Oameni printre cuvinte

qExistă oameni pe lângă care trecem zilnic fără să ridicăm privirea din pământ, obosiţi fiind de greutatea pusă pe umerii noştri de alţi oameni cărora suntem îndatoraţi să le acordăm atenţie. Sau poate că nu ridicăm privirea pentru că ne sunt tâmplele „împlumburite” de gândul şi dorul de oameni ai căror paşi nu pot atinge urmele paşilor noştri, nu pot străbate distanţe, nu pot câştiga bătălia cu timpul sau nu mai pot găsi drumul de întoarcere. Şi trecem aşa, fără să-i vedem, fără să-i auzim sau fără să ne pese. Uneori, privindu-le chipul, judecăm aparenţa şi tragem concluzia ca şi cum chiar am fi cei mai buni cititori în ochii despre care se spune c-ar fi oglinda sufletului şi trecem totul printr-un filtru pe care poate nici nu-l conştientizăm. Un filtru care are propriile reguli, propriile prejudecăţi, propria scară de valori. Şi de multe ori, în funcţie de asta, nici nu ne mai dorim să cunoaştm omul de dincolo de chip. Pentru că acel chip ne spune ceva despre acel om. Sau asta credem noi, de cele mai multe ori total greşit.

Există oameni care fac parte din cotidianul nostru, oameni pe care-i vedem poate mai des decât pe cei pe care-i iubim, cu care vorbim mai des decât cu cei de care ne e dor în fiecare zi, despre care credem că ştim aproape totul doar pentru că le cunoaştem parte din tabieturi, le vedem zilnic preferinţele în materie de vestimentaţie, le ştim defectele. Mai ales defectele! Ştim, de pildă, că vecina de la 4 îşi drege vocea de fiecare dată când trebuie să spună ceva, din cauza unei răguşeli închipuite. E amuzantă uneori, enervantă de cele mai multe ori şi asta ne face să scurtăm de fiecare dată conversaţia, să ne limităm la un salut şi o urare de zi bună în spaţiul acela limitat din lift. Poate că are aceleaşi gusturi muzicale ca şi noi, poate că iubeşte acelaşi autor, poate că avem atâtea în comun, încât am putea să o iubim. Dar ticul acela ne împiedică să începem o conversaţie mai lungă. Şi ruşinea sau frica de penibil. Ce-ar putea gândi despre noi dacă ne-ar veni aşa, dintr-o dată, între etaje, după salut, să o întrebăm ce carte a citit ultima dată? Şi nu, mai bine nu.
Despre cea de la 3 ştim că are o rudă care nu aude bine, pe care o sună numai la oră fixă, seara. Vorbeşte tare, ţipă chiar. Îi spune că e bine, o întreabă dacă a luat pastilele, dacă a mâncat, dacă a mai fost la medic. Se îmbracă prea strident pentru gusturile noastre şi chiar dacă şi cu ea discuţia se limitează la lucruri banale, despre vreme sau curăţenia de pe scară, ştim că a fost de Crăciun acasă, că a avut colindători, că a făcut şniţele (după zgomot şi miros) şi că va merge de Revelion la munte (din discuţia ţipată la telefon). Dar nu ştim nimic despre -cu adevărat- omul de dincolo de culorile ţipătoare pe care le preferă. Şi parcă nici n-am vrea. Ceva, nici noi nu ştim ce, ne face să credem că parcă nu prezintă interes.

Există oameni cu care împărţim timp din timpul nostru, colegi, amici, cunoştinţe, pe care credem că-i cunoaştem, despre care credem că ştim totul doar pentru că ştim câte linguriţe de zahăr îşi pun în cafea, ce-au gătit ieri, ce vor găti mâine, la ce grădiniţe sau şcoli le sunt copiii, ce diplome au, ce maşini conduc, unde îşi petrec concediile, ce cadouri au oferit, ce bijuterii poartă, ce haine şi de unde îşi cumpără de obicei. Dar nu ştim prea bine ce-i emoţionează, nu ştim dacă preferă comediile sau filmele romantice, la ce şi de ce au plâns ultima dată, nu ştim ce culoare au ochii pe care îi poartă în amintire şi-n dor, nu am ascultat niciodată coloana sonoră a sufletului lor. Poate pentru că nu a fost timp, ne-am tot luat cu termene limită şi-am uitat. Sau poate pentru că nu am fost atenţi când ei au trimis semnale. Sau nu le-au trimis pentru că nu au crezut că le putem înţelege. Sau am considerat că ştim destule despre ei şi nu am mai avut nevoie de detalii. Dacă ştii nume, chip, loc de muncă, familie, stil vestimentar, e suficient, îi creionezi şi sufletul în funcţie de asta, îi pui eticheta şi mai bifezi o căsuţă destinată oamenilor cunoscuţi. Ah, şi cât de mişcător poate fi uneori nisipul ăsta din care ridicăm castele în care închidem oamenii pe categorii. De vârstă, sex, ocupaţie etc.

