Luni, octombrie

Astăzi… o zi din care, meteorologic vorbind, n-am înţeles nimic. De la ieşirea din bloc şi până la taxi, adică fix 7 paşi, m-a udat ploaia destul cât să mă scuture binişor. M-a încălzit cafeaua, nu-i problemă. Dar a fost supărată tare. Mi-e dor de ploile de vară. Alea de care am mai vorbit. Alea care spală oraşe, câmpuri, oameni, frunţi şi regrete şi apoi lasă loc soarelui să le reîncălzească pe toate. Şi să le reinventeze, să le redea strălucirea. Şi, mai ales, încrederea-n lumină. Şi care lasă-n urmă mirosul ăla de care sunt îndrăgostită: asfalt încins şi apoi spălat de ploaie. Da, ştiu, nu mai e vremea cum a fost. Nici noi nu mai suntem. M-am întrebat de multe ori dacă nu ar fi bine să se modifice manualele de geografie. Şi cărţile de colorat. E clar că nu mai avem patru anotimpuri, ar trebui făcută modificarea asta, copiii să înveţe despre altceva, nu despre patru anotimpuri, nu despre cele trei luni de primăvară, nu. Primăvara ţine cât să se nască un vis şi să-şi ia zborul. Îl prinde vara cu aripile-ntinse şi i le arde într-o clipă.
Şi apoi o toamnă. Caldă. O căldură care doare. Doare mila de strugurii peste care nu mai cade brumă. Şi de anii-n care frunzele nu se grăbeau. Era timp de iubit şi verde-crud şi floare de salcâm, şi auriu şi alb. Acum e un amalgam de stări şi de anotimpuri în câteva zile. Şi noi ne preschimbăm sufletele-n amestecul ăsta absurd.

Afară… cer de octombrie, aşa cum îl ştiam eu în copilărie. Acum octombrie e mai mult aşa cum ar fi trebuit să fie afară. Dar nu e. Înăuntru însă e cald. Şi e bine. E linişte. Şi liniştire.

Citesc… versuri din şi pentru suflet. Şi mi-e tare greu să vă spun ceva de cartea ASTA. E împăcare şi e duioşie, e iubire şi dor, e „iuţeală” şi e umor fin, e adevăr dureros uneori şi e umăr prietenesc. Deşi am citit în timp unele dintre versuri şi ştiam că Petru scrie minunat, cartea lui a fost, ca şi celelalte, o surpriză frumoasă. Petru, iartă-mă, ar merita un articol întreg, dar m-aş repeta la nesfârşit. Le-aş oferi tuturor un volum, ar fi un dar frumos pentru toţi iubitorii de poezie. Şi nu numai pentru ei. Eu sper că deja a ajuns la mulţi dintre voi şi dacă nu, o recomand cu mare drag. Mulţumesc, Petru!

Ascultasta. Îmi place mult. Tare mult. O cânt şi eu. Oribil cânt 😀

Mă gândesc… să vorbim cândva despre filme. Încă mă gândesc. La cât de înapoiată sunt cu asta… mă credeţi că numai ieri am văzut bird box? Mno, ce spuneam că-s înapoiată?

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Luni, octombrie

  1. Iosif zice:

    Înca nu-i rau, zic si eu ! 🙂 Aceste vremuri ce ni se par bizare si ciudate, sunt doar preludiul metamorfozelor universale prognozate. Scrise de mii de ani în pietre si în Sfânta Carte, sa avertizeze si îndemne lumea, la pocainta, empatie, dragoste si demnitate…
    O seara si o saptamâna binecuvântate cu liniste, bucurie si pace în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  2. Ana May zice:

    Bine că alături de o carte frumoasă și o melodie de suflet ai ajuns acolo unde ne dorim toți : la liniște și liniștire…
    O seară frumoasă, contrastanta vremii si vremurilor! 😘

    Apreciat de 1 persoană

  3. O s-o iau și eu într-o zi, îmi propusesem oricum, deocamdată-s prinsă într-o vară fierbinte-n întîmplări și drumuri…
    Cît despre Birdbox, un film comercial pe care-l salvează cumva Sandra, că pentru ea m-am uitat; frumos final, dar așa de tras de păr, sau poate-i vina regizorului, nu mai contează.
    … Îmi doresc tare mult o toamnă veche, liniștită, în care să se mai așeze la locul lor multe 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Diana zice:

