O zi între masai

Am vrut să scriu o filă de Jurnal şi m-am răzgândit pentru că oricum aş fi grăbit primele rubricuţe, nerăbdătoare fiind să ajung la „citesc”. Pentru că da, azi asta e important, nu ce-i afară, nu ce-i azi, că ştim că-i vineri. Şi afară e noapte, na. Ah, şi cald. Foarte cald. Gata, am bifat, ajung la citesc, sar peste „mă gândesc”, vă scriu tot aici şi la ce mă gândesc.
Dragilor, sunt şocată şi nu exagerez. Să vă spun: am făcut azi ce nu prea fac, din mai multe motive. Vă zic şi motivele pe parcurs, staţi să o iau cu începutul: m-am născut într-o zi de martie, luni… ăăăă glumesc, nici chiar cu acel început. 😛
Azi dimineaţă, la o pauză de ţigară, am butonat telefonul şi am dat o tură pe FB. Am dat de o postare în care cineva a pus poze cu nişte copii de prin Africa şi primul comentariu zicea ceva de o carte „îndrăgostită de un masai”. Şi mi s-au activat antenuţele, mi s-a părut interesant titlul, am venit la PC şi… ştiu, ştiu, nu-mi spuneţi nimic, nu vreau lecţii de morală, mi le-am ţinut singură.
Şi da, ăsta e unul dintre lucrurile despre care spuneam că nu le fac des. Ba din contră, nu le fac. Nu piratez cărţi, nu citesc cărţi pe telefon, tabletă, laptop, calculator. Şi nu citesc în timpul serviciului. Şi, ca să fie treaba treabă, azi le-am făcut pe toate. Deci nu mă certaţi, că am o scuză. Cum nu ştiam nimic despre carte şi autoare, prima dată m-am informat. Am înţeles că e roman autobiografic deci totul e cât se poate de real, am înţeles că e film după roman, am căutat poze cu autoarea şi pe urmă am căutat informaţii despre masai, că de ce mint, nu prea ştiam mare lucru.
Şi, cu temele făcute, am căutat cartea. De fapt cărţile că-s vreo 4, din ce-am văzut. Pe primele două siteuri afişate de stimabilul domn gugăl era sold indisponibil şi mi-a fugit privirea, eu n-am vrut, să ştiţi, mai jos. Acolo scria pdf. şi n-am rezistat 😳 Am zis că citesc numai 3 pagini, sigură fiind că oricum nu mă lăsa mai mult, ca orice preview care se respectă. Dar m-a lăsat. M-a lăsat şi eu n-am vrut. Da, e practic tot. Nu vă spun cât am citit, că asta ar putea fi probă de divorţ între mine şi şef. Nu mă autodenunţ chiar în halul ăsta. 😀

Dar am avut timp să intru bine de tot în atmosferă şi ce mă fac eu acum? Că pe noptiera mea mai stau nişte cărţi şi acum nici nu mai pot pleca din cartea asta şi mai e mult, mult de tot? Mă rog, ideea e alta.
Măi dragii mei, sunt şocată efectiv. Şi nu vreau să vă povestesc cartea, eu acum nu fac reclamă cărţii, nu o recomand, n-am citit nici un sfert, ce să recomand? Dar vreau să vorbim despre o chestiune. Şi pentru asta, vă zic pe scurt tare, să înţelegeţi.
O tipă din Elveţia, 27 de ani, merge în concediu în Kenya alături de iubitul ei. Vede un masai de care se îndrăgosteşte pe loc şi pleacă acasă hotărâtă să renunţe la tot ce are, la viaţa de acolo, la afacerea ei, la iubit, la tot, şi chiar o face, pentru a rămâne definitiv acolo. Nu am stricat nicio surpriză, nu zbieraţi, astea se întâmplă în primul capitol deci nu am dezvăluit eu nimic.
Şi vine fata noastră înapoi şi vai de căpuţul şi sufleţelul meu ce-am citit eu. Cartea e mişto, cât am citit, că te învaţă tare frumos, dar şi brutal, despre viaţa acestor oameni. Am aflat de pildă că pe un masai, ca femeie, nu ai voie să-l atingi pe faţă, nici pe păr. Masaii nu sărută. Nici pe soţie, ei spun că gura e doar pentru mâncat. Nu râdeţi, măi. E de rău dacă faci asta. Bine, ei nu o fac. Dar ea, cum nu ştia, a cam făcut. Şi nu-i bine.
Un masai nu se atinge de mâncarea care a fost atinsă sau, atenţie, privită de o femeie, inclusiv de soţie. Deci ei nu papă decât cu un alt masai la masă, niciodată singuri şi niciodată ceva ce a fost atins de o femeie. Asta ar fi bună şi la noi, nu? Noi, ca femei, ne-am cam fi scos 😀 😀 😀

