Gânduri prin fumul de ţigară VII

Mă uit de multe zeci de minute, sau de ore, nu ştiu, timpul meu se măsoară-n amintiri, nu în secunde pe care le lăsăm se treacă, spre colţul străzii. Un tip vinde nişte frunze despre care spune că ar face minuni în cazul multor boli. Leacuri miraculoase, le spune el. S-a răspândit repede zvonul miracolelor nedovedite, oamenii vin neîncetat, unii s-au pus de mai multe ori la coadă, semn că vor să îi facă bine pe toţi cunoscuţii lor. Mă răscoleşte privirea lor plină de lumină după ce achită punguliţa aia şi se îndepărtează ţinând-o-n mână ca pe ceva foarte valoros. Şi chiar e. Duc cu ei speranţa că de mâine le va fi mai bine. Lor sau celor pe care îi iubesc. Şi ce poate fi mai de preţ decât asta? Poate doar vindecarea adevărată. Care nu va veni în cazul lor. Nu cu ce au cumpărat. Dar privirea aia, zâmbetul ăla şi paşii parcă mai sprinteni, chiar şi-n cazul celor care duc pe umeri ani mulţi, mai mulţi decât le-au mai rămas, sunt însă nepreţuite. Chiar dacă trăiesc numai o clipă, atât cât durează orice iluzie.
Oamenii îi numesc escroci pe cei care vând astfel de nimicuri. Şi nu greşesc prea mult. Celor care-i cred, le spun naivi. Şi Doamne, cât de mult se pot înşela! Dar oamenii care n-au simţit niciodată gustul amar al deznădejdii pot spune orice. Cu o uşurinţă sinonimă cu vulgaritatea. Judecă şi dau sentinţe. Deşi nu fac decât să proiecteze-n alţii ce ascund prin ei.

Între un medic care te priveşte rece-n ochi şi-ţi spune că îi pare rău, dar nu mai există nicio şansă şi un străin care-ţi vinde speranţa că există şi pentru tine un mâine, pe cine ar crede omul aflat la disperare? Sigur că nu e bine să-l creadă pe ultimul, dar ce mai e bine când eşti în punctul ăla? Şi cui îi mai pasă?
Noi, oamenii, ne temem cel mai tare de boală, de sărăcie şi de singurătate. Unii le trăiesc pe toate în acelaşi timp. Alţii fac orice să le trateze. Pe rând. Cu orice, indiferent de consecinţe. Singurătatea nu e boală. Dar neputinţa de a o accepta, da. Şi încă una foarte gravă.
Şi în cazul singurătăţii se caută leacuri la fel de miraculoase. Le numim compromisuri şi le luăm, uneori cu înghiţituri mici, pe stomacul gol, chiar şi o viaţă-ntreagă. Ne agăţăm de oricine ne-ar putea amăgi că însemnăm ceva. Îl credem şi noi pe cel care ne spune că ne iubeşte sau că îi pasă. Deşi se poate întâmpla să fie în rolul celui care vinde doar cuvinte, în loc de frunze, în porţii mici, ambalate frumos. Ne spune ce vrem să auzim. Şi ce crede că ne-ar face bine. Suntem deci la fel de bolnavi şi de naivi ca şi bieţii bolnavi reali care-şi cumpără, uneori pe bani mulţi, speranţa că vor mai fi un timp.
Aşa cum noi plătim cu bucăţi generoase de suflet pentru iluzia că celui care spune că-i pasă chiar îi pasă.
De ce să-i judecăm deci?

Eu nu o fac. Mă las vrăjit de lumina apărută brusc pe chipul lor, lumină care n-ar apărea de la niciun medicament la fel de inutil, şi mă gândesc la mine. La leacul pe care-l caut eu de ani de zile, să-mi tratez neputinţa de a mă accepta. Ştiu că e undeva, pe fundul unei sticle. Poate pe al ultimei sticle. Dar ştiu că e. Şi asta mă face să trăiesc. Şi să cred că am şi eu un mâine al meu.

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară VII

  1. Iosif zice:

    Cel mai bun si eficient medicament universal este…placebo, zic si eu ! Vindeca de orice boala, chiar si de o sticla…goala ! 🙂
    Un Weekend minunat, relaxant, binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciază

  2. sticri zice:

    Eu vad lucrurile cam asa.
    Tot, dar tot ceea ce e aici se refera la asteptarile cuiva ca din exterior sa-i vina ceva, fie putina iubire, fie acele frunze, fie …., totusi, tot acest „ceva” venit din exterior e efemer si iluzoriu, intotdeauna.
    Nu stiu daca neputinta cuiva de a se accepta sta in fundul unei sticle dar cu siguranta „puterea de a se accepta asa cum este, sta in acea persoana”. Totusi asta nu ne da dreptul sa judecam acele persoane, fiecare are drumul lui …
    Multumesc Potecuțo!

    Apreciat de 3 persoane

  3. Mishuk zice:

    … de care frunze? că dacă e ce caut eu, te rog să-mi iei o punguliță. sau măcar nr. lui de telefon. ajung curând 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. Issabela zice:

    Și eu îmi descopăr singurătatea pe zi ce trece, tot așa, prin fum de țigară… deci rezonez. Nu știu dacă rezonanța o să mă ducă pînă la împăcarea cu sticla domnului… Dar aștept să văd ce mai face 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. Suzana zice:

    Tratarea neputinţei de a ne accepta este o o idee deosebita. Insa vine momentul cand trebuie sa intelegem ca doctorul suntem doar noi si nimeni altcineva. Cum vine insa acest moment este complicat, insa vine cu certitudine, asa cred.
    Din ce in ce mai interesante aceste ganduri! MUltumesc pentru lectura, draga mea!
    Un weekend plin de frumos! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, da, da, sunt total de acord cu tine, Suzana! Cred asta cu tărie!
      Și îți mulțumesc mult de tot! Mă bucur tare că îți place! Nu am îndrăzneala de a scrie mai des gândurile astea, vin mai rar. Dar nu pun presiune pe ele, să vină când vor ele 🙂
      Weekend frumos îți doresc și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    Placebo e un bun medicament – vorba lui Iosif. 😊 Efectul e si dovedit, in unele cazuri (asa se zice) – ceva ce tine de puterea gandului, de puterea vointei, de alea-alea. Poate ca nu degeaba se afirma ca organismul uman e o minune (nici azi nu l-au inteles pe deplin cei mai mari „invatati” ai lumii)
    Are dreptate personajul tau: lumina din ochii oameniilor (din sufletul lor) – chiar daca dureaza putin – merita toti banii.
    Unii vor sa fie cu cineva numai pentru a nu fi singuri… In unele cazuri mi se pare trist…
    Gandurile personajului, despre singuratate, mi-au amintit de un amic din grupul nostru care s-a casatorit „de urgenta” pentru ca avusese gripa si… n-a avut cine sa-i dea un pahar cu apa. Cati oameni or fi ca el?
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Şi eu cred asta, Diana. Nu sunt în gaşca celor care neagă importanţa medicinei sau care se tratează cu muşeţel. Nu. Dar cred că e foarte, foarte important psihicul în cazurile astea.
      Vai! Prima reacţie a fost de râs la povestea cu amicul. Apoi mi s-a părut trist de tot. Of, săracul de el. Măcar să-i fie bine în căsătoria asta făcută cu gândul la hidratare 🙂
      Mi-ai amintit şi de bancul cu bătrânul aflat pe patul de moarte. A făcut copii mulţi, i-a crescut cu sacrificii, tot cu gândul la momentul în care va ajunge la ultima clipă, să fie sigur că are cine-i da un pahar cu apă. Toată viaţa a strâns cureaua, doar să pună ban pe ban să le dea copiilor. Şi ajunge în ultimele clipe şi, cu toţi în jurul lui, copii, nepoţi, strănepoţi, se pune bietul pe plâns şi zice: toată viaţa am renunţat la plăcerile mele pentru voi, să am cui îi cere un pahar de apă. Şi am ajuns în clipa asta şi mama ei de viaţă că nici nu mi-e sete…
      Îţi mulţumesc mult! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Diana zice:

        Ooo, nici eu nu neg importanta medicinei! Oh, nu! Ca nu ma indop cu medicamente pentru orice e altceva. Si nici nu resping alte idei, dar le analizez. 😊
        Tipul a divortat in final nu mai stim prea multe de el pentru ca s-a indepartat de grup curand dupa casatorie.
        Iti multumesc pentru banc! :))
        Multumesc. Si tu!

