De vorbă cu…

Bună ziua şi bine v-am găsit! În primul rând, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să îmi acordaţi acest interviu!
Bună seara! Da, s-a făcut seară între timp, se pare că secundelor nu le pasă de formule şi formulări, din contră, parcă vor să facă în ciuda lor şi să le pună într-o lumină proastă, făcând să fie seară deşi încă nu s-a stins ecoul salutului de bună dimineaţa. Şi da, bine. Bine că m-aţi găsit. Sau că v-am găsit. Cine mai ştie cine a găsit pe cine şi dacă chiar ne-am găsit cu adevărat. După introducere, n-aş spune. Dacă ne-am fi găsit cu adevărat… dar lăsaţi, să continuăm.

V-aş ruga să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Să vă prezentaţi în câteva cuvinte, pentru cei care nu vă cunosc.
Cu ce i-ar ajuta asta pe cei care nu mă cunosc? De ce i-ar interesa în vreun fel? Şi, pentru cei care deja mă cunosc, ce rost mai are să mă prezint? Ce le-aş putea spune celorlalţi? Să încep cu prima zi a devenirii mele? Vă daţi seama cât ar dura până aş termina?
Cam ce-ar putea spune un om despre el la întrebarea asta? Sigur, unii ar simţi nevoia să etaleze diplome şi funcţii, titluri şi glorii. Şi bine fac. Dar oare chiar asta sunt ei cu adevărat? Asta îi defineşte? Nişte maculatură pe post de diplomă? Nu. Tot ce e dincolo de ele şi tot ce-a dus la împlinirea lor. Nu rezultatele-s importante aici, din astea avem cu toţii sub o formă sau alta. Dar cu ce preţ? Cine am devenit în timp ce ne zbăteam să ajungem la ele, spre ele? În ce ne-au transformat?
Despre astea nu vorbeşte nimeni şi e păcat. Ce să vă spun deci? Câte diplome stau aruncate prin sertare? Cât mai contează ele?
Să mă descriu? Sunt… un om care se descoperă câte puţin în fiecare zi.

Spuneţi-ne anotimpul preferat, culoarea preferată, cartea preferată, muzica preferată, mâncarea preferată. Ceva din care să înţelegem cum sunteţi ca om?
Sunt curioasă cam ce spune despre un om faptul că îi place să mănânce un anumit fel de mâncare şi preferă o culoare în detrimentul alteia. E un om bun cel care adoră culoarea apusului în serile de vară? Sau e romantic doar pentru că? Şi dacă nu preferă ci doar iubeşte? Îl descalifică asta din vreun top al oamenilor demni de a fi luaţi drept exemplu? Sau e numai bun de pus în vreun colţ al ruşinii pentru că nu preferă ce ar vrea lumea să prefere? Ce e de preferat să preferăm?
Dacă spun că anotimupl preferat e cel din fiecare zi şi mâncarea pe care o iubesc e cea împărţită la doi, la trei, la patru, la 20, în ce categorie m-aţi încadra?

Ce părere aveţi despre cei care…
Părerile despre alţii sunt doar păreri, niciodată certitudini, niciodată exponate pe care să le admirăm în grup, niciodată lucruri care se spun şi se analizează. Sunt doar păreri. Care nu contează.

Să ne imaginăm că aţi fi nevoit să plecaţi pe o insulă pustie…
Să ne imaginăm întâi cam cât de bogat ar fi cel care a adresat prima dată această întrebare, dacă toţi ceilalţi i-ar fi acordat drepturile cuvenite. Ce păcat că nu s-a gândit la mai multe, ar fi fost şi interviurile mai spumoase.
Deja suntem pe o insulă pustie. Cu toţii. Fără să vrem să o recunoaştem. Dar, dacă vreţi să ne imaginăm cum ar fi să… atunci vă rog să vă imaginaţi şi răspunsul.

Dacă ar fi să alegeţi între…
Când va fi să aleg între, voi alege. Azi nu e cazul aşa că oricare ar fi cele două lucruri, încă se poate fără să elimin.

Există ceva ce vă displace?
În afară de superficialitatea asta din întrebările standard din care nu vrem să scăpăm?
Da, falsa impresie că e important omul dincolo de senzaţional, dar nu căutăm decât senzaţionalul din viaţa fiecărui om.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat!
Nu v-am acordat timp, timpul e încă al meu. V-am acordat doar nişte răspunsuri.

Acest interviu e ceva ce mi-aş dori să existe. Să fie un om care să răspundă astfel unor întrebări care n-au ce căuta în niciun interviu de nicăieri. Nu e real. Dar aş vrea să fie. E o joacă, a mea cu mine.

Foto