Un click spre trecut…

1Străbunicul meu a ţinut, vreme de vreo 2 ani, un jurnal. Nu vă imaginaţi că era genul acela de jurnal în care noi, cândva, ne scriam cele mai ascunse sau arzătoare gânduri dar a reuşit cumva   să ţină evidenţa zilelor care se tot adunau. Mama l-a găsit în dulapul bunicii, l-a dus la tipografie, l-a legat, i-a pus copertă şi a ocupat în urmă cu mai mulţi ani un loc preţios în bibliotecă. Nu l-am cunoscut dar citindu-i gândurile scrise cu liniuţă aproape în fiecare zi, am dedus că avea un umor fin, avea darul autoironiei şi era şi destul de organizat. Când eram pe acasă şi-mi aminteam de el, îmi spuneam „azi e 11 mai? Ia să văd eu ce făcea moşu’ în 11 mai acu’ zeci şi zeci de ani?” şi deschideam jurnalul la data respectivă. Ţinea contul banilor din casă, al mieilor, al grâului vândut, al banilor daţi împrumut. Mai găseam printre astea şi câte o revoltă şi mă întrebam dacă doar a scris-o sau a şi rostit-o în acea zi. Dacă a fost motiv de ceartă în casă sau doar furtună sufletească. De pildă, l-am citit supărat că străbunica i-a dat nu ştiu ce pătură unei vecine. Sau „‘miezău’ ei de muiere că az’ iar o făcut postaie. Da îi post şi trăbă să mânc, n-am ce face”.
Mi-aş dori să ştiu cu ce gând scria el acolo. Să nu uite el sau să nu-l uităm noi? Indiferent de răspuns, consider că prin asta a lăsat un dar de preţ. Cum spuneam, dincolo de poveştile bunicilor, am reuşit să-mi formez o idee despre cum a fost. Şi am învăţat puţin şi despre cum erau zilele în vremuri de demult.

La postarea trecută, în comentarii, s-a amintit de celebrele oracole pe care le completam pe sub băncile clasei, de faptul că ele şi-au schimbat denumirea în jurnale şi spuneam că, în anumite cazuri, acum se numesc (şi) bloguri. Păstrând proporţiile, desigur. În măsura în care scriem despre noi, despre întâmplările zilelor sau simţirile lor, atunci când ne scriem pe noi în 2.0, putem spune că rătăcim printre file de jurnal.
Nu am făcut niciodată (sau se spune nu am dat?) reblog niciunei postări vechi. Nu ştiu de ce, pur şi simplu. Ce s-a scris, s-a scris. Nu mă dezic de ce am scris dar dacă am simţit că am chef sau inspiraţie de scris, am scris. Dacă nu, am tăcut. Tocmai de asta, pentru mine e o supriză fiecare recitire. Deşi se întâmplă rar, când mă mai atinge aripa dorului de mine, mă minunez şi eu 😀 sau mă bucur, reamintindu-mi episoade din trecut. Mă refer acum la postările „din viaţă” în care obişnuiesc să scriu fără metafore şi poezie.

Aşa s-a întâmplat şi azi când, amintindu-mi de jurnalul străbunicului meu, am vrut să văd ce făceam sau scriam eu pe 29 iulie anul trecut. Dar acum doi ani? Mi-aş fi dorit să găsesc o poezie sau un text din categoria „suflet pe poteci” dar n-a fost să fie. Nu-i nimic, am constatat cu ocazia asta că acum doi ani, ca şi azi, a turnat cu găleata în oraşul meu. Şi dacă atunci am rămas fără ţigări la cafea, azi am rămas fără pixuri. Nu la cafea, că m-am lăsat de ronţăit pixuri, ci la muncă. Da, în toată clădirea abia am găsit un pix care să şi scrie şi ăla e cu împrumut. Mă rog. Am râs şi azi la filmuleţ deşi nu la fel de tare ca atunci, semn că ori m-am maturizat, ori ştiam poantele. Aici n-aş băga mâna-n foc.
Anul trecut, 29 a picat într-o zi de miercuri. Era logic, probabil. Dar eu n-aş fi ştiut asta 😕 Aşa că am poze cu corturi. Am zis pas şi am sărit la ziua de 30 unde am citit un episod pe care l-am crezut uitat. Dar acum îl am atât de proaspăt în memorie de parcă a fost ieri.
E bine să mai scriem şi aşa, nu numai din suflet ci şi din viaţă. Ajută la reamintire. Porneam atunci de la o întâmplare cu un vecinuţ şi mă plângeam că sunt o tanti. E drept că de atunci niciun copil nu mi-a mai spus aşa. În schimb, n-am reuşit sub nicio formă să conving câţiva adulţi să nu-mi mai spună dumneavoastră. Nu, nu înseamnă c-am îmbătrânit şi mai tare. 👿
O parte din suflet mi-am regăsit-o în postarea scrisă cu o zi înainte de 29, într-o scurtă poveste despre frânturile de viaţă prinse-n zbor de la trecători. Acolo m-am regăsit cu totul pentru că şi azi fac la fel. Nu trag cu urechea dar atunci când surprind frânturi de discuţii, încerc să desenez tabloul complet al poveştii.