        Apreciat de 1 persoană

  7. adrianport zice:

    Parerea mea e ca singuratatea, saracia si moartea sunt exagerat demonizate la noi si poate si prin alte parti. Explicatii ar fi multe si nu vreau sa ma lansez prea tare, ca nu-i loc aici. Nu c-ar fi niste chestii pe care sa ti le doresti, nu asta spun, doar ca foarte des se trece prea usor peste limita rezonabila a compromisului. Iar rezultatul poate fi, adesea, mult mai rau.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Cu singurătatea și sărăcia se mai poate obișnui omul, dar cu boala niciodată. Iluziile se găsesc peste tot în jurul nostru sau în noi, prin visuri optimiste pentru care nu trebuie să plătim, ci doar să le generăm cu credința că măcar o parte din ele se vor împlini.

    Apreciază

  9. tink3rbe11 zice:

    Speranța are un gust plăcut. Ca și licoarea lui Bachus.
    Speranța aduce lumină ,ea este de fapt lumină.
    E bine că totuși crede că poate va fi și pentru el altfel decât îi este acum. Chiar dacă asta înseamnă să golești sticlă după sticlă căutând miracolul de la fundul sticlei.
    Era mai grav dacă îi încolțeau gânduri negative ,cu tentative de suicid sau moarte.
    Mi-a făcut mare plăcere să mă trezesc astăzi și să-l regăsesc .
    Poate speranța asta va inflori frumos într-un suflet de copil care să-l scoată la lumină, măcar câteva ceasuri pe zi ,sau poate va înflori intr-un loc nepermis și atunci ar fi un motiv să se rupă puțin din întunericul cârciumii ,sau poate va inflori pur și simplu in el dar de unul singur este greu să tragi la căruța vieții.
    Oricum ar fi , mă bucură faptul că a revenit.
    Weekend frumos îți doresc Potecuță!

    Apreciază

    • O crede. Şi o va mai crede. Habar nu am cum va curge „povestea”, nu am nicio idee, nu-mi propun nimic, când am inspiraţie atunci scriu, nu e planificat nimic din timp.
      Dar nu sunt scriitoare deci nu mă pot detaşa cu totul de personaj deşi nici gândurile astea ale lui nu-s proiecţii ale trăirilor mele. Nu trăiesc singurătatea, deznădejdea, suferinţa de unul singur, abandonul. Dar îmi e uşor să jonglez cu ele. Însă sigur-sigur la gestul extrem nu va ajunge. Optimismul meu nu mă poate lăsa să-i fac asta bietului om. Îl las să fie resemnat, îl las să pară că nu mai vrea sau nu mai poate să se ridice, dar nu îl voi lăsa să facă asta. El nu e decât o umbră care analizează lumea dintr-un colţ. Îi vede părţile întunecate şi vede viaţa cu toate ale ei. Nu are nume, nu are chip, nu are identitate. E un gând.
      Sper să înflorească speranţa acolo unde e nevoie de ea! Chiar îmi doresc asta!
      Îţi mulţumesc foarte mult! Mă ajută mult ce-mi spui!
      Weekend frumos îţi doresc şi eu, cu drag mult!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Jo zice:

    Cât de profundă ești, Potecuță. Mi-a plăcut mult. Dar mult de tot. Mă regăsesc în gândul personajului tău la persoanele singure, care sunt singure pentru că stau prost la capitolul compromisuri. Eh! Vestea bună este că singurătatea mea nu-i boală. 🙂 Iau totul ca atare și încerc să văd partea bună a lucrurilor. Iar punguța mea de medicamente este, printre altele, chiar blogul tău. 💕 Mulțumesc!

