Gânduri prin fumul de ţigară

Şi-a aprins o altă ţigară, nu mai ştia nici el a câta, le-a pierdut numărul de foarte mult timp, dar şi despre asta a zis, ca despre toate celelalte, că e ultima, şi s-a retras în colţul ăla întunecat dintr-o cârciumă obscură, să fie cu adevărat singur. Singurătatea de unul singur o suportă mai uşor. Când e singur între oameni, nu poate scăpa de încleştare. Atunci ar vrea să o ia la fugă. Să alerge fără oprire până când ar ajunge la capăt de lume, de pământ şi de viaţă. Dar ştie că nu poate. Că nu mai poate. Anii lui n-au zburat, cum le zboară anii oamenilor care au cui să mai deschidă câte o uşă. Ai lui s-au strâns toţi undeva la glezne şi i-au făcut paşii de plumb. Cum să alerge când el abia face câte un pas? Paşii îi sunt mici, lumea e imensă, i-ar lua o viaţă să parcurgă orice drum. Şi-ar da din viaţă pentru asta. Dar de unde să dea? Abia dacă mai are din asta câteva coji rătăcite prin buzunarele roase de lipsuri. N-are ce da. Dar nu-l interesează, oricum. Nici nu-l incomodează asta.

Îl doboară însă gândul că n-are cui. Că şi dacă-ar avea el, n-ar avea cine să primească ce ar fi de dat. Şi de gândul ăsta nu poate scăpa deşi a încercat toate metodele. A urmat sfaturi de medic, de prieten şi de bătrân. Ajuns la disperare, a încercat chiar şi leac de şarlatani. L-au ajutat doar să fie mai sărac puţin. L-a costat aproape tot să-şi dea seama că nu-l mai poate ajuta nimic. Ştia că nu-l mai salvează nicio licoare, dar pe atunci mai avea încă fărâma de nebunie care-l făcea să spere. Speranţa…, femeie de moravuri uşoare, îşi spunea. Foloseşte toate trucurile până când îi cazi pradă. Te abandonează apoi gol pe un pat cu aşternuturi îmbâcsite de păcat, şi pleacă râzând spre următoarea victimă. Spre alt nefericit care aşteaptă pomana unui zâmbet pe care-l plăteşte cu tot ce-a mai rămas din el.

Şi-a pierdut pe rând timpul şi banii, iubirea şi speranţa. Şi apoi n-a mai contat. A pierdut şi alte iubiri, alţi bani, alţi ani. În final, şi-a mai rămas doar el. Şi a pierdut şi asta. Nici n-a simţit, nu ştie exact când şi unde s-a întâmplat. I s-a părut doar că parcă s-a făcut dintr-o dată frig, dar crede că doar i s-a părut. De atunci, n-a mai avut nimic de pierdut şi brusc, viaţa i s-a părut mai uşor de suportat.
Nu mai ai grija nimicului din buzanare când ţi-s găurite, spune doar pentru sine. Şi nici a nimicului din tine când încetezi să te mai ai. Lasă, oricum nu-ţi ştiai purta de grijă.

A fost poet cândva. Într-un timp de care a şi uitat.  Şi acel timp pare că l-a uitat pe el. Nu i-a mai rămas de atunci decât cicatricea unei rime reuşite.
Se uită pierdut spre cei de la mesele din jur. Lumea le spune beţivi. El le spune rătăciţi în deziluzii. Dar ce ştie lumea? Poate tot ce el n-a ştiut vreodată. Sau poate tot ce a ştiut şi el cândva. Şi acest tot l-a adus aici, la masa asta din colţ de cârciumă obscură, la care s-a retras să fie singur în singurătatea în care nu mai are nimic. Nici măcar pe el. Un pumn de viaţă şi câteva ţigări îi sunt însă de ajuns pentru timpul de care are nevoie să-şi dea seama cât e de singur.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

108 răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară

  1. Mona zice:

    Pe inimă mi s-au așternut rândurile astea. Una dintre marile mele bucurii în viață e că te-am întâlnit. Chiar dacă și mai ales prin intermediul cuvintelor tale ❤
    Te îmbrățișez, Potecuță dragă! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mugur zice:

    Acesta îmi pare un preambul pentru romanul care se naște în mintea ta. Și îmi place acest început.