Şi gata cu cartea, nu vă mai povestesc nimic, cum spuneam nu e recenzie, nu e recomandare deşi moamăă, câte am învăţat. Dar oricum mai am mult de citit. Din ce am aflat de pe wikipedia, un masai adevărat trebuie să aibă cel puţin 50 de vaci şi în jur de 5 soţii pentru a fi acu adevărat respectat. Nu ştiu câte va avea ăsta din carte, voi vedea.
Acum: să ţinem cont de faptul că acţiunea se petrece în 1986. Deci fătuca asta a noastră nu a avut ca mine internet pe telefon să vadă poze, să afle prea multe despre ei, ca trib, să înveţe. Şi, foarte posibil ca între timp, cu explozia turismului în zonele populate de triburi şi cu mulţi tineri care au ieşit din colibe şi au ajuns prin universităţi de prin toată lumea, să se mai fi schimbat lucrurile şi pe la ei. Deşi nu cred că prea mult nici acum.

Eu am fost doar în concediu în ţări aci, după colţ şi cu români pe stradă, prin magazine, pe la terase, şi tot am simţit că nu-s acasă, apăi să mergi într-un trib care mănâncă pe jos şi are o cultură total, dar total opusă de a ta?
Voi v-aţi putea acomoda într-o astfel de lume? Nu ca soţii, nu ca iubiţi, nu ca soţi. Lăsăm partea asta, ştiu că e imposibil de conceput pentru noi asta. Aşa, să plecaţi pur şi simplu, să vă treziţi într-o colibă făcută din paie şi bălegar, să dormiţi pe o scândură şi să nu ştiţi absolut nimic despre oamenii de lângă voi. Nici limbă, nici obiceiuri. E curaj sau inconştienţă? E un strop de nebunie sau e nevoie de schimbare? Nu vorbesc despre a pleca în altă ţară deşi ştiu că nici asta nu e uşor. Nu. Vorbesc strict de a pleca şi a renunţa la tot, dar tot ce ştiţi, inclusiv la apă potabilă.

foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

88 de răspunsuri la O zi între masai

  1. stela9 zice:

    Nu, cu siguranță nu! Dintr-o mie de motive, nu! Dar uneori oamenii fac lucruri neasteptate chiar si pentru ei🙂

    Apreciat de 3 persoane

  2. ioansperling zice:

    Am vazut filmul acum mult mult timp…
    E nebunie clara sortită esecului! Nu stiu cum se termina filmul dar oricare alta varianta decat esecul e literatură!

    Apreciază

  3. Invisible zice:

    Eu da, as da oricand lumea noastra pe lumea lor. Cand am citit cartea eram acolo la ei si evident ca la ultimele pagini m-au napadit si lacrimile. Unul m-a vazut si m-a intrebat daca sunt bine, dar nu a fost convins de raspuns asa ca s-a asezat langa mine si cand a vazut ce citesc a dat din cap fericit, semn ca ma intelege 🙂 Nu s-au schimbat prea multe din ce povesteste autoarea, au aceleasi traditii, traiesc in aceleasi colibe, atata doar ca acum au internet la discretie. Dar au si multe din ce nu mai avem noi: principii, caldura, fericire, bucuria de viata si dragul de oameni. Cred ca tocmai din aceasta cauza, cativa dintre cei care au trait o vreme in Europa s-au intors si am impresia ca ei s-ar adapta mai greu la lumea noastra decat ne-am adapta noi la lumea lor. Sunt oameni atat de simpli, autentici si frumosi, exact dupa sufletul meu.

    Apreciat de 2 persoane

    • Frumos descrisă lumea lor aici! Și în carte. Totuși, eu aș prefera lumea mea mică, făcută în lumea asta mare. Acum nu aș fi dispusă să las familie și prieteni și tot ce îmi e drag pentru ceva total necunoscut. E drept, nici nu am fost acolo. Dar nu, nu aș lăsa. Și uite, din ce spui tu că noi nu avem, la nivel macro poate că așa e. Dar vezi, acum realizez de ce mie îmi place al naibii de mult viața, că eu am parte de astea de la cei apropiați. Și poate de aia m-au “certat” unii în timp că văd totul în roz. Păi cu așa prieteni și cu așa oameni în jur, cum să cred că e altfel?

      Apreciază

    • Scuzeeee, am corectat, telefonul meu e fițos azi. Mi-am dat notificare de la Gia și am rămas cu ea-n minte. 😳

      Apreciază

  4. Issabela zice:

    E tinerețe, care are și curaj, și inconștiență 🙂
    Nu condamn, nu judec, nu aș vrea să-ndrept nimic, fiecare să creadă cum o crede el că e bine, toate ca toate, dar… sărutul. Adică la faza asta mi-ar fi murit și cea mai mare dragoste posibilă 😀😀😀

    Apreciat de 2 persoane

  5. Cri zice:

    În ce mă privește, Potecuță, n-aș pleca nici la mai bine, cu atât mai puțin la fără apă potabilă. Mi-s genul acela… „fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea!” 🙂 Am fost în vizită la vecinii bulgari și chiar de două ori, în ani consecutivi, da’ de-abia așteptam să ajung înapoi acasă, deși mi-a plăcut tare mult, am văzut locuri frumoase și sunt mulți români pe la ei, vorbeam românește pe acolo… dar nu mă simțeam acasă, nu. Însă cartea, sau cărțile acelea de-abia aștept acum să le citesc și îți mulțumesc din suflet că ne-ai povestit despre ele. 😘

    Apreciat de 1 persoană

    • Și eu sunt la fel. Sunt tare legată de confortul meu. Nu e patriotism, e legătură cu ai mei. Dacă i-aș putea lua pe toți, patul meu, locurile mele dragi, aș pleca și pe lună. Deci nu zic că vai, că țara mea, aș fi ipocrită. Dar eu trebuie să știu magazinul de pâine, drumul spre casă, locul meu, familia, prietenii. Deci nu aș putea.
      Și eu am fost numai în concedii și am vrut acasă pe urmă.
      Să știi că e toată pe net. Toate volumele. Dacă poți citi așa, se descarcă repede și ai tot. Dacă nu, sper să dai de ea de cumpărat, eu nu am găsit. Dar nici nu am căutat mult, recunosc. Pe două siteuri era stoc epuizat.
      Mulțumesc mult, Cri!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Diana zice:

    Uau!
    S-au mai schimbat lucrurile, dar nu cred ca si in punctele esentiale din traditii/obiceiuri (desi unii sustin ca da). Cand esti acolo pentru o zi-doua poti avea sentimentul ca ti-ar fi usor sa ramai (in afara traditiilor, cel putin). E o alta lume! O lume pura, daca-mi e permisa exprimarea. M-as putea obisnui? Primul impuls – si urmatoarele – imi spune – spun – ca nu, dar… stiu si eu?! Daca n-as avea de ales… Altfel nu – chiar daca numai pentru ca sunt o lenesa. 😊 Raportand totul la „obiceiuri occidentale” viata lor e grea; pentru ei, o viata ca a noastra ar fi si mai grea, cred.
    Unii reusesc sa se adapteze – indiferent de „directie” – insa nu-mi pot imagina cum reusesc. Poate pentru ca, in profunzime, se potrivesc intr-o lume sau alta (dupa caz). Oricum, un masai nu cred ca iubeste in sensul termenului inteles de noi – asta nu inseamna ca nu iubeste, desigur. 😊

    Aceste randuri mi-au abatut – un timp – gandul de la prozaicele… „probleme cu blogul”. Multumesc.
    Weekend minunat iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, Diana, e evident că ei nu simt greutate, aia e ce știu ei, aia e viața lor, asta fac de când se știu, e normalitatea lor. Ei nu simt. Dar eu, să plec de la bloc, că tot zicea Dragoș, unde la o apăsare de buton am apă caldă, căldură, curent, internet, și poate și mâncare caldă, la o viață care și pentru o cană cu apă presupune efort considerabil (spune tipa că mergeau cu canistre la o fântână după apă) mi-ar fi imposibil. Da, aș sta o săptămână, două. Ar fi o resetare, poate. O experiență, ar fi bine și frumos. Dar o viață? Vorba ta însă, nu se știe.
      Pe ea dragostea a făcut-o să renunțe la tot. Mno, poate asta e 😀
      Mă bucur mult că e așa! Îți mulțumesc și îți doresc weekend frumos!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Drugwash zice:

    M-aş duce în secunda doi într-o ţară care să-i ia în suliţe la propriu pe criminalii OMS aserviţi lui Gates. Numai că asemenea ţară poate fi găsită, poate, pe… Lună sau pe Marte. Nu pe Terra.
    Totuşi, acomodarea cu obiceiurile Maasai ar putea fi foarte grea dacă nu imposibilă pentru noi care am apucat să gustăm din confortul – fie el chiar relativ – al civilizaţiei. Dar ce n-ar face unii dintre noi pentru a scăpa de frigul ăsta care intră în oase din octombrie şi nu mai iese pînă în mai…

    Apreciază

    • Da, e imposibilă acomodarea, și eu cred asta. Un concediu e mișto, ești rupt de tot. Dar să trăiești așa… no, thank you.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Aş putea vorbi în detaliu despre trecerea de la casă la bloc şi înapoi la casă, cu tot cu condiţiile aferente – şi asta doar aici, într-o presupusă zonă civilizată. Ar fi, desigur, diferenţe mari, dar nu foarte. Mi-am trăit viaţa oscilînd între perioade de casă şi cele de bloc şi invers. Acum, după 11 ani de trai on-the edge cred că m-aş putea acomoda relativ uşor la viaţa într-un trib Maasai sau asemănător, dacă n-ar fi cîteva – puţine – chestiuni mai… dificile. Din păcate, ca un mzungu nu m-aş putea ridica niciodată la nivelul lor, nici măcar pe sfert, iar un trib de războinici n-are nevoie de „balast” – la fel cum nici „noua lume” care ni se construieşte fără voia noastră n-are nevoie de cei ca mine.