Cine ştie dacă filele astea vor rezista în timp, dacă vor fi găsite peste ani de noi sau de alţii şi vor ajuta la conturarea portretului nostru. Poate chiar noi vom avea nevoie să ne găsim sau regăsim între cuvinte. Poate ne vom pierde de noi şi, prin ceea ce scrjelim aici, vom găsi drumul spre noi. Sau din contră, tocmai prin asta ne risipim, ne pierdem. Zi de zi puţin câte puţin…
Voi vă recitiţi des? Vă recunoaşteţi, vă regăsiţi?
Chiar, voi ce făceaţi în 29 iulie anul trecut sau acum doi ani?

Foto

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

98 de răspunsuri la Un click spre trecut…

  1. Ana zice:

    M-ai facut curioasa…hai ca o sa.ma’c sa vad ce faceam anu’ trecut in 29.07.2015.
    Pana revin sa iti zic ce faceam, sa sti ca eu ma recitesc des. O sa razi,dar cand scriu e o eu si cand citesc e ca si cand citesc pe cineva…ca o dedublare….suna tembel?

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ivy zice:

    Acum 3 ani incepeam primul blog, pe 30, acum doi ani ma imbatam crunt, pentru ca o data pe an I lose control, tot pe 30, acum un an, scriam ceva despre ,, Cand iubesti”, anul acesta mi-am devansat si lose controlul cu o saptamana si nici nu scriu nimic, pentru ca sunt cu fluturi pe creier, suflet, si fluturii zboara incotro ii duc valurile si briza. :)))

    Apreciază

  3. Oana zice:

    Interesant ce spui. De multe ori click-ul spre trecut ne aduce și mai mult în realitate. Uneori privim în urmă cu duioșie, alteori cu mânie.
    Obișnuiam să merg să recitesc postări mai vechi (pe azi-ștersul Conviețuire) atunci când vedeam multe click-uri pe acele postări, asta mă făcea curioasă. De cele mai multe ori boceam. Pentru că-mi aduceam aminte starea, emoția, trăirea din spatele cuvintelor. Cred că de asta l-am și șters…
    Nu știu ce făceam în 29 iulie 2015. Câteodată nu mai știu ce am făcut în urmă cu două zile, ore…
    Seară frumoasă, cu clickuri în prezent, Potecuț!

    Apreciază

  4. Roxana zice:

    Acum un an alergam dupa fii-miu care tinea mortis sa vada toate veveritele din parc si incerca toti copacii. Acum un an mancam cu totii vata pe bat cu nostalgie.

    Apreciază

  5. Eu nu eram acu un aaaan :((( adică eu da, blogul nu, deci habar nu am ce făceam 😀

    Apreciază

  6. doar nicole zice:

    Eu una, și colorată, postam toboganele pozate la Eforie, cu spirale dungate cu tot, de-ți mai amintești… chiar zilele astea am făcut o incursiune în ceva pași de vara 2015, iar pe 29 chiar a fost ceva „din viață”. E chiar așa cum spui, senzația, deși uneori poate fi și ușor contradictorie. Mi-am amintit cu drag de postările tale, tu mereu povestești de parcă… e film. Bun. 🙂