    M-ai atins in aripioara cu melodia! Si mie-mi place tare-tare mult! Se potriveste cu ploaia care bate-n frunza teiului. 🙂 Noroc ca am pus capacul borcanului cu melancolie! 🙂

    Ai inteles deja ca si aici e o zi ca de octombrie suparata. 🙂 Imi place atmosfera, dar e, inca, vara! Ma adaptez anotimpurilor asa cum vin, dar ma gandesc cu nostalgie la cele patru. 🙂
    Iti doresc sa ai o saptamana de vara! Vine vara imediat! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Tare, tare mult mă bucur că ţi-a plăcut, Diana! Şi, mai ales, că ai ţinut închis borcanul ăla 😉
      Nu spun că nu-mi place, nu mă supără vremea. Dar două anotimpuri într-o zi e cam mult. Plec de acasă în papucei de pânză şi când ies de la muncă e vreme de cizme deci e cam ciudat. Am tot zis că-mi aduc la muncă haine de iarnă şi haine de vară, să am de schimb 😀

      Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu, cu drag! Şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  5. rofstef zice:

    După cumai ai făcut paralela despre timpurile noastre și ceea ce se petrece acuma, păi cum să zici că esti înapoiată ??
    Nu mai zi destea că mă superi !
    Că nu cunoaștem noi multe lucruri din lumea asta, asta nu înseamnă neapărat demodare, uzare, uitare, învechire, nu ??
    Să ști că uneori chiar mă sperie „atitudinea” vremii din ziua de azi..!
    Uite de exemplu, ieri, ziceau ăștia de la vreme că plouă tare, furtuni și nu știu ce, iar că azi va fi mai puțină ploaie.. A fost chiar pe dos..
    Bine ai zis că trebuie reconfigurat cumva învățământul pentru că deja asistăm la schimbari radicale de climă și toate cele..

    Ps. Melodia mi-a placut mult !
    Cam ăla e genul de Rock, sau Poprock pe care îl suport și chiar îmi place..!
    Seară Plăcută și Liniștită !!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Să îţi explic: la începutul anului, 2 ianuarie, că pe 1 am dormit mult 😀 , am zis că voi vedea măcar două filme pe săptămână, măcar dintre cele premiate la Oscar sau cele prezentate la TIFF sau dintre noutăţi. Şi că merg la cinema, să le văd. E iulie şi cred că până acum am văzut cel mult 10 filme dintre cele pe care aş fi vrut să le văd. Dar 10 e mult, am fost generoasă. La cinema am fost de două ori anul ăsta. De aia am zis că-s înapoiată, strict din acest punct de vedere, nu la modul general. Eu sunt tinerică, simt că am 19 ani, cum să spun despre mine aşa ceva în general? 😀 Deci numai şi numai la capitolul filme. Cum Bird Box e deja expirat şi eu abia acum l-am văzut, mai bine nu-l vedeam, am tras concluzia că am rămas rău în urmă cu asta.

      Serios că e nevoie de revizuire. Că vremea nu mai dă înapoi deci noi trebuie să ne updatăm, cu tot cu manualele-n care vara se face baie şi plajă, toamna se papă struguri şi iarna se dă cu săniuţa. Că nu mai e aşa.
      Îţi mulţumesc frumos!
      O zi bună îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Am înțeles, am înțeles Potecuţo !
        La capitolul filme nici eu nu mă prea laud, deșii ca pe foaie stau în asteptare cam multe, unele dintre ele care vreau să le mai revăd..

        Așa că te aștept într-un articol cu recomandări din cele pe care le-ai văzut, poate aflu ceva interesant, și asa în ultimii ani n-am prea dat de filme bune care să mă mulțumească..

        O ziii însorită ca la noi la Alba îți Doresc !!!