        Apreciat de 3 persoane

  8. Suzana zice:

    Nu stiu daca as putea face o astfel de trecere. Poate doar temporar, intr-o activitate de voluntariat!
    Cred ca uneori oamenii fac lucruri ‘trasnite’, dar cred ca din cauza unor probleme existentiale ascunse in ei si ff puternice. Si vor o schimbare de dragul unei schimbari, fara a gandi in vreun fel consecintele, adica uneori fara a gandi chiar deloc.
    Am mai invatat cate ceva din postarea ta. Insa recunosc, ca nicaieri nu e ca acasa!
    Multumesc pentru ineditul postarii! Un weekend placut, draga Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ştiu, Suzana! Nu îmi imaginez ce resorturi interioare îi determină pe unii să ia o astfel de decizie drastică.
      Da, sigur, aş pleca mâine într-o astfel de lume, de zonă. Dar aşa cum e la modă acum: să stai într-un resort de lux şi să mergi în excursii cu ghid, să te uiţi la oamenii ăia ca la piese de muzeu. Cum spuneam, turismul e-n floare pe acolo. Şi pe de-o parte e bine, citeam la un moment dat la cineva care a fost anul trecut în Zanzibar că ei trăiesc de pe urma turiştilor, că singurul lor venit e din vânzarea obiectelor pe care le confecţionează tot ei.
      Aş sta aşa. Să le învăţ obiceiurile, să le înţeleg cultura. Dar aş face asta ştiind că seara m-aş întoarce în camera mea cu duş şi pat curat.
      Să trăiesc însă ca ei nu aş putea. Şi nu le condamn stilul de viaţă. Dar ştim toţi că de la bine la rău e greu să treci.
      Îţi mulţumesc mult de tot, mă bucur că ţi-a plăcut!

      Apreciază

  9. Adriana zice:

    Nu mi-as dori sa traiesc in lumea lor. Mi se pare primitiva si nu m-as acomoda ritualurilor.

    Apreciază

  10. Ileana zice:

    Nu aș putea trăi din câteva motive, însă… nu se știe ce vremuri ne așteaptă.
    Deocamdată suntem bine față…
    Vise frumoase draga mea ❤️

    Apreciază

  11. Ecoarta zice:

    Da, am citit cartea cam de mult timp! Atunci era doar una, dar nu ştiam de patru! E dură! Ca una care şi-a luat lumea în cap, fără să ştie ce o aşteaptă la capătul drumului, fără să aibă atuul tinereții (inconştienței!), eu am admirat-o! A fost o experiență dură pentru ea, iar eu nu am învățat nimic, drept dovadă că abia acum mi-am adus aminte că am citit-o! Dar eu oricum plecam…eu cred în „ce ți-e scris”…

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, sigur că există admiraţie. Eu încă nu ştiu ce-a păţit, cum am zis, la început a fost doar curiozitate, a fost „ia să citesc câteva rânduri, să-mi fac o idee”. Şi nu m-am putut opri din citit.
      Există inconştienţă, sigur. Dar cum eu sunt legată de confortul meu şi n-aş pleca veci, asta zic acum, am citit cu inima-n gât.
      Da, şi eu cred în asta 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Ecoarta zice:

        Şi eu am fost super mulțumită de tot ce aveam! Niciodată nu m-am gândit să plec! Dar „soarta mea” era alta dintr-un anume punct al vieții! Nu regret pasul făcut, dar uneori mă ia cu dor…azi, de exemplu, mi-adus aminte că aveam „acasă” foiță de aur şi mi-ar fi trebuit; sau placa A1 de tăiat; sau cartea despre care tu vorbeşti şi mă ia cu, cum să-ți spun!?, cu o durere în suflet…

        Apreciază

        • Te cred, draga mea! Dar cel mai important e că nu regreţi. Că aşa, deşi nu-s deloc departe de casă, tot nu ajung când vreau eu şi tot mi-e dor. deci dorul se lipeşte oriunde am fi.

          Apreciază

  12. Iosif zice:

    Ma simt perfect în tara mea, în casa mea, în haina mea, în pielea mea. Sunt multumit de tot ce am trait în tara mea, de tot ce voi trai si experimenta în viitor, oriunde pasii ma vor duce aiurea, si-mi zic în fiecare zi atât: Faca-se Doamne voia Ta, nu voia mea !

    Un Weekend binecuvântat, sublim, cu bucurie pace si satisfactii plin, draga Potecuta !

    Apreciază

  13. Fiecare popor are obiceiuri interesante, doar că la masai sunt de-a dreptul uimitoare pentru noi. N-aș pleca să-mi las originile și tradițiile, pe care toată lumea zice că-i bine să le respectăm și să le arătăm și altora. Ori acea fată și-a abandonat societatea pe care mulți o admiră pentru civilizația și realizările ei, adoptând o cu totul altă cultură, dar pe care tot ea vrea să o schimbe, acolo unde nu-i convine. Cu alte cuvinte, devine o intrusă care alterează tradiția milenară, doar pentru că s-a îndrăgostit de un individ. E, într-adevăr, o carte care te pune pe gânduri.

    Apreciază

  14. Marina Costa zice:

    Frumoase cartile. Eu le-am citit pe primele 2. Sau 3? De a treia nu mai stiu sigur. A patra sigur nu mi-a picat in mana. Am admirat-o pe Corinne-parca asa o chema. Desigur, nu oricine poate face tot ce a facut ea. Tine de firea omului, pe de o parte, si de soarta, pe de alta. Si, daca o mai am, s-ar putea, candva, pe la sfarsitul anului, cand voi mai avea ce carti sa-ti trimit, sa-ti mai pun una deosebita, cam in acelasi gen dar alta zona geografica. Una cu happy-end…

    Apreciază

    • Da, Marina, ai mare dreptate! Ţine de firea fiecăruia, de „construcţie” şi de multe altele.
      Şi din cărţile tale (mai am, nu le-am abandonat) am învăţat atâtea lucruri extrem de interesante despre culturi despre care nu ştiam şi toate descrise atât de firesc şi frumos! Ca şi aici.
      Hmmm, îmi place cu happy-end! 😉
      Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  15. indiferent zice:

    Interesant, Potecuta … ia sa citesc si eu 😊 Multumesc!

    Apreciază

  16. ane zice:

    Am citit cartea am scris pe blogd espre carte.Am vazut si filmul. A mai scris in afara d e „Indragostitad e un masai” doua cărți se întâlnește cu el după 20 de ani. Este o carte impresionanta și captivantă. Lectura plăcută în continuare!

    Apreciat de 1 persoană

  17. Aura B. Lupu zice:

    M-ai făcut curioasă, Potecuță, aș citi și eu cărțile. Nu cred că m-aș acomoda, și nu neapărat lipsei de apă curentă, eu așa am crescut o perioadă, și noi la țară mergeam la fântână, la vecini, după apă, cu lipsa de confort și utilități te-nveți, nu m-aș învăța însă cu felul în care tratează femeile. Cred că asta ar fi cea mai mare provocare.

    Apreciază

  18. ina02s zice:

    Am văzut filmul acum multi ani, cartea n-am citit-o.
    Destul de greu sa te deprinzi de lumea ta și să pleci spre alte lumi (civilizate sau mai puțin). Nu cunoști nimic și e greu. Ea s-a îndrăgostit subit, dar el ?? Sunt prea multe cele ce-i despart pe cei doi.
    Și nu pot sa nu gândesc pe dos situația, el venind spre ea, în lumea ei și îndrăgostit subit. Pot avea mai multe șanse??

    Apreciază

    • Nu ştiu, Ina, mi-e greu să mă gândesc pentru că nu am nici amici care să provină din lumi atât de diferite de a noastră. Mă gândesc că aşa, ca soţ, dacă nu avea o cultură total diferită, nu i-ar fi fost atât de greu cum bănuiesc că i-a fost, încă nu ştiu tot.
      Nu ştiu, să fie doar de altă naţionalitate, cu diferenţe între tradiţii, să zic. Dar aşa, cu atâtea şi atâtea lucruri interzise la ei şi atât de fireşti la noi, cum ar fi o îmbrăţişare, un sărut, să îl întrebi unde a fost, nu ca cicăleală, să îţi povestească ce-a făcut, cum i-a fost ziua etc… mi se pare imposibil.

      Apreciat de 1 persoană

      • ina02s zice:

        Pai e imposibil și vor realiza și ei asta.. sunt complet diferit interpretate micile gesturi, o mângâiere.. sunt lumi diferite. E frumos când mergi in excursie, ii vezi, le respecți regulile și cam atât. O viață așa de îngrădită, cunoscând o alta, e greu.

        Apreciat de 2 persoane

  19. Floare de mai zice:

    M-ai molipsit așa că ghici ce citesc eu acum 😃.Dar mai am,sunt de-abia la pagina 83.Dar tot mă minunez de curajul autoarei,de puterea de a iubi un străin,cu alte cultură, altă viață total diferită de cea a noastră.Abia aștept să văd cum se termină.Mulțumesc pentru descoperirile tale,draga mea !

    Apreciază

  20. masaii nu se saruta? ceeee? 😂 ia sa dau si eu un search pe google. vai de mine,Potecuta, sa nu mi te indragostesti cumva de vreun masai sau ce ala o mai fi! pup, pupic! 🤗

    Apreciază

  21. adrianport zice:

    S-ar putea sa par rautacios, imi asum, dar o sa zic ca multi elvetieni par sa creada ca gura e doar pentru mancat, deci domnisoara din roman nu cred sa fi fost chiar asa de suprinsa de obiceiurile masailor. Apoi femeile elvetiene si-au capatat complet dreptul de a vota si de a fi votate abia in 1971, deci elvetianca noastra din ’85 ar fi trebuit sa stie ce inseamna conservatorism.
    Si, intre timp, probabil ca numarul masailor din Elvetia a crescut semnificativ, deci nu mai trebuie sa bati drumul pana in Africa pentru o aventura exotica. 🙂

    Apreciază

  22. Mult curaj cu o doza de Nebunie as zice… dar asta ca încerc sa ma imaginez acolo și cred ca mai cer încă o doza de Nebunie….oricum recunosc ca m-ai făcut curioasa si trebuie sa mai sap pe internet detalii despre cultura și cartea respectiva …mulțumesc!

    Apreciază

  23. Floare de mai zice:

    Am terminat și eu cartea aseară😆.Până la urmă tipa s-a întors la ea acasă,în Elveția.De tot,cu copil,fără masai.Era prea gelos.Sper să găsesc și următoarele cărți,poate tot în PDF.😃Aș vrea să văd continuarea.Intersantă carte,oricum.De la o viață cu toate condițiile să treci practic la nimic…de dragul cuiva,e un mare pas.Tipa s-a și îmbolnăvit acolo,din cauză de lipsă a celor mai elementare chestii,ca apa de exemplu.Dar, dacă a ales așa…Până nu s-a mai putut.El o acuza de infidelitate degeaba.S-a săturat și a plecat.Apoi….vedem în următoarele cărți,dacă le găsesc😃.Pupici inspirați,să ne mai descoperi niște motive bune de lectură,draga mea.

    Apreciază

  24. ecaleopi zice:

    Este necesar mare curaj. Dar și curiozitate. De aceea, poate, sunt mulți cei care ar putea să schimbe într-un mod atât de radical cultura… Curiozitate, este. Curaj…?

    Apreciază

  25. anasylvi zice:

    Este foarte greu de zis ce ar face sau n-ar face cineva anume. E greu de zis ce am face si noi, intr-o situatie, sa-i zicem, neobisnuita. Issabela are dreptate, la tinerete e altceva… ale tineretii valuri, nu? Recunosc ca eu tin destul de mult la apa curenta, a fost cam singurul confort care nu mi-a lipsit, in rest am mai stat si fara caldura, apa calda sau chiar electricitate. Cat despre partea cu traditii, iar e greu, mie nu prea imi place sa urmez traditii, ritualuri etc., decat asa, ca fapt cultural, sa le vad la altii, dar fara sa particip. Ma deranjeaza limitarile lipsite de sens.