    Apreciază

  11. Alex zice:

    Cât de frumos ai scris, dragă Potecuță! Într-o lume în care oamenii se frământă și se lasă pradă atâtor temeri, orice „vânzător de iluzii” are succesul lui, măcar printre unii oameni. Mai ales aceia care caută cu disperare „soluții”, pentru a ieși din pericolul mortal al deznădejdii. O speranță cât de mică, chiar fără nicio acoperire în realitate, tot e mai bună decât nimic. Și sunt tare mulți care cred așa…
    Omul acela vindea frunze de leac… Cine știe? Poate unora chiar le-a făcut bine, sub imperiul …autosugestiei. Dar ce ne facem cu „vânzătorii de iluzii” din politică? Ăștia sunt de-a dreptul veninoși, otrăvitori de suflete. Răpesc speranțele cu totul!
    Mulțumesc mult pentru acest moment sensibil. Să ai o zi minunată! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Alex! O completare atât de frumoasă şi de … la obiect!
      Da, vânzătorii de iluzii au o parte a lor bună care cumva ne poate face să-i iertăm.
      Ooooof! E soare, după multe zile de ploi şi gri, copacii sunt înfloriţi, mâine e cu şi despre flori… chiar vrei să-mi zic părerea despre cei de care ai zis? Îmi fac păcate, zău 😀 😀
      Mulţumesc mult, Alex! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  12. Ideota69 zice:

    Oamenii au nevoie de speranta! Unii o vand, altii o cumpara, altii si-o procura in diferite alte moduri… A fost o vreme cand credeam ca ceea ce misca lumea e credinta, cu timpul mi-am dat seama ca de fapt e speranta. Iar atata vremea cat exista, modul in care ne-o procuram pierde din importanta. M-a rascolit felul in care ai zugravit o latura umana atat de sensibila, de complelxa si necesara in acelasi timp!

    Apreciază

  13. “Ne agăţăm de oricine ne-ar putea amăgi că însemnăm ceva”
    stiam ca voi gasi mai mult decat ganduri! 😊 cand te citesc intotdeauna raman cu ceva ce-mi trece prin inima!
    ♥️

    Apreciat de 1 persoană

  14. Cri zice:

    M-ai ajutat să-mi limpezesc nişte gânduri, Potecuţă, şi-ţi mulţumesc! 😊 Gânduri ce nu-mi dădeau pace, ca de fiecare dată când încerc să-mi explic neînţelesul… Şi -dintr-o dată- citindu-te, am înţeles că există şi oameni care cred că fac bine atunci când vând nişte iluzii. Pe moment, da, sentimentul este tare plăcut, să simţi că îi pasă cuiva de tine şi încă mult… şi mă refer aici, desigur, la dezamăgirile sentimentale. Mai apoi, însă, atunci când visul frumos se risipeşte, va lua cu sine şi o părticică din sufletul omului care l-a cumpărat. Şi de aici începe tragedia: unii se mai şi sinucid, din păcate, alţii se retrag la mânăstire, dar mai există şi unii – mai puţini, ce-i drept- care doar aşa se trezesc la realitate, în sensul că-şi învaţă lecţia aceea de viaţă, iar apoi sunt mai bine… Ascultam dimineaţă o melodie a trupei Taxi, iar versurile acesteia spuneau ceva despre o inimă mai tânără decât trupul ce-o purta, avea vreo 17 ani inima aceea şi, urmare unei deziluzii sentimentale, a îmbătrânit singură, omul ei rămânând tânăr, dar cu inima îmbătrânită de nu mai putea iubi. Tristă melodia, nu-ţi dau link, fiindcă nu vreau să plângi… ca mine. 😉 Ideea e că mai întâi melodia a început să-mi aşeze gândurile, iar cuvintele tale au venit apoi ca o magie, ce mi-a lămurit totul. Zic magie, fiindcă mi-a făcut tare bine să le citesc. Ca întotdeauna.❤