    Apreciat de 2 persoane

    • Auch! Serios vorbești, Mugur? Vai, nici prin cap nu-mi trecea. Am scris așa… și am pus punct. Acum nu-mi va da pace gândul ăsta. Ce mă fac?
      Mulțumesc mult!

      Apreciat de 2 persoane

      • Mugur zice:

        Ce te faci? Te apuci să gândești continuarea. Știu cum o văd eu, dar nu asta contează, căci nu eu voi scrie romanul.

        Îți doresc un frumos sfârșit de săptămână!

        Apreciat de 1 persoană

      • Și eu cred că e o expozițiune de roman impecabilă!
        E cu putinţă oare ca viaţa să fi trecut aşa, ca o vedenie care te amăgeşte cu iluzii deşarte, mistuindu-se apoi, cu un simplu suspin?
        Dă viață personajului tău, Potecuță! Adu și două mâini albe, gingașe, care să cuprindă palmele aspre ale bărbatului surprins așa de frumos în obscurul cârciumii…
        Eu sunt romantică. E un defect! Știu.

        Apreciat de 3 persoane

        • Și pentru că nu mi-a trecut nimic așa de deștept prin minte, am adus un fragment din Aleksei Tolstoi, ”Calvarul”, ca să justific comportamentul personajului tău:
          ”Era vremea în care dragostea, sentimentele bune şi sănătoase erau socotite vulgare şi învechite. Fetele tinere îşi tăinuiau nevinovăţia ca pe o ruşine, bărbaţii ascundeau faptul că erau credincioşi soţiilor. Spiritul de distrugere era socotit de bun gust, iar neurastenia, dovadă de rafinament…Oamenii îşi născoceau vicii şi pervesiuni numai ca să nu pară fără niciun haz. Aşa era Petersburgul la începutul anului 1914…”

          Apreciat de 6 persoane

        • Fee, draga mea, tu știi cât contează aprecierea ta?
          Ah, defect e? Atunci sunt defectă și eu. Dar câtă perfecțiune în ce simt așa, defectă! 😉
          Mi-e frică, sincer. Nu știu dacă pot. 🙄
          Mă gândesc, să știi!
          Mulțumesc mult, mult!

          Apreciat de 2 persoane

      • Floare de mai zice:

        Continui,ce să faci ?. Păi ce crezi,că ne lăsăm fără să aflăm continuarea ?.Abia ne-ai stârnit curiozitatea.Poate îl scuturi de singurătate și îi dai un pic de optimism.Vine Crăciunul,poate îi aduce Moșul gânduri mai vesele

        Apreciază

        • Hahaha, vai, vai!
          Ce-mi faceți voi 😀
          Mă gândesc. Promit! Deja o fac, dar nu se leagă nimic. Dar dacă va fi, promit să vă scriu.
          Mulțumesc mult, draga mea!

          Apreciază

          • Floare de mai zice:

            Nu-i grabă 😊,nici mie nu-mi ies poeziile dacă țin morțiș să scriu.Obligate nu vor nici cum.Dacă îmi trece prin cap vreun vers,mai da, însă dacă m-aș pune să scriu că”trebuie”,rezultatul ar fi zero.E nevoie de puțină stare, inspirație,muză,etc…
            Nu e ca la serviciu,trebuie și gata,e cum simțim.Oricum ai talent uriaș,eu proză nu am scris niciodată.❤️

            Apreciat de 1 persoană

            • Exact așa sunt și eu: obligată sau pe o temă anume, n-aș putea scrie nimic. Cred că e răzbunarea copilului din mine, supărat încă pe unele teme. Nu pe toate 🙂
              Mulțumesc mult, Floare de mai!

              Apreciază

            • Floare de mai zice:

              Potecuță, știu persoane,de pe fb,care sunt în stare să scrie poezie pe temă dată,eu…pas.Cred că de la compunerile din școală mi se trage.De atunci aveam alergie la scris ceva”comandat”😃😃. Lasă inspirația în voia muzei.Vine ea, când vrea.E ca problema nasului meu acum, îl gâdilă să strănute dar nu vrea și pace😃😃. Aștept să se repare.Asa și cu cheful de scris 😃.