    Apreciază

  7. Iosif zice:

    Când traiesti plenar fiecare moment al existentei,implicat si/sau motivat de sentimentul IUBIRII ABSOLUTE, CURATE (neconditionate,sacrificatoare) oferind toata mostenirea primita de la ‘TATAL’,semenilor,EL,vazând ca esti un ‘copil ascultator’,mostenitor al caracterului SAU IUBITOR,te va înbogati si mai mult cu valorile si comorile ceresti inestimabile,etern,ale acestei surse inepuizabile ale IUBIRII SALE.coplesindu-ti fiinta cu „roadele” acestei infinite,tainice,paradoxale,miraculoase si de prea putzini oameni perceputa în autenticitatea /originalitatea ei,DRAGOSTEA ADEVARATA.
    Unii oameni obisnuiesc sa-si noteze anumite evenimente,momente,(în special placute) pentru a marca si/sau a reactualiza acele trairi în scurgerea timpului stiind ca singura certitudine a vietii este îmbarânirea si moartea fizica.
    Eu nu-mi amintesc decât evenimentele ce m-au marcat pregnant pe parcursul vietii,si nici nu tin evidentza trecerii timpului ,însa stiu cu certitudine ca EL,TATAL are un ‘jurnal’ în care-mi tine o evidentza perfecta,absoluta,iar cînd voi pleca acasa îmi va deschide si-mi va citi cu o precizie absoluta,fiecare moment al existentei si trecerii mele prin aceasta dimensiune finita,efemera ,relativa si incerta,în calatoria spre noi perceptii ,noi dimensiuni mai elevate ,mai stralucite si infinite….

    Apreciază

    • Dacă ai fi avut un blog, ai fi putut răspunde punctual. Aşa, te înţeleg.

      Apreciat de 1 persoană

      • Iosif zice:

        E plin WP-ressul de bloggeri,ce-si astern în cuvinte superbe sentimentele de bucurie si tristete,cuvinte pe care,în limita timpului disponibil,le asimilez cu placere si bucurie,lasând un semn al trecerii mele,empatizând cu persoana respectiva prin cuvinte de încurajare si dragoste neprefacuta,sentiment izvorât dintr-o inima curata plina de IUBIREA TATALUI CERESC,de care EL,prin harul,mila si îndurarea SA a gasit cu cale sa-mi faca parte.
        O duminica superba sa ai,draga Potecuta !

        Apreciază

  8. Drugwash zice:

    Habar n-am şi nici nu-mi pasă. Dacă vrei să ştii, ia maşina timpului douăşpe staţii pînă înapoi. 🙂
    Oricum, cred că eram mai interesant – sau „intens” – la începuturi, prin 2007-2008.

    Apreciază

  9. Diana zice:

    Ce faceam, la propriu, n-am idee nici de ziua de luni, acum (inca imi amintesc de marti, cand am dat cu crestetul de-o usa de garaj – lovitura n-o s-o uit, dar ziua cand am incercat rezistenta “carcasei” da)… dar de-i vorba despre ce scriam pe blog (si chiar daca nu), scriu:
    Nu prea recitesc ce am scris, daca nu caut special o postare, dar pentru ca intrebarea o consider interesanta am dat fuga sa aflu.
    In 2015, 29 iulie, am postat fotografiile unor copaci, pentru Miercurea fara cuvinte. In 29 iulie 2014 nu am postat, si nici in 29 iulie 2013.
    Am constatat cu aceasta ocazie ca activitatea mea pe blog e redusa in luna iulie (nu numai, desigur, dar despre iulie tocmai am constatat) 🙂

    Apreciază

  10. papagigli zice:

    Pai eu, desi curios, nu-mi doresc sa stiu ce voi face peste un an, doi, trei…. chestie care ar fi mult mai tentanta, daramite ce-am facut acum un an. Trecutul apropiat nu-mi va produce nicio vibratie.
    In schimb ce faceam acum fo 30-40 de ani, pe 29 iulie, nu m-ar deranja sa pot retrai, ca de citit nu cred ca-i scris nici in stelele de pe cer, nici in cele de mare 😆

    Apreciază

    • Cum iam scris şi lui Cristian, întrebarea se referă la ceea ce aţi scris şi mă gândeam eu că asta implică şi ce făceaţi, simţeaţi etc.
      😀 😀 te cred aşa că nu cer detalii 😀

      Apreciază

  11. pathtomysoul zice:

    Foarte util click – ul tău. Bunica din partea lui tata a avut un caiet de socoteli cu calendar de târguri.

