, toate păstrate cu sfinţenie un an întreg. Toate vasele alea aveau poveşti agăţate de toartă. Nu erau folosite la altceva, nici măcar pentru apă. Se scoteau, cu gesturi vechi de secole, simple şi pure, din vitrine sau dulapuri, şi se ţineau în palme cu grija cu care ai ţine o minune, de teamă să nu se frângă.

Ieşeam apoi afară şi ne strângeam în şcoala din curtea bisericii, acolo unde ne întâlneam aproape în fiecare seară în vacanţe, să plănuim grătarul din ziua aia. În funcţie de vreme, putea fi pe unul dintre dealurile care înconjoară satul sau chiar acolo, în curte. Sau în curtea unuia dintre noi, de preferat unde nu existau adulţi. Sau nu prea mulţi. Şi nu prea preocupaţi de noi.
Şi, pentru că cel mai mare rău de care eram în stare la vârsta aia, unii dintre noi,  era să fumăm, unii se grăbeau să ia de trei ori din paharul cu paşti, să aibă „dezlegare”, cum îi spuneam atunci. Şi cea mai mare teamă era să nu fim văzuţi de un bătrân sau de un copil. În mintea nostră, de adolescenţi, ei erau cei mai periculoşi şi singurii care ne-ar putea spune bunicilor sau părinţilor. Cumva, aceste două categorii, copii şi bătrâni, erau cele care nu ar putea păstra un astfel de secret. Cineva stătea-n uşa şcolii, să ţină de şase, în timp ce noi ne vedeam de planuri între câteva fumuri rispite-n grabă.
Stăteam pe băncile alea lungi cu seriozitatea cu care alţii, tot acolo, stabileau soarta turmelor sau a cirezilor din sat. Noi plănuiam un simplu gătar. Dar, la anii ăia, nimic nu e simplu şi tratam totul cu o mare răspundere. În final, se dădea sentinţa: în jur de 14, fiecare aduce ce vrea, ne vedem aici şi mai vedem.

Ne grăbeam apoi spre case. Unii îşi aminteau că au cănile cu Paşti la ei şi „băăăă, bunică-mea mă aşteaptă să-i duc Paştile, că nu poate mânca şi io stau ca prostu'”. Plecam zgomotos, râzând strident, împrăştiam, printre petale scuturate din pomii grădinilor care ne acompaniau de-o parte şi de alta a drumului spre casă, tinereţe şi lumină.
Mai auzeam, dincolo de câte o poartă abia închisă de unul care părăsea grupul, câte un „am crezut că nu mai vii, hai că am pus să îmbucăm” şi noi strigam, de dincoace de gard, „nu-l mai certaţi, e Paştele şi îi păcat”, primind răspunsul „ie, ie, las că ştiu io mai bine”. Şi ne gândeam, pe rând, că vom fi întâmpinaţi şi noi cu câte un reproş din ăsta plin de căldură şi de iubire. Că aşa erau toate, dincolo de aparenta asprime din glas.

Şi aşa miroasea tot satul, de la un capăt la altul, până sus, pe dealurile pe care ne strângeam: a pâine caldă şi-a cozonaci, a iubire şi-a dor nestins şi nespus, a bucurie şi-a minune înfăptuită. Şi aşa-mi miroase şi acum prin amintire.
Şi parcă aud, an de an, când merg spre casă cu lumânarea aprinsă: Hristos a Înviat! Haideţi repede, să nu ne vadă…
Ce-aş vrea să ne mai poată vedea! Bătrânii de care ne feream atunci şi-au mutat paşii pe alte uliţi, copiii de atunci sunt mari, au trecut şi ei de clipa-n care s-au ascuns.
Şi noi… noi ducem în suflet podul ăla al unui univers rămas al nostru, deşi a fost, pe rând, al fiecărei generaţii care a gustat din aromele satului-rai.
Răspund Adevărat a Înviat! şi-i zâmbesc gândului că undeva, pe drumul spre casă, voi auzi de dincolo de o uşă sau de o poartă: hai odată, hai să îmbucăm, că-i soarele pe cer şi noi n-am luat paştile…

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la Amintiri culese de pe uliţe de sat

  1. stela9 zice:

    Hristos a înviat!🙂 întoarcerea în timp măcar de sărbători, este ca o întoarcere în colțul nostru de rai.🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. ecaleopi zice:

    Ce frumos, Potecuta! Povestile acestea, atât de frumoase, dor atât de tare… si, cu cât mai puternică este aceasta durere, cu atat mai mult ne plac…

    Apreciat de 2 persoane

  3. Jo zice:

    Ce frumos povestești tu, Potecuță. Bucureșteanca de mine n-a avut parte de așa aventuri. Dar am și eu amintiri despre familia numeroasă care se strângea în jurul mesei prezidate de bunica, rugăciunea de dinaintea ospățului de Paște și bucuria când alegeam un ou cu coaja mai tare și-i spărgeam pe toți. 🙂 Hristos a înviat!

