Acorduri în vânt…

1Undeva, la o casă vecină cu locul în care-mi petrec cele opt ore regulamentare de muncă, cineva a agăţat nişte clopoţei de vânt sau cum se numeşte obiectul acela atârnat la geamuri sau balcoane. Nu ştiu de când sunt acolo, nu i-am auzit până acum. Poate că zgomotele străzii au acoperit acordurile sau poate că vântul nu şi-a grăbit ritmul atât cât să le stârnească-n sunete aprinse. Sau, cine ştie?, poate nici nu erau acolo. Şi doar acum cineva s-a gândit să le aşeze undeva aproape. Aproape de el sau de trecători. Oare asta îl ajută să se relaxeze sau îl va folosi ca barometru în dimineţile în care e prea grăbit ca să stea afară să simtă vântul şi preferă varianta asta, a măsurării bătăilor de vânt în funcţie de sunetele care răzbat prin curte?

Locul în care ies la ţigară e mult mai jos decât nivelul străzii, e un fel de subsol. Asta, deşi pare că mă fereşte de privirile trecătorilor, mă şi împiedică să văd ce se întâmplă sus. În afară de un zid şi o bucată de cer, nu văd nimic. Aud, în schimb, tot ce e dincolo de zid şi îmi pot imagina. Chipuri, stări, gesturi. Mi-am imaginat, de pildă, zâmbetul larg al fetei care, trecând prin dreptul gardului, îi spunea, de fapt îi ţipa cuiva la telefon că a intrat cu 9,50. Era ziua afişării rezultatelor la BAC. Am văzut în gând şi privirea încruntată a domnului care îi spunea celui care-l însoţea, pe un ton răstit, că un coleg i-a stricat planurile de concediu.
Deşi nu am simţit vântul, ascultând melodia creată de adieri mi-am putut imagina şi frunzele legănându-se în voie. Oare se mişcau în acelaşi ritm sau până şi frunzele mai încurcă uneori paşii şi shiopătează în afara liniei melodice? Am încercat să învăţ şi eu refrenul adierilor de vânt. N-am reuşit. Voi mai încerca deşi nu cred că voi putea descifra tainele lor aşa încât să le pot memora ca pe o melodie oarecare. Poate nici nu trebuie învăţat ci lăsat aşa, învăluit în mister şi întrebări fără răspuns. Ce-ar mai fi vântul dacă i-am cunoaşte secretele?
Şi atunci m-am gândit dacă noi, oamenii, am putea purta clopoţei agăţaţi de suflet, care-ar tresări la fiecare suspin, fiecare emoţie, fiecare dor, lacrimă sau bucurie… ce gălăgie-ar fi prin lume!

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

72 de răspunsuri la Acorduri în vânt…

  1. lucillette zice:

    Nu ne-ar speria atât de tare gălăgia, cât faptul că ne-ar aminti mereu că există:Adică, el, sufletul. Fiindcă avem prostul obicei de a îl ignora tot timpul. Am mai avea apoi tupeul ca, ascultându-l, să ne mai luăm maşina cea mai scumpă, casa cea mai mare, bărbatul cel mai bogat, femeia cea mai suplă? Exclus…Nu am mai fi în rândul lumii, ci doar nişte visători debusolaţi, nevrednici şi nedemni de o societate în plină expansiune…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Fata Verde zice:

    Oameni cu clopoței agățați de suflet. Mi-ar plăcea. Mai puține măști, mai multă transparență 😉 .

    Apreciat de 1 persoană

  3. psi zice:

    ehm, clopoțeii mei sunt tăcuți de o vreme. atât de tăcuți că nici nu încerc să-mi dau seama dacă sunt tristă așa, fără motiv, ori sunt însingurată, așa cum mi-e bine. 🙂
    am și eu clopoței de vânt agățați în fereastră, maya îi ignoră cu talent, se pune că mai dau năvală peste negreli, spirite de-astea nepoftite și de-aceea e bine să-i ai sub vânt.

    Apreciază

  4. Ana zice:

    Fereasca Sefu de clopoteii aia….as fi surda cu siguranta,ca mie mi-ar atarna talangi ca la vaci….
    Mah, pe mine ma distreaza chestiile alea sunicioase de vant, creeaza un feng shui…insa daca as atarna asa ceva in balcon numai feng shui nu ar fi,m-ar scoate fin minti zgomotul.

    Apreciat de 3 persoane

  5. Lady zice:

    Eu nu am clopotei de vant, ci stelute de vant pe care le-am luat de la mare.Am avut si delfini de vant pe care i-am atarnat de perdeaua din camera. Am pe balcon stelutele, dar zorzonesc fara sa le dea careva atentie. Le mai scutur eu cand mi-e dor de mare!

    Apreciază

  6. 9 zice:

    Potecuto, sufletul nostru e ca un clopotel de vant, doar ca uneori nu se aud sunetele din pricina zgomotului care ne face să nu mai fim atenţi la sunetele care se pierd, din păcate sau poate din fericire. 🙂 Empatia este cea care ne face să auzim clopoţeii sufletelor. 🙂

    Apreciază

  7. Iosif zice:

    „Clopoteii” mei au,au fost batuti de o adevarata ‘furtuna’ ,au rasunat puternic si strident,deranjând ‘locatarii apartamentelor’ de la toate bloc(gg)urile din lume,obligându-i pe unii sa-si închida usile si ferestrele,iar altii sa-si ‘izoleze fonic’ bloc(gg)ul pentru a ‘dormi ‘în liniste si …pace !:)

    Apreciază

  8. Ivy zice:

    Clopotei cameleoni, sa-si schimbe culorile dupa trairi.

    Apreciază

  9. Rhea zice:

    🙂 uneori abia ne-am putea auzi… alteori, cand ne amorțesc toate, ar fi liniște de codru.
    Frumoase gânduri!

    Apreciază

  10. Pare ca , la final, rezervi ceea ce este mai frumos din gandul tau. Sfarsitul este, in fapt, ideea la care voriai sa ajungi, iar ideea e pe placul sufletului ce anima clopoteii.

    Apreciază

  11. Roxana zice:

    Ii privesc cu nostalgie si mult drag, aduc vestea, sunt semnul ca urmeaza ceva…. sunt pecetea trecutului.

    Apreciază

  12. doar verde zice:

    Clopoțelul ce l-ai purtat astăzi, a fost foarte delicat , a tresărit cănd s-a văzut între zid și cer, a sunat puțin mai vesel auzind voci, dar a vibrat din nou realizând că oamenii sunt foarte puțin atenți la sufletul lor…iar vîntul…

    Apreciază

  13. papagigli zice:

    Draciile astea care btw aici se numesc wind chime, au o istorie de vreo 5000 de ani. Initial erau facuti din oase, bambus si lemn. Rolul lor era sa alunge spiritele rele. Mai apoi erau puse pe cimp sa sperie ciorile. Acum le mai pun cite unii carora nu le place muzica, ci zgomotul.
    Cam acelasi lucru ar fi si cu clopoteii sufletesti. Am trai intr-o harmalaie imposibil de suportat. Si de aceea sunt convins ca daca ar fi fost asa, am fi fost surzi cu totii sau am fi fost total insensibili, pentru a evita zgomotul. Ca na, instinctul de coservare lucreaza, nu ne-ar lasa de izbelistea clopoteilor 😆

    Apreciat de 1 persoană

  14. Bine că măcar ploaia are clopoțeii ei, și nici nu-i nevoie de mult timp ca să le înțelegi limbajul. Aștept să glăsuiască și astăzi. 🙂

    Apreciază

  15. Alex zice:

    Frumoase gânduri! Da, ar fi tare fain să avem asemenea „clopoței ai sufletului”, care să vibreze la toate lucrurile sensibile din jur… În locul lor, prea lesne alegem „împietrirea sufletului” și nu mai vedem nimic în jur, nu ne mai mișcă sufletul nimic… Trăim într-o încremenire cumplită…

    Zile bune și frumoase, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Ai dreptate! Şi chiar dacă noi nu-i vedem, dacă auzim vibraţiile altora când trecem pe lângă o grădină cu flori, poate aşa ne întoarcem şi noi privirea înspre frumos.
      Mulţumesc, Alex! Zi frumoasă!

      Apreciază

  16. Drugwash zice:

    Vremurile s-au schimbat. Spiritele rele nu se mai tem de vibraţiile sufleteşti ci chiar le ascultă cu îndîrjire ca să afle cum să pună stăpînire pe bietele suflete. Aşa că mai bine linişte totală, doar liniştea poate îndepărta Răul. Şşşşşt…

    Apreciază

  17. dyanaweb zice:

    Iti dai seama ce clinchet ar fi in lumea asta mare? Nu cred ca s-ar mai auzi masinile sau alte cele… daca ar fi un sunet specific pentru lacrimi, unul pentru bucurie, altul pentru dor si asa mai departe, ma intreb care s-ar auzi mai atre? Cred ca cele de tristete, suspin…s-ar auzi… Te imbratisez cu drag si te pup dulce, dulce de tot! 🙂

    Apreciază

  18. opantazi zice:

    Cu totii suntem inzestrati cu clopotei, numai ca cei mai multi sunt inactivi… Pe ai tai, Potecut, ii aud insa de departe… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  19. Atât de incitantă melodia creată de adieri… ☺ Când găsim răgazul necesar pentru o asculta suntem măcar un pic mai liniştiți în toată această efervescență cotidiană care ne taie răsuflările. Textul tău mi-a readus in minte şi perioadele în care examenele îşi cereau tributul. Da, gălăgioşi am mai fi cu toții – cu referire la clopoțeii aceia. Şi îmi place să cred că în cel mai bun înțeles al cuvântului. Dar cu siguranță ar exista şi excepții… Încerc, însă, să văd în minte doar partea plină a paharului, azi am un optmism debordant. ☺

    Apreciază

    • Da, e adevărat că ne poate linişti melodia compusă de adierile vântului. Dacă avem timp să o ascultăm mai mult, fără să o tulburăm cu nimicuri.
      Eu îţi doresc să nu te părăsească optimismul de azi! 😉
      Mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  20. Oana zice:

    Mie-mi place sunetul de clopoțel. Cred că mi-ar fi mai teamă dacă ar amuți toate emoțiile, și tresăririle, și nu s-ar mai auzi nimica-nimicuța 🙂

    Apreciază

  21. Ce frumos loc ai găsit tu de agăţat clopoţeii! Ai mei sunt agăţaţi în apropierea uşii de la intrare şi scot clinchetele acelea vesele doar atunci când îmi amintesc să-i şterg de praf… 😀

    Apreciază

  22. Monik zice:

    Ar fi o forfota incarcata de emotie melodioasa. Uneori dureroasa de ascultat cred. Intensitatea ar fi teribila.

    Apreciază

  23. Mishuk zice:

    când eram eu mic… acum vreo douăzeci și de ani… era o melodie în vogă!
    ”sună iarăși clopoțelul, ce se face băiețelul,
    vacanța s-a terminat…”
    acum sunt mare… și acum ca și atunci clopoțeii nu-mi inspiră momente plăcute. clopoțeii de la ceas….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s