    Apreciază

  26. Ana May zice:

    Am citit cartea demult, chiar când a apărut varianta în românește, am fost atât de șocată, că citeam și-mi spuneam „o, nu, nu se poate”… dar iar viața bate filmul.
    Cred că atunci și când am citit „Arsă de vie” am mulțumit lui Dumnezeu că m-am născut „aici”.

    Apreciază

  27. Mărgeluţa zice:

    Am văzut filmul cu multi ani în urma și știam de carte, de una singura, nu 3-4, dar după vizionarea peliculei, nu m-a mai tentat și cartea! Cu riscul de a suna prea dura, neintelegatoare și deloc empatica 😜, mie mi s-a părut ca toată chestiunea asta frizeaza domeniul bolilor psihice, nicidecum curajul ori dragostea. Sa fim serioși, iti cad ochii pe unul și bum! te lovește subit dragostea adevărată și nu mai poți trai fără străinul ala! 🤔 Da, sigur! Treaba asta e sortita eșecului încă de la început! 😁

    Apreciază

  28. Ella zice:

    Incep prin a zice „multumescu-ti tie Doamne” ca m-am nascut in Europa!!
    Sunt foarte feminista si foarte … pupacioasa 😘 , asa ca un trai acolo in „salbaticie” m-ar fi omorat! Mai bine stau la cratita, dar stiu ca pot sa-mi ţuc barbatul! 🤣
    Sper ca ai avut un weekend placut … al meu a fost amestecat cu de toate …
    Te îmbratisez, Potecuţ! 🤗

    Apreciază

  29. Din dragoste oamenii fac cele mai mari nebunii. Însă euforia începutului și viața se cam contrazic. Am citit tot așa despre o tipă care a ajuns într-o lume arabă. Dar mi-ai stârnit interesul cu cartea. Poți să-mi spui numele autoarei și titlul?

    Apreciază

    • Corinne Hofmann – Îndrăgostită de un masai.
      Are continuări, dar asta e prima parte şi începutul poveştii.
      Te avertizez, am descoperit asta după ce am scris articolul ăsta, că îţi poate părea scrisă de un copil. Nu ştiu dacă traducerea e de vină, dar la un moment dat e „el a mâncat. Eu am adormit. El a tuşit, eu m-am trezit”. Pentru cineva care scrie ca tine, cu atât de mult talent, poate părea obositor sau chiar pueril.
      Dar merită pentru câte afli despre stilul lor de viaţă 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Mulțumesc mult! Traducerile sunt de multe ori păcătoase. Am lucrat ca redactor și munca mea a fost să „aranjez” traducerea, să stilizez textul tradus. Adică să compar textul în engelză cu traducerea și să-l fac să sune bine. Uneori traducerile erau atât de defectuoase că nici sensul cuvintelor nu era cel corect. Cel mai probabil că traducerea era de vină, că afară nu se publică așa de ușor ca în Ro. 😀

        Apreciază

        • E posibil. Eu citesc un pdf, nu pot băga mâna-n foc că e cartea aşa cum a apărut ea şi nu o traducere făcută de un amator. Dacă e cartea e grav. Pentru că, de exemplu, „buric” în loc de „butic” apare de fiecare dată. Cum să scape aşa ceva de atâtea ori? „S-au adunat zeci de oameni în jurul buricului”, „apa a intrat în buric, marfa din buric” etc.
          Dar cartea nu se mai găseşte sau nu am ştiut eu unde să caut. Aşa că citesc pdf-ul, m-a prins prea tare, nu-l pot lăsa.

          Apreciat de 1 persoană

          • Posibil să fie o traducere la mâna a cincea în cazul ăsta și nu cartea. În general editurile care publică autori străini și investesc în asta. Pentru că e o investiție. Mică probabilitatea să fie cartea așa. Eu o să încerc să o găsesc în engleză.

            Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s