    Apreciat de 3 persoane

  4. Ileana zice:

    Mi-au dat lacrimile, tare frumos ai descris! Era tare frumos, chiar dacă eram săraci, era tare frumos! Mulțumesc tare mult pentru că ne-ai dus pe toți în trecutul nostru frumos sufletește!🌷🌷🌷 Te îmbrățișez cu tot dragul!🤗😘🍀

    Apreciat de 2 persoane

  5. condeiblog zice:

    Degeaba soarele a tot răsărit de atunci peste sat
    Un veșnic apus domnește-n lumea asta a noastră
    Încet și smerit, rând pe rând, bunii noștri au plecat
    Luând cu ei lumina ce veghea la oricare fereastră

    Tu, Potecuță dragă!… Ești ca un curcubeu ce face pod între cer și pământ, între copilărie și senectute, între amintiri și prezent. Tu faci versul să prindă muzică, iar muzica să devină joc. Tu faci ochiul să izvorască lacrimi și pe lacrimă o aduci să zâmbească. Cu drag îți răspund și parcă mă și văd în ceata voastră de copii ștrengari adunați în podul bisericii… Spunând din toată inima și cu veselia acelei vârste tinere: „Adevărat a Înviat!”

    Apreciat de 2 persoane

  6. Suzana zice:

    Hristos a inviat!
    Este frumos sa ai astfel de amintiri! Si multumesc ca ni le-ai impartasit.
    Ar fi si mai frumos sa le traim si in prezent cu aceeasi intensitate a emotiilor!
    O saptamana minunata, draga Potecuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Adevărat a Înviat!
      Îţi mulţumesc mult, Suzana!
      Uf… nu ştiu ce să zic. Cred că, într-o proporţie foarte mare, numai de noi depinde cât şi cum trăim emoţia prezentului.
      Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Issabela zice:

    Adevărat a înviat!
    E mai ușor cu viața pe scări cînd avem amintiri așa frumoase… și bine faci că le spui și scrii, draga mea.

    Apreciază

  8. Zina zice:

    Hristos a înviat!
    Mi-ar plăcea să înființeze cineva o uriașă carte a amintirilor, cum sunt cărțile de impresii de prin muzeele mari. Să se adune acolo toate amintirile frumoase (sau nu) ale unor timpuri despre care, în scurt timp, generațiile noi nu vor mai ști nimic adevărat…

    Apreciat de 1 persoană

  9. daurel zice:

    Adevărat a înviat!
    Foarte emoționantă relatare!

    Apreciat de 1 persoană

  10. sticri zice:

    Adevarat a inviat!
    Ceea ce tu ai scris mi-a trezit unele amintiri din perioada sarbatorilor din copilarie.

    Apreciat de 1 persoană

  11. tink3rbe11 zice:

    Hristos a Înviat!
    Doamne ce frumos mai știi tu a povesti ,așa m-am transpus, acolo în amintirile tale.
    Frumos era odată și alt gust avea viața.

    Apreciat de 1 persoană

    • Adevărat a Înviat!
      Îţi mulţumesc mult, draga mea!
      Şi noi aveam alt… gust şi alte gusturi. Nici noi nu mai suntem cum eram pe atunci. Că-n rest, viaţa e cam la fel. Depinde de noi cum o vedem. Vreau să cred că n-au fost chiar degeaba vremurile alea şi că am luat ce-a fost bun şi frumos, să le putem da mai departe.
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Diana zice:

    Adevarat a inviat!
    Randurile tale mi-au amintit de diminetile copilriei in care tate aducea de la biserica Pasti; primul lucru pe care il faceam in prima zi de Pasti era sa caut intr-o cescuta (una speciala) 😊 bucatelele de paine – n-aveam cine stie ce idee despre ce e vorba. Pana in anul 2010 am mancat pe stomacul gol numai bucatele de paine aduse de tata (chiar si in anii cand mergeam la biserica sa luam Lumina).
    Iti multumesc pentru aceste randuri care mi-au rascolit (a zambet) amintirile. Parfumul de cozonaci facuti „in casa” il am si acum in memorie – invaluia intregul cartier! Acum… doar de la patiseria din apropiere il mai simt. 😊
    Sufletul senin sa-ti fie, Potecuta! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce frumos! Mă bucură mult faptul că ţi-am trezit amimtiri atât de preţioase!
      Eu îţi mulţumesc, Diana dragă!
      Eh, şi eu sunt ori cu cumpăratul, ori cu „căpătatul” de cozonaci. Nu are rost să încerc să fac, e un subiect tabu ăsta cu frământatul 😀
      Îţi mulţumesc mult de tot! Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Mona zice:

    Hristos a înviat!
    Da, mai ales în ultimii ani, îmi amintesc…
    Te îmbrățișez ❤🤗

    Apreciat de 1 persoană

  14. Ana G. zice:

    Ce amintiri minunate, draga mea!

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ecoarta zice:

    Adevărat a înviat!
    Ie, ie! Vremuri ce-au vremuit…”a plecat lumea din lume”, tocmai am scris asta sau despre asta! Şi da, „ie, ie” înseamnă „da, da”! O ştiu cei ce-au trãit pe câmpie. Cea transilvană!
    Minune de amintiri!