        Apreciat de 1 persoană

  6. ane zice:

    Crezi că vizionarea unui film te caracterizeze cât ești de cultă? Cred că nu!
    Anotimpurile seamănă tot mai mult cu noi oamenii.
    Arta este cea care ne scoate mereu din impas,o muzică bună, un volum de versuri☺
    Seara faină, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nici nu am intenţionat să sugerez asta, Ane! Ca idee da, e ok, dar nicăieri în text nu spun asta. Înapoiată, în sensul că sunt săptămâni bune de când nu am stat la un film cap-coadă. Nimic nu ne caracterizează astfel. Nici cărţile pe care le citim, nici muzeele pe care le vizităm, nici muzica pe care o ascultăm. Eu singură nu mă dau nici cultă, nici incultă. Blogul e pentru altceva, nu pentru etichete 😀
      Da, cu o melodie bună, un film bun, o carte bună, ieşim din impas oricând.
      Zi frumoasă îţi doresc! Mulţumesc!

      Apreciat de 2 persoane

      • ane zice:

        ”La cât de înapoiată sunt cu asta… mă credeţi că numai ieri am văzut bird box? Mno, ce spuneam că-s înapoiată?” Înapoiată – dex . – Care are mintea insuficient dezvoltată. 😒
        Tu ai făcut aluzie la tine. Nu e cazul să spui asa ceva!!!

        Apreciază

        • I-am explicat lui ştef ce-am vrut să spun, Ane. Îţi mulţumesc pentru compliment! Dar l-am folosit cu sensul „care a rămas în urmă d.p.d.v….”. Dar nu e cazul deloc să ne „batem” în definiţii, eu doar îţi mulţumesc.
          Am atât de bine dezvoltată partea de auto-ironie, încât eu despre mine chiar pot spune orice 🙂

          Apreciat de 2 persoane

    • ane zice:

      caracterizează*

      Apreciat de 1 persoană

  7. anasylvi zice:

    Nimic nu e imuabil, intotdeauna ceva se schimba, mai putin sau mai intens. Multumesc pentru recomandari, sa ai o seara splendida! ❤ p.s. Nici eu nu am vazut bird box. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, Ana, ştiu ce zici şi ai dreptate. Dar parcă totuşi… să ai 4 anotimpuri într-o săptămână e cam mult. Măcar anotimpurile să fie anotimpuri.
      O zi frumoasă îţi doresc!
      Eu zic că nu ai pierdut nimic. Dar sigur, e subiectivă părerea mea. Nu-l recomand, nu zic nici să nu te uiţi. Eu nu l-aş revedea. Never 😀
      Ai putea citi un rezumat, să înţelegi ce se întâmplă. După asta, vezi ultimele 7 minute din film. Atât aş recomanda, sincer. 😀

      Apreciat de 2 persoane

  8. Mugur zice:

    Spre deosebire de tine, eu nici nu auzisem de filmul ăsta. Tot e bine, mi-ai dat subiect de vizionare pentru seara asta, care la mine nu-i tocmai una de octombrie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Pfuaaaai, Mugur! Dacă vedeam comentariul tău la timp, te scuteam de nişte timp pierdut. Acum mi-e frică, cred că mă fac mai mică decât sunt când te văd aici. Că eu nu l-am recomandat, eu numa am zis că l-am văzut 🙄

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Te rog să stai liniștită, căci citisem deja un comentariu nefavorabil acestui film, dar am ales să-l văd, totuși. Nu mi-a părut rău, chiar dacă nu a fost vreun film de excepție. Consider că ideea generală din film nu este rea, o lume a orbilor în căutarea vieții. Dacă stăm bine să ne gândim, cam asta se întâmplă în viața noastră de fiecare zi, umblăm ca orbii în căutarea fericirii, care fericire se poate rezuma la a auzi, încă, ciripitul păsărilor. Cel puțin asta este interpretarea pe care o dau eu acestui film, alături de alte interpretări posibile, dar pe care nu le mai expun aici.
        Da, consider că ar putea fi utilă o rubrică de film, dar în care să vii cu interpretările personale făcute asupra filmelor, cu semnificațiile pe care consideri că le-ar avea, nu cu cele aduse de criticii de film, care uneori sunt într-un paralelism cu ceea ce cred spectatorii. Dar… asta este doar o părere personală.

        Apreciat de 1 persoană

        • Mulţumesc, Mugur! M-am liniştit, mi-ar fi părut rău să crezi că-l recomand şi la final să îţi pară rău. Foarte frumoasă interpretarea ta, mi-a plăcut!
          Chiar rubrică nu va fi, la ritmul în care văd eu filme, ar fi o rubrică părăsită. Dar poate voi mai scrie cândva şi despre filmele văzute. Sigur că numai aşa pot, abia am scăpat (de vreo 2 ani 😀 😀 ) de interpretările altora pe care le învăţam ca pe apă în şcoala generală la română. Deci numai despre ce cred eu voi scrie dacă voi scrie.
          Îţi mulţumesc frumos!

          Apreciat de 2 persoane

          • Mugur zice:

            Și zici că de doi ani ai terminat liceul? Iar eu care credeam că au trecut trei. 😀
            Nu-i nimic, te vei obișnui să-ți spui părerea ta proprie și personală, astfel încât să poți primi notă bună la originalitate. 🙂

            Apreciază

    • Ana G. zice:

      Lasă că nici eu nu am auzit de filmul ăsta, Mugur. Și nici nu mă simt tentată să-l văd. De fapt, în momentul ăsta nu mă tentează nimic, am așa, un soi de neputință fizică și psihică. O fi de la bătrânețe?

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Cred că neputința aceasta de care spui, nu se datorează nici bătrâneții și nici, eventual, vârstei, ci mai degrabă unei stări interioare nefavorabile. Cred că fioecare dintre noi trece prin astfel de momente, în care nu-și dorește nimic.
        Așa că, dragă Ana, capul sus, privirea înainte și zâmbetul pe buze, căci toate trec, iar noi trebuie să ne vedem de viață, fiecare așa cum poate și cum, probabil, ne este scris.

        Apreciat de 1 persoană

  9. Roxana Negut zice:

    Vara asta e ca toamna sau In luna lui Cuptor, cineva a oprit cuptorul
    😀😀 Multumesc pentru recomandarea de carte! O seara frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

    • S-a terminat gazul? 😀
      Da, e tare ciudată vremea, nu mai ştim cum şi ce să facem. Am avut o perioadă de mare organizare: seara îmi pregăteam ţinuta pentru dimineaţa, să nu mai pierd timp cu întors dulap pe dos în grabă. Ei, crezi că mai pot? Nţ. Seara e iarnă, dimineaţa e vară sau invers. 🙄
      Şi eu îţi mulţumesc, Roxana! Îţi doresc o zi bună!

      Apreciat de 2 persoane

  10. Da! Și mie- mi place! Ascultă asta.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Sunt mai mult decât bucuros să aflu că versurile mele îți alină sufletul pe o vreme care ne înșală așteptările. De asemenea, îți mulțumesc călduros pentru cuvintele frumoase, chiar dacă le-ai mai spus și atunci când au apărut, pe rând, pe blog. Ce-i plăcut pentru inimă, nu strică deloc dacă se repetă. 😉
    Aștept să vorbim și despre filme, poate se nimerește unul pe care l-am văzut și eu la TV. 🙂

    Apreciat de 3 persoane

    • Da, Petru! Chiar fac bine versurile tale, pe orice fel de vreme, în orice situaţie.
      Te felicit încă o dată şi îţi doresc spor mult, să ajungă şi poveştile care se spun acum pe blogul tău să vadă lumina tiparului şi la cât mai multe!
      Îţi mulţumesc mult!

      Ceva ceva tot se va nimeri 😀
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 3 persoane

  12. Ella zice:

    Nici aici nu este vremea prea frumoasa si mai este si frig. Ieri au fost 16 grade si gri! Nu ploua dar mai bine ar ploua ca este cam uscat pamantul!
    Uriah Heep si John Lawton … amintiri din copilaria mea! Dragul meu frate îmi facea educatia muzicala cu tot ceea ce considera ca este mai frumos. Ai rascolit tare multe amintiri cu aceasta melodie, dar multumesc! Sunt amintiri atat de frumoase!
    Te consolez daca îti spun ca eu nici acum nu am vazut filmul? 😆

    Sa ai o zi deosebit de placuta, Potecuta draga!

