De s-ar scrie singur….

1Ştiţi cum e să te trezeşti cu un început de gând care să-ţi acapareze mişcările, căutările, temerile, orice-ai face, orice-ai zice? Aveam o colegă care, atunci când se afla în plin proces de creaţie, avea un singur răspuns la orice întrebare de natură a o scoate din zona de plutire. „Nu ştiu cât e ceasul, nu mă interesează că plouă, pachetul de ţigări e pe masă, pe mine mă freacă (mă scuzaţi!) o idee şi nu mai pot gândi altceva”.  Adică un gând din ăsta parşiv care-ţi dă impresia că a trecut doar ca o adiere, cât să te salute cu glas stins, să îi simţi prezenţa şi apoi să te lase să-i adulmeci urma, în speranţa că se va întoarce. Şi când ai tendinţa de a te apuca de orice altceva, haţ!, te strânge de gât şi-ţi sufocă toate tentativele de a scoate la lumină orice altă idee. Şi nu te lasă să faci nici măcar un pas fără ca el să se aşeze pe buze, pe tâmple, peste tot. Nu mă refer aici la gânduri-gânduri, cu alea suntem cu toţii învăţaţi, le lăsăm să ne curgă prin vene, le respirăm, le conţinem şi ne conţin.

Vorbesc despre un început de gând ce se prinde, ca o meduză, de tine, te seacă de orice intenţie şi se vrea desenat, croşetat, ambalat şi expus. Nu te ajută cu nimic, vine aşa, brut şi aşteaptă să-l şlefuieşti. Şi până nu prinde forma care să-i convină, te transformă în sclavul propriilor idei.
M-a chinuit de dimineaţă un astfel de început de gând. Mişel gând, aş spune. E şi zi de muncă şi asta presupune că au fost ocazii de scap de el deşi, din experienţă ştiu că şansele sunt mici. Aproape infime. De obicei, scăpam. Reuşind, mai stângaci sau mai de laudă, să-i croşetez o formă, îl lăsam la adopostul cuvintelor scrise şi mă lăsa în pace. Ăsta pare mai afectat de vreme şi nici nu mă lasă, nici nu se lasă modelat. Dar nici eu nu mă mai las împânzită de toane. Aveam în cap numai trubaduri şi chip de ceară şi nici prin frigider n-am putut umbla în linişte, fără să nu-mi tropăie în cap ideile astea. Mă sufocau. Am vrut să le aşez într-o poezioară şchioapătă dar nu iese nimic. Am scris, am şters, m-am enervat şi am zis gata. Ca să nu mă mai urmărească, îl las aici, fără sens, în pielea goală să-l fac de ruşine. Şi să mă fac de ruşine. Dar, cel puţin, scap de ţopăituri pe creier. Poate dospeşte singur şi vine şi vremea în care va prinde contur. Acum nu-s un bun modelator. Uf, el, săracul, ar fi destul de drăguţ. Dar se putea instala cu totul, nu doar frânturi din care eu să nu pot lega tabloul complet. Deci, asta e, faceţi ce vreţi voi cu încăpăţânatul ăsta de început de gând :

Sfârşit, trubadurul îşi cântă durerea
Alaiul dispare în neguri de vis
Ascunsă sub voal, înfloreşte tăcerea
Pe chipul de ceară născut din abis.

Imagini am dar nu le pot reda. End of story. Atât. N-am putut mai mult. Şi am impresia că tare frumos ieşea.  😀 Dacă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la De s-ar scrie singur….

  1. fata veselă zice:

    Știu perfect ce vrei să zici. Și nu-ș cum se face că iar se potrivește. Chiar perfect. Am scris și eu despre asta.

    Apreciază

  2. fata veselă zice:

    Gând, idee…tot aia. Pe mine încă mă mai freacă…din când în când.:D

    Apreciază

  3. july zice:

    Motanul se freaca de picioarele mele, deci, da, fiecare cu pufosenia lui. Tu cu gandurile, eu cu motanul Ionel. :)))

    Apreciază

  4. Drugwash zice:

    Less is more. 😉
    Las’ aşa că-i bine, e loc de brodat în imaginaţie. 🙂

    Apreciază

  5. A la Macedonski…

    Apreciază

  6. 1lauralaly zice:

    Te inteleg perfectSe pare ca e o conspiratie. Au venit si pe la mine asa specimene. Si nu se lasa usor. Inspiratia va veni la un moment da. Printre cerintele zilei.

    Apreciază

  7. psi zice:

    numa io îs gică contra? bine, să hiu!
    la mine se întâmplă pe dos: când scriu, scriu, când nu scriu, nu scriu. și scriu numai dimineața în zori. vine gândul, se lasă cumincior pe hârtiuță, io îi dau cafia și-o mângîiere, închidem hârtiuța și gata. peste zi avem alte trebi. 😀
    și da, puteai să șlefuiești un haiku din asta dacă nu s-a vrut mai mult. cred…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s