    Apreciază

  12. pathtomysoul zice:

    Ai scris foarte bine, Potecuță, mulțumesc. Acum doi ani nu aveam blog și iți mărturisesc ca nici nu aveam de gând să-mi fac, să-mi fie cu iertare! Dar a fost un om, apoi oameni care mi-au stârnit interesul și cu care aș fi vrut să intru în dialog. Lu a fost cea care a postat zilnic în sensul ăsta, deși ea zice ca nu are niciun merit. Și evident că mă bucur și îi sunt recunoscătoare. La fel tuturor. Deși obisnuiam sa mă descurc cu partea tehnică, am întâmpinat numeroase restricții de conturi, pentru ca știi, dacă vrei să nu le sincronizeze, din varii motive, apar erori. Ei bine, toate erorile astea și scripturile, mă împiedicau să accesez platforma online, în schimb puteam sa accesez aplicația care era deschisa. Și acum, la fel, t. blocat, Noroc ca s-a blocat aplic. și platforma l -a repornit.Azi a expirat windows și din motive de…administrator, care administrator e în concediu, nu i-am făcut actualizarile. ȘI Wp a șchiopătat puțin din cauza nestiintei mele…

    Apreciază

    • Mulţumesc frumos!
      Bine a făcut Lu că a insistat şi că ai cedat şi ai făcut blog! Mulţumim, Lu! Aşa avem şi noi ocazia să te citim şi cum scrii frumos, era păcat să nu. 😉
      Nu mă prea pricep eu dar la mine merg amândouă. Vorbeşti de aplicaţia pe telefon, nu?
      Până zilele trecute, totul a fost ok la mine. Dar acum văd că aplicaţia nu mă mai lasă să accesez direct adminul. Văd notificări, pot răspunde comentariilor dar nu mai pot intra în panoul de control. La tine e la fel?

      Apreciat de 1 persoană

      • pathtomysoul zice:

        La fel e. Scuza-ma ca am scris atat de dezlânat ieri, dar eram atat agasata de faptul ca imi aparea totul bine in preview si cand ii dadeam update, haos! Modificasem SI o fraza si imi aparea un dezacord intre Sb si predicat, pe care nu o modifica!
        Asta cu panoul e din mai, de-aia nu am putut actualiza timpul, apoi s-a blocat aplicatia si am putut accesa panoul, deci nu m-am plictisit. Si cum știm, calculatorul nu executa decat ce ii spui tu sa faca, zic si eu ca mi-ar scoate limba daca ar putea! Dar tie iti apar scripturi si daca da, ce fel de…?

        Apreciază

  13. Sincer, când mă recitesc – iar asta se întâmplă foarte rar – îmi vine să mă corectez, să mă completez, să-mi dau cu delete în unele momente. Întrebare grea la final – nu mai ştiu ce făceam anul trecut în această zi. Poate că mă gândeam ce voi face anul acesta. ☺

    Apreciat de 1 persoană

  14. Acu’ îmi dau seama de unde ai moștenit genele de povestitoare. Cu un astfel de străbunic, nu puteai să scapi de un astfel de har, iar jurnalul lui e o adevărată comoară.

    Apreciază

  15. Ileana zice:



    Azi este sâmbătă, Pe vremurii oamenii se întâlneau în sat la o horă ..era momentul în care împărţeau bucuriile, după o săptămână de muncă …Ei…dar vremurile sunt altele…Şi Noi ne vom întâlni diseară …la o horă a gândurilor…
    Încă sunt în vacanță, însă vă citesc cu drag atunci când am posibilitate. Să auzim numai de bine ! O zi splendidă vă doresc!

    Today is Saturday, on vremurii people met at a dance in the village when the shared joys ..era after a week of work … They … but times are different … And We’ll meet tonight .. .if a dance of thoughts …
    I’m still on vacation, but you fondly when I read possibility. Let’s hear only good things! A beautiful day I want!

    Apreciază

  16. Fata Verde zice:

    Cred că bunicul tău scria ca să nu vorbească singur, pentru că nu putea să spună nimănui ceea ce ar fi vrut. Cum facem și noi, de fapt. Unii sau unele.
    Acum doi ani mă plângeam, ca de obicei, pe celălat blog: https://dealeirinei.wordpress.com/2014/07/29/seara-dunareana/
    Anul trecut zăceam, probabil. Mă văitam, dar nu aveam încă putere să scriu.
    Anul acesta…Mă recitesc și mă uimesc. De fiecare dată am senzația că în trecut eram mult mai talentată. 😆 Aceeași dedublare despre care vorbea Ana.