    Apreciat de 1 persoană

    • Azi pare cât de cât acceptabil, e soare, nu mai sunt semne de ploaie. Dar e oricum prea frig pentru jumătatea lunii iulie, pe vremea asta de obicei era bălăceala-n toi. Brrr.
      Dacă sunt amintiri frumoase, mă bucur mult! Îmi pare rău că am răscolit. Aş vrea să nu o fac. Dar asta nu mai ţine de mine.

      Stai liniştită, n-ai pierdut absolut nimic, crede-mă! 😀
      O zi minunată îţi doresc şi eu! Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Florina zice:

    Of, asa ma chinuiesc cu niste versuri zilele astea. De aia, draga mea Potecuta, apreciez atat de mult poeziile tale. Pe ale d-lui Petru nu le stiu, poate le voi citi candva.
    Iar despre vreme… nu vin vremuri bune, mie mi-e clar. Ieri a plouat continuu in Brasov si era si frig, sincer, pe 15 iulie asa vreme… 😦

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc frumos, Florina! Lasă-le, nu le forţa dacă nu se lasă scrise. Va veni inspiraţia şi vor „curge” singure 😉
      Petru scrie tare bine, are şi poveşti care încă se scriu pe blog, eu sper să le văd tipărite. Are şi cărţi care au ieşit prin lume, merită citit.
      Şi aici a fost tare frig. Acum e soare, să vedem până când 😀
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  14. Petru scrie impresionant. Octombrie e luna mea de naștere. Tu ești mereu surprinzătoare. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  15. Mi-au placut versurile. Sincer, nu citisem nimic scris de Petru. Nu conteaza motivele, oricum sunt un amalgam in care nici eu nu ma descurc. stiu doar ca am luat-o dintr-un impuls pe care nu il regret.
    Da, poate ca nu mai avem anotimpuri-anotimpuri decat in amintirile noastre, dar de acolo nu ni le poate lua nimeni. Si tare imi place gandul ca poate odata, intr-o zi de toamna, o sa vorbim despre filme, la o cafea. In fond ne despart doar cativa km si un defileu, nu? 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur că ţi-au plăcut. Nici nu mai ştiu de câţi ani îl citesc pe Petru, parcă e o viaţă de atunci. Şi da, merită 😉

      Ohoo, da, şi eu sper! Să fie cald. Sau să fie cum o vrea. Dacă nu e cald, nu te mai afum, că ies numai eu 😳 😀
      Te îmbrăţişez, draga mea! Şi sper şi eu la o astfel de discuţie 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Acum, ar trebui sa spun ca imi e rusine ca nu l-am citit pe Petru pana acum. Dar nu o fac, pentru ca eu vreau sa vad intotdeauna partea plina a paharului. Asa ca voi spune ca ma bucur ca l-am descoperit si acum. Inca rasfoiesc cartea si recitesc versuri. Asa fac eu intotdeauna cu cele care imi plac. Reminiscente din anii in care timpul meu liber insemna cenaclul facultatii si o permanenta cautare de versuri care, spuse in public sa atraga si sa placa si celor pentru care erau spuse.
        Si lasa, putin fum nu strica nimanui, macar sa ajung eu in preajma lui, a fumului adica, pentru ca asta inseamna ca am ajuns la tine 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  16. ina02s zice:

    Anotimp sucit asa a fost vara anul asta. Tu ai dreptate, dar eu o plac si asa. Nu mi-e dor de canicula aceea inabusitoare in care ma uitam la meteo si se prelungea cu inca cateva zile si tot asa… Muzica e fanny, versurile lui Petru, la fel. Iesi la un suc si scapa de starea flu-flu… 🙂 Cu drag, numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu, nu de caniculă vorbeam. Că şi canicula aia în care nu respiri e tot parte din acest proces ireversibil. Eu vorbeam de verile copilăriei. Cele-n care nu erau 40 de grade. 😉
      Stare flu-flu? Unde? La mine? Dar ce înseamnă stare flu-flu?
      Mulţumesc, numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 2 persoane

      • ina02s zice:

        🙂 Rad. Inseamna ca azi e ziua ”mea” in care inteleg ca turcul, tot pe dos. Si-n verile copilariei la mine era canicula si foarte cald si noi motaiam.
        Nu ai tu starea aceea, probabil ca o am eu si ma laud… E starea in care iti place, dar nu prea mult, iti intra dar mai mult nu iti intra in voie nimi’. Ai vrea ce n-ai, da’ visezi cu ochii deschisi… nu mai stiu cum sa spun ”Flu flu” aia-i. 😀 Multam de rabdare si ntelegere.

        Apreciat de 1 persoană

        • Hmm, nu ştiu ce să zic. Am crescut în Transilvania, vacanţele le făceam la ţară, zonă între dealuri, aproape de munte. Da, îmi amintesc de zile foarte calde, dar nu aşa. Căldura asta de acum nu e din aia. Pe vremea aia ne leşinam la plajă o zi-ntreagă şi nici nu ştiam că există loţiuni de plajă. Mă rog, oricum nu se întorc vremurile alea, vorbesc degeaba.
          Aha, am înţeles. E o stare cunoscută, numele nu-l ştiam. Nu ştiu dacă am avut-o când am scris. Nu neg că asta s-ar putea înţelege, dar nu cred că am avut-o. De înţeles, chiar nu e o problemă cu ce concluzii se trag 😀
          Eu am o treabă cu vremea când nu mă ştiu îmbrăca, când acum sunt 18 grade şi plouă şi-mi iau papuceii de ploaie şi peste trei ore sunt 28 de grade şi iau foc în papuceii ăia. În rest, chiar nu am o problemă cu mofturile vremii.
          Trebuie să ţin minte numele strării, eu îi mai ziceam „stare de ciufuţenie” dar sună mai urâţel, unii s-ar dezintegra dacă ar auzi termenul 😀
          Şi eu mulţumesc!

          Apreciat de 1 persoană

  17. ina02s zice:

    Ufff!!! problema cu mbracatu’ o am si eu… Uneori le pregatesc de seara si a doua zi, sunt complet intutilizabile bin motiv de vreme, dupa ce deschid geamul.
    Daca ma vezi, sunt celebra, am bagaje cu mine. Imi place frigu’ da’ nu prea si de caldura sufar, la fel. Imi iau haine si le scot pe parcursul zilei de serviciu sau invers, de-i cazu’. Si intotdeauna uit umbrela sau era mai bun (de ‘mbracat) am lasat, deja, acas’, renuntand in ultima clipita.
    Si starea ta mie-mi place cum suna si nu ma oripileaza deloc. Mi place. 🙂
    Inca rad, gandindu-ma la vremile ce ne-au coplesit si incurcat. Cu drag,

    Apreciază

    • Hahahaha, Ina, exact asta am spus şi eu, undeva prin comentarii, despre haine. Că am vrut să fiu organizată, chiar am vrut, cu haine puse seara. Dar, fix ca tine, dimineaţa constatam că degeaba. Îmi iau dulap la muncă, urmez strategia ta, altfel nu se mai poate. Să vezi ce fain era când dimineaţa era frig şi ploaie şi când eu ieşeam de la muncă, cu geacă, oamenii erau în tricouri 😀 😀
      Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Alex zice:

    Bine ai zis, dragă Potecuță, că nu mai e vremea asta ceea ce știam odată… Iar anotimpurile sunt teribil de amestecate și ciudate în desfășurarea lor… Dar de ce să ne mai mirăm? Toate sunt cam… alandala!
    Acum câteva săptămâni pufăiam ca o locomotivă încinsă, din cauza caniculei. De câteva zile, am stat prin casă cu șosete în picioare! În iulie??? Iar seara vine cu o răcoare autumnală. Nicigând cu acele nopți fierbinți de iulie! Să sperăm că nu vom mai avea zile de… octombrie, cum bine ai zis în titlu.
    O seară minunată! 🙂

    Apreciază

    • Mă crezi că într-o seară, săptămâna trecută, mă gândeam că n-ar fi exagerat să pornesc centrala? 😀 nu am pornit, dar nici multe nu aveam.
      E ciudat, e amestecat, cum spui, e ameţitoare viteza cu care se schimbă gradele într-o zi.
      O zi frumoasă, Alex! Mulţumesc mult!

      Apreciază

  19. soapteînamurg zice:

    O vară nevară trăim. Mi-e dor de acele anotimpuri care nu se dezmințeau. Le savuram pe fiecare în parte. Acum le știm doar din calendare. Eu încă nu am cartea lui Petru și nici nu am văzut un film de multă vreme. Caldă îmbrățișare.

    Apreciază

  20. adrianport zice:

    E posibil sa fi fost de la melodia aia… 🙂

    Apreciază

  21. Eu vin și-ți spun că acum vreo 2 seri mă chinuiam să adorm și nu mai puteam de frig. Aveam doar pătură pe mine. Și cum stăteam eu așa frumos cu ochii închiși și încercam să nu mai tremur de frig mă gândeam .. să mă duc să scot plapuma ori să mai pun o pătură peste asta? Totuși, e iulie, cum să scot plapuma? Am mai stat vreo jumătate de oră, timp în care am tot tremurat de frig și m-am zgribulit inutil, că mie dacă mi-e frig, nu pot să adorm.
    Până la urmă m-am dat jos, am mai pus o pătură peste a mea și am adormit foarte repede îndată ce am simțit căldură. Plapuma … zău, e iulie, cum s-o scot? :)) Încă dorm cu o pătură lângă pat, în caz de frig să nu mai cobor după ea.
    Cât de curând vom umbla ca pe munți, cu rucsacul cu haine de toamnă – iarnă după noi. Ori invers, dacă plecăm îmbrăcați la mânecă lungă și pantalon, o să ne cărăm haine de vară.

    Mă bucur că ai pomenit de cartea lui Petru. Îmi place mult când văd cum susții oamenii pe care îi cunoști nu neapărat fizic. Asta spune multe despre tine 🙂

    Apoi .. filmul ăsta pe orbește l-ai văzut, dar pe ăla pe surzenie? Pe ăla l-ai văzut? 😀 A Quiet Place se numește și .. e cam în genul ăstuia, doar că e .. mut.

    Apreciază

    • Hehehe, să ştii că am avut şi eu problema asta: e iulie, cum să iau geacă pe mine? Până am dârdâit bine într-o zi şi de atunci, poate zice calendarul fix ce vrea, eu ţin cont de gradele din termometru. 😀

      Îţi mulţumesc mult de tot, draga mea! Abia aştept să zic ceva de cartea ta 😉

      Hmm, am văzut unul cu nişte lilieci transformaţi în monştri care atacau când auzeau zgomote şi oamenii comunicau prin semne. Ăla e? 🙄

      Te pup, Călătorule drag!

      Apreciază

      • Da, calendarul nu prea mai e de ajutor 😀

        Ă … nu am eu ce scrie într-o carte :)) Dar știu pe cineva care are și nu știu ce mai așteaptă ca să scoată una 🙂

        Da, ăla era. Eu voiam numa să mă asigur că ești la zi :)) Glumesc, sunt atâtea filme pe care nu le-am văzut nici eu.. când să le văd aș avea, doar că parcă nu mă atrag toate. Știi, și cu filmele e la fel ca în cazul cărților. La câe se scot astăzi, ar însemna numai să stai să citești ca să fii în pas cu ele..
        Zi faină, Potecuț! 🙂

        Apreciază

        • Mulţumeeesc! Cred că te aşteaptă pe tine 😛 😀
          Eşti o scumpă!

          Sunt la zi, graţie unui copil (nu al meu 😀 ) care are cont pe Netflix şi care a ţinut morţiş să-mi spună de … Grimm? Oare Grimm e ăla cu nişte oameni care se transformă în hamsteri, mâţe şi vulpi? Şi de acolo am ajuns la filmul ăsta cu lilieci.
          Dar, cum spui, numai să stai 24 din 24 la filme şi nici atunci nu te pui la zi cu ele 😀
          Şi ţie! Te pup!

          Apreciază

  22. Mona zice:

    Amestec de trăiri!
    Abia aștept să îmi cumpăr cartea! Îți mulțumesc și ție pentru recomandare, deși de când am văzut că a apărut mi-am pus-o în lista de dorințe.
    Iar Uriah… ei, din nou mulțumesc! ❤

    Apreciază

  23. Pingback: Filă de jurnal nescris - O Carte Nescrisa

  24. Potecuță, nu știu ce se întâmplă, dar dispar like-urile pe cere le dau articolelor. E frustrant, revin peste câteva ore.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspunsul