Un gând pe-o umbră de scrisoare

Dragă…,

Da, tu, despre tine e acum. Ca de fiecare dată, de fapt. Dar azi ţi-o şi spun, să fiu sigură că nu vei avea tendinţa, cum o am şi eu când vreau să pară că nu înţeleg legătura, să te uiţi în spate, ca şi cum nu ţi-ai recunoaşte numele, ca şi cum nu te-ai recunoaşte. Nu, nu e nimeni în spatele tău. Şi chiar dacă ar fi, nu e despre el.
Ce faci? Gata pregătirile? Gata curăţenia? Gata listele, gata meniul, gata coşuleţele? Gata exteriorul? Dar interiorul cum e? Cum îţi mai e? Pe acolo ai dereticat? Te-ai împăcat cu ce n-ai putut şterge de praf şi cu ce n-ai putut îndrepta?
Ştiu că a fost greu. A fost obositor, a fost stresant, a fost mult, prea mult, a fost sufocant şi frig în acelaşi timp, întuneric şi orbitor, asurzitor şi totuşi a fost tăcere adâncă. Poate vei spune că a fost inutil. Că a fost degeaba. Nu, nu a fost. Nimic nu e degeaba, absolut nimic. Nici măcar acest degeaba nu e chiar degeaba. Are şi inutilul un rost al lui, altfel nu ar exista. Aşa cum noi cu toţii avem. Da, şi tu.
A fost aşa cum va mai fi. Şi cum va trebui să acceptăm. Chiar dacă nu înţelegem pe deplin. În fond, cât înţelegem din tot ce e şi, mai ales, din tot ce suntem? Uneori, prea puţin. Alteori, prea nimic. Dar nu-i nimic, reuşim cumva să ne strecurăm printre neînţelesuri. În fond, unele întrebări sunt făcute tocmai pentru a rămâne fără de răspuns. Ăsta le e rostul.

Nu mai crezi poate în nimic, nici măcar în tine, şi spui despre speranţă că e o invenţie să vândă bine, că e doar pentru naivi. Spune-o. Dar nu o crede pe deplin. Sau lasă-i pe ceilalţi să o facă şi poate aşa vei vedea că nu e atât de rău să nu depui toate armele deodată. Că nu ţi se va întâmpla nimic rău dacă nu o faci. Mai păstrează câteva şi pentru mai târziu. Poate vei avea nevoie. Sau poate nu. Dar măcar le vei avea.
Pentru că există un mâine. Doar pentru unii, e drept. Dar există. Nu mă poţi contrazice. Din fericire, nimeni nu o poate face. Vorbesc de pământeni, desigur. Şi de data asta, mâinele ăsta tocmai despre asta e. Despre speranţă şi despre dovada că mai există Lumină. E în regulă dacă nu crezi nici în asta. Nu vin să te contrazic, nici să te conving şi, cu atât mai puţin, să te judec. Îţi spun doar că deja pâlpâie luminile. Stinghere, dar aprinse. Şi asta înseamnă că încă nu e totul pierdut. Nu, nici tu. Ştiu, vei vrea să îmi spui altfel. Nu mi-o spune. Unele gânduri prind putere când sunt rostite. Lasă-le doar la nivel de gânduri, nu le da trup de cuvânt. Poate aşa se vor risipi între alte gânduri. Mai pline de sens.

În rest, fie cum va vrea să fie. Sau cum va trebui. Sau cum e plănuit. Dar să nu fie după cum o merităm. Ar fi cam greu de dus asta. Nu prea suntem pregătiţi.
Şi fie-ţi bine, oricum ar fi!

Cu drag,
tot eu.

Foto