Între ce-am visat să fie…

Ştii momentul acela când mai ai trei luni până la concediu şi visezi cu ochii mari, fixaţi pe un punct invizibil de pe peretele biroului, la lucrurile alea multe pe care le vei face într-o singură zi? Când simţi că timpul aleargă ca la o cursă bine cotată la pariuri şi eşti convins că se va opri în prima ta zi liberă şi îţi va permite să le bifezi pe toate, pe rând, fără grabă, şi-ţi mai şi rămâne un rest generos pentru multe altele care vor apărea pe parcurs? Când te gândeşti că te vei trezi devreme, vei savura cafeaua privindu-i pe trecătorii grăbiţi, că va fi răcoarea aia dulce a dimineţilor de vară şi tu vei citi relaxat până când se va încălzi prea tare şi apoi vei vedea un film, apoi vei ieşi la o plimbare, vei bea o altă cafea la o terasă, vei face cumpărături, vei lenevi puţin acasă, vei merge într-o vizită, vei reveni acasă, vei face o baie lungă, vei mai vedea un film, vei mai citi o carte şi tot aşa? Eu ştiu, am visat, am făcut liste imaginare, am fost convinsă că aşa va fi.

Şi ca să nu sufăr un şoc din cauza schimbării, realitatea se pare că nu a vrut să mă lase din prima zi să mă sufoc de la atâtea plimbări şi savureli. Că devreme nu m-am putut trezi, cafeaua am savurat-o văzând cum se grăbesc trecătorii, dar nu spre serviciu ci din cauza ploii supărate. Şi de atunci plouă practic fără să-şi tragă sufletul. Adevărul e că nici nu cred că aş fi avut chef de plimbări aşa că e bine că n-am motive să mă simt vinovată, vremea e de vină, eu planuri aveam.

Dar e doar prima zi. Mai sunt 13. Am speranţe că.
Nu voi ajunge în zone în care nu s-a inventat wirelessu’ dar nu ştiu dacă voi mai fi pe frecvenţă atât de prompt cum sunt în perioade cu program regulamentar pe plantaţie. Voi mai trece pe aici, dar mai puţin decât de obicei.
Să aveţi zile aşa cum vă doriţi voi să vă fie! Şi să ne recitim cu bine. Eu sper să mai vreţi să veniţi pe la mine! 🙄

Foto