Mai ştii?

Publicat pe 27/07/2016 de Poteci de dor

12ae 3 4 5 6 7 8 b c d
Sursă foto: 1, 2, 3
Tema de azi a fost „Joc”. Găsiţi mai multe în tabelul lui Călin.

Acest articol a fost publicat în Miercurea fără cuvinte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

103 răspunsuri la Mai ştii?

  1. Ana zice:
    27/07/2016 la 16:39

    Daaaaaaa……ce frumos ca mi-ai reamintit!
    Trebuie sa o invat pe fii-mea 9 pietre si aia cu ata pe degete (cum naiba se chema?). Ca elasticul nu mai stiu schemele. Iar la lapte gros trebe multi ca sa intelegi ceva de joc…Pfoaaaaiiii , ce de jocuri bestiale am jucat in copilaria mea….! 😁😁😁Mah , io-s bogata , pe bune!

    Apreciază

    Răspunde
    • Ana zice:
      27/07/2016 la 16:40

      Ioiii…si Podul de Piatra si Piciorusul (sotronul) si Ascunselea…Ioiiii , ce amintiri! 😄

      Apreciază

      Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      27/07/2016 la 16:44

      Habar n-am cum se numeşte ăla cu aţa pe degete dar ştiu că mă jucam mult şi ştiam multe „numere”. Mama m-am învăţat şi ea ştia şi mai multe şi nu-mi plăcea că mă bătea. Tata ori nu ştia, ori se făcea că nu ştie şi era o bucurie să joc cu el că-l făceam zob 😀
      Da, erau multe şi era tare fain. Sunt şi mai multe dar nu am stat să caut poze. Ăla cu chenar, ţară, ţară vrem ostaşi… 😀
      La elastic ştiam până pe la 6, după asta mă cam încurcam….

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      • Ana zice:
        27/07/2016 la 16:46

        Mie imi placea sa joc Omul Negru si BumBum Stop….si Melcul , era ca un fel de sotron…
        Noroc cu postarea ta ca mi-am amintit…trebuie sa ii fac „educatie” fiica-mi…

        Apreciază

        Răspunde
        • Poteci de dor zice:
          27/07/2016 la 16:49

          Bum bum nu ştiu. Ia să ieştiţi afară la instrucţie 😀

          Apreciază

          Răspunde
          • Ana zice:
            28/07/2016 la 9:18

            Bum bum stop era asa: cineva punea ochii ca pentru ascunselea. Ceilalti se aliniau in spate , la distanta. Cand ala punea ochii , zicea bum bum stop si rapid se uita inapoi. In clipa aia , cei din spate trebuiau sa ramana intepeniti in pozitia in care expresia in gasea si cine spunea expresia intorcea capul. Haios era ca fiecaredorea sa ai e pozitii de oprire cat mai haioase , ca se radea la greu la jocul asta. Ei bine , daca te dezechilibrai sau te miscai putin , cand ala de punea ochii se intorcea si te vedea , erai eliminat. Ideea jocului era pozitiile asteade oprire haioase si sa ajungi sa il inlocuiesti pe ala de se punea cu ochii astfel incat sa nu vada miscand.

            Apreciază

            Răspunde
  2. Călător prin viață zice:
    27/07/2016 la 16:43

    Încă văd pe strădă aceste jocuri – semn bun, zic eu. Înseamnă că multe dintre ele încă sunt în trend, de le preferă în locul calculatoarelor 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  3. Fata Verde zice:
    27/07/2016 la 16:54

    Mie jocurile de mișcare și campionatele de sărituri nu-mi plăceau, oboseam repede, mă durea imediat „sub coastă” și „într-o parte”. Stăteam pe margine și mă uitam. 😦 Dar îmi amintesc de Țomanap, Flori, fete, filme și băieți. Și îmi mai amintesc vag de un fel de probleme de logică, în stilul lui Busu, pe care le desenam cu un băț pe pământ. Poante parcă le ziceam.

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      27/07/2016 la 17:00

      Daaaaa, într-o parte mă durea la orele de sport, la proba de săritură în lungime. Mamă, ce mă mai durea. Şi ne durea rău „apendicita” şi nu ştiam exact în parte e. Ştiu, tu ai mai spus că ai avut probleme reale dar noi tare ne mai prefăceam.
      Şi telefonul fără fir mai jucam pe lângă flori fete. Ţomanap nu prea că afară era mai greu de scris.
      Şi aia cu logica, ştiam una cu cheia. O ştii? Desenam o cheie şi spuneam o poveste…
      Hei, ce m-ai stârnit!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      • Fata Verde zice:
        27/07/2016 la 18:15

        Nu-mi amintesc decât de unul care trebuia să traverseze nu știu ce lacuri și munți. Trebuia să te prinzi că erau pâini sau alte chestii pe care le lua cu el, foarte vag îmi amintesc.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        • Poteci de dor zice:
          27/07/2016 la 18:20

          Exact! Aşa era şi aia cu cheia. Pe măsură ce spuneai povestea despre o prinţesă ce era închisă-ntr-un castel, desenai ce spuneai. Un cerc care era lacul, un drum ce pornea din lac etc. În final era întrebarea: „cum evadează prinţesa?” şi tu de fapt desenai o cheie…

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
  4. Drugwash zice:
    27/07/2016 la 17:01

    Pe aceeaşi linie cu paielele (sau paicile – la noi s-au auzit ambele versiuni – adică pietrele plate adunate-n turn) mai erau rublele – capace de la sticlele de bere, turtite, sau capacele de sus, cu desene sau embleme, de la cutiuţele de chibrituri. 😉

    Despre ingliţe n-aş fi vrut să amintesc însă pentru conformitate ar trebui să apară şi ele, ca „jocuri de război”. Era cît pe ce să rămîn fără ochiul stîng, dacă boldul îndoit aruncat de puşca-ingliţă a Lui Alin ar fi nimerit cîţiva milimetri mai la stînga… Mdeh, joacă de copii…

    Apreciază

    Răspunde
  5. Ivy zice:
    27/07/2016 la 17:21

    Eu am jucat ,,Mâța” în mare, zilele trecute. Când eram copil, cel mai mult, îmi plăcea Șotronul.

    Apreciază

    Răspunde
  6. papagigli zice:
    27/07/2016 la 17:59

    Dintre jocurile copilariei, cel mai mult mi-au placut „gajurile”. P-asta-l jucam cu o pasiune justificata si aproape zilnic 😆

    Apreciază

    Răspunde
  7. doar verde zice:
    27/07/2016 la 18:21

    Mai ştiu !
    Nu vom putea uita …

    Apreciază

    Răspunde
  8. Iosif zice:
    27/07/2016 la 19:52

    Da ! Eu mai stiu si retraiesc frecvent imaginativ acele momente de bucurie infantila,însa e trist ca ai mei copii si generatia contemporana lor,au pierdut acele momente de comunicare si relationare directa ,încarcata de adrenalina si emotii,de sentimente profunde reale ce constituiau ‘punti’ de legaturi sufletesti inoubliable si trainice,ce au învins timpul si spatiul.
    Azi,tehnologia comunicarii virtuale în loc sa creeze mai puternice si trainice ‘punti’ de legatura între oameni,creeaza o dependenta bolnavicioasa,distrugatoare a valorilor autentice,palpabile reale,simple,împingând masele spre o autodistrugere totala a realitatii naturale,realitate înlocuita de minciuna virtuala, artificiala,ce face din omul simplu un sclav modern,al propriei inconstiente…un ‘ciber-Om’,lipsit de sentimentul compasiunii,altruismului,milei,si al tuturor bogatiilor eterne, izvorâte din IUBIREA ABSOLUTA;;;!

    Apreciază

    Răspunde
  9. Iosif zice:
    27/07/2016 la 22:36

    Posibil,însa doar atunci când ‘usa inimii’ este deschisa ‘strainului calatorr’,(ce colinda lumea batând zadarnic la ‘usi’ zavorâte de prejudecatile omenesti) ostenit,de calatoria spatio-temporala milenara si care în curând îsi va încheia periplul spatio-temporal,schimbând pe neobservate toate perceptiile vechi despre ceea ce omenirea a crezut ca este …VIATA…:)

    Apreciază

    Răspunde
  10. Suzana zice:
    27/07/2016 la 22:37

    Ce de-a jocuri mi-ai adus aminte!
    Pacat ca nu prea ne mai jucam si acum…
    Happy WW, draga Potecuta!

    Apreciază

    Răspunde
  11. mihaela pojogu zice:
    27/07/2016 la 22:44

    Chiar si cand dau de urmele jocurilor altor copii imi bag nasul… Bariera, ca suntem oameni mari, noi o punem. Am uitat unele detalii dar (re)invat din mers, merg si alte reguli, doar distractiv sa fie, nu?

    Apreciază

    Răspunde
  12. condimente pentru viata zice:
    27/07/2016 la 22:58

    😊😊m-am intors in timp.am vazut ca ati enumerat toate jocurile „de pe vremea noastra”. Voi ati avut „oracole”? Erau un fel de jurnale, in care prietenii apropiati completau si raspundeau la intrebarile puse de tine.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  13. Diana zice:
    27/07/2016 la 23:35

    Mai stiu; cum nu?! 🙂 Cred ca nu e unul amintit (in postare sau comentarii) pe care sa nu-l fi jucat desi constat ca unele le numeam altfel). Ce harmalaie mai era la bloc atunci cand ne adunam toti – si eram multi! :))
    Happy WW!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/07/2016 la 13:43

      Chiar, Diana! În cartierul meu erau 10 blocuri. Dar în zilele de vacanţă ne adunam de parcă era cartier cu 100. Era plin. Şi urlam şi alergam şi vai de mine… 😀
      Zi frumoasă! Ne-ai provocat de minune! 😉

      Apreciază

      Răspunde
  14. dyanaweb zice:
    28/07/2016 la 9:07

    Ce de amintiri!!! Ce copilarie frumoasa!!! chestia cu pietrele, se chema „castel” prin zona unde am copilarit,,,Stii? Chiar zilele trecute mi-am lasat copiii la bunici…cu un elastic 🙂 ce m-am mai distrat pana au inteles cum se joaca! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  15. tink3rbe11 zice:
    28/07/2016 la 9:27

    Daaaa, le-am numit pe toate in gand zambind și în aceleași timp

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  16. Laura C. zice:
    28/07/2016 la 10:21

    Mai stim… Le-am incercat pe toate. A fost frumos!

    Apreciază

    Răspunde
  17. CalinH zice:
    28/07/2016 la 10:40

    Ex-ce-lent!
    Mă bucură mult răspunsul tău la provocarea Miercurii fără cuvinte. Suita de imagini aleasă de tine e o poveste în sine. Povestea copilăriei fiecăruia.

    Apreciază

    Răspunde
  18. April zice:
    28/07/2016 la 11:00

    O daaaa, și mai ales ”șencălul”, pe primul loc! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  19. racoltapetru6 zice:
    28/07/2016 la 11:33

    Eu mă pricepeam foarte bine la jocul cu nasturele prins în ațe și învârtit între mâini ca un tirbușon. Avea efect la șoferii garajului din apropiere, care mă invitau în cabina cea frumos mirositoare. 🙂 Nu cunosc cum se numea „jucăria”.

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/07/2016 la 13:23

      Ceva-ceva, vag, parcă îmi amintesc. Oricum, mi-ai amintit şi de alea… tiribombe, oare? Se vindeau în piaţă. Şi după ce mă enervam că nu-mi ieşea şmecheria, mă apuca repede curiozitatea şi le rupeam să văd ce-i înăuntru 😀

      Apreciază

      Răspunde
  20. opantazi zice:
    28/07/2016 la 12:48

    Ah, ce mi-a placuuuut! Nu mi-e jena sa recunosc ca saptamana asta am sarit sotronul. Avem unul in holul firmei (e o chestie publicitara) si te rog sa ma crezi ca putin mi-a pasat ca am depasit de vreo 4 ori varsta sau ca m-am dat in spectacol pe-acolo. Am topait de fiecare data cand am trecut pe langa el. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/07/2016 la 13:16

      Uraaaaa! Bate palma!
      Eu am dat peste unul în faţa blocului şi m-am bucurat de parcă aş fi găsit o comoară. Nu mai văzusem unul desenat pe asfalt de ani de zile. Am ţopăit înainte şi înapoi şi pe urmă mi-am luat faţa de femeie serioasă şi am pornit spre piaţă după legume. 😀

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
      • Alex zice:
        30/07/2016 la 23:06

        Ha, ha! Ce frumos! Am încercat și eu „să-i dau lecții” Sarei, care nu știa cum să sară șotronul și…. am reușit să-mi sucesc un genunchi, de-am tras o lună cu el. Cam greu „telefănțilă” (vorba Sarei, când vine vorba de mine) pentru așa jocuri… grațioase! 😀

        Apreciază

        Răspunde
  21. darklorelei zice:
    28/07/2016 la 15:00

    Frumoase jocurile copilariei noastre! Pacat de copiii din ziua de azi!

    Apreciază

    Răspunde
  22. Roxana zice:
    28/07/2016 la 19:10

    Eu, da, mai stiu, dar am grija ca si al meu pui sa afle….copilaria lor e altfel….

    Apreciază

    Răspunde
  23. ileana-carmen zice:
    28/07/2016 la 20:48

    O parte dintre ele le-am jucat si eu in copilarie…O saptamana frumoasa iti doresc.

    Apreciază

    Răspunde
  24. Simona Prilogan zice:
    28/07/2016 la 21:56

    Daaaaaa…. Multumesc mult ca mi le-ai adus in amintire! Am avut intr-adevar o copilarie frumoasa! Nu conteaza ca era comunism si ca se beznicea in serile de iarna si ne chioream la un ciot de lumanare. Nu conteaza ca stateam la cozi interminabile cu parintii nostri sa cumparam de ale gurii…. Pentru noi, copiii, au contat doar momentele fericite. Daaaa, socializam cu mult mai mult decat copiii de azi. Si zic eu, ne-am dezvoltat frumos. O seara frumoasa iti doresc. Te imbratisez cu mult drag! 🙂 ❤

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      29/07/2016 la 15:47

      Mă bucur mult că am stârnit amintiri frumoase!
      Copii fiind, nu am prea simţit greutăţile de pe umerii părinţilor noştri şi sigur că am păstrat doar părţile frumoase.
      Mulţumesc mult, Simona! Şi eu, cu acelaşi drag 😉

      Apreciază

      Răspunde
  25. pathtomysoul zice:
    29/07/2016 la 10:49

    Dragă Potecuță,
    Iți mulțumesc că mi-ai amintit, ultima mea postare am început-o cu gândul la tine.

    Apreciază

    Răspunde
  26. Alex zice:
    30/07/2016 la 23:03

    Sărut mâna, dragă Potecuță! Ce frumos ai ilustrat tu tema de azi! Și ce de amintiri frumoase și nostalgii puternice mi-au trezit imaginile cu jocurile pe care le iubeam atât de mult în copilărie… Era o bucurie de nespus să ne întâlnim toată gașca de pe stradă în serile de vară, pe răcoare și să ne jucăm până ce se întuneca de-a binelea. De fiecare dată încercam alte jocuri și nu ne mai săturam, iar părinții abia ne mai adunau de pe stradă, plini de praf și transpirați. Frumoase vremuri…. minunate amintiri….
    Numai bine îți doresc cu drag și un weekend cât mai frumos! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  27. Mishuk zice:
    02/08/2016 la 14:54

    … știu, că am fost și eu copil cândva. înainte să ajung elefant!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu