Om-bucurie

„Există oameni pe lângă care trecem zilnic fără să ridicăm privirea din pământ, obosiţi fiind de greutatea pusă pe umerii noştri de alţi oameni cărora suntem îndatoraţi să le acordăm atenţie. Sau poate că nu ridicăm privirea pentru că ne sunt tâmplele „împlumburite” de gândul şi dorul de oameni ai căror paşi nu pot atinge urmele paşilor noştri, nu pot străbate distanţe, nu pot câştiga bătălia cu timpul sau nu mai pot găsi drumul de întoarcere. Şi trecem aşa, fără să-i vedem, fără să-i auzim sau fără să ne pese”, scriam într-o postare mai veche în care am pus în ordine câteva categorii, prea puţine pentru cât de multe pot însemna şi oferi oamenii prin simplitatea şi frumuseţea lor.

Azi scriu şi despre oameni bucurie, oameni zâmbet. Pentru că există. Sunt oamenii care-ţi zâmbesc cu sufletul şi asta le-o citeşti în ochi, pe buze, în tăceri sau în îmbrăţişarea aia sinceră, aia plină de bine şi de bun şi de frumos şi de cald. Când un astfel de om îţi intră-n casă, îţi intră şi-n suflet în acelaşi timp şi luminează tot ce întâlneşte-n cale. Pentru că asta ştiu ei să facă: să râdă cu inima şi să bucure prin bucuria lor, copilăroasă, poate, dar atât de plină şi de întreagă, că nici nu simţi nevoia să te întrebi ce stă la baza ei. Greşim, uneori, întrebând omul de lângă noi de ce râde, căutând sâmburele ăla de dispoziţie bună. Dar pe astfel de oameni ştii că îi întrebi degeaba. Ar însemna să-ţi spună despre esenţele din ei, lucru pe care nu eşti sigur că vrei să-l auzi sau să-l înţelegi.

Sunt oameni care par că duc cu ei toată bucuria lumii. Pe chip. Şi bănuieşti că şi-n suflet, altfel nu ar avea cum.
Şi oricare ar fi motivul întâlnirii, fie el şi profesional, care presupune muncă sau lucruri aparent serioase, ştiu să-l dividă în clipe întregi de zâmbet întreg cu privire luminoasă, întreagă şi ea. Şi simţi că atunci se oreşte timpul în loc, să asculte bucuria din glas de om mare care ascunde om mic şi jucăuş în tot ce face, să privească-n ochi joaca omului mic de-a viaţa omului mare.

Un astfel de om bucurie, bucurie întreagă oricând, oriunde, care te făcea din primele clipe să râzi cu toată inima prin felul lui frumos de a fi om, dincolo de profesionalismul lui, a lăsat lumii zâmbet neobosit şi glas curat şi a plecat.

Drum lin, Dani!

Foto