Om-bucurie

„Există oameni pe lângă care trecem zilnic fără să ridicăm privirea din pământ, obosiţi fiind de greutatea pusă pe umerii noştri de alţi oameni cărora suntem îndatoraţi să le acordăm atenţie. Sau poate că nu ridicăm privirea pentru că ne sunt tâmplele „împlumburite” de gândul şi dorul de oameni ai căror paşi nu pot atinge urmele paşilor noştri, nu pot străbate distanţe, nu pot câştiga bătălia cu timpul sau nu mai pot găsi drumul de întoarcere. Şi trecem aşa, fără să-i vedem, fără să-i auzim sau fără să ne pese”, scriam într-o postare mai veche în care am pus în ordine câteva categorii, prea puţine pentru cât de multe pot însemna şi oferi oamenii prin simplitatea şi frumuseţea lor.

Azi scriu şi despre oameni bucurie, oameni zâmbet. Pentru că există. Sunt oamenii care-ţi zâmbesc cu sufletul şi asta le-o citeşti în ochi, pe buze, în tăceri sau în îmbrăţişarea aia sinceră, aia plină de bine şi de bun şi de frumos şi de cald. Când un astfel de om îţi intră-n casă, îţi intră şi-n suflet în acelaşi timp şi luminează tot ce întâlneşte-n cale. Pentru că asta ştiu ei să facă: să râdă cu inima şi să bucure prin bucuria lor, copilăroasă, poate, dar atât de plină şi de întreagă, că nici nu simţi nevoia să te întrebi ce stă la baza ei. Greşim, uneori, întrebând omul de lângă noi de ce râde, căutând sâmburele ăla de dispoziţie bună. Dar pe astfel de oameni ştii că îi întrebi degeaba. Ar însemna să-ţi spună despre esenţele din ei, lucru pe care nu eşti sigur că vrei să-l auzi sau să-l înţelegi.

Sunt oameni care par că duc cu ei toată bucuria lumii. Pe chip. Şi bănuieşti că şi-n suflet, altfel nu ar avea cum.
Şi oricare ar fi motivul întâlnirii, fie el şi profesional, care presupune muncă sau lucruri aparent serioase, ştiu să-l dividă în clipe întregi de zâmbet întreg cu privire luminoasă, întreagă şi ea. Şi simţi că atunci se oreşte timpul în loc, să asculte bucuria din glas de om mare care ascunde om mic şi jucăuş în tot ce face, să privească-n ochi joaca omului mic de-a viaţa omului mare.

Un astfel de om bucurie, bucurie întreagă oricând, oriunde, care te făcea din primele clipe să râzi cu toată inima prin felul lui frumos de a fi om, dincolo de profesionalismul lui, a lăsat lumii zâmbet neobosit şi glas curat şi a plecat.

Drum lin, Dani!

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Om-bucurie

  1. illusion zice:

    Drum lin spre ceruri…

    Apreciază

  2. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

    Apreciază

  3. Sunt oameni cărora și soarele le zâmbește când ii întâlnește! S-a dus sa ii bucure și pe acolo pe sus puțin!

    Apreciază

  4. 1lauralaly zice:

    Cuvintele sunt asa de pale acum… Discretia lui, blandetea din voce si lumina din priviri ne-au facut sa il indragim. Dumnezeu sa il odihneasca. Suntem mai saraci aici si cerul mai bogat.

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    „Piere cel neprihanit, si nimanui nu-i pasa; se duc oamenii de bine si nimeni nu ia aminte ca din pricina rautatii este luat cel neprihanit. El intra în pace în groapa lui: cel ce umbla pe drumul cel drept se odihneste în culcusul lui.” – Isaia 57 –
    Un Weekend însorit cu liniste si pace în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. tcbianca zice:

    ❤️❤️❤️ Numai cum tu l-ai descris deja pare un om frumos.

    Apreciază

  7. Fabiola Ion zice:

    Păcat când D-zeu îşi cheamă îngerii aproape. Uneori noi avem nevoie mai mult decât el, aici pe pământ. Mă bucur că ai întâlnit sau cunoscut unul. Şi în viaţa mea a pătruns de curând un astfel de om, o ea, de multe ori mă minunez de bucuria pe care mi-a dat-o divinitatea prin ea.

    Apreciază

  8. anasylvi zice:

    Sa incercam sa luam exemplu de la acesti oameni care imprastie voia buna si armonia, sa ne amintim de ei chiar si cand au plecat in cealalta parte si sa mergem mai departe cu zambet, sa daruim si noi un strop de vibratie pozitiva.

    Apreciază

  9. Ana G. zice:

    Sigur a plecat să le cânte îngerilor. Regret că îl descopăr abia acum, când nu mai este. Îți mulțumesc totuși pentru că mi l-ai scos în cale. Dacă tu vorbești atât de frumos despre el e clar că a fost un om cu totul special.

    Apreciază

  10. ane zice:

    Imi pare rău Potecuța. Acest regret l-am trait si eu cu câteva zile in urma, nu am avut puterea sa spun atunci ca Sylvia a murit de ziua ei, in Germania. Sa le fie iertate păcatele si drumul fără obstacole spre ceruri.

    Apreciază

  11. CARMEN zice:

    Junii Sibiului sunt îndoliati, la fel ca toti cei care l-au îndragit pe Dani.
    mie imi lipsec cuvintele, sunt deosebit de impresionata… abia ce am aflat…
    Artiicolul tau este un omagiu deosebit, ce gest frumos din partea ta!

    Apreciază

  12. Alex zice:

    Of, ce rău îmi pare…. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    Ce frumos ai spus despre „oamenii-bucurie”, dragă Potecuță! De-am reuși cu toți să fim așa… cât mai bine, ce lume veselă am avea…

    Apreciază

  13. Îmi pare rău! Omagiu frumos ai pus aici…

    Apreciază

  14. Fericiți cei care l-au avut aproape și l-au cunoscut mai bine. Noi, ceilalți, îi mulțumim post-mortem pentru harul din care ne-a dăruit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Apreciază

  15. Mona zice:

    Drum lin!

    Apreciază

  16. Amalia zice:

    Harul acestor oameni este inima plina de bucurie.
    Odihnească-se în pace!

    Apreciază

  17. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ne ierte pe toti 😦

    Apreciază

  18. Drum lin spre ceruri…rar întâlnești oameni-zâmbet, oameni-bucurie….și probabil sunt iubiții în ceruri sus

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s