    Apreciază

    • Mă bucură nespus de mult ce-mi spui, draga mea! E un sentiment minunat ăla de a şti că un gând a putut ajuta puţin! Mulţumesc din suflet!
      E foarte complicat şi delicat şi depinde de la caz la caz.
      Ştiu sigur că absolut nimeni, în afară de noi, nu ne e dator cu fericirea proprie. Şi nu putem aştepta asta de la alţii, nici nu o putem pretinde.
      E tare delicată partea cu căderea în gol după o deziluzie, însă a şantaja pe cineva astfel mi se pare un rău mare făcut şi acelei persoane şi propriei persoane. Ştiu femei care după divorţ s-au abadonat doar ca să vadă el cât de mult suferă ele şi să vadă lumea că ea l-a iubit şi nenorocitul a părăsit-o. Lumea a vorbit puţin, apoi şi-a văzut de ale ei. Şi el la fel. Asta după ce-a reuşit să scape de povara vinei de a o vedea pe ea la pământ. Şi cine ce-a avut de câştigat din asta? Nimeni, nimic. De pierdut… ohooo…
      La fel cum ştiu femei care, dincolo de suferinţă, şi-au adunat toate puterile şi au strălucit, în ciuda lumii. Şi da, şi a lui. Şi ce să vezi? Sunt fericite şi împlinite.
      Să te abandonezi şi tu după ce crezi că ai fost abandonată, tu ca persoană, nu tu, Cri, e o mare greşeală şi o mare vină a ta faţă de tine. Sigur că doare. Sigur că nu e o bucurie. Sigur că există suferinţă. Dar să-ţi abandonezi viaţa pentru că ai fost părăsită de un bărbat, mi se pare de neînţeles. Nici un bărbat pe lumea asta nu îţi e înlocuitor de plămâni şi fără el nu mai poţi respira, nici de mâini, nici de picioare. Înainte să-l cunoşti ai putut deschide ochii, ai respirat, ai mâncat, ai vorbit, ai mers? Da? Iacătă că se poate şi fără el. E valabil şi invers. În afară de cele care le-au dat viaţă, nicio femeie din lume nu-i poate fi bărbatului nici aer, nici apă, nici mâini sau picioare. Şi dacă noi plecăm, se descurcă şi ei foarte bine, că nu-s de cârpă.
      Repet: nu condamn oamenii care cad în depresie, Doamne fereşte, nu e de glumit şi nu despre asta vorbesc.
      Vorbesc despre cei sau cele care cred că viaţa se sfârşeşte când partenerul trânteşte uşa şi pleacă şi aruncă toată vina suferinţei ulterioare pe acel partener. Ok, poartă vina dacă a rupt el relaţia. Dar tot ce urmează ţine de noi şi dacă noi decădem, vina ne aparţine în exclusivitate. El nu mai are nicio vină că noi nu mai punem preţ pe viaţa noastră.
      Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 2 persoane

      • Cri zice:

        Cu mult drag și te îmbrățișez la rândul meu!

        P.S.: Sunt de acord cu cele pe care le-ai punctat, întrutotul. Și pentru că nimeni nu-și poate controla sentimentele și atunci, fie ne place un om până la adânci bătrânețe, fie până când nu ne mai place, pur și simplu. Cine e de vină în al doilea caz? Nimeni. Așa a fost scris în stele am mai putea spune. Cu cât înțelegem mai devreme acest lucru, cu atât putem alege să fim (cât mai) fericiți. Te pup și-ți mulțumesc mult, mult! ❤

        Apreciază

  15. cat imi place ca isi masoara timpul in amintiri si cauta tot felul de leacuri si frunze

    Apreciază

  16. Drugwash zice:

    Neputinţa de a se accepta nu are tratament, fiindcă nu e o boală ci cruda înţelegere a unei realităţi care opune conştientul (şi probabil şi subconştientul) inconştientului. Numărul şi conţinutul sticlelor – sau altui fel de recipiente – sînt complet irelevante în atare situaţie.

    În rest, contrar părerii lui Petru oamenii se pot obişnui cu toate: şi cu singurătatea, şi cu sărăcia, şi cu boala. Nu ştiu dacă eu sînt regula sau excepţia – că tot vorbeam de generalizările pe care corectitudinea politică sau propria natură nu te lasă să le accepţi – însă cel puţin sînt un exemplu în acest sens. Şi, paradoxal poate, a fi obişnuit cu toate astea nu înseamnă neapărat că poţi sau trebuie să te şi accepţi ca atare.

    Problema e că sticlele mele sînt de mult goale.

    Apreciază

  17. Ana May zice:

    Oare cu cât ne fură de ani, de sănătate, de bucurii, fricile, temerile și grijile?
    Și oare câte sunt reale și câte sunt induse?

    Apreciază

  18. Am descoperit cu întârziere fragmentul acesta, dar nu puteam să-l ratez, nu voiam să-l ratez. Personajul tău, cu toată tristețea și negura din lume adunate în gânduri, rostește adevăruri universal valabile. E tare înțelept. Și ne face bine, cu tot fumul de țigară prin care străbat vorbele lui. Aștept cu nerăbdare următorul episod. Știu că mă repet, dar ar ieși un roman pe cinste. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s