Magie prin ghetuţe

În noaptea asta plină de magie,
Desprinsă dintr-o filă de poveste,
Ne-ntoarcem iarăşi la copilărie
Când l-aşteptam pe Moşul la ferestre

Cu-obrajii arşi de fulgii ce, în joacă,
Se întreceau să se adune-n palme,
Spuneam că e a noastră lumea toată
Şi lumea noastră nu avea hotare

Iar cerul ce ne scutura zăpada
Era atât de simplu de atins,
Că, ridicaţi pe umerii lui tata,
Ni se părea că-n braţe l-am cuprins

Ne construiam baghete fermecate
Şi îi chemam apoi pe toţi să vadă
Cum chiar atunci, sub ochii lor, se poate
Să prindă viaţă omul de zăpadă

Cu pasul mic, duceam în spate vise
Prea mari să-ncapă toate pe pământ,
Dar timpul scurs, cu tăieturi precise,
Le-a tot cioplit până-au rămas doar gând

Şi, dintr-o dată, acei copii cuminţi
Ce-şi aşezau ghetuţele pe prag,
S-au transformat ei înşişi în părinţi
Oftând de dor şi uneori de drag

Şi tot deodată, unii din părinţi,
Căci timpul nu-i dispus să se oprească,
S-au dus puţin, să stea pe lângă sfinţi,
Să scuture ninsori prin lumea noastră

Şi-n fulgii toţi ce vor urma să cadă,
Printre zăpezile ce vor veni,
Ne-om aminti de vremuri de-altădată
Şi-atunci, şi noi redevenim copii.

foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

64 de răspunsuri la Magie prin ghetuţe

  1. sticri zice:

    Emotionanta aceasta poezie …
    Multumesc!

    Apreciază

  2. Diana zice:

    Pe umerii lui tata, parinti intre sfinti… Un maaare oftat!
    E minunat de minunata poezia, Potecuta draga! Evesela, incarcata de optimism! Si eu, care ma „gandeam” – in gluma!! – daca ti-ai pregatit ghetutele! Nici in gluma n-o mai fac! 😊 Copilul din tine nu va uita niciodata magia!
    Sa iti fie drumul lin si sufletul senin! ❤️

    Apreciază

    • Eu să uit? Le-am lustruit de nici noi nu arătau așa! Cum să nu vină la mine, spune tu. Și pap și tot din farfurie 😀
      Mulțumesc mult, Diana dragă!
      Să fie Moșul darnic cu sănătate și bucurii!
      La fel îți doresc! Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  3. E un dar minunat poezia ta! Mulțumesc!
    Ești un suflet plin de candoare.
    Daruri bogate și ție, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Of, că iar îmi faci ceva tu mie! 🙂 Să-ți fie ghetuțele sufletului așa de pline mereu! Mulțumesc pentru că îmi menții vie sensibilitatea! 😘🤗

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    Magnifique ! Merci !
    Eu stau si azi pe umerii lui Tata,
    Căci despartit de El nu sunt nimic.
    Cuvântul Lui e dar nepretuit si fara plata,
    Prin El sunt azi copil, parinte si bunic.
    O seara minunata, relaxanta, copila draga, binecuvântata !

    Apreciat de 1 persoană

  6. ina02s zice:

    Sensibilă și vorba contesei, chiar cadou, poezia ta. Mulțumesc din suflet! Și tu să primești dulciurile dorite, de la Moș Nicolae!
    😘❤️

    Apreciază

  7. Issabela zice:

    S-au dus puțin… pe lîngă sfinți ❤
    Parcă-i și văd, frumoasă imagine!

    Apreciază

  8. Floare de mai zice:

    Minunata mea !!!.Sf.Nicolae să-ți aducă numai daruri frumoase, inspirație și bucurii !❤️❤️

    Apreciază

  9. adrianport zice:

    Nici nu stiam ca e Sf. Nicolae! Multumesc, m-a ajutat sa-mi aduc aminte 🙂

    Apreciază

  10. Ana G. zice:

    Ce minune de poezie! Mi-a trezit amintiri amestecate cu plâns, pentru că părinții mei sunt amândoi lângă sfinți. E superbă poezia, e…ca tine!

    Apreciază

  11. Aura B. Lupu zice:

    O minune de poezie, o minune de Potecuț, o minune de seară. Să primești ce ai nevoie, draga mea. ❤️

    Apreciază

  12. condeiblog zice:

    Ce dar frumos ne-ai oferit tu, dragă Potecuță, la fiecare dintre noi, cei care avem bucuria de a sorbi nectarul versurilor tale! Sfântul Nicolae să te răsplătească înzecit!

    Apreciază

  13. Ileana zice:

    Ce dar frumos ne-ai făcut ! ❤️ Mulțumesc tare mult pentru poezie ! Frumoasă! Tare frumoasă! Sfântul Nicolae să îți aducă tot ce îți dorești suflet frumos ! 🤗❤️🌹🌹🌹🎄

    Apreciază

  14. Superb și emotionant

    Apreciază

  15. Alex zice:

    Ce poezie frumoasă și emoționantă! Într-această zi sfântă, nici nu se putea un cadou mai frumos. Ne-ai făcut să retrăim cu emoție profundă clipele magice ale copilăriei, amintiri ce nu se vor uita niciodată, acea atmosferă de basm, cum numai în copilărie o întâlnim…Și amintirea celor dragi, care s-au dus „puțin printre Sfinți”…
    Îți mulțumesc din suflet, dragă Potecuță. Moș Nicolae să îți aducă tot ce e mai bun și sănătate și multe, multe bucurii! 🙂

    Apreciază

  16. anasylvi zice:

    Ei da, cat de frumos! Ghetutele de Mos Nicolae sunt un obicei vechi si drag, chiar si pentru mine. Noua Mosul ne-a adus mereu dulciuri, nu alte extravagante cum se poarta azi, si asa am si pastrat traditia – o traditie dulce. Ne daruim dulciuri, chair daca suntem adulti si adolescenti. Tie iti doresc sa ai mereu ghetutele pline de bunatati! ❤

    Apreciază

  17. Dă-mi voie să te citez, că-i o încheiere care mă emoționează de fiecare dată, mai ales în felul în care ai conceput-o tu, Potecuță:
    ”Ne-om aminti de vremuri de-altădată
    Şi-atunci, şi noi redevenim copii.”
    Ce bine e să gândim măcar astfel!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Dana zice:

    Cuvintele sunt de prisos. Emoția e prea mare. ❤️

    Apreciază

  19. 1lauralaly zice:

    E un izvor de emotii in cuvintele tale ce se revarsa spre noi. Ce simplu si pur era.
    Tot ce mai pot spune e Dor si Imbratisare. Te pup si te imbratisez, suflete.

    Apreciază

  20. Suzana zice:

    Multumesc pentru miracolul din cuvintele tale, draga Potecuta! ❤
    La Multi Ani cu bucurii!

    Apreciază

  21. rofstef zice:

    Foarte frumoasă poezia !😇
    O săptămână frumoasă îți doresc !

    Apreciază

  22. Ecoarta zice:

    „Dar timpul scurs, cu tăieturi precise,
    Le-a tot cioplit până-au rămas doar gând”
    …şi, Doamne, câte gânduri mi-au rămas…
    Poeziile tale au ceva care mă atinge şi îmi desface sacul (nu al moşului!) cu amintiri.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Si sa cada fulgii:)

    Apreciat de 1 persoană

  24. Florina zice:

    Of, „vremurile de-altădată”… ce bine-ai zis-o. Minunată poezia, cred că și lui Moșul i-a plăcut! 🙂

    Apreciază

  25. Versuri care m-au emoționat, poate și pentru că în suflet am rămas un copil. De altfel sărbătorile de iarnă sunt pentru copiii mici și mari.

    Apreciază

  26. Zic doar atât: inimioară.

    Apreciază

Lasă un comentariu