Magie prin ghetuţe

În noaptea asta plină de magie,
Desprinsă dintr-o filă de poveste,
Ne-ntoarcem iarăşi la copilărie
Când l-aşteptam pe Moşul la ferestre

Cu-obrajii arşi de fulgii ce, în joacă,
Se întreceau să se adune-n palme,
Spuneam că e a noastră lumea toată
Şi lumea noastră nu avea hotare

Iar cerul ce ne scutura zăpada
Era atât de simplu de atins,
Că, ridicaţi pe umerii lui tata,
Ni se părea că-n braţe l-am cuprins

Ne construiam baghete fermecate
Şi îi chemam apoi pe toţi să vadă
Cum chiar atunci, sub ochii lor, se poate
Să prindă viaţă omul de zăpadă

Cu pasul mic, duceam în spate vise
Prea mari să-ncapă toate pe pământ,
Dar timpul scurs, cu tăieturi precise,
Le-a tot cioplit până-au rămas doar gând

Şi, dintr-o dată, acei copii cuminţi
Ce-şi aşezau ghetuţele pe prag,
S-au transformat ei înşişi în părinţi
Oftând de dor şi uneori de drag

Şi tot deodată, unii din părinţi,
Căci timpul nu-i dispus să se oprească,
S-au dus puţin, să stea pe lângă sfinţi,
Să scuture ninsori prin lumea noastră

Şi-n fulgii toţi ce vor urma să cadă,
Printre zăpezile ce vor veni,
Ne-om aminti de vremuri de-altădată
Şi-atunci, şi noi redevenim copii.

foto