Jurnal cu întrebare

Afară… amăgiri de vară printre frânturi de rest de anotimp. Amestec de nostalgice impresii şi mirări răscolite de vânt ce răvăşeşte clipe.

Azi… şi-a făcut palmele căuş să adăpostească amintirea de ieri şi visul spre mâine. Azi-ul are tendinţa să se depersonalizeze, şi-şi lasă secundarul să penduleze între un a fost şi-un va fi, lăsându-l pe este pentru mai târziu. Până când devine şi el un a fost, ocrotit de palma caldă a unui azi neglijent cu el însuşi.

Mă gândesc… să vă întreb ceva. Aşa, ca un fel de sondaj fără procente, fără majorităţi, fără concluzii. Şi, pe cuvânt, fără punct de pornire de aici. Adică nu vă întreb despre poteci, despre ce şi cum faceţi pe poteci şi nici nu am văzut aici ceva care să mă facă să vă întreb asta. Dar am citit cândva, undeva, şi am tot vrut să întreb dar am tot uitat, un articol despre aerul curat de munte şi un comentariu care vorbea despre cum se pun castraveţii la murat. Şi nu, nu era nici spam, nici „heităr”, nici nimic. Era o reacţie ca şi cum. Un fel de „am citit şi ai dreptate, castraveţii aşa se pun”. Numai că în articol se vorbea  despre castraveţi în sensul de „în timp ce mâncam castraveţi muraţi, mi-am amintit de aerul curat de munte şi…” de aici un întreg subiect strict legat de aerul ăla.
Nu, nu acuz, nu judec, nu zic că-i rău sau bine sau alb sau negru. Dar am înţeles că s-a citit numai începutul. Şi m-am gândit la cum fac eu şi vreau să vă întreb cum faceţi voi.
Nu vorbim punctual. În general vorind, cum procedăm? Citim tot, citim pe sărite, citim început şi final, citim comentariile şi de acolo ne prindem de subiect? Sau cum? Depinde, ştiu. Dar dacă nu citim din n motive, comentăm? Dacă da, cum facem să nu ne dăm de gol? 🙂

AscultASTA ascult.

O imagine pe care vreau să o împărtăşesc:

Sursă foto: 1, 2

Reclame
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

92 de răspunsuri la Jurnal cu întrebare

  1. literedetipar846079491 zice:

    Eu citesc integral.

    Apreciază

  2. Un comentariu scris pe marginea unui text, necitit integral, implicat cât de cât, rational-sentimental si cu putina pasiune pentru lectura este dupa umila-mi parere, total absurd ! No offence !
    Superba piesa ce-o asculti !
    Un Weekend frumos si luminos, draga Potecuta !

    Apreciază

  3. Nu doar citesc, ascult și ce asculți tu, potecuță!

    Apreciază

  4. gelu gelu zice:

    Citesc tot. Imi place sa citesc!
    Nu raspund intotdeauna, re unosc…doar daca sunt in forma raspund😎

    Apreciază

  5. Diana zice:

    🙂 Faina observatia.
    Citesc cuvant cu cuvant, oricat e de lung textul; nu-mi plac lucrurile facute pe jumatate; in plus, cineva ne ofera ceva – hai sa vedem ce (imi zic eu). Uneori – cand am mai mult timp – citesc si comentariile. Uneori – in cazul poeziilor, de exemplu – nu am idee ce sa scriu asa ca… nu comentez (as putea scrie: „foarte fain”, dar nu mi se pare un compliment prea reusit).
    Sunt amuzanti cei care citesc oblic si scriu ceva care nu prea are legatura cu textul afisat – nu ma supar pe ei – fiecare stie cat timp are la dispozitie si cat interes are pentru ceea ce posteaza cineva. Cred ca cei care citesc oblic, in cercul lor de cunostinte, sunt dintre acei oameni care isi privesc interlocutorul cum da din buze dar se gandesc la ceea ce urmeaza ei sa spuna – in cel mai bun caz – sau la ceea ce au de facut ceva mai tarziu. 🙂
    Weekend frumos iti doresc!
    P.S. Si mie imi place Rod Stewart. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Ioooi, ce bine ai punctat şi cât de bună e comparația cu datul din buze!
      Nu ştiu nici eu cum tratează unii textele, poate vor doar să lase un semn şi asta e de apreciat. Dar uneori e amuzant. Că apar situații şi situații.
      Demult, cineva a scris un text tare fain despre o amintire din copilărie şi la început a scris „azi, că tot e ziua mea…” şi a povestit apoi ceva şi în text a scris de câteva ori „nu azi e ziua mea”. Au curs comentariile cu La mulți ani. 🙂
      Mulțumesc mult Diana!
      Îmi plac mult vocile răguşite. Şi la ei, şi la ele. Dar el are şi piese tare faine. Mă bucur că îți place!
      Seară bună îți doresc!

      Apreciat de 2 persoane

      • Diana zice:

        Oh, la faza cu „La multi ani” am vazut astfel de mesaje la un text (scurt!!) in care era vorba despre o persoana care a trecut pragul dintre viata si moarte, dar era ziua in care ar fi fost sarbatorita daca mai era in viata. 😦
        Ce coincidenta! 🙂 Si mie-mi plac vocile ragusite – si la ele si la ei!
        Multumesc! Ganduri bune! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

    • Ana G. zice:

      Apropo de citit oblic, am comis-o şi eu! Nu am citit oblic, dar citind două articole unul după altul, am comentat la ultimul pe subiectul celui dintâi. Bine măcar că erau pe acelaşi blog…

      Apreciază

  6. gelu gelu zice:

    Si sunt bine dispus😁😁

    Apreciază

  7. Eu citesc tot si comentez numai daca am ceva de zis, altfel tac 🙂. Daca nu citesc, cu siguranta nu comentez ca n-am de ce, ca oricum nu stiu despre ce e vorba. Iti doresc un weekend minunat Potecuta!

    Apreciază

  8. Am uitat ceva 🙂: fotografia este superba!

    Apreciază

  9. Suflet zice:

    Eu am făcut dulceață de vișine, n-am pus castraveți! :))) #feelingfunny

    Apreciat de 1 persoană

  10. Hahaha… Permite-mi, te rog, Potecut, sa incep cu un zambet larg, ca tare m-am mai amuzat. Afara este cu amagiri de vara si la mine, dar imi prinde tare bine dupa zapuseala de saptamana aceasta.
    La comentat clar nu ma bag daca nu am citit cu atentie tot textul. Ca se intampla sa comentez uneori oleaca pe langa, depinde de ce am inteles eu, asta-i alta poveste. Se mai intampla sa comentez de pe telefon, si comentez, comentez de mama focului iar cand sa dau drumul povestii sa plece online, na, ia butonul de unde nu-i, apoi trebuie sa inchid urgent „telefonaria” si gata, s-a dus emotia cu comentariu cu tot.
    Un weekend placut, draga Potecuta! Cu aerul de munte ma consolez oleaca mai incolo cand dau o fuga pana in Hunza, dar bine ca mi-ai amintit de castraveti murati. Fug sa prind si eu un borcan la magazinul turcesc, ca se vand ca „painea calda”. O seara faina cu multe zambete. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Tare mult mă bucur că te-ai amuzat, Simona!
      Zăpuşeală? Dai şi mie o pungă? Că aici e vreme de octombrie. Nu frig de tot, dar nici iulie nu e. Acum e senin şi pare cald. Şi eu mă uit pe geam şi dau verdictul: rochiţă sport. Şi mă îmbrac şi ies. Şi pe la mijlocul drumului se adună nori, se răceşte şi plouă.
      Se poate şi invers, nu-i problemă. Văd că sunt nori şi mă îmbrac adecvat. Şi se fac 30 de grade după o oră-două.
      Suntem surori la faza cu telefonul. E nebunie curată să comentez de pe telefon. Pe lângă faptul că scriu greu, că vreau să scriu mere şi el scrie pere, am păţit şi eu să vreau să şterg o literă şi să se ducă tot. 😀
      Am două bidoane cu castraveţi muraţi, ţi-aş fi dat cu mare dreg. Nu ştiu cum sunt ăia turceşti, dar ăştia sunt cevaaa… acrişori şi puţin pişcăcioşi, cum le spun eu. Nu-s pe reţetă bulgărească, dulci.
      Mulţumesc, draga mea! O zi cât mai bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Potecuta mea draga, eu iti trimit niscaiva zapuseala, dar imprumuta-mi si mie, rogu-te, geamul ala. Sa-l am macar pentru cateva ore la munca, unde stau fara lumina naturala.
        Am fost pentru o saptamana acasa, in Hunedoara, si da, nu mi-a venit sa cred ca iulie poate fi asa de bandit. Tot asa cum nu imi vine sa cred ca avem vara indiana aici in Nottingham.
        Imbratisari de suflet si o saptamana faina de tot. Cu multa caldura si bucurii! ❤

        Apreciază

        • Ţi-l fac cadou cu drag în cazul ăsta 😉
          Aici acum s-a oprit ploaia dar nu cred că pentru mult timp, sunt nori destul de supăraţi.
          Te îmbrăţişez şi eu cu drag şi îţi mulţumesc!
          Săptămână frumoasă îţi doresc!

          Apreciat de 1 persoană

  11. ane zice:

    Nu comentez fără sa citesc. E aiurea. Fiecare face ce vrea, in definitiv. Virtualul suporta multa prostie combinata cu răutate, ele fiind surori gemene. 🙂

    Apreciază

  12. Amalia zice:

    Ok, eu voi face diferența.
    Sunt texte (important este și autorul) de la care nu vreau să pierd niciun cuvânt și, dacă rezonez cu ideea și am și inspirație, musai trebuie să las un comentariu.
    Apoi, textele foarte lungi nu le citesc. Pentru asta am cărțile. Consider ca textele de lungime potrivită cuprind esențialul. Cică, important este sa știi ce trebuie sa tai dintr-un text, înainte să îl publici.
    Și mai sunt și texte pe care, într-adevăr, le citesc oblic, din mai multe motive: textele informaționale, din care extrag strict ce mă interesează, textele a căror subiecte nu mă interesează, dar caut în continuare punctul culminant, textele pe care le citesc din complezență. Și mai citesc printre rânduri când nu stau bine cu timpul, dar vreau sa fiu prezentă.
    Cu sinceritate! 🙂

    Apreciază

  13. Se poate să nu citesc tot ce scrii, Potecuță, și să comentez aiurea?! Doar melodiile nu le ascult întotdeauna până la capăt. Revin apoi, când mă dedic numai muzicii. 🙂

    Apreciază

  14. anasylvi zice:

    In general, citesc integral ceea ce comentez. Mi se intampla sa dau de texte foarte lungi pe care nu am timp sau rabdare la acel moment sa le citesc cap-coada, insa nu comentez acolo. Sau anumite recenzii cu spoilere peste care sar. Eu, personal, agreez articolele de lungime medie, dar citesc si articole mai lungi daca ma captiveaza stilul celui care scrie sau este ceva din cale afara de interesant.

    Apreciat de 1 persoană

  15. tink3rbe11 zice:

    Sunt postari care le citesc integral, dar, cele mai multe dintre ele le citesc total și dacă mi-a plăcut postarea citesc și comentariile.

    Apreciază

    • Draga mea, să ştii că la mine, de cele mai multe ori, comentariile voastre sunt mai frumoase decât postările. 😉
      Dacă o postare nu îți place la mine, las-o şi citeşte numai comentariile 😀
      Îți mulțumesc frumos!
      O zi bună să ai!

      Apreciază

  16. Citesc.
    Ai sa razi, uneori chiar recitesc.
    Imi place sa incerc sa inteleg resorturile interioare ale celui care a scris textul.
    Spre deosebire de o alta opinie postata de o cititoare a ta mai devreme, citesc cu placere inclusiv textele lungi. Defapt ce inseamna lung?
    5 minute pe care „le pierd” sa citesc un text de cateva mii de cuvinte? Ce-as face cu cele 5 minute „pierdute” ?
    Aud des cuvintele astea:
    „e prea lung, nu pot sa citesc atat”
    Cate minute pierzi pe telefon zilnic? Dar la televizor?
    Da, daca nu ai telefon, internet, tv si tot timpul il ocupi facand lucruri pentru tine si cei din jur, ok, e timp pierdut sa citesti un text lung. Dar daca esti pe telefon, daca citesti „texte scurte” inseamna ca ai timp de pierdut.
    Ideea, Potecuta, ca tindem sa fim tot mai superficiali.
    Iar cand e vorba de castraveti murati si discutii filozofice citim si noi pe diagonala si dam un like, poate se simte si ne da inapoi.

    Apreciază

    • Mi-ai amintit de ceva cu acest comentariu. Din păcate, nu ştiu cine a zis şi acum sunt pe telefon şi nu am opțiunea de multi-window aşa că dacă ies de aici să caut, se închide aplicația de blog. Dacă ştii cui îi aparține, te rog să îmi spui. „Există oameni în preajma cărora nu simți când trece timpul, şi există oameni în preajma cărora pierzi timpul”. Nu ştiu dacă e exact citatul, dar ideea asta e. Oare e valabil şi cu textele? Ok, nu ştii până nu citeşti. Dar dacă nu citeşti, de ce să scrii neaparat ceva?
      E complicat…
      Mulțumesc, Albert!
      O zi frumoasă îți doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Potecuta, hai sa-ti marturisesc ceva:
        de la fiecare om intalnit, prost sau destept, geniu sau cocalar am invatat cate ceva. Langa nici un om nu pierzi timpul. Asa cum din cea mai proasta carte inveti ceva. Si din cel mai nevertebrat text retii o idee.
        Cei care citesc pe sarite sau evita textele lungi, defapt nu citesc deloc .

        Apreciat de 1 persoană

  17. Citesc tot ce scriu cei trei blogeri pe care ii urmaresc. De comentat, doar atunci cand am o opinie sau chef de joaca. Pe blogul tau si una si cealalta. :)))

    Apreciază

  18. meddartis zice:

    Eu trec așa, rapid, în revistă articolele noi și mă decid ce vreau să citesc când am timp. Nu îmi place să fac ceva superficial, mai ales că știu că nici mie nu mi-ar plăcea să facă cineva același lucru cu articolele mele. Ce ție nu-ți place, altuia nu face, nu? No. Așa. Apoi, cam pe la final de săptămână, mă iau frumușel cu cititul și citesc tooot ce mă interesează. Și și eu mai recitesc. Și nu mă bag în seamă chiar peste tot, doar unde mă simt confortabil să mai spun aiureli și să îmi afișez umorul sarcastic și când articolul e foarte bine scris. Dar da, citesc. Faptul că viața mea e ca un rollercoaster oferă avantajul maxim că apreciez și valorific fiecare minut, nu îmi place să scriu degeaba :))
    Te îmbrățișez, porție zilnică de veselie! 🙂

    Apreciază

    • Dacă ai şti tu cât mă bucur când „te bagi în seamă” aici! Tare mult îmi place stilul tău şi tare bine-mi face să te citesc!
      Îți doresc ca fiecare clipă să îți aducă motive de trăire intensă a bucuriei!
      Îți mulțumesc mult! Te îmbrățişez şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

      • meddartis zice:

        Dacă ai ști ce mult înseamnă pentru mine că spui asta!
        Nu mă bag la prea multă lume, dar cu tine îmi place să pălăvrăgesc. Măcar așa, câte un picuț. Îmi pare că semănăm oarecum, noi două. Avem multe în comun, zic. Învăț întotdeauna din ce scrii și mă înveselești invariabil, așa că bucuria e de partea mea.
        Mulțumesc mult! Și ție îți doresc asemenea!! 🙂

        Apreciază

  19. Lavi Dance. zice:

    Eu citesc de obicei tot, dar trebui sa recunosc ca uneori mai sar printre randuri. :d

    Apreciază

  20. Sunt o intrusa !Nu am blog,dar mai citesc,uneori frecvent unele bloguri,citesc si comentariile,dar
    imi exprim propriile idei in comentariu!
    Acum,”te-am agresat” pentru ca imi place mult Rod Stewart(pe el il ascultam acum),dar si pentru
    minunata fotografie ! De „cocalari electronici” e plin net-ul !!!
    O duminica placuta iti doresc !

    Apreciază

    • Intrusă la mine nu vei fi niciodată! Sper să nu te simți aşa. Bine ai venit, Natalia!
      Mi-a plăcut cum m-ai „agresat” 🙂 şi mă bucur că ți-a plăcut!
      Te mai aştept!
      Duminică frumoasă îți doresc şi eu! Şi îți mulțumesc!

      Apreciază

  21. Mi-a plăcut foarte mult acel vânt răvăşitor de clipe, ceea ce înseamnă că nimic nu se pierde din farmecul fiecărei zile, oricum ar fi ea. Cu toate ale ei, cu toate ale noastre, întrepătrunse şi determinate să convieţuiască într-o (cel puţin) interesantă simbioză…

    Apreciază

  22. illusion zice:

    Eu citesc tot textul uneori, atunci când mă pasionează subiectul, citesc și comentariile.

    Apreciază

  23. Alex zice:

    Da, bună întrebare! Pentru că poți să observi câte un comentariu care n-ar nicio treabă cu articolul în sine. Dar nu-i bai! Se mai întâmplă și… grăbiri din-astea!
    Mie îmi place să citesc cu atenție tot și chiar recitesc, dacă mi se pare că mi-a scăpat ceva. Și îmi place să parcurg și comentariile celorlalți și răspunsurile tale, căci sunt atât de faine aceste discuții prietenești.Singurul lucru pe care nu-l mai reușesc de la o vreme, este să trec constant pe la toți prietenii din blogosferă. O dată la câteva zile, față de turul zilnic de odinioară. Timpul ăsta…
    Numai bine, dragă Potecuță! Și toată prețuirea mea! 🙂

    Apreciază

  24. Habar nu am dacă fiecare cititor comentează stric la textul pe care l-a frunzărit, însă contează mai puţin, pentru unii aceste comentarii le ţin de urât, așa că, nu trebuie neapărat judecat omul care a trimis la ghici un comentariu. Nu toţi vor să fie băgaţi în seamă, scriu și le este de ajuns, dar unii simt nevoia de gâdilat.

    Apreciază

  25. Katherine zice:

    Okay, sa comentezi fara sa citesti e aiurea.
    În primul rând nu stii despre ce e vorba si te afli in treaba, comentând fara sens si in al doilea rand, scriitorul ce impresie își va face?

    Apreciază

  26. Eu vreau să protestez pentru că nu putem sterge un comentariu trimis greşit sau cu greşeli inerente. Telefonul (uneori, foarte rar, citesc de pe el) mai mult mă-ncurcă decât mă ajută. Ba corectează el după capul lui, ba se ia la bătaie cu semnalul şi mă scoate pe mine fată proastă. Citesc tot, Potecuţă, uneori recitesc şi chiar îmi iau notiţe când îmi place ceva de nu mai pot. Citesc şi comentariile, mă uit şi prin gaura cheii şi ascult pe la ţâţâna uşii. Sunt cârcoraşă, sau sunt curioasă?

    Apreciază

  27. ecoarta zice:

    Nu stiu cum sa zic, sa nu supar, dar cred ca una citim si alta intelegem. Sau, sa spun direct, NU se intelege mesajul scris/audiat!
    Dar asta e o problema la nivel mondial!🙄😉

    Apreciază

    • De ce să superi? Nu poate fi cu supărare.
      Da, aici chiar nu am ce completa. Dar uneori e trist. La un text din 4 fraze care spune că „sunt în concediu, dorm toată ziua”, să comentezi cu „spor la muncă”… nu ştiu, tot despre neînțelegere să fie vorba? 🙄

      Apreciat de 1 persoană

  28. ecoarta zice:

    Citesc articolele bune, dar daca autorul este certat cu „d-na gramatica”,atunci NU! Dar nici nu comentez…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s