              Apreciază

            • 😀 😀
              Faină tare comparaţie! Aşa fac, aştept să… vină strănutul 😀
              Miulţumesc! Să ai o săptămână frumoasă!

              Apreciază

  3. Camelia zice:

    Super Potecuta!De-am stii ce este in sufletul unui om inainte de-al judeca,si ce trecut are in spate.” Betivi=Rataciti in deziluzii”.Imi place expresia maxim.🥰🥰

    Apreciat de 1 persoană

  4. Iosif zice:

    Superba aceasta proza scurta a geniului creator, În acest caz poet, desi putea fi orice prozator, ori de ce nu muzician sau chiar actor, sau poate un idol adulat de mult popor.
    Un Weekend binecuvântat, linistit si relaxant, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  5. Issabela zice:

    Eu, ca de obicei, mai sceptică… Știu și cum lovește soarta, dar știu și mai bine că băutura-i o alegere. Aștept curioasă justificarea dlui, cînd face vreo pauză de țigară, știind că va fi un text frumos 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  6. tink3rbe11 zice:

    Parcă ai rupt secvența reală din viața cuiva …dură și dureroasă.
    Pentru mine, la tine pe pagină este o premieră.Recunosc , nu ti-am citit din urmă.
    Dar, mi-a plăcut.
    Îmi place să citesc cărți,acum nu mai am timp…..pe când altă secvență?

    Apreciat de 1 persoană

  7. Drugwash zice:

    De n-ar fi fost pîrlita aia de ţigară aş fi zis că te-ai apucat să-mi scrii memoriile. Buzunarele găurite, paşii de plumb, curva aia de speranţă fugită-n lume cu altul – le-ai nimerit pe toate la fix. Aş bea o ţuică-n cinstea ta da’ tocmai s-a terminat aseară, iar la ora asta nu mai e nici magazin nici cîrciumă să-mi alimenteze dorinţa. Pff, ce virtuoşi am devenit noi cu toţii peste noapte (sic!), cu gîtu-n jug şi biciul pe spinare…

    Apreciat de 1 persoană

  8. Când propria-ți singurătate pare alinare pe lângă singurătatea printre ceilalți, înseamnă că ai avut o viață deloc ușoară, iar ei, ceilalți, nu au avut niciun fel de înțelegere pentru tine. Personajul tău este un suflet chinuit.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ecoarta zice:

    Extrem de interesant personajul! S-a rătăcit pe calea vieții şi paşii l-au dus, unde altundeva!?, decât într-o cârciumă, unde vrea să fie singur! Este locul acesta sfârşitul sau începutul!?

    Apreciat de 1 persoană

    • Ieri, când am scris, cârciuma mi s-a părut locul ideal. Nu se mai potriveşte azi imaginea, nu se mai asociază cârciuma cu perdeaua de fum, nu se mai fumează nici măcar în cârciumi. Dar este şi va rămâne un loc obscur şi cumva e un loc al marilor drame din viaţă. Îmi pare poetic cumva. Dacă-l puneam pe om într-o bibliotecă, altfel ar fi fost concepţia, oare?
      Sunt extrem de fericită acum că, fără să vreau asta, pe cuvânt că nu, pur şi simplu am avut nişte gânduri în genul unui monolog şi am căutat „vocea” potrivită, asist cumva la un experiment la care niciodată nu m-aş fi gândit, nu m-ar fi dus capul să fac asta.
      Dar văd că doar pentru că l-am plasat în cârciumă, automat mulţi i-au trasat deja drumul. L-au etichetat, i-au pus pe frunte ştampila. Deşi nu scrie un cuvinţel că el ar avea un pahar în faţă. Nu scrie că se pierde în alcool. Sigur, ce-ar căuta un om în cârciumă? Hm. Da, textul poate duce la asta, că alcoolul îi e salvarea sau în alcool s-a vândut. Dar totuşi… nu există certitudine, e doar percepţia noastră.
      Şi cred că şi eu aş fi gândit la fel, nu ştiu.
      Aş vrea să fie punctul de cotitură acea cârciumă. Să fie sfârşitul unei etape şi începutul alteia. Să fie locul în care a intrat, să nu moară îngheţat, într-o noapte de iarnă cumplită. Să bea o cafea şi să-şi pună viaţa în ecuaţie.
      Mi-ai dat temă de casă, am de gândit mult azi.
      Mulţumesc mult, draga mea!

      Apreciat de 4 persoane

      • Ecoarta zice:

        Nu m-am gândit o clipă măcar la alcoolul din cârciumă. L-am vizualizat doar ca pe un om „sfârşit” de puterea de a o mai lua de la capăt! Un om care le-a încercat pe toate, dar n-a avut…noroc! Nu i-a ieşit nimic! Un destin trasat înainte de naştere. Ce să caute un om ca el într-o bibliotecă!? Sau puteai să-l duci acolo, dar construit pe alt tipar…
        Nu ştiu ce şi cum, dar aşa cred eu!

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu de tine ziceam, draga mea. Așa, la modul general. Da, destinul ăla deja trasat pare cea mai bună și plauzibilă „întâmplare”. Se pare că s-a lipit de mine omul ăsta, încă mă gândesc la ce să fac cu el…
          Te îmbrățișez!

          Apreciat de 1 persoană

  10. Cred că am avut o premoniție, înainte de a-ți citi gândurile de mai sus. Exprimată de un vis de azi-noapte, în care tu erai eterna Potecuță, singură pe un aisberg ce plutea cu viteză pe o… autostradă. Doar că, în realitate, tu nu vei fi niciodată singură, chiar dacă ești un poet. Ne ai pe noi, la un click distanță.

    Apreciat de 2 persoane

    • Cât de interesant! M-ai visat deci. Nu mă pricep la interpretarea viselor şi nici nu mă pasionează deloc, eu le iau aşa cum sunt. Dar să ştii că aş vrea să am aisbergul meu. Deşi, dacă stau să analizez, suntem cu toţii singuri pe câte un aisberg sau o insulă sau măcar un petec de pământ. Avem cu toţii câte un colţişor al nostru în care ascundem un ceva, o emoţie, un vis, un zâmbet, un suspin despre care nu mai ştie nimeni.
      Dar nu, în realitate nu e nimeni atât de singur. Şi ştiu că vă am pe voi şi mulţumesc pentru asta.
      Îmi place să fiu înconjurată de oameni şi chiar sunt, Petru. Nu sunt singură şi nu cred că am fost vreodată. Deşi, ştii, eu şi când eram mică preferam să mă joc singură. Fără fraţi, fără verişori primari adunaţi la bunici în vacanţe, am avut mereu prieteni, copii din bloc sau din cartier. Dar la fel de bine mă simţeam singură, cu păpuşile mele.
      Sunt la fel şi acum. Ador chefurile, ador vizitele, dar şi dacă se întâmplă să fiu singură undeva, îmi găsesc repede refugiul. Uneori chiar am nevoie de el, să ştii. Şi-mi face bine să rămân doar eu cu mine. Uite, unul dintre refugiile-n care îmi încarc bateriile sau descarc din tot ce-am adunat: emoţii, gânduri, vise, e chiar locuşorul ăsta al meu unde vă găsesc şi pe voi.
      Nu ştiu dacă i-am dat personajului ceva din mine. Poate inconştient. Aseară am avut doar nişte idei şi aveam nevoie de cineva să le spună în locul meu. Şi mi s-a părut că un el, trecut prin viaţă, e potrivit pentru asta. Deh, o femeie-n cârciumă nu dă bine 😀
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 4 persoane

  11. ane zice:

    Așa ajung toți ”Don Juanii!” La final sunt părăsiți, pentru că nu mai au ce oferi. As vrea să scrii mai des despre aceste personaje, poate te citesc!
    E ca un început de roman, foarte bine scris.
    Iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre. Sau poate că totuşi întâiul. L. Blaga

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulţumesc, Ane!
      Dar care personaje? Să scriu continuarea poveştii sau despre ce alte personaje?
      Da, chiar e o foarte faină experienţă să vezi cum interpretează fiecare. Don Juan? Hm. 🙂
      Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

      • ane zice:

        Inventate ori reale. 🙂
        Și tu să ai un sfârșit de săptămână minunat, Potecuță!

