Neputinţă

Cum să mai spun că-mi este dor
Când flori de măr, rătăcitoare,
Şi-au risipit, nepăsătoare,
Petalele şi-acuma mor?

Eu cărui glas să-i împrumut
Dorinţa de-a striga chemarea
Când cuiburi gem sub aşteptarea
Zborului crud de început?

Şi cărei lumi să i te cer
Când toate parcă-s năpădite
De verde, şi-apoi părăsite
La umbra gândului stingher?

Ţi-aş murmura că te iubesc
Dar cum să îmi auzi şoptirea
Când lângă toată înflorirea
Tăcerile se adâncesc?

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

62 de răspunsuri la Neputinţă

  1. Iosif Strasbourg zice:

    Superbe taceri strigatoare la cer,
    Gânduri exprimate-n cuvinte sublime.
    Iubirile sincere, niciodata nu pier,
    Se vor întoarce-nsutite spre tine !

    Sa fii iubita si fericita, Potecuta superb..înverzita ! 🙂

    Apreciază

  2. Minunată alcătuire!
    Lirismul tău e molipsitor!

    Apreciat de 1 persoană

  3. sâmbure de mai zice:

    Potecut, iar ne emoționezi cu gingășia versului…

    Apreciază

  4. 👍 Foarte frumos, Potecuță…

    Apreciază

  5. Ella zice:

    Esti superba!
    Sa-ti fie „potecuta” vietii presarata cu petale si nu lasa tacerea sa se adanceasca … spune cu voce tare cand iubesti! 🙂
    O îmbratisare de departe si un gand bun!

    Apreciază

  6. Invisible zice:

    Wow, m-ai lasat fara cuvinte, dar cu inima rascolita adanc.

    Apreciază

  7. coco zice:

    foarte frumos, multumesc mult de visare!

    Apreciază

  8. ane zice:

    Frumoase versuri, dar nostalgice. Speranța e salvarea. 🙂

    Apreciază

  9. Mugur zice:

    S-a scuturat floarea de măr,
    Dar au înnebunit salcâmii,
    Purtând cu ei visarea lumii
    Și-al vieții mare adevăr.

    Iartă-mi divagația, dar m-au dus pe aripile visării versurile tale superbe!

    Apreciază

  10. gelu gelu zice:

    Pana si tacerea striga „te iubesc”.
    Nimic si nimeni nu poate opri iubirea.☺🤗😚

    Apreciază

  11. Ana G. zice:

    Ce frumos! Ca toate versurile tale, ca tot ce scrii tu.

    Apreciază

  12. Cum pot da doua like-uri?

    Apreciază

  13. clipederaidiniadulmeu zice:

    Cu un iz de tristeţe versurile tale, dar foarte emoţionante.

    Apreciază

  14. Bine că ți-am înțeles tăcerile și motivele pentru care nu prind grai. Frumusețea lor e parcă și mai mare!

    Apreciază

  15. Înflorire, verde, zbor, tăceri, pe toate le-ai adunat în versul tău, iar ele au început să murmure povești cu rime. Frumos tare ne ademenești, dragă Potecuță! 😊

    Apreciază

  16. Beta zice:

    Multa emotie provoci cu asa versuri frumoase, te imbratisez draga mea ❤

    Apreciază

  17. CARMEN zice:

    superbe rânduri, minunat mod de a încerca a spune ce este în sufletul tau. Sa fie … „neputinta” ?! nuuuu… este un mare talent de a-ti emotiona cititorii. Eu una ma declar fan Potecuta.
    Te pup. O saptamâna minunata sa ai, parfumata de flori de liliac si ninsa cu petale de mar!

    Apreciază

    • Este o părticică din sufletul meu, aşa e. Şi dacă spui că ţi-a plăcut, mă pot declara fericită din acest punct de vedere. Probabil că neputinţa vine din faptul că nu pot întodeauna exprima asta cu voce tare.
      Îţi mulţumesc tare mult, Carmen! Mi-ai bucurat dimineaţa cu aceste cuvinte frumoase!
      Îţi doresc şi eu zile pline de soare şi zâmbete!

      Apreciază

  18. Versuri sensibile, de lied. Parcă auzi, citindu-le, pianul. Mi-au plăcut mult! 🙂

    Apreciază

  19. adrianport zice:

    Trebuie sa recunosc ca mie imi place mai mult toamna. Iar versurile tale, ciudat, mi-au adus aminte de ea. Sau poate doar de sentimentul acela placut de toamna.

    Apreciază

  20. meddartis zice:

    Îmi place, place, place!!

    Apreciază

  21. elenamarinalexe zice:

    Şi cărei lumi să i te cer
    Când toate parcă-s năpădite
    De verde, şi-apoi părăsite
    La umbra gândului stingher?

    Mă regăsesc printre cuvinte, dragă Potecutze! Foarte frumos!

    Apreciază

  22. Superb! N-am cuvinte.

    Apreciază

  23. Floare de mai zice:

    Poți să îmi spui că ți-este dor
    În primăveri scăldate-n soare
    Cu flori de măr ce zâmbitoare
    Tremură alb în vânt ușor

    Să îmi vorbești,am să te-ascult
    Când rândunele taie zarea
    Pe zborul lor îmi duc visarea
    La geamul tău să simți că sunt

    Și că oricând poți să mă ceri
    Albastrei bolți de stele-uimite
    De atâtea așteptări sădite
    Pe doruri ce nicicând nu pier

    Ai să auzi că”te iubesc”
    Când merii-și cântă risipirea
    Păstrează-mi bine amintirea
    Pân’-am să vin să te-ntâlnesc

    Apreciază

  24. Floare de mai zice:

    Am distribuit-o la mine pe fb,cu replică cu tot,nu te superi,nu ?.Mulțumesc de apreciere❤❤

    Apreciază

  25. anasylvi zice:

    Nu stiu cum de mi-a scapat, scrisese cineva mai sus de lirism si acesta e cuvantul, cred ca scrii printre cele mai sensibile versuri pe care le-am citit de-a lungul timpului.

    Apreciază

Lasă un comentariu