    Apreciat de 1 persoană

  16. adrianport zice:

    Suntem toti din acelasi sat, nu-i asa? E posibil sa fi fost si eu pe undeva prin grupul acela de copii adolescenti? Cel putin asa am simtit citind povestea ta. Satul (inca) etern, pe care noi am avut norocul sa-l traim si care sper sa mai existe si fizic pe undeva, caci ar fi pacat ca eternitatea sa ramana inchisa doar in amintirile noastre, scrise sau nu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Aşa cum frumos ai spus, există un sat universal, unul care încă are pe uliţele lui urmele paşilor noştri. Şi sper şi eu că nu va dispărea şi că vor fi şi alţii care-l vor evoca măcar la sărbători, dacă nu mai des.
      Îţi mulţumesc mult, Adrian!

      Apreciat de 2 persoane

  17. Hristos a înviat!
    Cu asemenea amintiri, de parcă au fost mai ieri, nu-ți poate îmbătrâni sufletul niciodată. Ba le menții tinere și pe ale celor cărora le împărtășești și îi ajuți să se întoarcă astfel în trecut. Așa cum m-ai făcut și pe mine, căutând în sinea mea asemănările și deosebirile care dau particularitate fiecărei zone, fiecărei localități.

    Apreciat de 1 persoană

  18. ina02s zice:

    Hristos a înviat, Potecuță! Ce lume frumoasa ai devoalat! Emoționant! 😘❣️

    Apreciat de 1 persoană

  19. Hristos a Înviat ! Minunate sunt amintirile tale din copilărie pe care le-ai redat atât de frumos care mi-au adus aminte de ale mele și ele au un numitor comun, bucuria din aceste zile și toate întâmplările dragi care ne-au rămas în memorie.

    Apreciază

  20. Iosif zice:

    Nicicând în asta viata nu e pra târziu,
    Sa te întorci pe vechile trasee si poteci.
    Sa retraiesti din nou ca un copil zurliu,
    Chiar daca primaverile îti par mai reci…!
    O seara linistita, magica, superba, binecuvântata,o saptamâna cu pace în Lumina învesmântata, draga Potecuta !

    Apreciază

  21. Florina zice:

    Hristos a înviat!
    M-ai purtat printr-o lume de care îmi amintesc mereu cu cea mai mare emoție, suntem norocoși că am trăit acele vremuri… Tare frumos mai era, și încă e viu totul, zâmbesc și când îți scriu… Să ai o primăvară minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

  22. Zuzu zice:

    Și eu am amintiri frumoase!

    Apreciază

  23. ce amintiri placute.. imi aduc aminte ca si pe noi ne tineau nemancati pana luam Pastele, dar se temeau teribil de cantecul cucului si sa nu fie spurcati

    Apreciază

  24. Alex zice:

    Adevărat a înviat!
    Cum știi tu, dragă Potecuță, să ne întorci în timp, pe „poteci de dor”, la acele amintiri neprețuite, din anii copilăriei, în „satul-rai” pe care nu-l vom uita niciodată! Amintiri dragi, oameni minunați, mutați în veșnicie, de care ne este atât de dor… M-a emoționat până la lacrimi povestirea ta și mă gândeam cât de multe avem cu toți în comun, când vine vorba de această mare sărbătoare creștină a Paștelui – reper spiritual fundamental pentru acest popor…
    Mi-a plăcut cum ai povestit despre acele vase speciale pe care le păstrați cu evlavie numai pentru Paști. O lume simpplă, dar plină de simboluri și semnificații profunde.
    Îți mulțumesc din suflet pentru acest moment plin de emoție. Multă sănătate și numai bucurii! 🙂

    Apreciază

    • S-a întors emoţia, Alex! Şi îţi mulţumesc pentru asta, ai mereu cuvinte deosebite pe care le oferi din suflet.
      Cred că şi amintirile astea toate ne pot fi reper. Şi încă unul solid şi de preţ.
      Îţi mulţumesc încă o dată! Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  25. Floare de mai zice:

    Mi s-a făcut asa un Dor de bunica….ea m-a dus la Biserică,ea mi-a spus de Sărbătorile de Paşte,de când eram aşa de mică încât trebuia să mă ridice în brațe ca să ajung la Icoane.Mergeam la Denii,mergeam la împărtășit şi la”dat pe sub masă”,mergeam să ocolim Biserica şi la Înviere,luam Paşte şi veneam acasă având grijă să nu se stingă lumânarea,iar după ce ocoleam Biserica dădeam ocol şi casei cu lumânarea aprinsă,ca să meargă bine,iar lumânarea se stingea de tocul uşii sus la intrare.Iar în dimineața de Înviere după spălatul pe față cu apa cu banut şi ou roşu,se dădea voie la ciocnit de ouă şi mâncat de cozonac😀😀😀.Aşa mi-ai trezit amintiri….Mulțumesc. Pupici,draga mea !.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s