        Apreciat de 1 persoană

        • Reale nu am cum. Nu ştiu poveşti de viaţă şi n-aş scrie despre alţii. Aşa că nu mă vor citi cei despre care ai zis că poate mă vor citi. Că nu am cum să scriu.
          Dar aşa, din inspiraţie, cine ştie, sper să mai am aşa idei venite brusc, spre seară 🙂

          Apreciat de 3 persoane

          • ane zice:

            Niciodată nu scriem despre alții la modul concret. Invăluim în mister!
            Ai tu penița aurită.🤩

            Apreciat de 1 persoană

            • Daaa, ai perfectă dreptate. Dar acum chiar nu ştiu o poveste reală, altfel decât toate poveştile de viaţă. Adică nu aş putea să scriu din realitatea mea sau a altcuiva, să fie totuşi cumva diferit de ceea ce trăim cu toţii. Asta ziceam. Mă gândesc, poate totuşi îmi amintesc ceva şi pot construi ceva plecând de la ceva real. Mi-ar fi de folos. Altfel, chiar nu ştiu cum aş putea ţese.
              Mulţumesc din suflet, Ane!

              Apreciat de 2 persoane

            • ane zice:

              Sunt atâtea realității în ziua de azi, o grămadă de divorțuri, trădări, dar e mai bine să scriem iluzii frumoase căt mai aproape de realitate.
              Așa se scriu și romanele, se inspiră din romane!
              Cu drag.

              Apreciat de 2 persoane

  12. ina02s zice:

    Grija nimicului, cicatricea unei rime și rătăciți în deziluzii și un pumn de viață..
    Triste gânduri in fum de țigară și prag de Noiembrie, dar frumos asternute. Ai conturat o atmosferă, un personaj, superb. Multumesc! 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  13. Ana G. zice:

    Eu nici măcar nu fumez, dar eram acolo, cu personajul tău, simțind aceleași lucruri. Melancolii de toamnă…

    Apreciat de 2 persoane

  14. Aura B. Lupu zice:

    Tare mi-a plăcut cârciuma și personajul tău, Potecuță! Toți sfârșim singuri printre oameni… Cum zicea regele Mihai, în momentele cruciale, rămâi singur.

    Apreciază

  15. Irina zice:

    Eu am citit altfel, Potecuță. Nu m-a dus gândul nici la beție, nici la alte ”vicii”. Detalii poate mai puțin importante, de recuzită. Eu am simțit, înainte de toate, singurătatea. Singurătatea celui care ar vrea să dea tot ce are cuiva, dar nu prea i-a mai rămas nimic, s-a risipit pe sine însuși tot dând. Mai dureros e ”că şi dacă-ar avea el, n-ar avea cine să primească ce ar fi de dat.”

    Apreciat de 3 persoane

  16. Diana zice:

    Un om care si-a trait viata din plin – traind prezentul, fara ganduri serioase pentru viitor – ar putea ajunge, la un moment dat, sa se simta singur intre oameni, pentru ca-i cunoaste atat de bine pe oameni incat ei nu prea mai au ce-i spune. Un astfel de om ar putea regreta ca la el „se stinge spita”… dar, filosof, isi spune ca „totul e doar fum”.
    Vorba lui Esenin: „Te-am trait sau te-am visat doare, viata?” 😊
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  17. Ce frumos ai scriiis și ce tare mi-a plăcut! Ar putea fi începutul unui roman cu un personaj tare interesant, părerea mea. Sau măcar ai putea scrie o continuare, să nu ne lași așa, în suspans. :Î

    Apreciază

  18. Ileana zice:

    Mi-a plăcut tare mult proza 💐 Felicitări draga mea!🍀
    O zi frumoasă ☕❤️🤗

    Apreciază

  19. David zice:

    Așa o nostalgie ma încearcă cuvintele tale…

    Apreciază

  20. esti in toate sensurile surprinzatoare, incredibila si frumoasa. si nemaiîntalnita! o creatoare de dependenta doar prin ceea ce esti si asa cum esti. Potecuta, am scris cu inima si nu am exagerat cu nimic! sa ne fii si sa te citim cu inima! si atat!