Şi există oameni pe care simţi că-i cunoşti fără să-i fi văzut vreodată. Oameni care respiră în, prin şi dincolo de cuvintele pe care ei le aştern şi tu le imprimi cumva în tine şi rămân acolo şi desenează singure un portret al omului din om. Îi ştii pentru că au sufletul la vedere, între silabe şi semne de punctuaţie. Ştii că iubesc rimele mai mult decât proza sau invers, le cunoşti melodiile preferate sau măcar o parte din ele, ştii că iubesc cărţile la fel de mult ca tine sau poate chiar mai mult. Au împărţit cu tine şi nu numai cu tine bucurii şi împliniri, regrete şi nostalgii, supărări şi dezamăgiri dar şi speranţe. Au împărtăşit amintiri dragi de demult sau doar de ieri, au scris despre ei, cei de ieri, copii sensibili sau neastâmpăraţi, adolescenţi cu complexe sau plini de încredere, tineri trăindu-şi din plin viaţa sau clădindu-şi viitorul calculat, adulţi cu realizări sau cu eşecuri depăşite mai greu sau mai uşor, aşa cum au fost fiecare sau aşa cum încă sunt. În unii dintre ei te-ai regăsit pe tine, tot cel de ieri, în alţii ai regăsit colega populară-n şcoală pe care o invidiai sau pe cea care prefera izolarea. Ţi-ai regăsit copilăria sau tinereţea sau chiar prezentul în multe dintre cuvintele lor, în multe dintre tinereţile sau copilăriile lor.

Ai râs cu ei deşi habar nu ai cum râd ei când râd şi ai plâns la multe cuvinte plânse de ei deşi nu ştii nici măcar ce culoare au ochii lor. Şi ai tresărit când unul dintre ei a trecut printr-o clipă de spaimă, te-ai îngrijorat când n-ai mai putut afla nimic de un altul şi ai stat cu sufletul la gură aşteptând veşti. Pentru că ajungi să îi simţi aproape, să-ţi pese cu adevărat şi atunci acel „ce mai faci?” devine real, vine cu adevărat din suflet, trece formalul aruncat în faţa liftului sau la intrarea în birou.
Iar dacă vreodată se întâmplă ca drumurile să se intersecteze, în mod foarte ciudat, simţi ca şi cum, cu o oră mai devreme, o ploaie torenţială v-a făcut să vă despărţiţi iar acum, că aţi ieşit de la adăpost, vă continuaţi discuţia aşa cum e o discuţie între doi oameni ce parcă se cunosc de-o viaţă.

Ajungi să iubeşti, ca pe un prieten drag, omul fără chip. Şi nici nu mai contează chipul. Pentru că sunt atât de multe lucruri care te leagă de el, încât faptul că e înalt sau scund e doar detaliu care se pierde în decor.
Unii dintre ei însă pot fi chiar cei pe lângă care trecem fără să ridicăm privirea din pământ, obosiţi fiind de greutatea pusă pe umerii noştri de alţi oameni cărora suntem îndatoraţi să le acordăm atenţie…
Pot fi chiar unii dintre cei pe care-i etichetăm în funcţie de culorile cizmelor pe care le poartă dar, fără să ştim, seara ne ascundem în cuvintele lor ca să ne umplem de frumos…

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

70 de răspunsuri la Oameni printre cuvinte

  1. Roxana zice:

    Si iar vin cu o melodie, ce sa spun eu in locul ei?

    Apreciat de 2 persoane

  2. HopeLess zice:

    Asa este. Ai dreptate, Potecut! Exista oameni si oameni… 2016 mi-a scos in cale toate categoriile mentionate de tine.

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Am citit cu drag acest articol,ca si cum mi-as fi privit sufletul în oglinda Adevarului Absolut,straduindu-ma sa analizez,daca autenticele valori ale iubirii neconditionate mai sunt vesmintele pe care sa le port zilnic,nu doar de sarbatori. O superba introspectie pe care,acum în pragul dintre ani,consider ca fiecare ar trebui sa ne-o facem,sa ne propunem acumularea de noi valori sufletesti empatizând unii cu altii spre bucuria si fericirea tuturor. Doar uniti de aceasta putere a IUBIRII ABSOLUTE,neconditionate,sacrificatoare,vom putea redobândi ‘Paadisul pierdut’!
    La Multi Ani Fericiti ! Un an nou plin de bucurii si împliniri sufletesti !

    Apreciază

  4. Ce-aș putea să mai zic..m-ai lăsat fără cuvinte, chiar zilele astea mă gândeam. Așa este, nici nu mai contează chipul până la urmă, ți se pare că știi de o viață acele persoane. Asta mi s-a întâmplat și în cazul tău ❤

    Apreciat de 1 persoană

  5. Omul fara chip, pentru mine, e OMUL. Omul in fata caruia ti- ai birui fricile, ai face fata neajunsurilor. Ai fi si tu, de asemeni, OM-mai bun, mai intelept, mai iubitor, mai atent… mai echilibrat.
    Realitatea este un pic cam diferita.
    Unii oameni sunt importanți, alții mai putin. Tu, de asemeni. E firesc. Fiecare dintre noi avem oamenii si locurile in inimile lor.
    Uneori, nu mai stiu daca neprofitand de ce ne ofera viata, mai mult sau mai putin misterios, direct sau indirect, pierdem din vedere oameni posibili pretiosi sau , pur si simplu, nu ne era dat sa ii vedem pe ei. Se spune ca ii recunosti si , totusi, daca ai valul pus pe ochi? 😊
    Judecăm, sa nu judecăm după aparente. Nu e chiar asa usor. Mi – e imi scapa.
    Ma gandesc ca eu, la rândul meu, am făcut parte din toate categoriile omenesti cu putinta pentru fiecare om care m- a stiut mai mult sau mai putin. Recunosc! Sunt un om important pentru unii, neimportant pentru alții .
    🌸🏵🌹🌺🌻🌼🌷
    Numai bine, Potecuta!

    Apreciază

    • As dori sa partajez articolul daca imi permiti.

      Apreciază

    • În realitate, în cazul oamenilor doar cu chip (adică despre care nu ştim nimic), intervine acel subconştient, cred, care acţionează un impuls în funcţie de informaţiile cu care l-am hrănit în timp, nu ştiu dacă să le spun prejudecăţi deşi cam asta sunt. A se vedea cazul în care, în autobuz fiind, când o persoană cu un ten mai închis şi îmbrăcată mai murdar se apropie de noi, avem tendinţa să ne strângem geanta la piept. Ţi s-a întâmplat? Mie da, recunosc.
      Şi ai mare dreptate! Sunt oameni importanţi în viaţa noastră şi noi suntem importanţi pentru unii şi subiect de „judecată” pentru alţii şi tot aşa…
      Îţi mulţumesc! Toate cele bune şi ţie!

      Apreciază

  6. Drugwash zice:

    Şi dacă ai afla într-un tîrziu că „răguşita de la 4” e de fapt „fatacucapulînnori” al cărei blog îl urmăreşti în fiecare seară cu sufletul la gură, ce s-ar întîmpla atunci cu toată acea magie…?

    Apreciat de 1 persoană

    • Hm. Aici e cu dus-întors. Ar putea fi „băi, ce tâmpită sunt! Mă încurcă un tic nervos şi uite ce om!” sau poate fi „Hă? Adică aia e capabilă să scrie aşa? N-aş fi crezut”. Mă rog, cu mici sau mari modificări.
      Nu ştiu ce să zic… asocierea asta uneori parcă nu se potriveşte. Dar asta doar pentru că nu putem trece peste unele prejudecăţi. Şi apare aia cu „îmi imaginam că arăţi altfel după cum scrii…”. Nu ştiu…

      Apreciat de 1 persoană

  7. Articolul ăsta e de pus în ramă. M-au trecut niște fiori așa, parcă mă simt vinovată că am lăsat anumite chestii să-mi clădească o imagine despre unii, că n-am încercat mai mult, că …
    Ești genială, absolut genială. Dacă eram bărbat (adică dacă îmi plăceau femeile) te ceream de soață :)). Zău.

    Apreciat de 1 persoană

  8. O interacțiune incitantă. Unele deziluzii – rare, ce-i drept -, însă, dacă faci un bilanț, la sfârşit de an (după mulți ani în blogosferă), rezultatul e cu plus. ☺ Şi asta-i de foarte bine. Ne citim, ne cunoaştem prin ceea ce scriem, spunem multe despre noi (sau cât mai puțin) etc.

    Apreciat de 1 persoană

  9. bob de suflet zice:

    O pledoarie emoționantă și pentru prietenia (așa zis) virtuală…uităm uneori că oameni cu suflet, minte, necazuri și bucurii sunt cei care apasă tastele.

    Apreciază

    • Da, uităm… şi cumva, în mod ciudat, dacă suntem într-o stare mai puţin fericită, parcă avem aşteptări sau speranţe sau chiar pretindem ca la ceilelţi să găsim cuvinte care să să ne înveselească.
      Mulţumesc, bob de suflet! Să ai parte de oameni buni în jur. Şi-n jurul casei, şi al sufletului, şi al virtualului!

      Apreciază

  10. Există oameni şi oameni, iar cei pe care i-am cunoscut doar prin intermediul cuvintelor mi se par cei mai deosebiţi. Un nou bogat în împliniri şi înconjurată de oameni pe placul sufletului tău, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

    • Să ştii că avem ceva în comun (încă ceva, mai corect spus) şi mie-mi par teribil de speciali cei cunoscuţi prin sau cu ajutorul cuvintelor 😉
      Îţi mulţumesc mult, draga mea! Şi anul tău să fie aşa cum ţi-l doreşti!

      Apreciat de 1 persoană

  11. tink3rbe11 zice:

    Nimic nu mai poate fi spus,decat poate ca….ne este mult mai usor uneori sa indragim „un strain” pe care nu-l vedem sau nu-l vom vedea vreodata si asta pentru simplu fapt ca ne intelege mai bine decat cei de langa noi….sau cel putin asa ne face sa credem.
    La multi ani Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

  12. De aceea cred eu că-i mai bine să cunoaștem omul prin cuvintele pe care le așterne, înainte de a-i vedea chipul, pentru a nu fi influențați de prejudecăți.
    La mulți ani cu bine, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  13. papagigli zice:

    Am sa comentez, dar in 2017, ca as avea mai multe de spus legat de acest subiect. 😉

    Apreciază

  14. Ana zice:

    Fraimos imi sede sa ma emotionez in asemenea hal citindu-ti cuvintele???!!!In imensul meu ego si orgoliu io numa’ pe mine m-am vazut in randurile tale….😁
    Te pup,fata draga! 2017 sa iti fie asa cum vrei tu!

    Apreciat de 1 persoană

  15. 1lauralaly zice:

    Cateodata am impresia ca nu ne mai privim nici pe noi in oglinda. Parca ne ferim privirea de orice. Mare dreptate ai in tot ce ai scris. Sunt multe de zis , dar cel mai important e sa iti spun ca eu sunt mult mai bogata deoarece am cunoscut sufletului omului ce scrie aici pe potecute. Un om care nu a fugit niciodata de a se lasa descoperit prin cuvintele scrise , prin emotiile puse in fiecare litera.
    Ca toti cei pe care i-am cunoscut prin cuvinte. E cel mai fain mod de a cunoaste pe cineva, deoarece nu mai exista riscul prejudecatilor, sau a aprecierilor de ordin exterior. Vrem nu vrem, ne lasam influentati de ce vedem, desi stim ca nu e ok.
    Potecuta mea draga, iti doresc un 2017 plin de intamplari frumoase, demne de a fi povestite, sa ai alaturi oameni cu suflet curat, frumosi si jucausi ca tine si dorintele sa iti devina realitate.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce vorbeai de emoţie la postarea cu oamenii de zăpadă? Stau şi citesc şi privesc în gol şi nu ştiu cum ţi-aş putea mulţumi pentru cuvintele astea.
      Eu ţi-am mai spus că eşti un om deosebit, un suflet frumos şi curat că sunt foarte fericită că s-au întâlnit cuvintele noastre şi te-am cunoscut!
      Mulţumesc, Laura! Mulţumesc mult!
      Să ai un 2017 care să-ţi aducă în fiecare zi cel puţin o mare bucurie!

      Apreciază

  16. Irina zice:

    La mulți ani, Potecuțo! Ție, blogului, nouă. Și să o ținem tot așa!

    Apreciază

  17. psi zice:

    Dragu-mii a te cânta,
    Scrisule venit din stele.
    Orice literă a ta
    Ca pe ochii maicii mele
    Dornic o sărut.
    da, este prima strofă din ”răsai” al regretaților doina și ion aldea teodorovici. la mulți ani strașnici, potecuță! și mă bucur că acest cântec foarte drag mie este dus mai departe de altă voce. un an al scrisului să fie!

    Apreciat de 1 persoană

  18. succesulpe zice:

    Moama, ce lunga declaratie de dragoste… !

    Apreciază

  19. La multi ani si cat mai multe bucurii !

    Apreciază

  20. Pilgrim zice:

    Pentru că (sau doar pare) ai învățat și această lecție unică, acce(se)zi necondiționat, un new level:
    Iubire, Compasiune, Lumină, Eternitate!!!… Suflete, fără (de) noțiunea de timp !!! 🙂

    Apreciază

  21. Pilgrim zice:

    Pe mine: – Întunericul din sufletul meu, ura, invidia… (auto) disprețul m-au mântuit…
    Iubire, TUTUROR!!! 🙂

    Apreciază

  22. deea zice:

    Iubesc oamenii si consider ca nimeni nu este perfect…sigur ca nu rezonez cu toata lumea si ca sunt fel si fel de oameni insa incerc mereu sa le inteleg pornirile, starile, motivele „negativului” din ei…mereu este ceva dincolo de…

    Apreciat de 2 persoane

  23. deea zice:

    Si la multi ani! Cu iubire, sanatate si impliniri! ❤

    Apreciază

  24. doar nicole zice:

    Am citit, recitit și… cred că voi mai reciti, se merită mult! La mulți ani, un nou an cu multă bucurie, plin cu momente cât mai frumoase și dragi!

    Apreciază

  25. opantazi zice:

    De când am blogul, am îndrăgit mulți oameni fără chip și sunt recunoscătoare destinului că mi i-a scos în cale, fie și într-o formă virtuală. Acum, cei mai mulți îmi sunt prieteni și în viața reală, iar asta mă bucură nespus, fiindcă altfel nu aș fi avut probabil șansa niciodată să îi întâlnesc. Și cum anul ăsta am fost exagerat de cuminte, Moș Crăciun mi-a făcut un dar deosebit – am cunoscut-o pe fata aia minunată și talentată pe care o iubește toată blogosfera! Potecuț, ești exact așa cum mi te-am imaginat, ba mai ceva… ❤ you more! Și pentru că m-am îndrăgostit de locurile alea, cred că o să avem șansa să mai bem câteva cafele împreună, dar la vară, ca să nu ne mai înghețe zama în cești. 😄

    Apreciat de 1 persoană

    • Să ştii că aveam postarea în cap de ceva vreme dar întâlnirea cu tine a fost impulsul de care aveam nevoie. Am întâlnit şi eu oameni minunați în virtual şi sunt recunoscătoare pentru asta.
      Ție îți mulțumesc mult pentru o seară specială! Eşti o scumpă şi abia aştept să repetăm asta, să continuăm discuția de unde am lăsat-o. 😉
      Mulțumesc, draga mea! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

  26. Mladin Slovanic zice:

    Mi-e greu să rezum în puține cuvinte atâtea lucruri pe care le gândim sau le-am gândit cu toții. Cert este că tu le-ai spus așa de bine că parcă ar fi ale noastre, și asta când prindem zile de-alea bune de le ținem minte tot anul. Foarte frumos, mi-a făcut mare plăcere să citesc, fix ca de obicei. E bun și internetu’ ăsta, aduce laolaltă oameni care simt deseori la fel, și nu e puțin lucru. N-ar strica să avem o uniune a scriitorilor independentă, mai ales că domnul internet ne este alături. Seară frumoasă, numai bine și pe curând!

    Apreciază

    • Mulţumesc tare mult! Mă bucur mult că sunt mulţi cei care se regăsesc în gândurile mele aşternute aici!
      Da, putem cunoaşte aici oameni minunaţi, pe care altfel nu ştiu dacă i-am fi întâlnit şi asta mă bucură mult!
      O uniune? Hmm, nu sună rău deloc 😉
      Seară bună! Şi mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 1 persoană

  27. Pingback: Vive la difference! | VatiClanul Papal

  28. Adriana zice:

    Spuneam cândva, despre un om cu care interactionam pe facebook, care nu avea o fotografie la profil și care in 24 octombrie a parasit aceasta lume, ca nu avea nevoie de o poza caci ea purta chip in sufletul meu. Si mai spun de o vreme, tot într-un loc unde imi risipesc cuvintele, că scriu povesti cu chip.

    Citindu-te, azi, realizez ca si cuvintele, si oamenii care ni le trimit..traiesc in noi, cumva, lăsand fire de care ne legam unii de alții. Depinde tot de noi sa nu desiram firul. Pe unele ..le-am scapat, dar de cele mai multe mă leg frumos in…povesti cu chip. Te pup, potecuta!

    Apreciază

    • Of, ce frumos spuneai pe unde spuneai…
      Aşa e, Adriana! Se leagă fire şi poveşti frumoase de prietenie dar la fel de uşor ele se destramă. Cu un singur cuvânt, uneori. Ori spus când se cerea tăcere, ori tăcut când se implora cuvânt…
      Te pup şi eu cu drag!

      Apreciază

  29. Pingback: Om-bucurie | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s