    Apreciază

    • E posibil şi asta, nu ştiu dacă avea obiceiul să îşi spună oful sau nu. Dar cred că a făcut bine că l a scris. (scriu de pe o tastatură aiurea, nu îmi merge tasta cu cratimă 😦 )
      Da? Hmm… eu de obicei am tendinţa de a modifica texte vechi. Dar da, uneori mă mir că eu am fost în stare să scriu aşa. Na, poate sunt lipsită de modestie acum. Dar numai cu texte vechi se întâmplă.
      E interesantă ideea Anei, e de dezbătut. 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        scriu de pe o tastatură aiurea, nu îmi merge tasta cu cratimă

        Dacă scrii de pe un PC normal (nu telefon/tabletă/etc.) cu Windows atunci ai alternative:
        1. Foloseşti tasta minus din blocul NumPad (cifrele din dreapta tastaturii)
        2. Mergi în Start > Run > scrii osk, apeşi Enter şi dai click pe tasta respectivă în tastatura virtuală ce va apărea pe ecran.
        3. Mergi în Start > Run > scrii charmap, apeşi Enter, în fereastra ce se deschide dai dublu-click sus pe cratimă apoi apeşi butonul Copy – cratima va fi în clipboard, o pui unde trebuie cu Ctrl+V (Paste)
        4. Dacă ai NumPad (vezi mai sus), vezi să fie LED-ul NumLock aprins, apoi ţii apăsat tasta Alt din stînga (NU din dreapta!), tastezi pe NumPad (nu pe rîndul cu cifre de sus!) 0045 apoi dai drumul la Alt – va apărea o cratimă.
        5. Selectezi şi copiezi (Ctrl+C) o cratimă din tot textul şi comentariile apoi o aplici cu Ctrl+V unde e necesar (asta merge pe orice sistem de operare)
        6. Dacă ai un layout al tastaturii necunoscut, ciclează layout-urile disponibile folosind combinaţia Alt+Shift din stînga şi urmărind indicatorul de limbă din taskbar (dacă există mai multe layout-uri, dacă combinaţia e activată şi dacă indicatorul e setat să apară în bară)

        Hm, văd că am prins un obicei să-mi scriu articolele drept comentarii la tine. Mnoh, la mine oricum nu mai intră nimeni să citească nici articole, nici tutoriale. 😛 XD

        Apreciază

        • Pfuaiiii. Ruşine să-mi fie! Cum de nu m-a dus capul să mă duc la -? E atât de complicată tastatura asta, are o grămadă de butonele dar numai tasta aia nu merge, e moartă. Dar o folosesc numai azi, sper, că s-a dus celălalt PC de la muncă. Aşa că nu e nevoie de alte intervenţii, e de ajuns cu minus. Mulţumesc!

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Cu cît mai noi cu atît mai complicate. Cu cît mai complicate cu atît mai nefiabile. Şi aş putea duce-o aşa…
            De ce crezi că mă cramponez eu de tastaturile mele mari şi grele, fabricate cu peste douăzeci de ani în urmă? 😉

            Ah şi… pentru puţin. 🙂

            Apreciat de 1 persoană

  17. Monik zice:

    Eu daca ma intorc in trecut, o fac cu ochi critic si ma bate gandul doar sa modific pe ici colo, unde-mi pare limbajul de lemn. Asa ca, am renuntat sa revin, ca ma enervez pe mine 😊.

    Apreciază

  18. lucillette zice:

    Nu aveam blogul la data respectivă. Aş zice că era linişte, sau, poate, doar pustiu…E loc de interpretare.
    Mă citesc uneori. Regăsesc emoţiile din clipa în care am scris. Îmi plac, sunt ale mele, le-am trăit, chiar dacă forma scrisă nu este nici pe departe perfectă, uneori nici măcar decentă, recunosc. De altfel, mi s-a şi spus. Cu insistenţă.
    Se spune că vorbind pierzi câte puţin din tine dar te regăseşti în ceilalţi. Poate că nu este chiar atât de rău chiar dacă ce sunt ceilalţi dispuşi să reţină nu ar fi tocmai ceea ce ai vrut să spui.

    Apreciază

  19. opantazi zice:

    Acum un an pe vremea asta nu aveam inca blogul… 🙂 Cateodata mi se intampla sa recitesc cate o postare mai veche, la unele chiar am reusit sa rad, iar de altele m-am minunat, dar nu de bune ce erau, ci pentru ca nu-mi mai aminteam aproape deloc ce scrisesem. Ca sa vezi ce surprize poate sa-ti faca neamtul ala care-ti fura memoria. 😀

    Apreciază

  20. mopana zice:

    Cred ca sunt tare interesante povestile din jurnalul strabunicului tau. Cand te gandesti ca e vorba despre vremuri demult apuse…
    Cat despre mine, anul trecut pe vremea asta nici nu ma gandeam la blogging. Tata a fost cel care m-a impins spre asta. Dar nu-mi pare rau.
    Nu stiu daca vor ramane sau nu peste timp aceste „scrijelituri” ale noastre. Cred ca important este ca acum ne simtim bine scrijelind.
    🙂

    Apreciază

  21. Nautilus zice:

    Din 29 iulie anul trecut am o poezie pe blog; am de la dvs. un like și un comentariu, dar în 30 🙂

    Apreciază

  22. Alex zice:

    Ce „comoară” ai putut să moștenești de la străbunicul tău! Este atât de emoționant să citești asemenea însemnări scrise cu mulți, mulți ani în urmă…
    Faină întrebarea: ce făceam anul trecut pe 29 iulie? Am găsit pe blog răspunsul. Ca și anul acesta, povesteam despre…. vacanța la mare! 🙂
    https://alexandrone.wordpress.com/2015/07/29/wordless-wednesday-ccxxii/

    Apreciază

    • Da, îl păstrăm cu grijă, e un obiect drag şi de preţ.
      Hehe, bucuria Sarei e la fel de mare şi de molipsitoare, văd! Draga de ea.
      Mi se pare mie sau poza aia la acel gard e ca şi anul ăsta? Adică în acelaşi loc. Ar fi o idee bună să faceţi în fiecare an o poză acolo. Gardul la fel, bucăţica de mare la fel doar Sara se schimbă pe măsură ce creşte…

      Apreciat de 1 persoană

      • Alex zice:

        Ai ghicit, chiar așa vreau să fac în fiecare an, în același loc, pe aceeași balustradă, unde, culmea, ea aleargă în fiecare an, exact acolo. Când o văd cu crește cu fiecare an, mă cuprinde deja o nostalgie…Parcă ieri era doar un ghemotoc de un an și jumătate…
        Numai bine, dragă Potecuță! Îți doresc o săptămână cât mai frumoasă! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  23. Mugur zice:

    Anul trecut, pe 29, vă povesteam în imagini cum mi-am petrecut sfârșitul de săptămână ce tocmai trecuse. Îmi amintesc perfect acea plimbare în împrejurimile orașului meu natal. A fost cu mentă și alte plante mirositoare (parcă și nițel cimbrișor, dacă-mi amintesc bine), cu cătină, dar aceasta încă nu era bine coaptă, cu pietre că căzuseră din „Stârmină”, cum numim noi acel loc. Și a fost cu multe flori de câmp, dar nu numai. Știu că a trecut și Potecuța pe acolo. Pentru ca, după două zile, tot Potecuța să mă incite a căuta melodia de top din anul nașterii mele.
    Acum doi ani, doar vă uram binețe.
    Iar acum trei ani… Scriam ceva ce s-ar fi dorit a fi poezie. Doar se voia, căci numai poezie nu era aceea. Mai că-mi vine să o șterg, dar, cum face parte din viața mea, am să o las la locul ei, pentru a-mi putea aminti, peste ani, cum vă maltratam cu scrierile mele. Nu că azi n-aș mai face la fel.

    Mi-ai stârnit amintiri, Potecuță!

    Apreciază

    • Ei, vezi? Nu spun că ai fi uitat plimbarea aia dar aşa, postând, parcă simţi şi mireasma din jur. Şi tot aşa, am fost şi noi părtaşi la plimbare.
      Daaaa, am şi uitat de aia cu melodiile. Ioii, ce bine că mi-ai amintit! 😉
      Nu şterge, Mugur! Că poate mă apucă peste nişte ani să vă întreb iar şi musai să ai la îndemână ceva. 😀 Glumesc, e mai important să o laşi acolo tocmai pentru că a fost cândva parte din tine.
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Cândva am făcut greșala de a arunca, la propriu, jurnale scrise în tinerețea mea, doar pentru că ochi curioși mi-au intrat în intimitatea lor. Astăzi nu am de gând să repet aceeași greșeală, căci așa este, fiecare moment reflectat într-un text de-al meu, este un moment irepetabil de viață adevărată.
        Chiar și eșecurile mele „literare” au semnificația lor, căci arată exuberanța de care eram cuprins la acel moment, dorința de a împărtăși un gând, chiar mai „rău pus în pagină”. Cu precădere anul 2013 mi-a fost unul cu multe experiențe de „scriere cu public”, dacă pot spune așa.
        Cât despre jurnale, cred că în casa mea bătrânească mai există unele file, scrise cu mulți ani înainte, de către una dintre mătușile mele, iar la mama este un jurnal al unei tinere (cred că-mi era mătușă), devreme răpusă de boală, dar care scria superb, în frumosul stil al începutului de veac XX. Nici acestea nu se vor arunca, pentru că sunt semne ale trecerii prin viață ale înaintașilor mei!

        Mi-ai dat o idee, aceea de a transpune pe blog idei și gânduri din acele vremuri. Ar fi ca niște fotografii îngălbenite de vreme.

        Apreciază

        • Chiar şi gândurile astea, pentru care îţi mulţumesc, pot fi considerate o filă de jurnal. Totul e parte din noi şi chiar dacă mai târziu am avea tendinţa să modificăm pe ici pe colo, ele ne vor reprezenta şi pe viitor.
          Wow, mă bucur!! Sper să o pui în practică, ar fi păcat să nu.
          Zi frumoasă, Mugur!

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Tendința de corectare poate fi de natură stilistică sau (spre rușine uneori) gramaticală. Dar până și aceste greșeli ne reprexintă, căci ilustrează graba în care am încercat să răspundem sau să scriem un comentariu, cum am pățit și eu, chiar aici, în primul meu comentariu, unde am scris un „că” în loc de „ce căzuseră”.

            Despre idee… nu știu când va fi, căci timpul mă cam ține prizonier.
            Mulțumesc!
            Și ție să-ți fie ziua senină și, de se poate, răcoroasă!

            Apreciat de 1 persoană

  24. Cosmisian zice:

    Oracol, Jurnal, Blog, viitor, prezent, trecut…
    Obisnuiesc sa ma uit pe corespondentul zilei din anii trecuti. Observ o progresie si uneori imi amintesc de ‘observatiile’ primite care m-au determinat sa ma ascund in noi abordari. Jurnal personal nu scriu din motive… Sa stii ca rebloghez de dor si dorinta ca cititorii mai noi sa citeasca franturi din trecut.
    La gandurile tale de azi pot spune multe, dar ma rezum la un singur lucru. Cand faci referire la postari din trecut eu fac conexiune imediat. Jurnalul tau a devenit parte din noi, amintirile tale au devenit ale noastre. Ne-ai obisnuit cu dorul tau, talpile isi cunosc urmele pe potecile tale.
    Emotionant!

    Apreciat de 1 persoană

  25. Si mie imi place sa recitesc jurnalele vechi si ma minunez cat m-am schimbat in gandire de atunci. Foarte interesant articolul, m-am regasit in el

    Apreciază

  26. Mishuk zice:

    dumneavoastră, domnișoară, aveți un blog în zodia racului… asta o fi însemnând ceva…

    Apreciază

    • Da? Nu ştiam. Ce ar putea să însemne? Nu ştiu nimic despre zodia aia… hmm

      Apreciat de 1 persoană

      • Mishuk zice:

        e un blog timid și familist 🙂 l-aș fi pus cum era firesc în zodia leului… dar ar fi însemnat să muște… iar eu, ca dușman oficial, să mă las mușcat, nu pot!

        Apreciază

        • Eu-s berbeacă, mă potrivesc cu blogul dacă el e rac? 😀
          Vrei tu neaparat să fii duşmanul meu? Am văzut că insişti. Bineeee. De azi înainte, te declar oficial duşman 😛

          Apreciat de 1 persoană

          • Mishuk zice:

            nu merge… tu ai neapărată nevoie de un leu sau un săgetător. oricare. fiind semn de foc te aprinzi repede… așa că nu-ți recomand drumurile lungi nici țigările slim.orice tărie, neapărat să o bei cu gheață. racii sunt dezastru în preajma semnelor de foc…vor să ne stingă pasiunea, să ne lege de calorifer, să ne țină pe pâine verde cu apă de 2 zile… așa că, uite, dau dovadă de mărinimie și mut blogul acolo unde trebuie, în leu. chiar dacă sunt dușman OFICIAL!

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s