    Apreciat de 1 persoană

  21. Pingback: Memorii: cafeneaua Irinei | Loc de dat cu capu'

  22. castanman zice:

    „GOGU: Durerea aparţine clientului. Ei n-au decât băutura. Aşteptaţi o clipă să devin şi eu om… Ambiţia mea cea mai mare e să fiu om. Trebuie să-mi amintesc gesturile caracteristice. Am un mare defect, nu prea am memorie…”
    Replică dintr-o piesă de Mazilu. Scenă într-o cârciumă.

    Apreciat de 1 persoană

  23. 1lauralaly zice:

    Potecuta mai sti ce am vorbit noi despre texte? Acesta e unul dintre ele. A curs inspre tine si de la tine spre noi. Sigur candva va continua. Se simte asta.
    E atat de puternic si ramane in minte si in suflet ca un semnal. Ai har si talent.
    Te imbratisez, cu mult drag🤗🤗🤗

    Apreciază

  24. adrianport zice:

    Saracul om, probabil ca intre timp i s-au inchis si carciumile. Nu c-ar mai conta, parea sa nu mai fie loc de mai mult.

    Apreciază

  25. Florina zice:

    Mi-au plăcut la nebunie figurile de stil alese. Ești atât de talentată… Și nuanțele acelea: singur singur și singur în 2… Super proză! 🙂

    Apreciază

  26. daurel zice:

    Singuratatea poetului singur printre poeti.

    Apreciază

  27. rofstef zice:

    Deci așa se traduce starea unui alcoolic ? Păi poate nu ar trebui să îi condamnăm atât de ușor, că nu putem ști ce drame ascund bieții oameni..
    M-am trezit cu el la masă cum încercam să-l fac să înțeleagă că nu e chiar așa de singur..
    Mulțumesc, seară plăcută, Po !

    Apreciat de 1 persoană

    • Ştef, el nu e alcoolic. Sau nu scrie nicăieri în text că e.
      Acum scriam o continuare. Am inserat deja în text ideea asta legată de etichete.
      Mulţumesc mult! Seară bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Scuzele mele ! Trebuia să fiu mai atent..

        Apreciat de 1 persoană

        • Nuu, nu cere scuze. Am mai zis în comentarii, deloc, deloc nu am intenţionat asta, dar pot spune că e şi un experiment. Care chiar mi-a fost mie o lecţie. Mi-am revizuit puţin, doar puţin, impulsurile. 🙂
          Da, ştiu, poate tot contextul duce acolo. Dar eu nu l-am vrut beţiv sau alcoolic deloc.

          Apreciat de 1 persoană

          • rofstef zice:

            Păi totuși a fost greșeala mea, sigur !
            NU trebuie, repede, să etichetăm pe nimeni..suntem tentați să devalorizăm oamenii datorită a ceea ce „posedă” altceva decât noi..
            A fost mai mult decât un exercițiu de imagine din care, eu personal, trebuie să i-au aminte cu stigmatizarea persoanelor, și chiar cu a mea proprie..
            A fost interesantă abordarea; așa avem posibilitatea să învățăm.
            Îți mulțumesc mult, Potecuțo !

            Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Ştef, tu ai un suflet bun. Ai grijă de el, nu-l vinde pe cîţiva arginţi oricît de tentant ar fi. 😉

              Apreciat de 1 persoană

            • rofstef zice:

              Eu îl dau și gratis dacă este valorificat !
              Tu nu vezi că în ziua de azi se cumpără doar nebunia și prostia, iar cei cu suflet bun, și valorile, se pierd în negura acestei lumi ?
              Știu, știu bine ce-ai vrut să spui..
              Apreciez gândurile tale bune..!
              O seară frumoasă, prietene !

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Dac-ai şti ce ştiu eu…! O, prietene, înţeleg mai mult decît mi-ai putea explica prin cuvinte. Văd lumea exact aşa cum este, nu de la un metru distanţă ci de undeva departe din spaţiu. Şi-aş vrea, tare aş vrea, să fie atît de bună precum am visat-o în naiva-mi copilărie. Dar e acum complet opusă şi mă doare cumplit. Dar nu abandonez lupta, nu atîta vreme cît mai există suflete bune pe planeta asta, aşa ca tine.
              Pregăteşte-te, avem de treabă!

              Apreciat de 1 persoană

            • rofstef zice:

              Așa, așa; important este să nu abandonăm lupta și să mergem înainte cu puterea noastră, dar să mergem..
              Mulțumesc, seară plăcută!

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Aşa este, Ştef. O seară cît mai plăcută şi ţie!

              Apreciat de 1 persoană

            • Stai liniştit, Ştef. E cumva omenesc. Şi eu am făcut şi fac asta, poate inconştient. Dar da, ne face bine să ne resetăm din când în când.
              Seară frumoasă şi numai bine!

              Apreciat de 1 persoană

  28. anasylvi zice:

    Singuratatea poate fi o boala grea, e drept…

    Apreciază

  29. Pingback: Gânduri prin fumul de ţigară II | Poteci de dor

  30. Suzana zice:

    S-au spus atat de multe in aceste comentarii, incat nu prea stiu ce sa-ti mai adaug. Stiu ca mereu spui ca te joci cu ideile si cuvintele. O faci detasat, elegant, frumos, de multe ori stralucitor. Viata sau imaginatie, habar nu am! Doar tu stii! Oricum ar fi, stau sa ma gandesc daca asta ar fi prima pagina a unui roman, care ar fi continuarea. Iarasi habar nu am. Dar merita de punctat ideea pe care am descoperit-o cumva in niste momente dificile, ca indiferent ce am simti, nu suntem singuri, chiar daca nu este picior de om in jurul nostru. Ceea ce schimba cumva propriile idei principale, pe care descoperim cu stupoare ca nu sunt deloc principale! 🙂
    Multumesc pentru lectura, draga Potecuta! O seara buna, sau mai exact noapte buna!

    Apreciază

    • Suzana dragă, îţi mulţumesc mult de tot! Tare mult mă bucură cuvintele tale frumoase şi mă şi încurajează să mai scriu.
      Da, ai dreptate, nu suntem singuri niciodată. Numai că eu, când am scris primul text, m-am pus doar în rolul unui observator şi am transcris ce am văzut, cum vede el lumea şi mai ales, cum o simte. Nu am vrut să intervin. E un personaj care na, poate că are ceva din personalitatea mea, nu ştiu, nu am experienţa unui scriitor care se poate pune în pielea oricărui personaj. Dar acel „el” nu sunt eu. Eu sunt mult, mult mai optimistă şi veselă şi nu am gândurile lui. Dar repet, nu am vrut să-i pun mâna pe umăr să-i zic lasă, se rezolvă. Îl las să-şi trăiască singurătatea. Şi văd eu ce-i mai fac, acum habar nu am pe ce drum să îl duc 🙂
      Eu îţi mulţumesc! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

  31. ne pregatesti vreo surpriza? un intro pentru o proza/un roman? Oricum spectaculoase randuri, in unele m-am regasit cat de cat si altele sunt pur si simplu spectaculoase betiv =rătăcit în deziluzii

    Apreciază

  32. Alex zice:

    Mi-a plăcut tare mult această proză a ta, dragă Potecuță. Mi-au rămas lipite în memorie câteva cuvinte, încă de la prima lectură (îmi place să citesc și să recitesc, pentru a înțelege cât mai bine): „Lumea le spune bețivi…El le spune rătăciți în deziluzii”…Cât adevăr! Mai ales când știu cazuri concrete, cu oameni care au fost cândva tineri, frumoși, plini de viață și încrezători ca niște „stăpâni ai lumii”, eșuați peste ani într-o mare de deziluzii și visuri zdrobite. Ca niște naufragiați ai vieții. Dar nu atât patima îi roade pe dinăutru, cât mai ales singurătatea. O singurătate cumplit de apăsătoare…
    Mă alătur cu drag celor care te încurajează să continui această proză.Tu vei ști cel mai bine când și cum!
    Toate cele bune, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s